Wikipedia

Giovanni Antonio Scopoli

Giovanni Antonio Scopoli
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Cavalese, Trentino-Tirolul de Sud, Italia[4] Modificați la Wikidata
Decedat (64 de ani)[5][3][6][7][8] Modificați la Wikidata
Pavia, Ducatul Milanului[4][9] Modificați la Wikidata
Ocupațiebotanist[*]​
pteridolog[*]​
chimist
zoolog[*]​
ornitolog[*]​
medic
biolog
lepidopterolog[*]​
arahnolog[*]​
micolog[*]​
geolog
cadru didactic universitar[*]​
naturalist Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiBanská Štiavnica[10][11]
Pavia[10][11]
Cavalese
Veneția
Idrija (–)
Idrija[11] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba latină[12]
limba italiană[3][12]
limba germană[12] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea din Innsbruck  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea din Pavia  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Giovanni Antonio Scopoli, adesea oară latinizat ca Johannes Antonius Scopolius, (n. , Cavalese, Trentino-Tirolul de Sud, Italia – d. , Pavia, Ducatul Milanului) a fost un om de știință, medic, botanist, micolog, zoolog și scriitor științific tirolez de origine italiană. El a fost numit de biograful lui, Otto Guglia (1904-1984), primul european non-național precum Linnaeus Austriae. Abrevierea numelui său în cărți științifice de botanică și micologie este Scop., iar în cele zoologice Scopoli.

Giovanni Antonio Scopoli

Familie

modificare

Giovanni a fost fiul lui Francesco Antonio Scopoli, jurist promovat precum guvernator al principe-episcopului de Trento, mama lui fiind Claudia Catharin, fiica patricianului trentin Antonius de Gramola (1699-1791), o pictoriță cunoscută.

 
Erete, din:Deliciæ Floræ et Faunæ Insubricæ, (1760)

El s-a căsătorit de trei ori: pentru prima dată, în anul 1749 la Cavalese, cu nobila Albina de Miorini (d. 1756) și după moartea dânsei, pentru a doua oară, în anul 1758, cu Catharina de Franchenfeldt (d. pe la 1770). După decesul și acestei soții, s-a cununat, pe 2 august 1774 la Schemnitz, cu Caroline, fiica lui Johann de Franzenau, medic militar, savant, între altele, din 1806, organizator a sistemului educațional sub Napoleon I. Giovanni a avut trei copii, un fiu și o fată din prima, precum încă un fiu, Johann Anton (Giovanni Antonio, 1774-1854) din a treia căsătorie.[13] Acesta a fost medic, econom precum publicist și numit conte al regatului Italiei în anul 1810.[14][15][16]

Biografie

modificare

Tânărul Scopoli a urmat școala primară la Cavalese, apoi liceul din Trento și în sfârșit acel de la Hall in Tirol, zece kilometri în est de Innsbruck, unde și-a dat bacalaureatul. A studiat în continuare medicine la Innsbruck, promovând în 1743. Studiul de plante și insecte ale patriei sale Tirol, cărui s-a dedicat din tinerețe, l-a continuat pe lângă activitatea sa de medic în Cavalese, Trento și Veneția.[17]

 
Entomologia Carniolica, 1763

În 1751 episcopul-principe (Fürstbischof) Leopold de Seckau, conte de Firmian, l-a numit secretar privat, dar, deja în anul 1753, s-a îndreptat spre Universitatea din Viena, unde a studiat suplementar o specializare care i-a permis, după absolvirea acesteia sub foarte cunoscutul profesor Gerard van Swieten un an mai târziu, să preia activități de interes public ca apărarea de epidemii, controlul personalului medical și afaceri medicinale în fața tribunalelor. Primul angajament în această calitate l-a căpătat în orașul minier Idria (astăzi Slovenia). Aici a avut-o să aibă grijă ca medic de aproximativ 2000 de mineri cu familiile lor. Pentru acest scop a înființat, printre altele, o farmacie. În 1763, i-a fost tradusă în plus predarea chimiei metalurgice elevilor mineri.[18]

