Wikipedia

Cortinarius largus

specie de ciupercă

Cortinarius largus (Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o ciupercă necomestibilă regional destul de frecventă, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește, de la câmpie la munte, solitar sau în grupuri mai mici pe sol umed și calcaros (dar cel puțin preferă solurile alcaline) în păduri de foioase și mixte, în special sub fagi, mai rar și pe lângă stejari. Timpul apariției este din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius largus
Genul Cortinarius, aici C. largus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmatium
Specie: C. largus
Nume binomial
Cortinarius largus
(Fr.) (1838)
Sinonime
  • Phlegmatium largum (Fr.) Wünsche (1877)
  • Gomphos largus (Fr.) O.Kuntze (1898)
  • Cortinarius lividoviolaceus Rob.Henry (1987)
  • Cortinarius largus var. crucius Bidaud, Moënne-Locc. & Reumaux (1996)
  • Cortinarius largus var. rubrozonatus Bidaud, Moënne-Locc. & Reumaux (1996)
  • Cortinarius lintrisporus Reumaux (1997)
  • Cortinarius patibilis var. scoticus Brandrud (1997)
  • Cortinarius cyanopus Cooke (1886) fide Checklist of Basidiomycota of Great Britain and Ireland (2005)
  • Cortinarius nemorensis J.E.Lange (1938) fide Checklist of Basidiomycota of Great Britain and Ireland (2005)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Elias Fries

Numele binomial Cortinarius percomis a fost determinat de renumitul savant Elias Magnus Fries, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[5] fiind și numele curent valabil (2022).

Sinonime obligatorii sunt Phlegmacium largum a botanistului german Friedrich Otto Wünsche din 1877,[6] precum Gomphos largus a compatriotului său Otto Kuntze din 1898,[7] ambele bazând pe descrierea lui Fries.

Toți ceilalți taxoni sunt și ei recunoscuți drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din adjectivul latin (latină largus, -a, -um=abundent, larg, mult),[8] datorită aspectului destul de voluminos.

Descriere

modificare
 
Cooke: Cortinarius largus
  • Pălăria: cărnoasă și compactă are un diametru între 5-15 (17) cm, este la început boltită emisferic cu marginea răsucită spre interior, apoi convexă, aplatizându-se cu timpul numai puțin. Cuticula netedă este pe vreme uscată mătăsoasă și ușor încarnată fibros, dar la umezeală slinoasă, adesea mucoasă (cauza pentru ce a fost asociată subgenului Phlegmatium). Coloritul este la început complet palid violet, decolorându-se foarte repede brun-liliachiu, brun-violet, mai târziu brun de alune, prezentând doar o margine îngustă albăstruie care în cele din urmă dispare.
  • Lamelele: sunt subțiri și aglomerate, uneori chiar ceva ondulate, cu lameluțe intercalate și bifurcate, aderate slab bombat la picior, muchiile fiind slab zimțate. În tinerețe poartă între marginea pălăriei și picior fragmente ale vălului parțial în formă de cortină gri-albicioasă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș. Coloritul este în tinerețe destul de puternic violet până gri-violaceu, devenind cu timpul gri-brun și la bătrânețe brun de scorțișoară. La apăsare, lamelele se decolorează adesea sângeriu până brun-roșiatic.
  • Piciorul: are o lungime de 5-12 (15) cm și o lățime de 1,5- 2,5 cm, este neted, grosolan, compact și plin pe dinăuntru, spre sus mai mult sau mai puțin cilindric, uneori ceva îndoit, îngroșându-se spre baza țuguiată nu rar pronunțat bulbos. Nu poartă un inel. Coloritul, inițial palid liliachiu sau albicios zonat deschis albăstrui-violet, se decolorează cu timpul murdar gri-brun până bej-brun, mereu cu o tentă de violet sau roz-violet, rămânând doar în vârful adesea brumat de culoarea anterioară. Tija se decolorează la apăsare ca lamelele.
  • Carnea: cărnoasă și fermă, este albicioasă cu nuanțe deschis albăstruie până violete care sunt în tinerețea buretelui mai intense. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul inițial imperceptibil devine cu timpul neplăcut dulcișor-pământos, gustul fiind blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-gălbui, alungiți în formă de migdale până aproape fusiformi, verucoși pe exterior, cu o mărime de 8,7-11,6 x 4,3-6,1 microni. Pulberea lor este brun de scorțișoară. Basidiile (celulele purtătoare de spori) cilindric-clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 30-32 x 6,5-7,2 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc.[9]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu anilină de fenol roz-roșiatic, cu Hidroxid de potasiu secțiune-tipic maroniu cu o margine gălbuie, în alte soluții alcaline galben, iar cu guaiacol, reacția este negativă.[9][10][11]
  •  
    C. largus, lamele și picior
  •  
    C. largus, aspect lateral
  •  
    C. largus în diverse stadii de evoluție

Confuzii

modificare

Acest burete poate fi confundat cu mai multe alte specii, ca de exemplu Cortinarius balteatus (tânăr comestibil), [12] Cortinarius caerulescens (necomestibil),[13] Cortinarius callochrous (necomestibil),[14] Cortinarius crassus (comestibil),[15] Cortinarius delibutus (comestibil),[16] Cortinarius elatior (comestibil),[17] Cortinarius glaucopus (comestibil),[18] Cortinarius illuminus,[19] Cortinarius praestans (comestibil),[20] Cortinarius stillatitius (comestibil, miros de miere),[21] Cortinarius triformis (necomestibil),[22] Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus (comestibil),[23] Cortinarius trivialis (necomestibil),[24] Cortinarius turmalis (necomestibil),[25] Cortinarius variicolor (comestibil)[26] sau Cortinarius vibratilis (necomestibil).[27]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    Cortinarius balteatus
  •  
    !Cortinarius.caerulescens!
  •  
    !Cortinarius callochrous!
  •  
    Cortinarius crassus
  •  
    Cortinarius delibutus
  •  
    Cortinarius elatior
  •  
    Cortinarius glaucopus
  •  
    !Cortinarius illuminus sin. Cortinarius triformis!
  •  
    Cortinarius praestans
  •  
    Cortinarius stillatitius
  •  
    !Cortinarius subferrugineus!
  •  
    !Cortinarius triformis!
  •  
    Cortinarius triumphans
  •  
    !Cortinarius trivialis!
  •  
    !Cortinarus turmalis!
  •  
    !Cortinarius variicolor!
  •  
    !Cortinarius vibratilis!

Valorificare

modificare

Cortinarius largus este din cauza mirosului neplăcut necomestibil.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 208-209 - 1, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 146-147, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 259 [1]
  6. ^ Dr. Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”,Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 133 [2]
  7. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”, vol. 3, Leipzig 1898, p. 854
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 673
  9. ^ a b Raya, L. Moreno B. (ed.): „Flora Micológica de Andalucía”, Editura Consejería de Medio Ambiente y Ordenación del Territorio, Junta de Andalucía, Sevilla 2018, p. 1042, ISBN: 978-84-16591-07-7
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 431, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Pilzflora Ehingen
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 176-177, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 152-153, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 428-429, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 327-17
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 169-171, ISBN 3-426-00312-0
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 208-209, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 144-145, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 374-375, ISBN 978-3-440-14530-2
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Oswald Bianco, ‎Maria Theresia Jung: „Pilze”, Editura Verlag für Biohygiene, München 1955
  • Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Heinz Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten: Herbst, Winter”, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1983
  • Régis Courtecuisse, ‎Bernard Duhem: „Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Londra 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 809, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, Editura Lechevalier , Paris 1971, ISBN: 978-27205-0482-2
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 4: „Blätterpilze – Dunkelblättler”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1985, ISBN: 978-3-437-30463-7
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-3-437-20443-2
  • Elsie M. Wakefield, ‎Richard William George Dennis: „Common British Fungi: A Guide to the More Common Larger Basidiomycetes of the British Isles”, Editura Saiga, Geneva 1981

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_largus&oldid=15368772