Wikipedia

Cortinarius bolaris

specie de ciupercă

Cortinarius bolaris (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o ciupercă otrăvitoare destul de frecventă, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește solitar sau în grupuri, uneori chiar în smocuri mici, de la câmpie la munte, preferat pe sol mai sărac, acru și uscat, în păduri de foioase și mixte, cu predilecție sub fagi, dar, de asemenea, sub stejari și mesteceni. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius bolaris
Genul Cortinarius, aici C. bolaris
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Leprocybe
Specie: C. bolaris
Nume binomial
Cortinarius bolaris
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus a bolaris (Pers.) (1796)
  • Inoloma bolare (Pers.) Wünsche (1877)
  • Gomphos bolaris (Pers.) O.Kuntze (1891)
  • Pholiota rigelliae Velen. (1921)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
C. H. Persoon

Numele binomial Agaricus bolaris a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 2 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801.[5]

Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2022).

Sinonim obligatoriu este Inoloma bolare al micologului german Friedrich Otto Wünsche din 1877,[7] bazând pe descrierea lui Persoon.

În plus, acceptată este denumirea Gomphos bolare a micologului german Otto Kuntze din 1891[8] precum cea a micologului ceh Josef Velenovský din 1921, anume Pholiota rigelliae.[9] Alți taxoni nu sunt cunoscuți.

Proveniența epitetului specific nu este cunoscut în general.[10] Dar desigur are un sens, anume „roșu închis, de culoare cărămidă”, în limba latină nouă, bolaris înseamnă plasat, (suprafața este țesălată cu solzi roșiatici), de verificat la David Gledhill: The Names of Plants.[11][12]

Descriere

modificare
 
Cooke - Cortinarius bolaris
  • Pălăria: fermă, cărnoasă (până la 2 cm grosime) și nehigrofană cu un diametru de 5-8 (12) cm este la început emisferică, mai târziu convexă cu marginea nestriată, răsucită spre interior pentru mult timp și fără cocoașă, devenind în cursul maturizării din ce în ce mai aplatizată și ondulată, la bătrânețe adesea cu rupturi verticale la margine. Cuticula este uscată, și, pe un fundal galben palid până la cenușiu argilos (mai ales spre mijlocul pălăriei), dens acoperită cu solzi mici bătători la ochi de culoare roșiatică care devin cu timpul mai rari.
  • Lamelele: sunt subțiri și aglomerate, intercalate și bifurcate, fiind atașate bombat precum puțin decurente la picior. Coloritul este inițial gri-gălbui, decolorându-se cu timpul brun-gălbui până brun-ocru, pentru a deveni la bătrânețe brun de scorțișoară. În tinerețe sunt acoperite de o cortină deasă alb-gălbuie, formată din fibre foarte fine ca de păienjeniș, rest al vălului parțial. Muchiile pot fi slab zimțate și ceva ondulate, mai presus de toate în vârstă.
  • Piciorul: cu o lungime de 4-7 (9) cm și o grosime de 1-1,5 (2) cm este solid, ceva fibros, mai mult sau mai puțin cilindric, fiind plin pe dinăuntru. Coloritul pe fundal galben deschis, este presărat de solzișori sau fibrile verticale roșiatice. Suprafața este în vârf albă și la bază galbenă până roșiatică. Nu poartă un inel.
  • Carnea: albicioasă, fermă și cărnoasă se decolorează după tăiere încet în galben de crom, mai presus de toate la bază. Mirosul este slab prăfos, iar gustul blând până slab amar.[3][4]

Nu încercați-o niciodată, deoarece ingredientele sunt foarte dăunătoare!

  • Caracteristici microscopice: are spori palid bruni, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), rotunjori până lat elipsoidali, fin verucoși, măsurând 6-8 x (4,5) 5-6 microni. Pulberea lor este brun de scorțișoară. Basidiile sunt clavate cu 4 sterigme fiecare. Nu prezintă pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor). Celulele marginale sunt mai mult sau mai puțin clavate. Hifele pileocistidelor (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) portocalii au o lățime de 5-10 (20) µ care au ocazional cleme.[13]
  • Reacții chimice: cuticula se decolorează cu hidroxid de potasiu negru.[14]
  •  
    C. bolaris mai tânăr: lamele și picior
  •  
    C. bolaris, lamele și picior
  •  
    C. bolaris tânăr
  •  
    C. bolaris maturi
  •  
    C. bolaris în diverse stadii de evoluție
  •  
    C. bolaris mai tineri, crescând în smoc

