Văloasă delicată

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Cortinarius gentilis)

Cortinarius gentilis (Elias Magnus Fries, 1838),[1] sin. Hydrocybe helvola (Pierre Bulliard ex Meinhard Michael Moser, 1953),[2] din încrengătura Basidiomycota în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius, denumită în popor Văloasă delicată,[3] este o ciupercă otrăvitoare cu consecință mortală, dar neconținând atât de multă oralină ca de exemplu Cortinarius orellanus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe terenuri acre și umede, în păduri de conifere, solitar sau în grupuri mici, mai ales sub pini, și molizi tineri, unde pământul este acoperit cu mușchi, dar de asemenea, el se dezvoltă cu mare drag printre afine și coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El apare din iunie până în noiembrie.[4][5]

Cortinarius gentilis
Cortinarius gentilis group.jpg
Văloasă delicată
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Specie: C. gentilis
Nume binomial
Cortinarius gentilis
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime

Agaricus punctatus Pers. (1801)
Agaricus gentilis Fr. (1821)
Telamonia gentilis (Fr.) Wünsche (1877)
Lepiota helvola (Pers.) Gray (1821)
Hydrocybe helvola (Bull.) M.M.Moser (1953)

Toxic.png

DescriereModificare

  • Pălăria: are un diametru de 2,5-5,5 cm, este tare higrofilă, inițial conică, ascuțit cocoșată, aplatizându-se odată cu vârsta. Marginea atunci este răsfrântă unghiular în jos și brăzdată. Ea nu poartă în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de cortină. Cuticula este netedă, de obicei umedă. Când vremea este uscată are un colorit galben, de altfel arată un ruginiu ce pălește la bătrânețe.
  • Lamelele: sunt largi, bombate și foarte distanțate, cu nervuri conectate precum aderente la picior, fiind la început galbene apoi brune ca scorțișoară. Sporii sunt ovoidali-rotunjori, aspru-verucoși și galbeni, având o mărime de 7-9 x 6-7 microni. Pulberea sporilor este gălbui-maronie.
  • Piciorul: are o înălțime de 2,5-7,5 cm și o lățime de 0,5–1 cm, este de aceiași grosime, mai întâi împăiat, apoi gol în interior și țeapăn precum de aceiași culoare cu pălăria, având o zonă inelară sesizabilă și un văl trecător gălbui.
  • Carnea: este pronunțat galbenă, relativ fragilă în pălărie, cu un miros ușor ca de ridiche și gust delicat.[4][5] Nu degeaba buretele poartă acest nume.

ToxicitateModificare

ToxineModificare

 
C. orellanus
 
C. rubellus

Văloasa delicată conține o doză mai mică a toxinei orelanină care provoacă sindromul orelanian (parafaloidian). Dar orelanina nu este singura toxină activantă, în afară de aceasta sunt dovedite și polipeptide (în total zece) ca de exemplu phallatoxina și amatoxina. Cercetările sublinez aceeași toxicitate pentru animale (șobolani) ca la om. Cazurile de deces au fost relativ puține, aproximativ numai 15 la sută dintre consumatori. Acest fapt este probabil datorit mărimii ciuperci, care astfel a fost adăugată la mâncăruri împreuna cu bureți comestibili. Sindromul orelanian este unul grav, cu debut foarte tardiv (se manifestă după 5-14 zile, chiar trei săptămâni de la consum) și cu efecte distructive asupra rinichilor care pot fi distruși complet.[6][7][8]

SimptomeModificare

Tot ca și rudele ei mai mari, Cortinarius orellanus și Cortinarius rubellus, manifestările încep deseori foarte târziu de la ingerare (vezi mai sus), astfel, identificarea cauzei fiind foarte grea. Ele sunt la început nespecifice, asemănătoare unei intoxicații digestive, incluzând greață, vărsături, crampe, dureri musculare, sete și urinări dese. Abia mai târziu apar semne specifice ale disfuncționalității rinichilor cauzate de aceste toxine, concret printr-o nefropatie tubulointerstizială acompaniată de albuminurie, edeme) și meningiene, imitând o boală infecțioasă, pentru ca în final să se instaleze insuficiența renală. Caracteristică este senzația de arsură epigastrică, ce nu dispare la consumul de lichide precum reducerea masivă a urinării în stadiul avansat.[9] Un antidot efectiv nu există, tratamentul cu Corticosteroizi este îndoielnic.[10]

ConfuziiModificare

Acest burete poate fi confundat, pe lângă cu Cortinarius varius și Cortinarius rubellus, în primul rând cu alte specii mici de genul Cortinarius, ca de exemplu: Cortinarius brunneus (otrăvitor),[11] Cortinarius (Dermocybe) cinnamomeobadius (otrăvitor),[12] Cortinarius colus (necomestibil),[13] Cortinarius hinuleus (necomestibil),[14] Cortinarius palustris (suspect) [1],[15] Cortinarius puniceus (suspect) [2],[16] Cortinarius rigens (otrăvitor),[17] Cortinarius saniosus (mortal) [3][18],[5] Cortinarius sertipes (necomestibil),[19] Cortinarius speciosissimus (mortal),[20] Cortinarius tophaceus (otrăvitor),[21] Cortinarius tortuosus (otrăvitor)[22] sau Cortinarius trivialis (necomestibil).[23]

Culegeți și consumați niciodată ciuperci de genul Cortinarius mici și cu carne colorată.

Specii asemănătoareModificare

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Văloasa delicată (Cortinarius gentilis)
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b c Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ S. Grzymala: „L'isolement de l'orellanine poison du Cortinarius orellanus Fries et l'étude de ses effects anatomopathologiques", Bulletin de la Société Mycologique de France, vol. 78, Paris 1962, p. 394-404
  7. ^ Medicina de urgență
  8. ^ Trond Schumacher, Klaus Høiland: „Mushroom poisoning caused by species of the genus Cortinarius fries”, în: „Archives of Toxicology”, vol. 53, nr. 2 (iunie), Editura Springer, Berlin 1983, p. 87–106
  9. ^ D. G. Spoerke, B. H. Rumack: „Handbook of Mushroom Poisoning: Diagnosis and Treatment”, Editura CRC Press, 1994, p. 250–255, ISBN 0-8493-0194-7
  10. ^ M. Clarkson, L. Giblin, F. O'Connell: „Acute interstitial nephritis: clinical features and response to corticosteroid therapy”, în jurnalul „Nephrol Dial Transplant”, vol. 19, nr. 11, Oxford 2004, p. 2778–83
  11. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 258-259, ISBN 88-85013-46-5
  12. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6
  13. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 182-183, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 131-132, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 196-197, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 220-221, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ [Cortinarius saniosus http://www.natur-in-nrw.de/HTML/Pilze/Agaricales/PA-195.html]
  19. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 206-209, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 250-251, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 450-451, ISBN 3-85502-0450

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 2-7 (vezi sus)
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte. Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1.
  • Meinhard Michael Moser, „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare