Wikipedia

Cortinarius delibutus

specie de ciupercă

Cortinarius delibutus (Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile comună care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri mai mari sau mai mici pe orice sol în pădurile de conifere, de foioase precum în cele mixte. Intră în simbioză cu diverși arbori, astfel cu aluni, mesteceni, molizi, dar, de asemenea, cu arțari, paltini de munte și plopi tremurători. Apare de la câmpie la munte, din august până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius delibutus
Genul Cortinarius, aici C. delibutus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Myxacium
Specie: C. delibutus
Nume binomial
Cortinarius delibutus
Fr. (1838)
Sinonime
  • Cortinarius suratus Fr. (1838)
  • Cortinarius naevosus Fr. (1863)
  • Gomphus delibutus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Gomphus naevosus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Gomphus suratus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Cortinarius delibutus var. elegans (Fr.) Masse (1893)
  • Gomphus fulvoluteus Britzelm. (1899)
  • Cortinarius delibutus f. gracilentus J.E.Lange (1941)
  • Cortinarius delibutus f. parvulus Rob.Henry (1985)
  • Cortinarius delibutus var. albescens Rob.Henry (1989)
  • Cortinarius delibutus f. suratus Rob.Henry (1989)
  • Cortinarius delibutus var. fulvoluteus (Britzelm.) Moënne-Locc. & Reumaux (1991)
  • Cortinarius delibutus var. naevosus (Fr.) Moënne-Locc. & Reumaux (1991)
  • Cortinarius delibutus var. parvulus (Rob.Henry) Melot (1994)
  • Cortinarius delibutus f. ochroleucoides Bon & Jamoni (1994)
  • Cortinarius delibutus f. suratoides Bon & Ballarà (1997)
  • Cortinarius delibutus f. dryadicola Ballarà & Escànez (1999)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Elias M. Fries

Numele binomial a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[5] fiind și numele curent valabil (2021).

Toate celelalte încercări de redenumire precum formele și variațiile descrise (vezi o selecție mare în infocasetă) sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină delibutus= uns, umezit cu o substanță unsuroasă, miruit),[6] referindu-se la aspectul ciupercii în tinerețe.

Descriere

modificare
  • Pălăria: destul de cărnoasă are un diametru între 5 și 8 (10 cm), este la început boltită emisferic cu marginile răsucite înspre interior, devine apoi convexă, formând nu rar o cocoașă ascuțită, nu prea mare, și, în sfârșit, plată, uneori chiar adâncită în centru. Cuticula netedă este preponderent unsuros-vâscoasă, în special în tinerețea buretelui, doar după vreme uscată pentru mai mult timp se arată mat-mătăsoasă. Coloritul pălăriei prezintă diferite nuanțe de galben, ocazional cu un licăr liliaceu către margine, decolorându-se la bătrânețe gri-gălbui.
 
Bresadola - Cortinarius delibutus
  • Lamelele: sunt subțiri, aglomerate, slab bombate și intercalate precum aderate strâns la picior, fiind acoperite în tinerețe de o cortină galbenă, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș. Muchiile fertile sunt adesea crenate fin. Coloritul este pentru mai mult timp caracteristic gri-violet până violet, devenind apoi gri-brun și în sfârșit brun de scorțișoară.
  • Piciorul: solid de până la 8 cm lungime și de 1-1,5 (tânăr 2,5 cm) lățime este inițial destul voluminos și bulbos la bază, dar devine pe măsură ce se alungește în timpul evoluției aproape cilindric și mai zvelt cu baza în formă de măciucă, rămânând plin pe dinăuntru. Suprafața netedă este unsuroasă, spre vârf nu rar vâscoasă cu un cordon mai mult sau mai puțin accentuat la sfârșitul primei treimi (rest al vălului parțial), coloritul fiind inițial albicios, cu nuanțe violacee și nu rar decolorat ocru-gălbui de resturile vălului, devenind apoi crem-albui și spre vârf violet. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este compactă, fermă, albicioasă, dar spre vârful piciorului palid gri-albăstruie până gri-brună și spre bază nu rar ocru-gălbuie. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este aproape imperceptibil, slab de ridiche, iar gustul blând și plăcut, unii spun ca de ciuperci.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori colorați ocru, lat elipsoidali până ovoidali cu un apicol, fin verucoși, granulați pe dinăuntru, cu o mărime de 8-10 x 7-8 microni, pulberea lor având un colorit ruginiu. Basidiile clavate, unele cu o umplutură cristalină, poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 25 (29)-30 (41) x 7 (9)-10 (12) microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de aceiași dimensiune au forma de măciucă cu vârfuri rotunjite. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) preponderent cilindrice seamănă cu basidiolele. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) în stratul superior de hife (numit ixocutis) sunt intacte, culcate afânat, incolore, dar acoperite cu cristale extracelulare, parțial puternic gelificate în partea mijlocie. Celulele subcuticulei, situate apropiate unele de altele, sunt complet lipsite de pigmenți.[7][8]
  • Reacții chimice: carnea și cuticula nici nu se colorează cu hidroxid de potasiu de 40 %.[9]
  •  
    C. delibutus, spori
  •  
    C. delibutus tânăr: lamele și picior
  •  
    C. delibutus matur: lamele și picior
  •  
    C. delibutus tânăr
  •  
    C. delibutus, diverse stadii în evoluție

