Wikipedia

Cortinarius semisanguineus

specie de ciupercă

Cortinarius semisanguineus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Claude Casimir Gillet, 1876) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare foarte răspândită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la deal la munte preferat pe sol acru, sărac și umed, adesea în grupuri pe mușchi și printre afine în păduri de conifere sub molizi și pini, dar, de asemenea, prin turbării sub mesteceni, uneori și la câmpie în păduri de foioase pe lângă fagi și stejari.[3] Timpul apariției este din (iulie) august până în noiembrie.[4][5]

Cortinarius semisanguineus
Genul Cortinarius, aici C. semisanguineus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Dermocybe
Specie: C. semisanguineus
Nume binomial
Cortinarius semisanguineus
(Fr.) Gillet (1876)
Sinonime
  • Agaricus cinnamomeus var. semisanguineus Fr. (1821)
  • Cortinarius cinnamomeus var. semisanguineus Fr. (1838)
  • Flammula cinnamomea var. semisanguinea (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Cortinarius cinnamomeus f. semisanguineus (Fr.) Sacc. (1887)
  • Dermocybe semisanguinea (Fr.) M.M.Moser (1974)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
C. C. Gillet

Numele binomial Agaricus cinnamomeus var. semisanguineus a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[6]

Apoi, în 1876, micologul francez Claude Casimir Gillet a declarat variația specie independentă sub numele și actual valabil (2021), de verificat în volumul 3 al marii sale opere Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France[7]

Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt acceptate sinonim (vezi infocaseta).

Epitetul este derivat din cuvintele latine (latină semi…=pe jumătate),[8] și (latină sanguineus, -a, -um=însângerat, sângeros, roșu sângeriu),[9] datorită aspectului divers între coloritul cuticulei și al lamelelor roșii ca sângele ale ciupercii.

Descriere

modificare
 
Bres.: C. semisanguineus
  • Pălăria: destul de cărnoasă, nehigrofană cu un diametru de 3-6 (8) cm, la început acoperită de un văl parțial galben, este inițial conică, devenind cu timpul mai convexă cu un gurgui mic, dar bine vizibil în centru, pentru a se aplatiza în vârstă, fiind atunci adesea și ceva deprimată în mijloc, uneori tare adâncită cu marginea abrupt răsucită în sus. Cuticula umedă, mată, încarnat fibroasă, în tinerețe fin solzoasă, iar la bătrânețe golașă și lucioasă, are un colorit variabil care poate fi palid brun, umbrin până brun-măsliniu cu efecte ocru-măslinii, chiar brun-purpurii.
  • Lamelele: sunt subțiri, îndepărtate între ele, bifurcate și intercalate, scobite, dar umflat aderate la picior. Sunt învăluite la început de sus menționata cortină. Coloritul este în tinerețe roșu sângeriu și la bătrânețe brun-roșiatic, muchiile fiind gălbuie.
  • Piciorul: cu o lungime de 4-9 cm și un diametru de 0,5-1 cm, este robust și ceva fibros, plin, dar bătrân tubular gol pe dinăuntru, mai mult sau mai puțin cilindric precum uneori ceva bulbos spre bază. Suprafața netedă se prezintă în diferite nuanțe de galben, fiind spre vârf mai deschis și spre bază cu reflecții roșiatice. În mod obișnuit nu poartă un inel, dar ocazional arată un cordon slab, zimțat, adesea întrerupt și trecător galben maroniu, rest al vălului parțial.
  • Carnea: de colorit galben murdar până palid ocru-gălbui, spre bază mai mult portocaliu, este destul de fermă și în picior slab fibroasă, mirosul fiind la început imperceptibil, apoi puțin de ridichi (după unii chiar de ciuperci) și gustul blând, la exemplare mai bătrâne ceva amar.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori slab elipsoidali până ovoidali în formă de migdale, fin verucoși și de culoare gălbuie cu o mărime de 7-9 x 4-5 microni, pulberea lor fiind brună ca scorțișoara sau ca tutunul. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 25-30 x 7-8 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) mai scurte și în formă de măciucă sunt septate de una până două ori.[10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]
  •  
    C. semisanguineus, cortină
  •  
    C. semisanguineus, lamele și picior
  •  
    C. semisanguineus, secțiune longitudinală
  •  
    C. semisanguineus tineri
  •  
    C. semisanguineus maturi și bătrâni
  •  
    Lână vopsită cu C. sanguineus

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată cu suratele ei de același gen cum sunt de exemplu: Cortinarius balaustinus (comestibil),[12] Cortinarius bolaris (necomestibil),[13] Cortinarius brunneus (otrăvitor),[14][15] Cortinarius cagei sin. Cortinarius bicolor (necomestibil),[16] Cortinarius callisteus (otrăvitor),[17] Cortinarius cinnabarinus (otrăvitor),[18] Cortinarius cinnamomeus (otrăvitor), [19] Cortinarius corrugatus (suspect),[20] Cortinarius croceus (otrăvitor),[21] Cortinarius fasciatus (necomestibil),[22] Cortinarius fulvescens (necomestibil),[23] Cortinarius limonius (letal)[24] Cortinarius malicorius (otrăvitor),[25] Cortinarius orellanus (mortal),[26] Cortinarius rubellus (mortal),[27] Cortinarius sanguineus (otrăvitor),[28] Cortinarius uliginosus (otrăvitor),[29] Cortinarius uraceus (necomestibil)[30] sau cu comestibilile Laccaria laccata[31] și Laccaria proxima.[32]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Cortinarius balaustinus
  •  
    !!Cortinarius brunneus!!
  •  
    !Cortinarius cagei!
  •  
    !!Cortinarius callisteus!!
  •  
    !!Cortinarius cinnabarinus!!
  •  
    !!Cortinarius cinnamomeus!!
  •  
    !!Cortinarius corrugatus!!
  •  
    !!Cortinarius croceus!!
  •  
    !Cortinarius fasciatus!
  •  
    !Cortinarius fulvescens!
  •  
    !!!Cortinarius limonius!!!
  •  
    !!Cortinarius malicorius!!
  •  
    !!!Cortinarius orellanus!!!
  •  
    !!!Cortinarius rubellus!!!
  •  
    !!Cortinarius sanguineus!!
  •  
    !!Cortinarius uliginosus!!
  •  
    Laccaria laccata
  •  
    Laccaria proxima

Valorificare

modificare

Din păcate, Cortinarius semisanguineus are un gust blând până doar slab amar. Prin urmare, este foarte posibil să fie consumat accidental în cantități mai mari. Mai ales atunci, există un risc de intoxicare severă sau chiar amenințătoare de viață.

Ciuperca conține toxine care irită puternic zona gastro-intestinală. Tulburări gastro-intestinale, amețeli, probleme circulatorii și tulburări vizuale pot apărea în decurs de 30 de minute până la 6 ore după consum.[33]

Această ciupercă poate fi folosită pentru vopsirea hainelor și mai ales a lânii. Înainte de a fi fiert materialul pentru o oră sub adăugarea de 20% alaun, ciupercile uscate se înmuie în apă rece pentru aproximativ o jumătate de oră. Apoi se răcoresc la 90° C și se adaugă materialul de vopsit. După ce s-a ajuns la rezultatul dorit, el trebuie spălat și clătit bine. Se obține un roșu intens cu un pre-baiț de 20% alaun pentru o oră la 90° C, iar carmin după mai puțin timp de fierbere. Coloranții acestei specii se dizolvă și în alcool.[34]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Jürgen Guthmann, Christoph Hahn, Rainer Reichel: „Taschenlexikon der Pilze Deutschlands - Ein kompetenter Begleiter zu den wichtigsten Arten”, Editura Quelle & Meyer, Wiebelsheim 2011, p. 121-122, ISBN 978-3-494-01449-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 362-363, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 229
  7. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France”, vol. 3, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1876, p. 484
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1086, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1067
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 646
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 406-407, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 127, ISBN 978-3-8427-0483-1
  14. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 258-259, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 226-227-2, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ „Mushrooms”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 266-267, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 242-243, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 126-127 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 210-211 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12124-8
  33. ^ Pilzwelten
  34. ^ Pilzforum

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde, H. Kniep (ed.): „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 4, Editura W. Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1960, p. 270
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1</ref>
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde: Blätterpilze - Dunkelblättler“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1985
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_semisanguineus&oldid=16226247