Wikipedia

Cortinarius sanguineus

specie de ciupercă

Cortinarius sanguineus (Franz Xaver von Wulfen, 1781 ex Samuel Frederick Gray, 1821) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare regional destul de răspândită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte preferat pe sol sărac și acru, solitar sau în grupuri mici, în păduri de conifere umede sub molizi și pini, de asemenea prin turbării printre mușchiul de turbă Sphagnum, foarte rar și în păduri de foioase. Timpul apariției este din (iulie) august până târziu în noiembrie.[3][4]

Cortinarius sanguineus
Genul Cortinarius, aici C. sanguineus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Dermocybe
Specie: C. sanguineus
Nume binomial
Cortinarius sanguineus
(Wulfen) Gray (1821)
Sinonime
  • Agaricus santalinus Scop. (1772)
  • Agaricus sanguineus Wulfen (1781)
  • Agaricus sanguineus var. medius Alb. & Schwein. (1805)
  • Dermocybe sanguinea (Wulfen) Wünsche (1877)
  • Gomphos sanguineus (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Cortinarius sanguineus f. pusillus Pilát (1953)
  • Cortinarius puniceus P.D.Orton (1958)
  • Dermocybe punicea (P.D.Orton) M.M.Moser (1974)
  • Cortinarius sanguineus var. sierraensis Gerw.Keller & Ammirati (1983)
  • Cortinarius sanguineus var. subcinnabarinus Ammirati & A.H.Sm. (1984)
  • Cortinarius sanguineus var. aurantiovaginatus Fillion & Moënne-Locc. (1994)
  • Cortinarius sanguineus var. santalinus (Scop.) Bidaud, Moënne-Locc. & Reumaux (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
F. X. von Wulfen

Specia a fost descrisă pentru prima dată drept Agaricus santalinus de naturalistul italian Giovanni Antonio Scopoli în volumul 2 al operei sale Flora carniolica din 1772.[5]

Numele binomial hotărât însă este Agaricus sanguineus, determinat de micologul german Franz Xaver von Wulfen în articolul Plantae rariores carinthiacae, de verificat în volumul 2 al lucrării savantului austriac Nikolaus Joseph von Jacquin Miscellanea austriaca ad botanicam, chemiam, et historiam naturalem spectantia din 1781.[6]

În 1821, micologul englez Samuel Frederick Gray a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului (original: Cortinaria sanguinea) în volumul 1 al operei sale A natural arrangement of British plants,[7] fiind numele curent valabil (2021).

Toate celelalte încercări de taxonare precum variațiile descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină sanguineus, -a, -um=însângerat, sângeros, roșu sângeriu),[8] datorită aspectului ciupercii.

Descriere

modificare
 
Bres.: Cortinarius sanguineus
  • Pălăria: destul de cărnoasă, nehigrofană cu un diametru de 2-5 (6) cm, la început acoperită de un văl parțial roșiatic, este inițial emisferică până conică, devenind cu timpul mai convexă cu o cocoașă turtită nesemnificativă, pentru a se aplatiza în vârstă, fiind atunci adesea și ceva deprimată în mijloc. Cuticula uscată, mată sau lucioasă, nu rar fin solzoasă la marginea niciodată striată sau zimțată, are un colorit închis roșu sângeriu până brun roșiatic, estompându-se în vârstă adesea murdar brun-portocaliu.
  • Lamelele: sunt subțiri, în tinerețe dense și la bătrânețe destul de îndepărtate între ele, bifurcate și intercalate, slab bombate și aderate la picior, fiind învăluite la început de sus menționata cortină. Coloritul este închis roșu sângeriu, căpătând în vârstă nuanțe ruginii. Muchiile par să fie ceva mai deschise în culoare, devenind la bătrânețe nu rar neregulat ondulate.
  • Piciorul: zvelt cu o lungime de 4-7 cm și un diametru de 0,4-0,8 cm, este robust și fibros, plin, dar bătrân tubular gol pe dinăuntru, mai mult sau mai puțin cilindric, nu rar îndoit, precum uneori un pic bulbos spre bază. Suprafața netedă și parțial încarnat fibroasă este colorată spre sus roșu sângeriu până brun-roșiatic, spre jos mai deschis vinaceu până gri-rozaliu. La bază prezintă un fetru rozaliu. Nu poartă un inel.
  • Carnea: de colorit vinaceu până roșu sângeriu mai ales spre margine iar spre mijloc mai deschis este destul de fermă și fibroasă, mirosul fiind la început aproape imperceptibil, apoi puțin de ridichi și gustul numai la exemplare tinere blând, devenind la maturitate puțin amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali în formă de sâmbure de mâr, pe dinafară aspri, fin verucoși și de culoare gălbuie, măsurând 7-8 x 4-4,5 microni. Amprenta lor este închis ruginie până brun-roșiatică. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare au o dimensiune de 25-30 x 5-7 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt mai scurte și în formă de măciucă.[9]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[10]
  •  
    C. sanguineus, aspect lateral
  •  
    C. sanguineus, lamele și picior
  •  
    C. sanguineus bătrân: lamele și picior
  •  
    C. sanguineus mai deschis
  •  
    C. sanguineus, mănunchi