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu: Cortinarius allutus (comestibil),[15] Cortinarius armillatus (comestibil),[16] Cortinarius callisteus (otrăvitor),[17] Cortinarius corrugatus (suspect),[18] Cortinarius cotoneus (otrăvitor),[19] Cortinarius fluminoides (comestibil),[20] Cortinarius infractus (necomestibil, extrem de amar),[21][22] Cortinarius laniger (necomestibil),[23] Cortinarius limonius (posibil letal),[24] Cortinarius melanotus (necomestibil),[25] Cortinarius psittacinus (suspect,[26] Cortinarius orellanus (mortal),[27] Cortinarius psittacinus (otrăvitor)[28] + imagini, Cortinarius rubellus (mortal), Cortinarius renindes (necomestibil),[29] Cortinarius rubicundulus (necomestibil),[30] Cortinarius spilomeus, (necomestibil),[31] Cortinarius venetus (necomestibil, mai mic),[32] sau Cortinarius vernus sin. Cortinarius erythrinus (necomestibil),[33] dar, de asemenea, cu Gymnopilus purpuratus sin. Flammula purpurata (otrăvitor, psihogen)[34] sau cu Tricholomopsis rutilans (comestibil).[35]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Cortinarius armillatus
  •  
    !!Cortinarius callisteus!!
  •  
    !!Cortinarius corrugatus!!
  •  
    !!Cortinarius cotoneus!!
  •  
    !Cortinarius infractus!
  •  
    !Cortinarius laniger!
  •  
    Cortinarius melanotus
  •  
    !!!Cortinarius limonius!!!
  •  
    !!Cortinarius psittacinus!!
  •  
    !!!Cortinarius orellanus!!!
  •  
    !Cortinarius renidens!
  •  
    !!!Cortinarius rubellus!!!
  •  
    !!Cortinarius rubicundulus!!
  •  
    !Cortinarius spilomeus!
  •  
    !!Cortinarius venetus var. montanus!!
  •  
    !Cortinarius vernus sin. Cortinarius erythrinus!
  •  
    !!Gymnopilus purpuratus sin. Flammula purpurata!!
  •  
    Tricholomopsis.rutilans

Valorificare

modificare

Cortinarius bolaris probabil nu conține orelanină sau substanțe similare, cel puțin nu au fost detectate până în prezent. Un test chimic ar trebui să confirme acest lucru. Soluția de clorură de fier (III) provoacă o decolorare violetă din cauza diglucozidei orelaninice pe care o conține (= precursorul orelaninei). Chiar dacă rezultatul este negativ, buretele nu este deloc comestibil, deoarece conține alte toxine periculoase (posibil și încă necunoscute). De asemenea, este considerat a fi foarte toxic pentru tractul gastrointestinal, dar și pentru atacarea rinichilor și ficatului. Semnele de otrăvire cu toxinele pe care le conține sunt o gură uscată, sete extremă și hipertensiune arterială. Intoxicații severe au fost înregistrate de mai multe ori.[36] [37]

Particularitate: Coloranții Leprocybe nu se dizolvă în mod normal în alcool, spre deosebire de cei ai subgenului Dermocybe. Cortinarius bolaris este o excepție aici, generând un colorant galben pe hârtie cu alcool.[36]

Note

modificare
  1. ^ Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 224-225 - 3, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 232-233 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 291
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 282 [1]
  7. ^ Friedrich Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”, Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 127 [2]
  8. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum:vascularium omnium atque cellularium multarum secundum leges nomenclaturae internationales cum enumeratione plantarum exoticarum in itinere mundi collectarum”', vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 853, [3]
  9. ^ Josef Velenovský: „Ceske Houby”, vol. 3, Editura Nakladem ceske botanicke spolecnosti, Praga 1921, p. 506
  10. ^ Namespedia
  11. ^ David Gledhill: The Names of Plants, Editura Cambridge University Press, Cambridge, New York, Melbourne, Madrid, Cape Town, Singapore, São Paulo 2002
  12. ^ First Nature 1
  13. ^ First Nature 2
  14. ^ Poison Mushrooms
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Mushroom expert
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 210-211, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 222-223 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 132-133, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Tintling
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Tintling
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187, ISBN 3-405-12124-8
  30. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 411, ISBN 3-85502-0450
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 196-197, ISBN 88-85013-37-6
  34. ^ Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 9, Editura R. Friedländer und Sohn, Berlin 1891, p. 107-108, toate volumele
  35. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 195
  36. ^ a b Pilzsuche
  37. ^ Pilzwelten

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Bielli Ettore: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Markus Flück: „Welcher Pilz ist das?”, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2009, ISBN 978-3-440-11561-9
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, ISBN 978-3440-14364-3
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Yves-François Pouchus: „Guide de poche de mycologie officinale”, Editura Lavoisier, Paris 2012, ISBN: 978-27430-1474-2
  • Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-3-437-20443-2

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_bolaris&oldid=16042263