Cronologia istorică a feminismului românesc

• 1815: Se înființează Societatea Femeilor Române din Buda, având 33 de membre, printre care Elena Gabrovsky, Maria Roja, Pelaghia Papacosta, Iuliana Pometa, Maria Nicolici ș.a. provenite din familii de negustori macedo-români; scopul societății: „de a contribui prin mijloace bănești la susținerea fondului școlilor naționale de rit ortodox din Regatul Ungariei” .
• 1848 - 1849: Femeile au luat parte, alături de soții și frații lor, la revoluțiile din Țările Române; punctul al 16-lea al Proclamației de la Islaz (9 iunie 1848, de fapt programul revoluției muntene) prevedea: „instrucție egală pentru tot românul de amândouă sexele”; Ana Ipătescu, Maria Rosetti, Catinca Caracaș, Maria Eliade Rădulescu, Sevastia Bălcescu, Elena Cuza, Efimia Pleșoianu, Zoie Golescu, Pelaghia Roșu ș.a. s-au afirmat drept luptătoare devotate pentru cauza revoluției.
• martie 1850: Se constituie Reuniunea Femeilor Române din Brașov pentru ajutorul creșterii fetițelor orfane române, mai sărace, în frunte cu Maria Nicolau, Zoița Fr. Ciurcu, Maria Secăreanu, Elena Iuga, Sevastia Mureșanu, Anastasia Datcu, Eufrosina I. G. Ioan ș.a.; prin întreaga sa activitate Reuniunea se va integra în mișcarea de eliberare a românilor din Imperiul Habsburgic.
• 1856 - 1859: Femeile din toate provinciile locuite de români au susținut mișcarea pentru unirea Moldovei cu Țara Românească. Publicista de excepție și institutoarea Sofia Cocea, prin articolele semnate în ziarele unioniste și prin apelurile sale către femei, atrăgea atenția contemporanilor asupra legăturii intrinsece între reformarea, în direcția democratică, a societății românești și emanciparea femeii. Aceleași idei promova și Elena Ghica (Dora d’Istria), autoare a unor studii feministe și susținătoarea unirii tuturor românilor într-un stat național modern.
• 1863 - 1865: Apare la București revista Amicul familiei sub direcția feministei Constanța Dunca-Schiau.
• 1865 - 1866: Maria Rosetti editează la București revista Mama și copilul.
• 1867: Se înființează Reuniunea Femeilor Române de la Iași de către Cornelia Emilian, după modelul Reuniunii Femeilor Române din Brașov, având drept scop: „îndrumarea fetelor pe calea meseriilor pentru a-și câștiga existența”.
• 1868: Apare la Roman jurnalul Femeia sub redacția lui I. Gheorghiu, urmărind să perfecteze „Instrucțiunea și educațiunea fetelor”.
• 1877 - 1878: În timpul războiului de independență, au fost create pentru ajutorarea frontului și pentru ingrijirea soldaților răniți și a orfanilor de război numeroase comitete de femei în toate provinciile românesti coordonate de Comitetul Central al femeilor, cu sediul la Iași, în frunte cu Maria Rosetti Roznovanu.
• 1878 - 1881: A apărut la București publicația de talie europeană Femeia Română sub direcția Mariei Flechtenmacher; printre colaboratori se aflau personalități cu convingeri democratice și socialiste ca Sofia Nădejde, Adela Xenopol, C. Dobrogeanu-Gherea, Paul Scorțeanu.
• 1879: Ia ființă la București Comitetul de femei al Societății Concordia Română sub conducerea Paulinei Zaharescu, directoarea Școlii profesionale de fete din Capitală.
• 1886: S-a constituit la Deva Reuniunea Femeilor Române hunedorene. Printre membrele fondatoare se numărau: Elena Pop Hossu-Longin, Ecaterina Drăghici, Maria Moldovanu, Lucreția Olariu, Ana Petca și Ana Șuluțiu. Reuniuni asemănătoare (peste 60) au luat ființă, în ultimele trei decenii din secolul al XIX-lea, pe tot teritoriul Transilvaniei.
• 1890: A luat ființă Societatea doamnelor române din Bucovina cu sediul la Cernăuți, în frunte cu Eufrosina Petrino-Armis, Victoria Stârcea, Elena Popovici, Ștefania Hurmuzachi, Aspasia Onciul ș.a. având peste 30 de filiale în orașele provinciei.
• 1892: S-a constituit la București Secția feminină a Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor, având peste 600 de membre.
• 1893 - 1894: În programul Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România au fost cuprinse revendicări fundamentale pentru femei: „egalizarea condițiilor juridice și politice ale femeii cu cele ale bărbaților”, „reglementarea muncii femeilor” ; congresul al II-lea al P.S.D.M.R. (aprilie 1894) adoptă o moțiune specială privitoare la statutul femeii (acces la toate profesiunile, „la muncă egală, salariu egal”, legi protectoare ale muncii femeii).
• Mai 1893: Se constituie la București societatea de ajutor mutual de femei „Ajutorul”, afiliată la P.S.D.M.R.
• Octombrie 1894: A luat ființă Liga Femeilor Române la Iași, cu filiale în mai multe orașe ale țării; printre membrele fondatoare se numărau Cornelia Emilian, Sofia Nădejde, Cornelia E. Sevastos, Profira Carp ș.a. Liga s-a afiliat la Uniunea internațională a femeilor cu sediul la Londra.
• Martie 1896: A fost înaintată Camerei Deputaților petiția Ligii Femeilor Române de la Iași în vederea schimbării statutului juridic al femeii măritate.
• Mai 1896: A apărut primul număr al revistei Dochia sub direcția Adelei Xenopol, având drept obiectiv susținerea luptei pentru emanciparea economică, politică și juridică a femeii române.
• Noiembrie 1897: Ia ființă la București Societatea Materna sub conducerea dr. Maria Cuțarida-Crătunescu, pentru îngrijirea copiilor săraci și orfani.
• 1900: Se constituie la Iași Societatea Sprijinul din inițiativa unor femei intelectuale ca dr. Ecaterina Arbore, dr. Virginia Alexandrescu, Izabela Sadoveanu, Ema Beldiman, cu scopul „de a deștepta femeile muncitoare din ignoranță și inconștiență”. După modelul său, au fost create și alte societăți ca: Ajutorul femeii, Căminul românesc, Ocrotirea, etc.
• 1904: Se înființează la București Societatea femeilor române sub președinția Ecaterinei Cantacuzino pentru educarea femeii în spiritul culturii naționale.
• 1906: Se întemeiază la București asociația Cultura și ajutorul femeii, în frunte cu Elena Pherekhyde, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Florica Assa ș.a., în vederea adăpostirii și educării copiilor și femeilor nevoiașe.
• 1908: Se constituie la Iași asociația Unirea educatoarelor române condusă de un comitet central din care au făcut parte: Emilia Humpel, Eleonora și Tereza Stratilescu, Maria Buțureanu, Aneta Socol ș.a., având ca organ de presă revista Unirea femeilor române, în care vor apărea valoroase studii de sociologie feministă.
• 1910: Ia ființă la București Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (S.O.N.F.R.) condusă de Zoe Râmniceanu, Alexandrina Cantacuzino, Anastasia Filipescu ș.a. urmărind educația religioasă și națională a copiilor și femeilor române și având filiale în mai multe orașe ale țării. Organul ei de presă: Gazeta feminină.
• Ianuarie - februarie 1910: Rezoluția Congresului Partidului Social-Democrat din România, referitoare la crearea organizațiilor de femei de pe lângă cluburile socialiste.
• 1911: Se constituie asociația Emanciparea femeii române sub conducerea Eugeniei de Reuss-Ianculescu; asociația își va schimba în 1913 numele în Drepturile femeii și va scoate revista cu același nume; se afiliază la Alianța internațională a femeilor.
• 1912: Se înființează la București Cercul feminin cu scopul de a organiza propaganda socialistă în rândurile femeilor; cercuri asemănătoare au luat ființă la Ploiești, Iași, Turnu-Severin, Galați, etc.
• 1912: A apărut la București revista feministă Viitorul Româncelor sub direcția Adelei Xenopol.
