Wikipedia

Cortinarius variicolor

specie de ciupercă

Cortinarius variicolor (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838),[2] este o ciupercă necomestibilă din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius, denumită în popor cortinaria caprei,[3] sau ciupercă violetă puturoasă. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă de la câmpie la munte adesea în mase, crescând în șiruri sau cercuri de vrăjitoare, în special pe soluri mai bune, calcaroase și în monoculturi de molid tinere, câteodată de asemenea sub pini precum la margini de pădure, din iulie până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Cortinarius variicolor
Cortinaria caprei, ciupercă violetă puturoasă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Homobasidiomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Cortinarius
Specie: C. variicolor
Nume binomial
Cortinarius variicolor
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus variicolor Pers. (1801)
  • Pholiota variicolor (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Phlegmacium variicolor (Pers.) Wünsche (1877)

Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

Specia a fost descrisă pentru prima dată de micologul olandez-sudafrican Christian Hendrik Persoon în 1799/1801 sub denumirea Agaricus variicolor de verificat prin citire în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium[6] și redenumit sub numele generic precum genul Cortinarius de marele savant Elias Magnus Fries în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[7] Celelalte denumiri ale lui Paul Kummer (1871), Friedrich Otto Wünsche (1877), Max Britzelmayr (1892) sau Meinhard Michael Moser (1967) (vezi înfocasetă) sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite și astfel pot fi neglijate.[1][2]

Dar aproape nici o ciuperca a provocat în ultimul timp atât de multe discuții ca această specie. Astfel câțiva micologi pretind, că Cortinarius variicolor ar fi varietatea de pădure de molid al soiului Cortinarius nemorensis (care se dezvoltă numai în foioase, cu miros plăcut și comestibil)[8]) și acest Cortinarius nemorensis ar trebui numit astăzi Cortinarius largus sensu Gündi (sensu auct. Gündi=„în sensul autorului Gündi”). În plus, probabil pentru a rectifica cumva teza, acest Gündi confirmă, că ar exista de asemenea o variantă inodoră a lui Cortinarius variicolor, iar Cortinarius largus s-ar putea găsi și în păduri de conifere[9] Nici măcar Index fungorum cunoaște această versiune.[10]

După ce Cortinarius nemorensis a fost a deosebit prin diferențiere foarte clar de renumitul micolog danez Jakob Emanuel Lange în volumul 3 al marii sale opere Flora Agaracina Danica[11] precum confirmat mai întâi de renumitul micolog austriac Meinhard Michael Moser în 1960 (sub denumirea Phlegmacium nemorense),[12] apoi și de alții, ca de exemplu Thomas Münzmay sau Günther Saar,[13] C. variicolor și C. nemorensis sunt văzuți aici două specii diferite.

Descriere modificare

 
Ricken: C. variicolor
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 15 cm, este compactă, la început boltită semisferic cu marginea răsucită spre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi deseori plată, și ondulată la bătrânețe, purtând în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de cortină albicios-brună, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Cuticula este netedă, inițial lipicios-unsuroasă la margine, mai târziu uscată și încarnată slab radial-fibros. La umezeală ea poate fi foarte mucoasă. Coloritul este în tinerețe violet până liliachiu, decolorându-se curând ruginiu închis, începând la vârf. La bătrânețe se decolorează nu rar gri-brun.
  • Lamelele: stau destul de dens, sunt bombate și înalte, cu mici lamele intercalate precum aderate la picior, prezentând muchii albicioase și fiind învăluite la început de sus menționata cortină pal-brună. Coloritul este în tinerețe gri-albăstrui până gri-bej, nu rar cu nuanțe liliacee, devenind apoi tot mai mult brun ca scorțișoara (dar niciodată violet), datorită pulberii sporilor.
  • Piciorul: are o lungime de 7 până la 15 cm și o lățime 2 până la 3 cm, este foarte consistent, robust, gros și bulbos, și umplut pe interior cu un țesut spongios. El este inițial slab albăstrui și presărat de solzișori maronii ale vălului, devenind în vârstă brun-roșcat. Spre bază se ivesc zone fugitive fibroase brun-albăstrui.
  • Carnea: este la început albicioasă cu nuanțe slab liliacee, iar devine la bătrânețe maronie. Mirosul este neplăcut mucegăit-pământos, amintind ceva la cel al sfeclei, gustul fiind neremarcabil.
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali în formă de migdale și fin verucoși, colorați brun ca scorțișoara, cu o mărime de 10–11 × 5,5–6,3 microni, pulberea având același colorit.[4][5]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu Hidroxid de potasiu galben, aproape ca de paie.[14][15]
  •  
    C. variicolor secțiune longitudinală
  •  
    C. variicolor tinere+lamele, picior
  •  
    C. variicolor bătrâne+lamele, picior
  •  
    C. variicolor maroniu

Confuzii modificare

Acest burete poate fi confundat în special cu surata lui Cortinarius nemorensis sin. Cortinarius largus (și ea la fel de necomestibilă, se dezvoltă însă în păduri de foioase)[16] sau cu alte soiuri ale genului, de exemplu cu: Cortinarius alboviolaceus (comestibil, în tinerețe cu lamele gri-violete, miros și gust de cartofi cruzi),[17] Cortinarius allutus (comestibil),[18] Cortinarius brunneus (otrăvitor),[19][20] Cortinarius camphoratus (necomestibil, destul de similar în aparență și miros, în tinerețe cu lamele violete precum carne colorată la tăiere divers însă nu ca șofranul),[21] Cortinarius collinitus (comestibil),[22] Cortinarius crassus (comestibil),[23] Cortinarius cyanites (necomestibil, în tinerețe cu lamele albastru-violete, la bătrânețe brun-violete, miros dulcișor și gust amar),[24] Cortinarius evernius (necomestibil),[25] Cortinarius hemitrichus (necomestibil),[26] Cortinarius iodes (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albă, miros și gust neostentativ),[27] Cortinarius infractus (necomestibil, extrem de amar),[28][29] Cortinarius largus (necomestibil),[30] Cortinarius purpurascens (comestibil),[31] Cortinarius salor (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albicioasă până gri-brună cu nuanțe de albastru, miros și gust neostentativ),[32] Cortinarius traganus otrăvitor),[33] Cortinarius violaceus (comestibil, pălăria, lamelele și carnea albastru-violet, miros de lemn de cedru și gust plăcut),[34] dar de asemenea cu Lepista nuda (comestibilă, cu cuticulă brun-violetă, picior violet-cenușiu, carne roz-violacee; miros parfumat ca de viorele și gust plăcut).[35]

Specii asemănătoare modificare

  •  
    Cortinarius-alboviolaceus
  •  
    Cortinarius allutus
  •  
    !!Cortinarius brunneus!!
  •  
    !Cortinarius camphoratus!
  •  
    Cortinarius collinitus
  •  
    Cortinarius crassus
  •  
    !Cortinarius cyanites!
  •  
    !Cortinarius evernius!
  •  
    !Cortinarius hemitrichus!
  •  
    !Cortinarius infractus!
  •  
    !Cortinarius largus!
  •  
    !Cortinarius iodes!
  •  
    Cortinarius purpurascens
  •  
    Cortinarius salor
  •  
    !!Cortinarius traganus!!
  •  
    Cortinarius violaceus
  •  
    Lepista nuda

Note modificare

  1. ^ a b c Mycobank 1
  2. ^ a b Mycobank 2
  3. ^ „Denumire RO”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 216-217, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 374-375, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ D. C. H. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”, vol. 2, Editura Gessneri, Usteri et Wolfii, Leipzig (Lipsiae) și Lucerna 1799, p. 280
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 259 [1]
  8. ^ Despre Cortinarius nemorensis
  9. ^ Jurnalul Tintling 1
  10. ^ Index Fungorum
  11. ^ J. E. Lange: „Agaracina Danica, vol. 3, Editura Recato AS, Copenhaga 1938, p. 21, tab. 88 [2]
  12. ^ M. M. Moser: „Die Pilze Mitteleuropas - Die Gattung Phlegmacium (Schleimköpfe)”, vol. 4, Editura Julius Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1960, p. 245
  13. ^ Jurnalul micologig „Der Tintling”, vol. 27, nr. 3, 2001, p. 49)
  14. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  15. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 372
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 152-153, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 258-259, ISBN 88-85013-46-5
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 274-275, ISBN 978-3-8354-1839-4
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 202-203 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ A. H. Smith: „Studies in the genus Cortinarius”, vol. 1, Editura Ann Arbor, Michigan 1939, p. 10-11
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 210-211, ISBN 88-85013-46-5
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 146-147, ISBN 3-405-12124-8
  31. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 436, ISBN 3-85502-0450
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 210-211, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  35. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 80, ISBN 978-3-8427-0483-1

Bibliografie modificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: vol. 1-3, 6 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983.

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_variicolor&oldid=15448571