Wikipedia

Cortinarius malachius

specie de ciupercă

Cortinarius malachius (Elias Magnus Fries, 1818 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius[1][2] este o ciupercă necomestibilă răspândită, dar nicăieri frecventă, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte cu predilecție pe sol acru, dar ocazional chiar și pe cel calcaros, solitar sau în grupuri, în păduri de conifere și în cele mixte, sub molizi, și brazi. Timpul apariției este din august până în noiembrie.[3][4]

Cortinarius malachius
Genul Cortinarius, aici C. malachius
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Sericeocybe
Specie: C. malachius
Nume binomial
Cortinarius malachius
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus malachius Fr. (1818)
  • Cortinarius ochraceus Peck (1872)
  • Inoloma malachium (Fr.) A.Blytt (1905)
  • Gomphos malachius (Fr.) O.Kuntze (1891)
  • Gomphos ochraceus (Peck) O.Kuntze (1891)
  • Phlegmacium caroli Velen. (1920)
  • Cortinarius umidicola sensu Moser (1978)
  • Cortinarius incarnatolilascens Rob.Henry (1981)
  • Cortinarius cinereoviolascens Moënne-Locc. & Reumaux (1988)
  • Cortinarius malachius f. cholagogus Bidaud, Moënne-Locc. & Reumaux (2002)
  • Cortinarius malachius f. citrinus Bidaud & Reumaux (2002)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Elias Fries

Numele binomial Agaricus malachius a fost determinat de faimosul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818.[5]

Apoi, în 1838, Fries însuși a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2022).

Actual, există mai mulți alți taxoni acceptați drept sinonime.

Epitetul specific poate se referă la culoarea roșioară a nalbelor,[7] datorită aspectului cuticulei în tinerețe, dar mai probabil este derivat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche μαλαχός=moale),[8] ce descrie consistența cărnii buretelui.

Descriere

modificare
 
Cooke: Cortinarius malachius
  • Pălăria: higrofană, moale, destul de cărnoasă cu un diametru între 4-8 (11) cm este la început boltită emisferic cu marginile nestriate răsucite înspre interior, apoi convexă până aproape întinsă la bătrânețe, prezentând atunci nu rar o cocoașă largă și tocită precum o margine ondulată. Cuticula inițial mătăsoasă până fin fibroasă devine cu avansarea în vârstă golașă. Coloritul, în tinerețe palid liliaceu până roz-violaceu, se schimbă cu maturitatea în murdar gri-ocru până gri-brun. Datorită higrofanității, cuticula devine albicioasă la ariditate.
  • Lamelele: sunt îndeaproape, subțiri precum bifurcate și intercalate cu lameluțe de lungime diferită, fiind aderate ușor bombat la picior. În tinerețe sunt învăluite de o cortină formată din fibre foarte fine ca păienjeniș de culoare albă cu nuanțe liliacee, fragmente al vălului parțial. Coloritul inițial gri-liliaceu, schimbă cu timpul peste palid gri-brun în gri-brun închis până brun-ruginiu. Muchiile netede sunt ceva mai deschise.
  • Piciorul: de 5-8,5 (12) cm lungime și o grosime de 0,7-1 cm în vârf, dar 1,8-2,8 cm la bază, este mai mult sau mai puțin neted pe exterior, destul de gros, clavat, cu un bulb accentuat la bază, moale până slab fibros, plin, mai târziu împăiat și în bulb spongios pe dinăuntru. Coloritul în tinerețe alb-liliaceu devine cu timpul albicios. Nu poartă un inel.
  • Carnea: destul de moale, puțin elastică și fibroasă, în bulbul tulpinii spongioasă, ce în general nu se decolorează după tăiere (ocazional îngălbenește spre și la bază) este în vârful piciorului precum sub cuticulă brun-porfirie până cenușiu-violetă, de altfel murdar albicioasă, devenind la bătrânețe permanent murdar albă. Mirosul slab amintește de ridiche sau hrean, gustul blând fiind ceva uleios.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: care se decolorează în reactivul Melzer brun-portocaliu are spori largi, eliptici, cu veruci dense și destul de proeminente pe exterior cu o mărime de 7,6 - 9 x 5,4 - 6,4 microni. Pulberea lor este brun-ruginie. Basidiile sterile în palisadă cu celule claviforme și alte vezicule cu 4 sterigme, lungi de 7,5 µm fiecare, au o dimensiune de 25-41 x 9-11 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) incolore, scurte, obtuz cilindrice sau ușor clavate cu celule marginale frecvent septate au o grosime de 4-9 µm. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu hife mari (groase de 20 µm), dar destul de scurte, cu terminale uneori erecte, rotunjite sau în formă de cuțit, conțin un pigment galben-maroniu încrustat fin pe dinafară. Hipodermul slab diferențiat cu celule poligonale de până la 23-25 microni prezintă depuneri brune pe hife care sunt hialine. Hifele vălului sunt și ele translucide, filiforme cu un diametru de 3-6 µm. Catarame pot fi observate.[9][10]
  • Reacții chimice: se pare că nu reacționează cu compușii chimici obișnuiți.[10]
  •  
    C. malachius, lamele
  •  
    C. malachius tânăr, mai bătrân și foarte tânăr
  •  
    C. malachius tânăr: picior cu bulb
  •  
    C. malachius, aspect lateral
  •  
    C. malachius mai închis

