Deschide meniul principal

Hreanul pădurii

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Cortinarius varius)

Cortinarius varius (Jacob Christian Schäffer, 1783 ex Elias Magnus Fries, 1838), sin. Cortinarius variiformis Malençon (A. Ortega & Mahiques, 1970),[1] a încrengăturii Basidiomycota, din familia Cortinariaceae și genul Cortinarius, este o ciupercă comestibilă denumită în popor hreanul pădurii.[2][3] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă în păduri (și montane) de conifere calcaroase, mai ales sub molizi, dar de asemenea pe lângă brazi și pini, din (iulie) august până în octombrie (noiembrie), fiind o specie frecvent întâlnită.[4][5][6]

Cortinarius varius
Semmelgelber-Schleimkopf-Cortinarius-varius.jpg
Hreanul pădurii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. varius
Nume binomial
Cortinarius varius
(Schaeff.) Fr. (1838)
Sinonime

Selecție:

  • Agaricus varius Schaeff. (1783)
  • Agaricus lateritius Batsch (1783)
  • Agaricus decolorans Pers. (1796)
  • Agaricus crustuliniformis Bull. (1812)
  • Phlegmacium decolorans (Pers.) Wünsche (1877)
  • Phlegmacium varium (Schaeff.) Wünsche (1877)
  • Cortinarius variiformis Malençon A. Ortega & Mahiques (1970)

DescriereModificare

 
Bres.: Cortinarius varius
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 12 cm, este la început boltită semisferic cu marginile răsucite înspre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi plată, purtând în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de cortină, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și piciorul. Cuticula este netedă, compactă, foarte regulată și lucioasă, suprafața devenind unsuroasă pe vreme umedă. Culoarea pălăriei arată diverse tonuri de galben și ocru, variind până la gălbui-roșcat sau brun-cărămiziu, în nuanțe mai deschis gălbuie către margine.
  • Lamelele: sunt dese, subțiri, ușor bombate, înalte și bifurcate precum aderate la picior, fiind învăluite la început de sus menționata cortină, aici de culoare albuie. Coloritul este deja în tinerețe caracteristic palid violet, devenind apoi palid albăstrui, palid lila, în sfârșit ocru-roșcat.
  • Sporii: sunt elipsoidali, ascuțiți și verucoși, de colorit ruginiu, cu o mărime de 9-12 x 5-7 microni, pulberea având un colorit roșu-ruginiu.
  • Piciorul: este foarte tare, gros și bont, El are o lungime de 5 până la 8 cm și o lățime 1,5 până la 2,5 cm, este fibros, foarte consistent și robust, cu bulb pronunțat la bază. El este albui, spre pălărie ușor palid-violet precum de culoare crem la bază.
  • Carnea: este foarte compactă, tare, albă, albicios-gălbuie în interiorul piciorului, cu miros slab și gust dulceag.[4][5][6]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu hidroxid de potasiu în galben spre galben-portocaliu.[7]

ConfunziiModificare

Acest burete este ușor de recunoscut datorită contrastului evident între coloritul galben-viu al pălăriei și nuanțele lila ale lamelor. Dar o confundare prin începători nu este mereu nepericuloasă. Următoarele ciuperci au o anumită asemănare:

  • Cortinarius allutus, comestibil (la început lamele albicioase, apoi ruginii)[8]
  • Cortinarius collinitus, comestibil (inițial lamele albicioase, apoi maroniu-roșcate și picior acoperit la început de un văl lipicios lila-purpuriu)[9]
  • Cortinarius elegantior, comestibil (lamele albicios-galbene, apoi de măsliniu deschis, în sfârșit maronii ca scorțișoara și picior gălbui, acoperit la început de un văl palid)[10]
  • Cortinarius fluminoides, comestibil (lamele de culoarea lutului deschis, apoi maronii, pălăria colorată ocru închis)[11]
  • Cortinarius herbarum, comestibil (lamele de colorit crem-albui apoi ocru și pălărie de culoare albă)[12]
  • Cortinarius multiformis, comestibil (lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și piciorul inițial albicios, apoi ocru deschis)[13]
  • Cortinarius odorifer, comestibil, dar de valoare scăzută (lamele galben-verzuie la început, apoi maroniu-roșcate până la brun de scorțișoară și cu un miros de anason care nu se pierde la fiert)[14]
  • Cortinarius praestans, comestibil (lamele gri-gălbuie până palid-violete și pălărie de culoare mai închisă, brună)[15]
  • Cortinarius rubicundulus, otrăvitor (lamele ocru, bătrâne brun de scorțișoară, carnea colorându-se după tăietură imediat galben, apoi maro, gust și miros ușor de ridichi)[16]
  • Cortinarius sebaceus, comestibil (lamele inițial albicioase, apoi de colorit ocru până la maroniu deschis și picior alb-mătăsos)[17]
  • Cortinarius traganus, otrăvitor (lamele ocru roșcate, devenind apoi ruginii până brune, inițial acoperite de o cortină violetă, carne șofrănie)[18]
  • Cortinarius variicolor (comestibil, de calitate scăzută (pălăria mai întâi de culoare lila-violetă, trecând repede spre maroniu, coloritul lamelelor mai întâi gri-albăstrui, apoi brun de scorțișoară, miros de pământ)[19]
  • Cortinarius vibratilis, comestibil (lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios)[20]

Câteodată soiul se confundă cu unele specii al genului Hebeloma, cu toate necomestibile prin gustul și/sau mirosul lor nepotrivit, ca de exemplu cu Hebeloma laterinum sin. Hebeloma edurum (pălărie crem până ocru-maronie cu tonuri roșiatice, lamele la început albicioase, apoi maronii și picior albicios-ocru.[21]

Imagini de specii similareModificare

ValorificareModificare

Prin gustul precum mirosul său slab, hreanul pădurii nu se potrivește pentru unii foarte bine pregătit singur. Dar prin carnea sa tare se oferă ca adăugare la mâncăruri cu alte ciuperci, în primul rând cu hribii. Pentru alții buretele este predestinat pentru prepararea în legătură cu legume fine[22] sau adăugați la jumări de ou, omletă precum sufleu[23] ori folosiți pentru un foitaj cu șuncă respectiv într-o plăcintă (de exemplu „„în stilul reginei”, cu carne de vițel sau pui, sparanghel și mazăre).[24]

NoteModificare

  1. ^ GBIF
  2. ^ Denumire în limba română 1
  3. ^ Denumire în limba română 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 92
  6. ^ a b Renate & Wilhelm Volk: „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 83, ISBN 3-8001-3656-2
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 432, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 202-203, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 216-217, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 140-141, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 418, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 204-205, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 421, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 196-197, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
  23. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2
  24. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 117-118

BibliografieModificare

Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare