Wikipedia

Cortinarius saginus

specie de ciupercă

Cortinarius saginus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius[1][2] este o specie regional destul de frecventă de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri mai mari, chiar și în cercuri de vrăjitoare, pe sol acru și umed, sărac de calcar, în păduri de conifere mai ales sub molizi între afine și mușchi de turbărie. Apare preponderent de la deal la munte din august până în octombrie (noiembrie).[3][4][5]

Cortinarius saginus
Genul Cortinarius, aici C. saginus
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. saginus
Nume binomial
Cortinarius saginus
Fr. Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus saginus Fr. (1821)
  • Cortinarius cliduchus var. saginus (Fr.) Quél. (1886)
  • Gomphos saginus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Cortinarius validus J.Favre (1948)
  • Phlegmacium validum (J.Favre) M.M.Moser (1953 și 1960)
  • Cortinarius subvalidns (Rob.Henry) (1958)
  • Cortinarius subtriumphans (Rob.Henry) P.D.Orton (1960)
  • Phlegmacium subtriumphans (Rob.Henry ex P.D.Orton) M.M.Moser (1960)
  • Phlegmacium subtriumphans var. cephalixoides M.M.Moser (1960)
  • Phlegmacium subtriumphans var. eriophorum M.M.Moser (1960)
  • Cortinarius subtriumphans f. cephalixoides (M.M.Moser) Nespiak (1975)
  • Cortinarius subtriumphans f. eriophorus (M.M.Moser) Nespiak (1975)
  • Cortinarius subtriumphans var. cephalixoides (M.M.Moser) Kuhn.-Fink. & Peintner (2003)
  • Phlegmacium saginum (Fr.) Niskanen & Liimat. (2022)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Elias Fries

Numele binomial Agaricus saginus a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[6] și transferat tot de el la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[7] fiind și numele curent valabil (2021).

Numele Phlegmacium olidum, bazând pe denumirea lui Fries, creat de micologii finlandezi Tuula Niskanen & Kare Liimatainen în 2022,[8] pare să fie un omonim (în sens taxonomic). Mai departe, termenul Phlegmacium este stabilit drept subgen al genului Cortinarius. Totuși, în momentul de față se năzuiește despre determinarea nouă a speciei.

Toți ceilalți taxoni sunt acceptați drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină saginus=bucălat, grăsuliu, îndopat,[9] datorită aspectului destul de voluminos.

Descriere

modificare
 
Cooke - Cortinarius saginus
  • Pălăria: fermă și cărnoasă cu un diametru între 5-10 (13) cm este la început boltită emisferic cu marginea răsucită spre interior pentru timp mult cu fâșii lânoase trecătoare, resturi ale vălului parțial, dar se întinde apoi, devenind convexă. La bătrânețe capătă un aspect de farfurie cu marginea adesea neregulată și ondulată. Cuticula este netedă, parând cumva fibroasă, pe vreme umedă mucoasă, la ariditate lucioasă și unsuroasă. Coloritul poate fi galben-ocru, galben-ruginiu, galben-maroniu, fiind intercalat de solzișori ocru-bruni.
  • Lamelele: sunt subțiri, aglomerate, bifurcate precum cu lameluțe intercalate de lungime diferită și aderate puțin bombat, uneori slab decurente la picior, fiind acoperite în tinerețe de o cortină albicioasă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș. Coloritul este inițial gălbui palid până crem, ocazional cu nuanțe de roz-liliachiu, apoi de un galben murdar până deschis de culoarea lutului și în sfârșit brun-ruginiu. Muchiile sunt slab crestate, în vârstă nu rar ondulate.
  • Piciorul: de 5-10 (12) cm lungime și 1,5- 2,5 cm grosime este cărnos și ceva fibros, plin pe dinăuntru, cilindric, spre bază umflat în formă de măciucă. Suprafața uscată este albă, în partea de jos mai închisă, fiind, învelită de benzi ale vălului colorate de spori ocru-brun. Când este tânăr, prezintă uneori o zonă inelară lânoasă.
  • Carnea: groasă, fermă și compactă, albicioasă, în pălărie, în primul rând sub cuticulă, de colorit slab galben-maroniu, nu se decolorează după tăiere. Mirosul este în tinerețe imperceptibil, devenind cu timpul dulcișor, amintind slab de produse de panificație, gustul fiind plăcut și blând.[3][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-gălbui, elipsoidali până în formă de migdale, fin verucoși, măsurând 8-10,5 (13) x 4,5 (5) -6 (8) microni. Pulberea lor este brun-ruginie. Basidiile clavate cu cleme bazale cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 26-28 x 7,5-9 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) într-o epicutis simplă cu hife de 6 µm grosime sunt zebrate, cu benzi precum încrustate brun.[10][11]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu o soluție de hidroxid de potasiu de 30 % gălbui, în pălărie, mai presus de toate sub cuticulă ceva brun până la brun-gălbui închis, iar coaja piciorului auriu până la brun-gălbui.[10]
  •  
    C. saginus, lamele și picior
  •  
    C. saginus, secțiune longitudinală + tineri
  •  
    C. saginus în diverse stadii de evoluție

