Wikipedia

Cortinarius callisteus

specie de ciupercă

Cortinarius callisteus (Elias Magnus Fries, 1818 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius[1][2] este o ciupercă otrăvitoare rară, dar acolo unde apare frecventă, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte pe sol sărac și acru, în grupuri, chiar și în cercuri de vrăjitoare, în păduri de conifere și în cele mixte umede, cu predilecție sub molizi. Timpul apariției este din iunie până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius callisteus
Genul Cortinarius, aici C. callisteus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Leprocybe
Specie: C. callisteus
Nume binomial
Cortinarius callisteus
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus limonius Fr. (1818)
  • Cortinarius callisteus var. callisteus Fr. (1838)
  • Agaricus abruptus Fr. (1852)
  • Cortinarius infucatus Fr. (1861)
  • Flammula abrupta (Fr.) Sacc. (1887)
  • Gomphos callisteus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Gomphos infucatus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Gymnopilus abruptus (Fr.) Horniček (1984)
  • Cortinarius hirtipes Moënne-Locc. & Reumaux (2005)
  • Cortinarius callisteus var. abruptus (Fr.) Melot (2007)
  • Cortinarius callisteus var. infucatus (Fr.) Melot (2007)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
E. Fries

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus callisteus de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818[5] și transferat de el însuși la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[6] fiind numele curent valabil (2021).

Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate drept sinonime.

Epitetul specific este derivat din limba greacă veche, anume de la gradul superlativ (greacă veche κάλλιστος=cel/cea mai frumos/frumoasă) al adjectivului (greacă veche καλός=frumos), trăgându-se de la numele nimfei Callisto care a fi fost de o foarte mare frumusețe,[7] descriind astfel aspectul ciupercii.

Descriere

modificare
 
Bres.: Cortinarius callisteus
  • Pălăria: fermă, cărnoasă și nehigrofană (după unii slab higrofană) cu un diametru de 3-8 (10) cm este la început emisferică, repede conică cu marginea nestriată, răsucită spre interior pentru mult timp și fără cocoașă sau uneori cu una largă și tocită, devenind în cursul maturizării din ce în ce mai aplatizată și ondulată. Cuticula este uscată, mată și mai mult sau mai puțin foarte fin solzoasă. Coloritul viu galben-portocaliu până brun-gălbui, se decolorează în vârstă spre brun-roșiatic.
  • Lamelele: sunt destul de groase și nu prea aglomerate, bulboase, intercalate și bifurcate, fiind atașate arcuit concav precum scurt decurente cu un dinte la picior. Coloritul este inițial galben-portocaliu, decolorându-se la bătrânețe ruginiu sau brun de scorțișoară cu nuanțe portocalii, muchiile fiind de aceiași culoare. În tinerețe sunt acoperite de o cortină deasă gălbui-maronie cu o tentă portocalie, rest al vălului parțial.
  • Piciorul: în relație cu pălăria lung, cu o lungime de 5-10 (12) cm și o grosime de 1-2 cm este solid, ceva fibros, mai mult sau mai puțin cilindric și spre bază îngroșat în formă de măciucă, fiind plin pe dinăuntru. Coloritul pe fundal gălbui până galben-portocaliu, la bază albicios până crem, este presărat de solzișori sau striații verticale roșu-portocalii sau brun-gălbui. Nu poartă un inel.
  • Carnea: fermă și cărnoasă, mai presus de toate în picior galben-portocalie sau ca de revent nu se decolorează după tăiere. Mirosul este neplăcut ca de ulei pentru mașină fierbinte, uneori asemănător marțipanului, dar cu o notă mucegăită, iar gustul blând și dulcișor.[3][4]

Nu încercați-o niciodată, deoarece ingredientele sunt foarte dăunătoare!

  • Caracteristici microscopice: are spori gălbui de viscozitate mediocră, lat elipsoidali până ovoidali, cu pereți destul de groși și un apicol, presarăți cu negi mici, măsurând 7-9 x 5,5-7 microni. Pulberea lor este ruginie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-35 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de mărime asemănătoare au forma de măciucă cu vârfuri rotunjite. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) prezintă hife cu pigmenți încrustați.[8]
  • Reacții chimice: carnea și cuticula se decolorează cu reactivul Taliu TL4 puternic brun.[9]
  •  
    C. callisteus, spori
  •  
    C. callisteus, secțiune longitudinală
  •  
    C. callisteus, lamele din apropiere
  •  
    C. callisteus, lamele și picior
  •  
    C. callisteus, grup

