Wikipedia

Cortinarius argentatus

Cortinarius argentatus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries 1838) a încrengăturii Basidiomycota, din familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile devenită foarte rară în prezent care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte în grupuri, pe sol bogat, lutos, în zone umede și umbrite, în păduri de foioase și mixte cu predilecție sub stejari. Timpul apariției este din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius argentatus
Genul Cortinarius, aici C. argentatus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Sericeocybe
Specie: C. argentatus
Nume binomial
Cortinarius argentatus
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus argentatus Pers. (1801)
  • Inoloma argentatum (Pers.) Wünsche (1877)
  • Gomphos argentatus (Pers) O.Kuntze (1891)
  • Inoloma argentatum var. gracile Killerm. (1930)
  • Phlegmacium argentatum (Fr.) M.M.Moser (1955)
  • Cortinarius argentatus var. griseobrunneus Bidaud & Reumaux (2002)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
C. H. Persoon

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801 drept Agaricus argentatus.[5]

Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonim obligatoriu este Inoloma argentatum a botanistului german Friedrich Otto Wünsche din 1877,[7] bazând pe descrierea lui Persoon.

Toate celelalte încercări de redenumire și variații descrise (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină argenteus=argintiu, împodobit cu argint,[8] datorită aspectului alb-argintiu al pălăriei.

Descriere

modificare
 
Cooke - Cortinarius argentatus
  • Pălăria: cărnoasă are un diametru între 5 și 9 (11) cm, este la început boltită emisferic cu marginile răsucite spre interior, devine apoi convexă, aproape în formă de clopot și în sfârșit plată cu o cocoașă lată și scăzută precum o margine proeminentă, adesea ondulată. Cuticula uscată și higrofană, în tinerețe acoperită de un strat de voal fibrinos și mătăsos alb-argintiu, este netedă precum încarnată fin fibros. Coloritul, inițial alb argintiu cu nuanțe slabe liliachie, apoi mai mult sau mai puțin liliachiu deschis, se decolorează cu timpul ocru murdar, începând în centru.
  • Lamelele: subțiri, în tinerețe dense, apoi mediu distanțate, sunt intercalate și bifurcate precum bombate spre precum aderate la picior, fiind învăluite la început de o cortină alb-liliachie asemănător unui păienjeniș, rest al vălului parțial. Coloritul, mai întâi gri-violet deschis, se decolorează apoi crem-ocraceu până violet-maroniu și în sfârșit puternic brun-roșiatic. Muchiile albicioase sunt crestate.
  • Piciorul: de 6-8 cm lungime și de 1-1,5 lățime (la bază mai gros) este solid, plin pe dinăuntru, zvelt și cilindric, dar spre bază clar îngroșat, preponderent bulbos. Suprafața de fapt netedă este acoperită pentru un anumit timp în întregime de fibrile fine, tomentoase, alb-argintii (resturi ale vălului universal). Coloritul este violaceu deschis, spre vârf mai puternic, devenind cu timpul crem-ocru deschis. Bulbul rămâne alb, dar se decolorează în vârstă slab maroniu. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: compactă este albicioasă cu nuanțe de ocru în pălărie, în picior slab violetă, spre vârf mai izbitoare. Are un miros nu prea plăcut de varză cu o componentă de ridiche, gustul fiind blând.
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-maronii, în mare parte larg elipsoizi cu vârfuri obtuze, pe suprafață de verucozitate medie, măsurând 8,2-9,5 x 5-5,5 microni. Pulberea lor este brun-ruginie. Basidiile clavate prezintă 4 sterigme fiecare.[9]
  • Reacții chimice: cuticula se decolorează cu hidroxid de potasiu de 30%, cărămiziu și cu fenol măsliniu. Carnea nu reacționează.[10]
  •  
    C. argentatus: pălărie lamele și picior

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată de exemplu cu Cortinarius alboviolaceus (necomestibil, în tinerețe cu lamele gri-violete, miros și gust de cartofi cruzi),[11] Cortinarius anomalus (comestibil),[12] Cortinarius argutus (necomestibil),[13] Cortinarius caerulescens (necomestibil,[14] Cortinarius camphoratus (necomestibil),[15] Cortinarius iodes (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albă, miros și gust neostentativ),[16] Cortinarius malachius (necomestibil),[17] Cortinarius subargentatus (necomestibil),<ref<Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 310, nr. 2016</ref> Cortinarius traganus (otrăvitor)[18] sau chiar și cu Clitocybe nebularis (limitat comestibil),[19][20] Entoloma bloxamii (comestibil)[21] sau Lepista nuda (comestibilă).[22]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Clitocybe nebularis
  •  
    Cortinarius anomalus
  •  
    !Cortinarius argutus!
  •  
    !Cortinarius alboviolaceus!
  •  
    !Cortinarius caerulescens!
  •  
    !Cortinarius camphoratus!
  •  
    Cortinarius iodes
  •  
    !Cortinarius malachius!
  •  
    !Cortinarius subargentatus!
  •  
    !!Cortinarius traganus!!
  •  
    Entoloma bloxamii
  •  
    Lepista nuda

Valorificare

modificare

Cortinarius argentatus nu este otrăvitor, dar necomestibil din cauza mirosului neplăcut.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 310, nr. 2021
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 286
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 278 [1]
  7. ^ Dr. Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”,Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 128 [2]
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 108, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ A.M.B. Gruppo di Pesaro
  10. ^ „Pilzsuche”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 194-195, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 176-177, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ A. H. Smith: „Studies in the genus Cortinarius”, vol. 1, Editura Ann Arbor, Michigan 1939, p. 10-11
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 204-205, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto] „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 322-323, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 314-315, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 80, ISBN 978-3-8427-0483-1

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • International Association for Plant Taxonomy: „Excerpta botanica: Taxonomica et chorologica”, Sectio A, Editura G. Fischer, Stuttgart 1975
  • Geoffrey Kibby: „Mushrooms and Other Fungi”, Editura Smithmark Pub, New York 1992, ISBN: 978-0-8317-6970-3
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Paul Wilhelm Magnus: „Die Pilze (Fungi) von Tirol, Vorarlberg und Liechtenstein”, Editura Outlook Verlag, 2023, ISBN: 978-33686-2073-8
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Universitatea din București: „Analele Universității București: Biologie vegetală”, vol. 20-21, Editura Universității, București 1971, p. 159


Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_argentatus&oldid=16380206