• Iunie 1913: A avut loc Congresul reuniunilor de femei din Transilvania care a hotărât crearea Uniunii generale a femeilor române din Ungaria sub președinția Mariei Baiulescu; primul congres al Uniunii s-a ținut la Sibiu în mai 1914, cu participarea delegatelor organizațiilor de femei din România.
• Aprilie 1914: Liga Femeilor Române de la Iași a adresat Camerei Deputaților o petiție cu ocazia discuțiilor în jurul revizuirii Constituției, cerând drepturi politice femeilor.
• 1915: Se creează asociația Unirea culturală a femeilor române, al cărei organ de presă devine Revista noastră de sub redacția Constanței Hodoș (1905, 1915 - 1916).
• 1916 - 1917: Organizațiile de femei, printre care S.O.N.F.R., au venit în sprijinul frontului românesc în timpul primului război mondial; în colaborare cu Crucea Roșie au îngrijit răniții și copiii orfani; femeile de la țară, din uzine, din administrația publică i-au înlocuit cu succes deplin pe bărbații mobilizați, iar unele dintre ele, ca Ecaterina Teodoroiu sau Măriuca Zaharia și-au dat și viața în confruntările militare.
• Martie 1917: Manifestația a trei mii de femei bucureștene împotriva administrației militare de ocupație.
• Iunie 1917: Petiția femeilor intelectuale române adresată Senatului României prin care cereau acordarea dreptului de vot femeilor, având în vedere sacrificiile aduse de ele în anii de război.
• 1 decembrie 1918: Reuniunile de femei de pe tot cuprinsul Transilvaniei au trimis pe delegatele lor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, dându-le mandat să voteze pentru „unirea acestei străvechi provincii românești cu țara” ; în rezoluția M.A.N. a fost prevăzută, printre alte reforme democratice, acordarea votului universal ambelor sexe.
• 1918: S-a constituit Asociația pentru emanciparea civilă și politică a femeilor române; printre membrele fondatoare s-au aflat: Calypso C. Botez, Izabela Sadoveanu-Evan, Eleonora Stratilescu, Maria Buțureanu, Ella Negruzzi ș.a.; cu secțiuni pe întregul teritoriu al țării; organe de presă: ziarul Acțiunea feministă și un Buletin trimestrial.
• 1918 - 1920: S-a creat la București Cercul femeilor socialiste în frunte cu Rozalia Frimu și Paula Măgură; cercuri asemănătoare au luat ființă și la Pitești, Turnu-Severin, Piatra Neamț, Cluj, Bacău.
• 6 - 12 iunie 1920: Elena Văcărescu a prezentat la cel de-al optulea Congres al Alianței internaționale pentru sufragiul femeilor, la Geneva, Raportul despre starea femeii în România.
• 1921: S-a constituit la București Consiliul Național al Femeilor Române (C.N.F.R.) în scopul de a „stabili legături de simpatie și solidaritate între organizațiile de femei din România întregită” ; din comitetul său executiv au făcut parte Calypso C. Botez, Alexandrina Cantacuzino, Zoe Râmniceanu; s-a afiliat la Consiliul Internațional al Femeilor cu sediul la Londra. Organul de presă era Bulletin du Conseil National des Femmes Roumaines (1921 - 1938). Din inițiativa delegației C.N.F.R., în frunte cu Alexandrina Cantacuzino, s-a creat la Congresul feminist internațional, întrunit la Roma în mai 1923, Mica Înțelegere Feministă la care au aderat, în afară de România, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, Bulgaria și Grecia.
• 1921: S-a înființat la București Asociația generală de asistență socială, condusă de un Comitet Central din care au făcut parte: Simona Lahovary, Maria Balș, Izabela Sadoveanu, Sabina Cantacuzino, Ștefania Georgescu. Sub tutela Asociației se găseau peste 60 de societăți de binefacere.
• 1925: Alexandrina Cantacuzino, reprezentanta C.N.F.R. la Congresul Consiliul Internațional al Femeilor de la Washington, a fost aleasă ca vice-președintă a acestui for internațional.
• Septembrie 1925: A avut loc Congresul Uniunii femeilor române la Timișoara sub președinția Mariei Baiulescu. La Uniune s-au afiliat peste 100 de asociații de femei.
• Octombrie 1925: S-a ținut la București întrunirea celor 66 de delegate ale femeilor minoritare care au hotărât colaborarea acestora cu Consiliul Național al Femeilor Române.
• 1925: S-a constituit la București Federația Femeilor Universitare sub președinția Sarmizei Bilcescu Alimăneșteanu; printre membrele fondatoare se găseau: Elena Bacalbașa, Margareta Ghelmegeanu, Izabela Sadoveanu, Ella Negruzzi, Vera Miller, Medeea Niculescu ș.a.
• 1926: Eugenia de Reuss-Ianculescu a fost aleasă membră a Comitetului de conducere al Alianței Internaționale pentru votul și acțiunea civilă și politică a femeilor, cu sediul la New York.
• 1926: A luat ființă la București, din inițiativa Adelei Xenopol, Societatea scriitoarelor române; printre membrele fondatoare erau: Constanța Hodoș, Izabela Sadoveanu, Sofia Nădejde, Aida Vrioni, Margareta Miller-Verghy; sub patronajul societății a apărut Revista scriitoarei, care a publicat portrete ale feministelor române și fragmente din scrierile acestora; în 1929 își va schimba numele în Revista scriitoarelor și scriitorilor români.
• 1927: S-a constituit Asociația Generală a femeilor funcționar public sub președinția lui Calypso C. Botez; secretară generală era Margareta Athanasiu; avea peste 600 de membre.
• 2 - 5 aprilie 1929: S-a ținut la Timișoara Congresul femeilor muncitoare, la care au luat parte 85 de delegate, reprezentând femeile muncitoare din principalele centre industriale ale țării.
• 1929: S-a constituit la București, sub conducerea Alexandrinei Cantacuzino, Gruparea națională a femeilor române, urmărind „să pregătească politicește femeia română” în vederea colaborării „la conducerea țării din toate punctele de vedere, în aceleași condiții ca și bărbatul”.
• Mai 1930: S-a creat la București Uniunea Femeilor Muncitoare din România cu secții în toată țara; organul de presă era Femeia muncitoare (1931-1933), iar în fruntea Uniunii se aflau: Eugenia Deleanu Rădăceanu, Rozalia Frimu, Sonia Moscovici, Tatiana Grigorovici, Ana Comănescu, Maria Ottoi; o delegație a Uniunii în frunte cu Eugenia Rădăceanu participă la Congresul Intenațional al femeilor socialiste la Viena (1931).
• 1934: S-a constituit la București Comitetul antifascist al femeilor (ca secție a Comitetului Național antifascist); președintă era Zoe A. Frunză. Din comitetul de conducere au făcut parte: dr. Iulia Mironescu, Rozalia Frimu, Constanța Crăciun, Zoe Bugnariu ș.a. A avut numeroase comitete locale, inclusiv la sate; afiliat la Comitetul Mondial Antifascist al Femeilor; a antrenat femeile la manifestații antifasciste, pentru apărarea libertăților democratice.
• 1934 - 1935: Și-a desfășurat activitatea Asociația pentru protecția mamei și copilului cu secțiuni la București, Iași, Roman, Galați, Brașov, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Timișoara, etc. Din comitetul de conducere au făcut parte: femei muncitoare, intelectuale, studente, gospodine; a inițiat acțiuni pentru ajutorarea familiilor șomerilor, a organizat cămine, grădinițe, cursuri de alfabetizare, etc.
• 1936: S-a înființat la București, Frontul feminin (de pe lângă comitetele cetățenești), din inițiativa unor femei intelectuale printre care erau: Sofia Nădejde, Greta Miletianu, Lucia Sturdza Bulandra, Claudia M. Minulescu, Zoe Bugnariu ș.a.; existau secții la Turnu-Severin, Cluj, Iași, Chișinău, Ploiești, Rădăuți, Bacău, Oradea. Frontul feminin a organizat colecte pentru victimele fascismului, a antrenat femeile în manifestațiile de protest împotriva războiului, în campania electorală din 1937; a continuat activitatea Asociației pentru protecția mamei și copilului, având același organ de presă Drumul femeii.
• 1940: Femeile au luat parte la manifestațiile de protest din principalele orașe ale țării împotriva Dictatului de la Viena (30 august) prin care nord-estul Transilvaniei a fost anexat Ungariei horthiste.
• 1943: Numeroase femei, printre care Ana Toma, Victoria Sârbu, Ioana Zamfir Bazac, Elena Ionescu, Elena Chiriță, Viorica Dunca, Maria Constantinescu-Iași ș.a., au activat în cadrul organizației Apărarea patriotică, în Frontul Patriotic și în formațiunile de luptă patriotică, aducâdu-și contribuția la răsturnarea dictaturii militare și la războiul antihitlerist.
• 1944: A fost înființată, la Paris, Asociația femeilor române din Franța, sub președinția Elenei Vaschide; din comitetul de conducere au făcut parte: Elena Văcărescu (președinta de onoare), Elena Alexandrescu, Elvira Popescu, Lola Bobescu, Maria Lascăr ș.a.; a sprijinit mișcarea de rezistență din Franța, repatrierea deportaților români din nordul Transilvaniei, etc.
• 1945: S-a constituit la București Uniunea Femeilor Antifasciste din România cu filiale în 58 de orașe ale țării; printre membrele Comitetului Central al Uniunii se aflau: Elena Pătrășcanu, Anca Magheru, Florica Bagdasar, Ofelia Manole, Elena Stoia ș.a.; a avut un rol important în antrenarea femeilor la refacerea țării după război, în ajutorarea orfanilor de război și a sinistraților din zonele bântuite de secetă, în inițierea cursurilor de alfabetizare și profesionale, etc.
• Martie 1946: S-a creat Federația Democrată a Femeilor din România, afiliată la Federația Democratică Internațională a Femeilor. Din Consiliul Federației au făcut parte 86 de femei, printre care: Maria Rosetti (președintă), Elena Stoia, Alice Săvulescu, Florica Bagdasar, Raluca Ripan, Ofelia Manole, Ioana Ralea, Maria Banuș, Eugenia Rădăceanu; organizațiile de femei care au aderat la Federație, printre care și Uniunea Femeilor Antifasciste, și-au păstrat programul și autonomia organizatorică.
• 19 noiembrie 1946: S-a legiferat dreptul de vot al femeilor și în consecință acestea au participat la alegerile parlamentare; din cele 23 de femei candidate, au fost alese ca deputate în Marea Adunare Națională 18, printre care se aflau și personalități ale mișcării feministe ca: Maria Rosetti, Florica Bagdasar, Eugenia Rădăceanu, Constanța Crăciun, Elena Stoia, Elena Livezeanu ș.a.
• 4 - 8 martie 1948: S-a constituit Uniunea Femeilor Democrate din România (U.F.D.R.) în frunte cu Maria Rosetti; Uniunea s-a implicat în consolidarea drepturilor câștigate de femei, dar și în soluționarea problemelor sanitare și de asistență socială, și în alte acțiuni menite să contribuie la vindecarea rănilor războiului.
• 1948: S-a înscris în Constituția țării egalitatea deplină în drepturi a tuturor cetățenilor, fără deosebire de sex; s-a legiferat accesul femeii în toate funcțiile și profesiunile, salarizare egală cu bărbatul la muncă egală, ocrotirea familiei și copilului, etc. Aceste drepturi au fost reconfirmate și în Constituția din 1952, dar și în Codul familiei din 1954.
• 1952: A avut loc la București a 13-a sesiune a Comitetului Executiv al Federației Democratice Internaționale a Femeilor la care au participat delegate din 32 de țări.
• 1953: în luna mai s-a ținut Congresul femeilor democrate din România care a ales Comitetul Femeilor Democrate din Republica Populară Română.
• 1957: A luat ființă Consiliul Național al Femeilor, ca organ de conducere a mișcării de femei din România. Din Comitetul Executiv al Consiliului au făcut parte: Maria Rosetti (președintă), Lucia Demetrius, Maria Groza, Ileana Răceanu, Raluca Ripan ș.a.
• 1961: S-a ținut la București seminarul internațional cu tema: Statutul femeii în dreptul familiei, organizat de O.N.U. în colaborare cu statul român.
• 1 Iunie - 2 iulie 1975: O delegație a Consiliului Național al Femeilor din România a participat la Conferința Mondială a Anului Internațional al Femeii, desfășurată Ciudad de Mexico, sub egida O.N.U., la care a fost dezbătută problema afirmării femeii în viața socială.
• 1975: A avut loc la București, simpozionul internațional sindical, având ca temă: „participarea femeilor la viața economică și socială”, organizat de Uniunea Generală a Sindicatelor din România, Consiliul Național al Femeilor în colaborare cu Federația Sindicală Mondială și cu sprijinul Biroului Internațional al Muncii, la care au trimis reprezentanți peste 70 de țări.
• 1979: România a aderat la Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare a Femeilor, fiind printre primele 20 de țări care au ratificat-o (1981).
• 1980 - 1989: În pofida faptului că în anii regimului totalitar au fost înscrise în legislația țării o seamă de drepturi pentru femei și a sporit gradul de participare a lor la activitatea economică, politică și culturală, nu s-a ajuns la o reală emancipare a acestora. Femeile angajate în diferite domenii au rămas mai departe suprasolicitate de sarcini de familie și de altă natură, serviciile sociale s-au dovedit cu totul insuficiente, iar în ceea ce privește orientarea politicii de natalitate și calitatea întreținerii numărului mare de copii abandonați, România se situa printre ultimele țări din Europa.
• În sfârșit, datorită unei viziuni eronate în relizarea egalității în drepturi a celor două sexe, s-a ajuns la promovări artificiale și pe baza unor criterii politice sau de formală reprezentare etnică și profesională. Astfel se poate spune că bilanțul global al așa-zisei eliberări a femeii române în condițiile defunctului regim comunist rămâne esențialmente negativ. Adevărata perspectivă a acestei eliberări nu putea, firește, să apară și nici nu a apărut decât după 22 decembrie 1989.
• 1990 - 2000: Mișcarea feministă din România a intrat într-o nouă etapă a evoluției sale în urma răsturnării dictaturii ceaușiste și a instaurării regimului democratic. Au luat ființă peste 60 de organizații neguvernamentale de femei, printre care: Confederația Națională a Femeilor din România, Forumul Femeilor Social-Democrate din România, Societatea de Analize Feministe AnA, Forumul Ecumenic al Femeilor Creștine din România, Asociația Națională a Femeilor cu Diplomă Universitară din România, Gender-Centrul de Cercetare a Identității Feminine, Fundația Șanse Egale pentru Femei (Ș.E.F.), Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (S.E.C.S.), Asociația Parteneri pentru Schimbare, Asociația Femeilor din Presă, Artă și Afaceri (A.R.I.A.D.N.A.), Centrul de Dezvoltare Curriculară și Studii de Gen FILIA ș.a.
• Unele dintre ele, printre care Societatea de Analize Feministe AnA sau Gender-Centrul de Cercetare a Identității Feminine, s-au afirmat în opinia publică prin contribuții reale la dezvoltarea feminismului românesc contemporan (publicarea unor valoroase studii de gen la editura Polirom, editura AnA, editura Ecumenica, în paginile revistei AnAlize; extinderea bazei de date și a fondului documentar privind mișcarea de femei în țară și în străinătate, etc). Partea militantă a feminismului românesc actual este însă mai puțin manifestă și prezentă în viața publică actuală.

Bibliografie

• Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002.
• Câncea, Paraschiva, Mișcarea pentru emanciparea femeii în România, 1976, București: Ed. Politică.
• Georgescu, Elena, Georgescu, Titu, 1975, Mișcarea democratică și revoluționară a femeilor din România, Craiova: Ed. Scrisul Românesc.
• Mihăilescu, Ștefania (ed.), 2001, Emanciparea femeii române. Antologie de texte. 1815-1918. vol 1, București: Ed. Ecumenica (vol. II, 1918-1948), sub tipar.
• Nicolaescu, Mădălina (ed.), 1996, Cine suntem noi? Despre identitatea femeilor din România modernă, București: Ed. Anima.
• Ștefan, I.M., V. Firoiu, 1975, Sub semnul Minervei. Femei de seamă din trecutul românesc, București, Ed. Politică

Vezi și

• Feminismul în România