Wikipedia

Cortinarius rufo-olivaceus

specie de ciupercă

Cortinarius rufo-olivaceus, uneori și Cortinarius rufoolivaceus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile între timp destul de rară care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește pe sol calcaros solitar sau în grupuri, în păduri de foioase precum în cele mixte sub fagi și stejari. Apare de la câmpie la munte din iulie până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius rufo-olivaceus
Genul Cortinarius, aici C. rufo-olivaceus
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. rufo-olivaceus
Nume binomial
Cortinarius rufo-olivaceus
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus rufo-olivaceus Pers. (1801)
  • Myxacium rufo-olivaceum (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Phlegmacium rufo-olivaceum (Pers.) Wünsche (1877)
  • Cortinarius vinosus Cooke (1883)
  • Cortinarius testaceus Cooke (1891)
  • Gomphos rufoolivaceus (Pers.) O.Kuntze (1891)
  • Gomphos vinosus O.Kuntze (1891)
  • Phlegmacium rufo-olivaceum var. pallidum M.M.Moser (1960)
  • Cortinarius rufo-olivaceus f. pallidus (M.M.Moser) Nespiak (1975)
  • Cortinarius rufo-olivaceus var. pallidus M.M.Moser (1984)
  • Cortinarius rufo-olivaceus var. vinosus Moënne-Locc. & Reumaux (1990)
  • Calonarius rufo-olivaceus (Pers.) Niskanen & Liimat. (2022)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
C. H. Persoon

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801 drept Agaricus rufo-olivaceus.[5]

Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2021).

Taxoni obligatori sunt Myxacium rufo-olivaceum al micologului german Paul Kummer din 1871[7] precum cei ai compatrioților săi, anume Friedrich Otto Wünsche cu Phlegmacium rufo-olivaceum din 1877,[8] și Otto Kuntze cu Gomphos rufoolivaceus din 1891,[9] toți trei bazând pe descrierea lui Persoon.

În 2022, micologii finlandezi Tuula Niskanen și Kare Liimatainen au propagat mutarea speciei la genul Calonarius, creat de ei, sub termenul Calonarius elegantior.[10]

Toate celelalte încercări de redenumire precum formele și variațiile descrise sunt acceptate drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din cuvintele latine (latină rufus= roșiatic, roșu ca vulpea, cu păr roșu)[11] și (latină olivaceus=măsliniu),[12] datorită coloritului cuticulei.

Descriere modificare

 
Bres.: Cortinarius rufo-olivaceus
  • Pălăria: cărnoasă are un diametru între 6 și 10 (12) cm, este la început boltită emisferic cu marginile răsucite înspre interior, apoi convexă până aplatizat convexă cu marginea rulată. Cuticula netedă este cleioasă, la ariditate lucioasă și lipicioasă. Coloritul în tinerețe gri-măsliniu, devine cu avansarea în vârstă, începând în centru, din ce în ce mai arămiu până brun-roșiatic, marginea rămânând mereu mai deschisă. La bătrânețe se decolorează.
  • Lamelele: sunt destul de subțiri, aglomerate, intercalate cu lameluțe de lungime diferită și aderate bombat la picior, fiind învăluite în tinerețe de o cortină albă cu nuanțe violacee, resturi ale vălului parțial. Coloritul inițial galben-verzui, schimbă cu timpul spre verde-măsliniu, pentru a deveni la bătrânețe brun-măsliniu până la brun de scorțișoară. Muchiile sterile, originar drepte și netede, sunt la bătrânețe zimțate și ondulate.
  • Piciorul: solid și plin pe dinăuntru are o lungime de 5-10 și o lățime de 1,2-1,5 cm (spre bază până la 2,5 cm), având apical o formă cilindrică, prezentând bazal un bulb slab tăios. Coaja netedă, uneori ceva lipicioasă, este albicioasă cu nuanțe violacee și tapițată adesea cu fibre nu încarnate verticale maronii (resturi ale valului uscat), bulbul fiind liliachiu sau brun-măsliniu până brun-purpuriu. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este cărnoasă, compactă, gri-albicioasă cu pete apoase, în pălărie de un violet palid, în bulb maronie și în culoarele de insecte măslinie. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este ca de drojdie proaspătă până la insistent dulcișor cu o nuanță pământoasă și gustul mai mult sau mai puțin amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori destul de mari în formă de lămâie sau migdale cu un apicol, colorați ocru-auriu, pe exterior aspru-granuloși, măsurând 12-13 x 7-8 microni. Pulberea lor este brun-ruginie. Basidiile clavate, cu cleme, poartă 4 sterigme fiecare, având o dimensiune de 35-40 x 8-9 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenial sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt de formă și mărime similară, cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cu celule ațoase.[13]
  • Reacții chimice: cuticula se decolorează cu hidroxid de potasiu mai întâi verzui, apoi brun până brun-roșiatic, mai târziu brun-negricios, iar carnea la început verde-măsliniu, în final negricios și carnea cu tinctură de Guaiacum brun-purpuriu. Mai departe, cuticula ciupercii devine cu lugol foarte slab maronie, dar carnea rămâne aproape fără o reacție.[3][14]
  •  
    C. rufo-olivaceus mai liliachiu
  •  
    C. rufo-olivaceus mai bătrân