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată de exemplu Cortinarius anomalus (comestibil, de valoare scăzută),[11] Cortinarius argentatus (necomestibil miros de ridichi, are un bulb pronunțat la bază),[12] Cortinarius argenteopileatus sin. Cortinarius subargentatus (necomestibil),[13]Cortinarius caerulescens (necomestibil, miros neplăcut de mucegai, gust blând),[14]Cortinarius caesiocanescens (necomestibil),[15] Cortinarius callochrous (necomestibil),[16] Cortinarius camphoratus (necomestibil),[17] Cortinarius cyanites (necomestibil, în tinerețe cu lamele albastru-violete, la bătrânețe brun-violete, miros dulcișor și gust amar),[18] Cortinarius dionysae (necomestibil, miros extrem făinos, în special după tăiere, gust blând),[19] Cortinarius glaucopus (comestibil),[20] Cortinarius infractus (necomestibil, extrem de amar),[21][22] Cortinarius insignibulbus (necomestibil),[23] Cortinarius magicus (necomestibil, miros de pâine proaspătă, ceva mucegăit, gust puțin acru),[24] Cortinarius quarciticus (necomestibil),[25] Cortinarius rigens (necomestibil),[26] Cortinarius sodagnitus (necomestibil, miros neînsemnat, gust acru, mai ales în cuticulă),[27] Cortinarius spilomeus, (necomestibil)[28] sau Cortinarius torvus (necomestibil).[29]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Cortinarius anomalus
  •  
    !Cortinarius argentatus!
  •  
    !Cortinarius argenteopileatus sin. Cortinarius subargentatus!
  •  
    Cortinarius caerulescens!Cortinarius caerulescens!
  •  
    !Cortinarius caesiocanescens!
  •  
    !Cortinarius callochrous!
  •  
    !Cortinarius camphoratus!
  •  
    !Cortinarius cyanites!
  •  
    !Cortinarius dionysae!
  •  
    Cortinarius glaucopus
  •  
    !Cortinarius infractus!
  •  
    !Cortinarius insignibulbus!
  •  
    !Cortinarius magicus!
  •  
    !Cortinarius quarciticus!
  •  
    !Cortinarius rigens!
  •  
    !Cortinarius sodagnitus!
  •  
    !Cortinarius spilomeus!
  •  
    !Cortinarius torvus!

Valorificare

modificare

Cortinarius malachius este necomestibil din cauza cărnii de calitate inferioară precum al mirosului și gustului nu prea plăcut.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 204-205, ISBN 88-85013-25-2
  4. ^ a b Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 310 - 6
  5. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 71
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 280 [1]
  7. ^ Prof. Dr. L. Glaser: „Taschenwörterbuch für Botaniker und alle Freunde der Botanik, Editura T. O. Weigel, Leipzig 1885, p. 29
  8. ^ Gustav Eduard Benseler: „Griechisch-Deutsches Schul-Wörterbuch”, Editura B.G. Teubner, Leipzig 1896, p. 530
  9. ^ Udo Luhmann, Werner Weber: „Zum Vorkommen von Schleierlingen in den submontanen Kalk-Fichtenwäldern Thüringens”, în: „Boletus”, anul 21, 1997, p. 94
  10. ^ a b Natura Mediterraneo
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 296-297, ISBN 978-3-440-14530-2
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 176-177, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 318-319, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 152-153, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 174-175, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 210-211, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ André Bidaud & Pierre Moënne-Loccoz: „Atlas des Cortinaires”, vol. 11, Editura Fédération Mycologique et Botanique Dauphiné-Savoie, La Roche-sur-Foron 2001, p. 613, ISBN: 978-2-9514643-1-5
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 318-319, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Tor Erik Brandrud, Håkan Lindström et al.: „Cortinarius”, în: „Flora photographica”, vol. 3, Editura Cortinarius HB, Matfors (Suedia) 1994, p. 27, ISBN 919-712494X
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 220-221, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 160-161, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 230-231, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Reinhard Agerer: „Zur Ökologie der Mykorrhizapilze”, Editura J. Cramer, Braunschweig 1985, ISBN: 978-37682-1423-0
  • Stefan Buczacki, John Wilkinson: „Collins New Generation Guide to the Fungi of Britain and Europe”, Editura William Collins, Londra 1989, ISBN: ‎ 978-0002-19449-5
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 3, Editura Quelle & Meyer, Heidelberg 1964
  • Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967
  • „Mycologia Balcanica”, vol. 1, Editura Bulgarian Mycological Society, Sofia 2004
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 926 [2]</ref>

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_malachius&oldid=15495823