Confuzii

modificare

Cortinarius saginus poate fi confundat de exemplu cu Cortinarius claricolor (comestibil),[12] Cortinarius crassus (comestibil),[13] Cortinarius elegantior (comestibil, carne slab gălbuie, în centrul piciorului ușor roșiatică, miros imperceptibil, gust blând),[14] Cortinarius elegantissimus (otrăvitor),[15] Cortinarius fulmineus (otrăvitor, miros slab de ciuperci, trăiește numai în păduri de foioase)[16] + imagini Arhivat în , la Wayback Machine., Cortinarius meinhardii sin. Cortinarius vitellinus (letal),[17] Cortinarius mucifluus (comestibil),[18] Cortinarius mussivus sin. Cortinarius russeoides (necomestibil),[19] Cortinarius odorifer (comestibil, dar de valoare scăzută),[20] Cortinarius olidus (necomestibil),[21] Cortinarius percomis (comestibil),[22] Cortinarius splendens (letal, carne galbenă)[23] Cortinarius superbus (posibil letal, foarte asemănător, dar miros de iarbă proaspătă sau de porumb verde, gust blând),[24] Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus (comestibil),[25] Cortinarius turmalis (comestibil, miros ceva fistichiu ca de drojdie sau de lapte acru, gust blând),[26] Cortinarius varius (comestibil)[27] sau chiar și cu Hebeloma sinapizans (otrăvitor),[28] Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens (poate să fie letal ca Paxillus involutus, pălărie galben-verzuie, picior albicios, spori albi, miros făinos și gust plăcut).[29]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Cortinarius claricolor
  •  
    Cortinarius.crassus
  •  
    Cortinarius elegantior
  •  
    !!Cortinarius elegantissimus!!
  •  
    Cortinarius mucifluus
  •  
    Cortinarius mussivus
  •  
    Cortinarius odorifer
  •  
    !Cortinarius olidus!
  •  
    Cortinarius percomis
  •  
    !!!Cortinarius splendens!!!
  •  
    !!!Cortinarius superbus!!!
  •  
    Cortinarius triumphans
  •  
    Cortinarius.turmalis
  •  
    !!Hebeloma sinapizans!!
  •  
    !!!Tricholoma equestre!!!

Valorificare

modificare

Cortinarius saginus este comestibil, destul de gustos și foarte productiv. Din păcate, specia poate fi confundată în primul rând de culegători nu prea pricepuți cu specii letale cum sunt de exemplu Cortinarius meinhardii și Cortinarius splendens.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ [1] Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 170-171, ISBN 88-85013-46-5
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 368-369-1, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 226
  7. ^ Elias Fries: „'Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”', Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 260 [2]
  8. ^ Niskanen & Liimat.: „Phlegmacium percome”, în: „Fungal Diversity”, vol. 112, 2022, p. 114
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1062
  10. ^ a b „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Raya, L. Moreno B. (ed.): „Flora Micológica de Andalucía”, Editura Consejería de Medio Ambiente y Ordenación del Territorio, Junta de Andalucía, Sevilla 2018, p. 1073, ISBN: 978-84-16591-07-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 224-225, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 222-223, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 184-185, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 178-179, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 220-221, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 370-371, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 188-189, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 116-117, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 156-157, ISBN 978-3-440-13447-4

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Hans E. Laux: „Essbare Pilze und ihre gifitigen Doppelgänger: Pilze sammlen - aber richtig, ed. A 9-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2022, EAN: 978-34401-7038-0
  • Paul Konrad, André Maublanc: „Les agaricales - classification, revision des espèces, iconographie, comestibilité”, vol. 1, Editura Paul Lechevalier, Paris 1948
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi - A Life-Size Guide to Six Hundred Species From Around The World”, Editura Ivy Press Ltd., Lewes (East Sussex) 2014, ISBN: 978-1782-40136-0

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_saginus&oldid=16380224