Confuzii modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu Cortinarius callochrous (necomestibil),[15] Cortinarius camphoratus (necomestibil),[16] Cortinarius cupreorufus sin. Cortinarius orichalceus (necomestibil, carne albicioasă, fără miros specific, gust mucegăit)[17] + imagini, Cortinarius dionysae (necomestibil, miros extrem făinos, în special după tăiere, gust blând),[18] Cortinarius glaucopus (comestibil),[19] Cortinarius iodes (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albă, miros și gust neostentativ),[20] Cortinarius magicus (necomestibil, miros de pâine proaspătă, ceva mucegăit, gust puțin acru),[21] Cortinarius odorifer (comestibil, miros de anason care nu se pierde la fiert),[22] Cortinarius purpurascens (comestibil),[23] Cortinarius saporatus (necomestibil, gust dulcișor de prăjitură)[24] + imagini, Cortinarius sodagnitus (necomestibil, miros neînsemnat, gust acru, mai ales în cuticulă)[25] + imagini sau cu Cortinarius traganus, (otrăvitor).[26]

Specii asemanatoare în imagini modificare

  •  
    !Cortinarius callochrous!
  •  
    !Cortinarius camphoratus!
  •  
    !Cortinarius dionysae!
  •  
    Cortinarius glaucopus
  •  
    Cortinarius iodes
  •  
    !Cortinarius magicus!
  •  
    Cortinarius odorifer
  •  
    Cortinarius purpurascens
  •  
    !Cortinarius saporatus!
  •  
    !Cortinarius sodagnitus!
  •  
    !!Cortinarius traganus!!

Valorificare modificare

Cortinarius rufro-olivaceus nu este otrăvitor, dar necomestibil, din cauza mirosului de drojdie proaspată precum al gustului mai mult sa mai puțin amar.

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 152-153, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 305-11
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 285
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 268 [1]
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 93
  8. ^ Friedrich Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”, Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 129 [2]
  9. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 854
  10. ^ Niskanen & Liimat.: „Calonarius elegantior”, în: „Fungal Diversity”, vol. 112, 2022, p. 135
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1055
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 826
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 623
  14. ^ Pilzflora Ehingen
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 152-153, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 190-191, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 174-175, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ A. H. Smith: „Studies in the genus Cortinarius”, vol. 1, Editura Ann Arbor, Michigan 1939, p. 10-11
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 318-319, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 436, ISBN 3-85502-0450
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 144-145, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 160-161, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Edmund Gardweidner: „Gros plan sur les champignons”, Editura Nathan, Paris 2017, ISBN: 978-20927-8876-9
  • Egon Horak: „Röhrlinge und Blätterpilze in Europa”, Editura Spektrum, München 2005, ISBN:
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Irmgard Krisai-Greilhuber: „Die Makromyceten im Raum von Wien: Ökologie und Floristik“, Editura IHW-Verlag, Eching 1992, ISBN: 978-3-980-27326-8
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber – Die höheren Pilze“, vol. 1, Editura Julius Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-3-437-20443-2

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_rufo-olivaceus&oldid=15179394