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu: Cortinarius allutus (comestibil),[10] Cortinarius armillatus (comestibil),[11] Cortinarius balaustinus (comestibil),[12] Cortinarius bolaris (otrăvitor, se dezvoltă sub fagi și stejari),[13] Cortinarius cagei sin. Cortinarius bicolor (necomestibil),[14] Cortinarius caninus (comestibil),[15] Cortinarius cinnabarinus (otrăvitor),[16] Cortinarius cinnamomeus (suspect),[17] Cortinarius claricolor (comestibil),[18] Cortinarius cotoneus (otrăvitor),[19] Cortinarius corrugatus (suspect),[20] Cortinarius croceus (otrăvitor),[21] Cortinarius delibutus (comestibil), [22] Cortinarius elatior (comestibil),[23] Cortinarius fluminoides (comestibil),[24] Cortinarius gentilis (otrăvitor),[25] Cortinarius hinnuleus (necomestibil),[26] Cortinarius laniger (necomestibil),[27] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[28] Cortinarius malicorius (otrăvitor),[29] Cortinarius multiformis (comestibil, lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și piciorul inițial albicios, apoi ocru deschis),[30] Cortinarius psittacinus (suspect,[31] Cortinarius orellanus (mortal),[32] Cortinarius rubellus (mortal), Cortinarius rubicundulus (otrăvitor),[33] Cortinarius semisanguineus (otrăvitor),[34] Cortinarius spilomeus, (necomestibil),[35] Cortinarius subferrugineus (necomestibil),[36] Cortinarius talus (comestibil),[37] Cortinarius turmalis (necomestibil),[38] Cortinarius venetus (otrăvitor),[39] Cortinarius vibratilis (necomestibil).[40] sau Cortinarius xantho-ochraceus (otrăvitor),[41] dar de asemena cu Chroogomphus helveticus sin. Gomphidius helveticus (comestibil),[42]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Chroogomphus helveticus
  •  
    Cortinarius armillatus
  •  
    Cortinarius balaustinus
  •  
    !!Cortinarius bolaris!!
  •  
    Cortinarius caninus
  •  
    !!Cortinarius cinnabarinus!!
  •  
    !!Cortinarius cinnamomeus!!
  •  
    !!Cortinarius cotoneus!!
  •  
    !!Cortinarius corrugatus!!
  •  
    !!Cortinarius croceus!!
  •  
    !!Cortinarius gentilis!!
  •  
    !Cortinarius hinnuleus!
  •  
    !Cortinarius laniger!
  •  
    !!Cortinarius malicorius!!
  •  
    Cortinarius multiformis
  •  
    !!Cortinarius psittacinus!!
  •  
    !!!Cortinarius orellanus!!!
  •  
    !!Cortinarius rubicundulus!!
  •  
    !!Cortinarius semisanguineus!!
  •  
    !Cortinarius spilomeus!
  •  
    !Cortinarius subferrugineus!
  •  
    Cortinarius talus
  •  
    !!Cortinarius xantho-ochraceus!!

Valorificare

modificare

Cortinarius callisteus este ușor de confundat cu Cortinarius orellanus sau Cortinarius limonius. Deși testul cu orelalină este negativ (dar ar putea fluctua în funcție de locație), are sens ca să fie clasificat drept foarte toxic, tocmai din cauza riscului de confuzie și pentru că conține alte toxine periculoase. Sunt cunoscute mai multe cazuri de intoxicații grave.[43]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 51
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 281 [1]
  7. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 589, 590
  8. ^ Giacomo Bresadola : „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 639
  9. ^ Vincent Rastetter: „Anwendung von chemischen Reagenzstoffen bei der Bestimmung von Pilzen”, în „Mitteilungen des badischen Landesverbandes für Naturkunde u. Naturschutz”, vol. 9, nr. 3, Freiburg im Breisgau 1967, p. 488
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 232-233 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 226-227-2, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Mushroom expert
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 222-223 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 789, ISBN 3-8289-1619-8
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ Tintling
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7
  33. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 411, ISBN 3-85502-0450
  34. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 128, ISBN 978-3-8427-0483-1
  35. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  36. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177, ISBN 3-405-12124-8
  37. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 148-149, ISBN 88-85013-25-2
  38. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  39. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  40. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  41. ^ P. M. Kirk: „Species Fungorum”. 23.11. 2010
  42. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 460-461 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  43. ^ Pilzforum

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Andreas Bresinsky: „A Colour Atlas of Poisonous Fungi: A Handbook for for Pharmacists, Doctors, and Biologists”, Editura Taylor & Francis, Londra 1990, ISBN: 978-0723415763
  • Bart Buyck: „Guide des champignons de la montagne” Editura Belin, Paris 2014, ISBN 13 : 978-2701146744
  • L. La Chiusa: „El gran libro de las setas de España y Europa”, Editura De Vecchi Ediciones, Ciudad de México 2019, ISBN: 978-1644614976
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte. Pilzvergiftungen - . Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Pelle Holmberg, Hans Marklund: „ Handbuch Pilze: Speisepilze und ihre Doppelgänger”, Editura Stiftung Warentest, Berlin 2018, ISBN: 978-3868514605
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_callisteus&oldid=16043143