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată cu suratele ei de același gen cum sunt de exemplu: Cortinarius bolarius (necomestibil),[11] Cortinarius cagei (necomestibil),[12] Cortinarius cinnabarinus (otrăvitor),[13] Cortinarius cinnamomeus (otrăvitor), [14] Cortinarius croceus (otrăvitor),[15] Cortinarius laniger (suspect),[16] Cortinarius limonius (posibil letal),[17] Cortinarius malicorius (otrăvitor),[18] Cortinarius orellanus (mortal),[19] Cortinarius rubellus (mortal),[20] Cortinarius semisanguineus (otrăvitor),[21] Cortinarius smithii sin. Cortinarius occidentalis (necomestibil),[22] Cortinarius uliginosus (otrăvitor)[23] sau cu Laccaria laccata (comestibilă),[24] dar și cu Laccaria proxima (comestibilă).[25]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    !Cortinarius cagei!
  •  
    !!Cortinarius cinnabarinus!!
  •  
    !!Cortinarius cinnamomeus!!
  •  
    !!Cortinarius croceus!!
  •  
    !!Cortinarius laniger!!
  •  
    !!!Cortinarius limonius!!!
  •  
    !!Cortinarius malicorius!!
  •  
    !!!Cortinarius orellanus!!!
  •  
    !!!Cortinarius rubellus!!!
  •  
    !!Cortinarius semisanguineus!!
  •  
    !Cortinarius smithii sin. Cortinarius occidentalis!
  •  
    !!Cortinarius uliginosus!!
  •  
    Laccaria laccata
  •  
    Laccaria proxima

Valorificare

modificare

Toxicitate

modificare

Din păcate, Cortinarius sanguineus are un gust blând până doar slab amar. Prin urmare, este foarte posibil să fie consumat accidental, dar ciuperca este foarte otrăvitoare. Poate fi deosebit de periculos dacă sunt intoxicați copii, bătrâni sau persoane deja bolnave. Deși cazuri mortale nu sunt de temut în regulă, ele nu pot fi excluse complet.[26] Toxinele principale sunt diverse Antrachinone care provoacă tulburări puternice gastrointestinale însoțite nu rar de amețeli, probleme circulatorii și tulburări vizuale care pot apărea în decurs de 30 de minute până la 6 ore după consum. Proprietățile mutagene ale acestor substanțe sunt în prezent discutate.[27]

Din cauza toxicității mari renunțați la degustarea acestei ciuperci.

Colorant

modificare

Această ciupercă poate fi folosită pentru vopsirea hainelor și mai ales a lânii. Înainte de a fi fiert materialul pentru o oră sub adăugarea de 20% alaun, ciupercile uscate se înmuie în apă rece pentru aproximativ o jumătate de oră. Apoi se răcoresc la 90° C și se adaugă materialul de vopsit. După ce s-a ajuns la rezultatul dorit, el trebuie spălat și clătit bine. Se obține un roșu intens cu un pre-baiț de 20% alaun pentru o oră la 90° C, iar carmin după mai puțin timp de fierbere. Coloranții acestei specii se dizolvă și în alcool.[28]

Note

modificare
  1. ^ Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 230-231, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 390-391, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Giovanni Antonio Scopoli: „Flora carniolica”, vol. 2, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1772, p. 444 [1]
  6. ^ Franz Xaver von Wulfen: „Plantae rariores carinthiacae”, în: Nicolai Josephi Jacquin: „Miscellanea austriaca ad botanicam, chemiam, et historiam naturalem spectantia”, vol. 2, Editura Officina Krausiana, Viena 1781, p. 107, tab. 15-3
  7. ^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, vol. 1, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra, p. 629 [2]
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1067
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 645 - 2
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 408, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 127, ISBN 978-3-8427-0483-1
  12. ^ Jurnalul micologic "Der Tintling
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 220-221, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 415, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 186-187, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 126-127 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Pilzwelten
  27. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  28. ^ Pilzforum

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • <ref>German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde, H. Kniep (ed.): „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 4, Editura W. Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1960, p. 270
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Marcel Locquin: „Petite flore des champignons de France: Agarics, bolets, clavaires”, Editura Presses universitaires de France, Paris 1956
  • Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Lehre 1975
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde: Blätterpilze - Dunkelblättler“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1985
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_sanguineus&oldid=15406300