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu Cortinarius alboviolaceus (necomestibil), [10] Cortinarius allutus, (comestibil, miros de miere, gust blând),[11] Cortinarius callisteus (otrăvitor),[12] Cortinarius caninus (comestibil),[13] Cortinarius claricolor (comestibil),[14] Cortinarius elatior (comestibil),[15] Cortinarius largus (necomestibil, miros mai mult sau mai puțin pământos, gust blând),[16] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[17] Cortinarius mucifluus (comestibil),[18] Cortinarius mucosus (comestibil),[19] Cortinarius multiformis (comestibil, lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și piciorul inițial albicios, apoi ocru deschis),[20] Cortinarius olidus (necomestibil),[21] Cortinarius salor (comestibil),[22] Cortinarius stillatitius (comestibil),[23] Cortinarius talus (comestibil),[24] Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus (comestibil),[25] Cortinarius trivialis (necomestibil),[26] Cortinarius turmalis (necomestibil),[27] Cortinarius varius (comestibil)[28] sau Cortinarius vibratilis (necomestibil, lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios, foarte amar).[29]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !Cortinarius alboviolaceus!
  •  
    Cortinarius allutus
  •  
    !!Cortinarius callisteus!!
  •  
    Cortinarius.caninus
  •  
    Cortinarius claricolor
  •  
    Cortinarius elatior
  •  
    !Cortinarius largus!
  •  
    Cortinarius livido-ochraceus
  •  
    Cortinarius mucifluus
  •  
    Cortinarius mucosus
  •  
    Cortinarius multiformis
  •  
    !Cortinarius olidus!
  •  
    Cortinarius salor
  •  
    Cortinarius stillatitius
  •  
    Cortinarius talus
  •  
    Cortinarius triumphans
  •  
    !Cortinarius trivialis!
  •  
    !Cortinarus turmalis!
  •  
    Cortinarius varius
  •  
    !Cortinarius vibratilis!

Valorificare

modificare

Această ciupercă este destul de gustoasă și poate fi preparată ca hreanul pădurii. Este de menționat că cuticula trebuie îndepărtată, pe de o parte pentru a nu murdării alte specii în coș, pe de alta pentru că este adesea amară.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 388-389, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 276 [1]
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 324, ISBN 3-468-07202-3
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 631 - 2
  8. ^ Interhias
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 455, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 146-147, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 789, ISBN 3-8289-1619-8
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 178-179, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 132-133, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 418, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 370-371, ISBN 978-3-440-14530-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 210-211, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 148-149, ISBN 88-85013-25-2
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 208-209, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 5, partea a 2-a „Blätterpilze“, Editura Mykologia, Lucerna 2000 ISBN 3-85604-050-1
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten – Herbst, Winter”, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1983
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • E. Horak: „Röhrlinge und Blätterpilze in Europa”, ed a 6-a, EdituraElsevier - Spektrum Akademischer Verlag, München 2005, ISBN 978-3-827-41478-6
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”. Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-34372-0443-2

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_delibutus&oldid=15464032