 
Joannes Antonius Scopoli 1784

În tot acest timp n-a uitat de botanică. Astfel Scopoli a descris, drept rezultat multor excursii în regiune, în operele sale majore Flora Carniolica (2 volume, 1760 și 1772) cu mai mult de 750 de plante cu flori și mai mult de 250 de criptogame precum Entomologia Carniolica (1763), cu mai mult de 1000 de specii, menținând o corespondență intensă cu Carl von Linné și alți naturaliști. Activitatea sa medicala în Idria l-a îndemnat pentru analizarea chimică (descrierea, extracția și prelucrarea) a mercurului conținut în rocă, precum și pentru descrierea bolilor minerilor efectuate ulterior. Cu propunerile sale privind metodele de siguranță și de vindecare la locul de muncă în opera sa „Tentamina physicochymico-medica” (1761), el a devenit un co-fondator al medicinii muncii. De asemenea, savantul a studiat plante subterane (în principal ciuperci și licheni) și a devenit astfel un pionier al speologiei botanice. El a descris acolo, în detaliu, însușirile macroscopice și caracterizante de 187 specii de ciuperci, împărțindu-le în 11 genuri în conformitate cu taxonomia lui Linné, refuzând însă acestui sistem al sexualității plantelor. Treizeci de specii de bureți poartă numele lui, printre care Amanita caesarea și Macrolepiota procera. Dar și multe specii de plante și insecte descrise de el pentru prima dată, au fost numite după el. Solanaceea „Atropa species“, descrisă de el în 1760, a fost denumită de Linné (1767) „Hyoscyamus Scopolia“, și Nikolaus Joseph von Jacquin a adăugat-o la noul gen „Scopolia, Species Carniolica” (1764). Abrevierea numelui său în cârti științifice este „Scop.”.[13][19][20]

 
Platan, semănat de Scopoli în 1778

În anul 1769 Scopoli a fost transferat, probabil ca urmare a criticii superiorilor săi în Idria din cauza investigațiilor sale științifice consumatoare de mult timp, la Academia de Minerit în Schemnitz (în prezent în Slovacia), ca profesor de chimie, mineralogie și metalurgie. În același timp a fost numit consilier imperial și evaluator la Camera Oficiului Ungariei Regale, iar în 1776, a urmat vocației, devenind profesor de chimie și botanică la Universitatea din Pavia (pe atunci Ducatul Milanului), unde a stabilit o grădină botanică și un laborator chimic. Pentru a îmbunătăți agricultura el a sugerat, printre altele, îngrășămintele chimice, de asemenea, s-a ocupat de creșterea animalelor și de apicultura.

Mai departe, savantul a corectat parțial sistemul pasărilor și a reînnoit în special clasificarea insectelor, creând, prin luarea în considerare de cât mai multe caracteristici structurale, o clasificare sistematică. De asemenea, în clasificarea mineralelor Scopoli a ales un mod propriu, ținând seamă, pe lângă de caracteristicile structurale optice și de calitățile lor chimice. Cunoștințele bazate pe propriile sale experimente au găsit loc în traducerea italiană a celui mai important dicționar chimic acestor timpuri (scris de Pierre Joseph Macquer), pe care a extins-o enorm (Dizionario di Chimica, 10 volume, 1784-1785).[18]

Deja bolnav de ceva timp și aproape orb, Scopoli s-a stins din viatä în casa sa la Pavia (1788). În anul morții sale Scopoli a mai publicat în latină autobiografia sa „Vitae meae vices".

 
Scopoli, placă comemorabilă în Cavalese

Onoruri

modificare

Marele naturalist a fost numit membru în multe organizații, printre altele:[13]

  • Societas Oeconomica, Berna (1769),
  • Gesellschaft Naturforschender Freunde, Berlin (1774),
  • экономическое общество (Societatea economică), St. Petersburg (1780),
  • Società di Scienze, Napoli (1781),
  • Société économique, Paris (1785),
  • Société scientifique, Toulouse (1785).

Ciuperci denumite de Scopoli (selecție)

modificare

Dedicări (selecție)

modificare

Opere (selecție)

modificare

Aici sunt documentate cele mai importante lucrări ale savantului.[17]

  • De affectibus animi dissertatio physico-medica, Trento 1753
  • Methodus plantarum enumerandis stirpibus ab eo repertis destinata, Trento 1754
  • Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas, vol. 1, Editura Johann Thmas Trattner, Viena 1760 [1]
  • Entomologica carniolica, Editura Johann Paul Krauss, Viena 1763
  • Annus I–V historico-naturalis, Editura Hilscher, Leipzig 1768–72
  • Bemerkungen aus der Naturgeschichte, Leipzig 1770
  • De Hydrargyro Idriensi tentamina physico-chymico-medica, Jena și Leipzig 1771
  • Flora carniolica exhibens plantas Carnioliae indigenas, vol. 2, Editura Johann Paul Krauss, Viena 1772 [2]
  • Dissertationes ad scientiam naturalem pertinentes, 3 volume, Praga 1772
  • Principia mineralogiae systematicae et practicae succincte exhibentia structuram telluris, Praga 1772 (de: 1775 și 1786, it: 1778)
  • Crystallographia Hungarica, Praga 1776
  • Fundamenta chemicae praelectionibus publicis accomodata, Praga 1777 (de: 1784)
  • Introductio ad historiam naturalem, sistens genera lapidum, plantarum et animalium hactenus detecta, Praga 1777
  • Principi di mineralogia, Veneția 1778.
  • Fundamenta botanica, praelectionibus publicis accommodata, Pavia 1783, de: Viena 1786)
  • Deliciae Florae et Faunae Insubricae seu novae, 3 volume, Pavia 1786–88
  • Vitae meae vices Pavia 1788, conținută în opera de mai sus

Note

modificare
  1. ^ Système universitaire de documentation 
  2. ^ www.accademiadellescienze.it, accesat în  
  3. ^ a b c Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b www.accademiadellescienze.it, accesat în  
  5. ^ Giovanni Antonio Scopoli, www.accademiadellescienze.it, accesat în  
  6. ^ Giovanni Antonio Scopoli, SNAC, accesat în  
  7. ^ Scopoli, Johann Anton (BLKÖ)[*][[Scopoli, Johann Anton (BLKÖ) (entry in the Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich (vol. 33, p. 210))|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  8. ^ „Giovanni Antonio Scopoli”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  9. ^ „Giovanni Antonio Scopoli”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  10. ^ a b „Giovanni Antonio Scopoli”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  11. ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în  
  12. ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în  
  13. ^ a b c Biografia germanä
  14. ^ NDB 2
  15. ^ Conte Scopoli 1
  16. ^ Conte Scopoli 2
  17. ^ a b Franz Speta: „Österreichs Entomologen der ersten Stunde: Nikolaus Poda (1723-1798) und Joannes Antonio Scopoli (1723-1788)”, Magazinul etomologic Denisia nr. 13, Linz 2004, p. 580-618
  18. ^ a b Constantin von Wurzbach: „Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich“, vol. 33, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1877, p. 210 pp.
  19. ^ R. Wannenmacher, Scopolamin – Scopolia; în: Medizinische Monatsschrift: Zeitschrift für allgemeine Medizin und Therapie, nr.14, Editura Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft. 1960, p. 601-603
  20. ^ Branko Soban despre Scopoli

Bibliografie

modificare
  • Angelo Fabi: „Giovanni Scopoli e Maurizio Bufalini”, Edizioni Scientifiche Italiane, Bologna 1990
  • P. Lorenzi, S. Bruno.: „Uomini, storie, serpenti contributi alla storiografia erpetologica del Trentino-Alto Adige e Dintorni”, Annali del Museo Civico di Rovereto nr. 17, Rovereto 2002
  • Giovanni Maironi da Ponte: „Elogio storico del Signor Giovanni Antonio Scopoli” Editura Luigi Sonzogni, Bergamo 1811
  • Cristiano Violani: „Giovanni Antonio Scopoli, 1723–1788”, Como 1988

Legături externe

modificare

Vezi și

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Giovanni_Antonio_Scopoli&oldid=16301023