Deschide meniul principal

Văloasa caprei

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Cortinarius traganus)

Cortinarius traganus Elias Magnus Fries, 1838),[1] din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius, este o ciupercă otrăvitoare denumită în popor văloasa caprei.[2] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă în grupuri pe soluri acre, silicioase și necalcaroase în păduri de conifere, (acolo cu preferință sub molizi), dar de asemenea prin cele foioase din august până în noiembrie, fiind o specie mult răspândită și frecvent întâlnită.[3][4]

Cortinarius traganus
LilaDickfuß.JPG
Văloasa caprei
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Sericeocybe
Specie: C. traganus
Nume binomial
Cortinarius traganus
Fr. (Fr.) (1838)
Sinonime
  • Agaricus traganus Fr. (1818)
  • Inoloma traganum (Fr.) Wünsche (1877)
  • Phlegmacium traganum (Fr.) M.M.Moser (1953)

DescriereModificare

 
Bres.: C. traganus
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 12 cm, este compactă, la început boltită semisferic cu marginile răsucite înspre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi deseori plată, purtând în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de cortină pal lilacee, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Cuticula este netedă, lucios-mătăsoasă și uscată. Culoarea ei arată diverse tonuri de albastru-violet, variind la bătrânețe până la brun-gălbui, câteodată chiar estompând albicios sau ocru.
  • Lamelele: sunt destul de depărtate, late, ușor bombate și înalte, cu mici lamele intercalate precum aderate la picior, fiind învăluite la început de sus menționata cortină pal lilacee. Coloritul este în tinerețe de un caracteristic ocru roșcat, devenind apoi ruginiu până brun ca scorțișoara, dar niciodată violet.
  • Sporii: sunt elipsoidali și fin verucoși de culoare ruginie cu o mărime de 7-10 x 4-6 microni, pulberea având același colorit.
  • Piciorul: este foarte tare, gros și bulbos, El are o lungime de 6 până la 10 cm și o lățime 1,5 până la 3 cm, este bont, fibros, foarte consistent, robust, cu un bulb pronunțat la bază (nu rar cu un diametru de peste 4 cm) și umplut pe interior cu un țesut spongios. El este inițial palid-violet, decolorându-se în vârstă ocru.
  • Carnea: este de culoare galben-șofrănie, compactă și groasă, cu un miros de acetilenă sau carbură, respectiv penetrant ca de țap/capră, gustul fiind neplăcut, la exemplare tinere și pronunțat amar.[3][4]
  • Reacții chimice: Carnea se decolorează cu fenol mai întâi ruginiu, apoi brun închis, și cu tinctură de Guaiacum albastru închis.[5]

ToxicitateModificare

Chiar dacă pare greu de imaginat că această ciupercă complet necomestibilă provoacă intoxicații, totuși se întâmplă în mod repetat. Consumul de ciuperci al speciei Cortinarius traganus provoacă intoxicații digestive care se manifestă prin greață, vărsături, și diaree severă, conturând așa zisul sindrom resinoidian. Aceasta se întâmplă datorită iritației gastro-intestinale determinată de compușii chimici prezenți.[6] Simptomele apar destul de rapid după ingerare (de la o jumătate de oră până la șase ore). În cazul unei suspiciuni de intoxicație, se dă 20-40 g de cărbune medicinal (la copii 1 g per kg de greutate corporală) și se solicită asistență medicală. Deși intoxicația se manifestă pe moment neplăcut, de obicei organismul unui om sănătos se restabilește fără alte consecințe. Efecte semnificative nu pot fi însă excluse la copii respectiv la persoane susceptibile, slăbite sau bolnave.[7][8]

ConfuziiModificare

Din cauza otrăvirilor atestate, se pare că diverși culegători de ciuperci confundă văloasa caprei cu alte soiuri care pot fi de exemplu: Cortinarius alboviolaceus (necomestibil, în tinerețe cu lamele gri-violete, miros și gust de cartofi cruzi),[9] Cortinarius balteatus (tânăr comestibil), [10] Cortinarius camphoratus (necomestibil, destul de similar în aparență și miros, în tinerețe cu lamele violete precum carne colorată la tăiere divers însă nu ca șofranul),[11] Cortinarius collinitus (comestibil),[12] Cortinarius cyanites (necomestibil, în tinerețe cu lamele albastru-violete, la bătrânețe brun-violete, miros dulcișor și gust amar),[13] Cortinarius glaucopus (comestibil),[14] Cortinarius iodes (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albă, miros și gust neostentativ),[15] Cortinarius infractus (necomestibil, extrem de amar),[16][17] Cortinarius purpurascens (comestibil, mai violet-purpuriu, cu lamele violete, picior albicios cu nuanțe violete, carnea fiind albicioasă până gri-brună cu nuanțe de albastru, de un violet deschis, miros nu prea plăcut și gust dulceag),[18] Cortinarius salor (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albicioasă până gri-brună cu nuanțe de albastru, miros și gust neostentativ),[19] Cortinarius violaceus (comestibil, pălăria, lamelele și carnea albastru-violet, miros de lemn de cedru și gust plăcut)[20] respectiv forme mai mari ale Laccaria amethystina (comestibilă)[21] sau cu Lepista nuda (comestibilă, cu cuticulă brun-violetă, picior violet-cenușiu, carne roz-violacee; miros parfumat ca de viorele și gust plăcut).[22]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 382-383, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 443, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Sindromul resinoidian
  7. ^ Intoxicații 1
  8. ^ Intoxicații 2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 274-275, ISBN 978-3-8354-1839-4
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ A. H. Smith: „Studies in the genus Cortinarius”, vol. 1, Editura Ann Arbor, Michigan 1939, p. 10-11
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 210-211, ISBN 88-85013-46-5
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 436, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 210-211, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 80, ISBN 978-3-8427-0483-1

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare