Cortinarius praestans

specie de ciupercă


Cortinarius praestans (François Simon Cordier, 1826 ex Claude Casimir Gillet, 1876),[1] denumit în popor cortinaria uriașă sau ciuperca bufniței, este o ciupercă comestibilă din familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius. Denumirea științifică provine din cuvintele latine (latină cortina=văl, perdea și latină praestans=extraordinar, excelent). Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă, crescând solitar sau în grupuri mici, pe soluri calcaroase precum călduroase, în păduri de foioase erbacee, în special sub fagi, dar de asemenea sub stejari și aluni. Prin luminișuri de păduri de conifere pe lângă brazi și pini se întâlnește mult mai rar. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie). Această specie este de departe cea mai mare a acestui gen.[2][3]

Cortinarius praestans
Cortinarius praestans1.JPG
Ciuperca bufniței
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. praestans
Nume binomial
Cortinarius praestans
(Cordier) Gillet (1876)
Sinonime
  • Agaricus praestans Cordier (1826)
  • Cortinarius infractus Berk. (1860)
  • Cortinarius berkeleyi Cooke (1883)
  • Cortinarius torvus var. berkeleyi (Cooke) Boud. (1905)
  • Phlegmacium praestans (Cordier) M.M.Moser (1953)

IstoricModificare

Cortinarius praestans a fost identificat ca specie autonomă destul de târziu, anume de micologul francez (François Simon Cordier (1797-1874) în lucrarea sa Guide de l'amateur des Champignons ou précis de l'histoire des champignons alimentaires vénéneux et employés dans les arts[4] din 1826 sub denumirea Agaricus praestans. Compatriotul său Claude Casimir Gillet a transferat soiul la genul Cortinarius cu același epitet în volumul 3 al marii sale opere Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France din 1876.[5]

Redenumiri mai recente (Cortinarius infractus Miles Joseph Berkeley, 1860, Cortinarius berkeleyi Mordecai Cubitt Cooke, 1883, Cortinarius torvus var. berkeleyi (Cooke) Émile Boudier 1905, Phlegmacium praestans (Cordier) Meinhard Michael Moser, 1953) sunt acceptate ca sinonim, dar nu aplicate.

DescriereModificare

 
Bres.: C. praestans
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 25 (30) cm, este cărnoasă, la început boltită semisferic cu marginile răsucite spre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi plată, purtând în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de cortină, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și piciorul. Marginea pălăriei este mai întâi flocoasă, apoi netedă, încrețită și canelată. Cuticula netedă, compactă, foarte regulată și lucioasă devenine unsuroasă pe vreme umedă. Culoarea pălăriei arată diverse tonuri de roșu-maroniu, variind până la brun, câteodată cu nuanțe de violet.
  • Lamelele: stau dens, sunt destul de subțiri în comparație cu pălăria, ușor bombate și cu muchii zimțate, fiind învăluite la început de sus menționata cortină, aici de culoare alb-violetă. Coloritul este inițial alb, repede gri-gălbui, devenind cu maturitatea ocru-maroniu.
  • Piciorul: are o lungime de 10 până 15 (20) cm și o lățime 3 până la 5 (8) cm, este foarte consistent, fibros, cu un bulb pronunțat la bază. Coloritul este albui, spre pălărie ușor palid-violet precum de culoare crem la bază.
  • Carnea: este foarte compactă, fermă, albicioasă, în tinerețe cu tonuri violacee, cu miros aproape imperceptibil și gust dulceag. Reacții chimice nu sunt cunoscute.
  • Caracteristici microscopice: are spori fusiformi sau în formă de lămâie, ascuțiți și verucoși de colorit ruginiu cu o mărime de 12-16 x 5-7 microni, pulberea lor fiind de culoare roșu-ruginie.[2][3]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu acid sulfuric galben (cuticula mai slab), cu fenol gri-albui, cu azotat de argint carnea și lamelele imediat negru-verzui până negru (cuticula mai slab), carnea cu Hidroxid de potasiu gri și cu sulfat de fier mai întâi brun-gălbui, apoi gri.[6][7]

ConfuziiModificare

Acest burete este de abia plin dezvoltat ușor de recunoscut datorit mărimii evidente. În stadiu mai tânăr poate fi confundat cu următoarele ciuperci:

  • Cortinarius allutus, comestibil (lamele albicioase la început, apoi ruginii)[8]
  • Cortinarius collinitus, comestibil (lamele albicioase la început, apoi maroniu-roșcate și picior acoperit la început de un văl lipicios lila-purpuriu)[9]
  • Cortinarius elegantior, comestibil (lamele albicios-galbene, apoi de măsliniu deschis, în sfârșit maronii ca scorțișoara și picior gălbui, acoperit la început de un văl palid)[10]
  • Cortinarius fluminoides, comestibil (lamele cu culoare de lut deschis, apoi maronii și pălărie cu un colorit de ocru închis)[11]
  • Cortinarius herbarum, comestibil (lamele de colorit crem-albui apoi ocru și pălărie de culoare albă)[12]
  • Cortinarius multiformis, comestibil (lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și picior inițial albicios, apoi ocru deschis)[13]
  • Cortinarius odorifer, comestibil dar de valoare scăzută (lamele galben-verzuie la început, apoi maroniu-roșcate până la maro de scorțișoară și cu un miros de anason care nu se pierde la fiert)[14]
  • Cortinarius rubicundulus, otrăvitor (lamele ocru, bătrâne brun de scorțișoară, carnea colorându-se după tăietură imediat galben, apoi maro, gust și miros ușor de ridichi)[15]
  • Cortinarius sebaceus, comestibil (lamele inițial albicioase, apoi ocru până la maroniu deschis și picior alb-mătăsos)[16]
  • Cortinarius traganus, otrăvitor (lamele ocru roșcate, devenind apoi ruginiu până brune, inițial acoperite de o cortină violetă, carne șofrănie)[17]
  • Cortinarius variicolor (necomestibil (pălărie mai întâi de culoare lila-violet, trecând repede la maroniu, coloritul lamelelor mai întâi gri-albăstrui, apoi brun de scorțișoară, miros de pământ)[18]
  • Cortinarius vibratilis, comestibil (lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios)[19]
  • Cortinarius varius, comestibil (lamele palid violete, devenind apoi palid albăstruie, palid lila și pălărie de culoare mai deschisă cu tonuri de galben și ocru)[20]
  • Tricholoma colossus (comestibil),[21]

Câteodată, soiul se confundă (de asemenea în stadiu tânăr) cu unele specii al genului Hebeloma, cu toate necomestibile prin gustul și/sau mirosul lor nepotrivit, ca de exemplu cu Hebeloma laterinum sin. Hebeloma edurum (pălărie crem până ocru-maroniu cu tonuri roșiatice, lamele la început albicioase, apoi maronii, picior albicios-ocru.[22]

Imagini de specii similareModificare

ValorificareModificare

Această ciupercă este foarte savuroasă, fiind vândută în Franța și Elveția]] la paiață. Se oferă ca adăugare la mâncăruri cu alte ciuperci, în primul rând cu hribii. Buretele este predestinat pentru prepararea în legătură cu legume fine[23] sau adăugați la jumări de ou, omletă precum sufleu[24] sau folosiți pentru un foietaj cu șuncă sau într-o plăcintă (de exemplu „în stilul reginei”, cu carne de vițel sau pui, sparanghel și mazăre).[25]

NoteModificare

  1. ^ http://www.speciesfungorum.org/Names/SynSpecies.asp?RecordID=168292]
  2. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 212-213, ISBN 3-405-12116-7
  3. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 169-171, ISBN 3-426-00312-0
  4. ^ François Simon Cordier: „Champignons ou précis de l'histoire des champignons alimentaires vénéneux et employés dans les arts”, Editura Galerie de Bossange père, Paris 1826, p. 98 [1]
  5. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France”, vol. 3, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1878, p. 475
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 434, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 375
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 202-203, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 216-217, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 140-141, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 418, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 421, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 83, ISBN 3-8001-3656-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 292-293, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 196-197, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
  24. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2
  25. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 117-118

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p./tab. 607 (în limba latină)
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare