Deschide meniul principal

Burete mâzgos

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Cortinarius collinitus)

Cortinarius collinitus (James Sowerby, 1795 ex Samuel Frederick Gray, 1821), sin. Cortinarius muscigenus (Charles Horton Peck, 1888), a încrengăturii Basidiomycota, din familia Cortinariaceae și genul Cortinarius, [1] este o ciupercă comestibilă, denumită în popor burete mâzgos (bureți mâzgoși) sau ciuciuleți băloși.[2] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă pe soluri acre silicoase, mult mai rar și pe cele calcaroase, în grupuri mici sau solitar, în păduri de conifere mai ales sub molizi, dar de asemenea pe lângă pini, ocazional chiar și în cele de foioase. Apare de la deal la munte (de asemenea în regiuni montane până la o altidudine de 2.000 m), dar nu în câmpie, din iulie până în octombrie, fiind o specie frecvent întâlnită.[3][4]

Cortinarius collinitus
2008-07-25 Cortinarius collinitus (Pers.) Fr 39406.jpg
Bureți mâzgoși, ciuciuleți băloși
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Specie: C. collinitus
Nume binomial
Cortinarius collinitus
(Sowerby) Gray (1821), ca Cortinaria collinita
Sinonime
  • Agaricus collinitus Sowerby (1795)
  • Agaricus collinitus var. collinitus (Pers.) (1801)
  • Myxacium collinitum ( Sowerby) P.Kumm. (1871)
  • Cortinarius muscigenus Peck (1888)
  • Gomphos collinitus ( Sowerby) O.Kuntze (1891)

DescriereModificare

 
J.E.Lange: Cortinarius collinitus
  • Pălăria: are un diametru între 3 și 8 (12) cm, este la început boltită semisferic cu marginile răsucite înspre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi plată, în centru adâncită, foarte des cu un gurgui turtit. Cuticula este netedă și unsuroasă până mucoasă. Coloritul variază, fiind brun-auriu deschis, ocru-roșcat sau brun-cărămiziu.
  • Lamelele: sunt dese, subțiri, ușor bombate, înalte și bifurcate precum aderate la picior, fiind învăluite la început de o cortină albicioasă, rest al vălului parțial, la bătrânețe ondulate. Coloritul este inițial palid violaceu, devenind cu vârsta ruginiu. Muchile pot fi nu rar albuie.
  • Sporii: sunt elipsoidali, în formă de alune și verucoși, de colorit ruginiu, cu o mărime de 12-16,5 x 6,5-8 microni. Pulberea lor este de aceiași culoare.
  • Piciorul: este nu forte gros, mai mult sau mai puțin cilindric precum subțiat spre bază și are o lungime de 5-10 (14) cm, iar o lățime de 1-2 cm. Exteriorul este unsuros-mucos ca cuticula, originar albuie cu nuanțe maronii, dar din cauza mucului cu aspect violaceu, spre pălărie alb, presărat de solzișori albicioși, rămășite ale vălului parțial.
  • Carnea: este destul de compactă, albicioasă până crem-gri, piciorul spre vârf cu tonuri slabe de violet, spre bază cu nuanțe maronii. Mirosul este imperceptibil, gustul neutral, nu neplăcut.[3][4]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu anilină de fenol după câteva minute roșu, apoi înnegrind roșu închis, carnea și cuticula cu hidroxid de potasiu brun și carnea cu tinctură de Guaiacum foarte încet albastru-verzui.[5][6]

ConfuziiModificare

Această specie poate fi confundată în mod normal numai cu ciuperci ale aceluiași gen, ca de exemplu: Cortinarius balteatus (tânăr comestibil), [7] Cortinarius infractus (necomestibil, extrem de amar),[8]Cortinarius elatior (comestibil, miros de miere),[9] Cortinarius glaucopus (comestibil),[10] Cortinarius mucosus (comestibil, foarte asemănător, crește și sub mesteceni),[11] Cortinarius multiformis (comestibil, lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și picior inițial albicios, apoi ocru deschis),[12][13] Cortinarius saginus (comestibil, aspect mai uscat pe suprafață),[14] Cortinarius stillatitius (comestibil, miros de miere),[15] Cortinarius traganus (otrăvitor),[16] Cortinarius variicolor (comestibil),[17] Cortinarius varius (comestibil)[18] sau Cortinarius vibratilis (comestibil, lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios)[19]

Începători confundă câteodată pe buretele mâzgos cu unele specii ale genului Hebeloma, cu toate necomestibile prin gustul și/sau mirosul lor nepotrivit, ca de exemplu cu Hebeloma laterinum sin. Hebeloma edurum (pălărie crem până ocru-maroniu cu tonuri roșiatice, lamele la început albicioase, apoi maronii, picior albicios-ocru.[20]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Prin gustul precum mirosul său imperceptibil, ciuciuleții băloși nu se potrivesc foarte bine pregătiți singur. Dar prin carnea lor destul de tare (în tinerețe) se oferă ca adăugare la mâncăruri cu alte ciuperci, în primul rând cu hribii. Pentru alți consumatori, buretele este predestinat pentru prepararea în legătură cu legume fine, asemănător hreanului pădurii.[21] sau adăugați la jumări de ou, omletă precum sufleu.[22]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1, 2
  3. ^ a b Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 786, ISBN 3-8289-1619-8
  4. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 274-275, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 452, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 389
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 132-133, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 150-151, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 170-171, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 374-375, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 196-197, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
  22. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare