Wikipedia

Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului

(Redirecționat de la Cumani şi pecenegi în Ţara Făgăraşului)
Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secțiuni este disputat.
Vă rugăm consultați părerile exprimate în pagina de discuții.
Vă rugăm nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei.

Prima atestare a regiunii Țara Făgărașului a fost „Terra Blacorum”, in 1222. În Evul Mediu, a găzduit pe lângă populația românească și comunități sedentarizate la sfârșitul secolului al XIII-lea ale unor variate seminții turcice tradițional migratoare cum ar fi cumanii, pecenegii, și, într-o mai mică măsură uzii sau chiar bulgari turcici (originari din regiunea fluviului Volga). Astfel, documentele timpului semnalează existența în anul 1224 a silvei Blacorum et Bissenorum (pădurea blazilor și a pecenegilor) posibil între Munții Făgăraș și Valea Oltului, în „zona străbătută de numeroase ape, unde există toponime și hidronime de origine turcică”.[1] Pe teritoriul de azi al așezării făgărășene Viștea de Jos a existat chiar o episcopie catolică a cumanilor. De altfel, zona etnografică a Viștei poartă denumirea de Valea Izinelor, numele "Izin" putând fi de proveniență turcică [2], dar si slavă [3] Cumanii poate și-au lăsat amprenta în denumirile comunelor care până în ziua de azi se numesc Comana (care din Latinescul coma inseamnă coamă, creastă, culme [3] ) si respectiv Șinca.

Țara Făgărașului

Numele "Coman" și derivatele sale in România totuși nu par a avea nici o legătura cu numele Cumanilor din Evul Mediu, nu au fost atestate decât in perioada modernă iar locurile cu cea mai mare frecvență de astfel de nume nu a produs nici o evidența arheologică de așezari Cumane[4] Pecenegii din Arpaș au fost consemnați în documentele regale maghiare ca posesori de diplome la 1222 [5] iar satul Beșimbac (rebotezat recent[6] "Olteț") se traduce prin "pârâul pecenegilor" (în germană "Bissen-bach").[7] Un hidronim de origine pecenegă este lacul Pecineagu din sud-estul grupei Munților Făgăraș[8]

Castă aristocratică pastoralo-militară modificare

Pecenegii și cumanii constituiau așa-numite caste "pastoralo-militare" și există documente care îi consemnează pe pecenegii din zona Făgărașului ca participând adesea, pe lângă atribuțiile lor oficiale de "grăniceri", ca mercenari sau voluntari pe lângă saxoni și români în armatele diferiților magnați locali din Transilvaniei cum a fost cea a comitelui Ioachim din Sibiu [9]. Cavalerii teutoni, a căror prezență in zonă a fost scurtă (1211-1225) au fost chemati pentru ca apararea oferita de pecenegi a dezamagit regii Ungariei. Ei s-au așezat în sud-estul Transilvaniei si au construit un sistem de apărare, dar nu au avut voie să construiască cetăți de piatră [10] "Este admis azi că întemeierea statului Valahia (Țara Românească) nu a rezultat în urma unei “descălicări” a legendarului Negru-vodă venind din Făgăraș în 1290 ci a rezultat in urma consolidării elementelor locale [11]. Dar, Neagu Djuvara considera ca "una din căpeteniile românilor din regiunea Făgăraș, cu nume prezumtiv de origine cumană, Toktomer-Thocomerius, poreclit (ulterior?) Negru Vodă, coboară cu ceata lui în anii 1290, și-și așază "scaunul" în orașul Câmpulung" [12]. Această ipoteză a identității Thocomerius - Negru Vodă este controversată[13]

Rolul cumanilor în apariția incipientă a aristocrației române, deși neînsușit de Nicolae Iorga, este mai recent [14], din ce în ce mai insistent pus în evidență de o "noua generație" de istorici. Nu este unanimă opinia potrivit căreia "o parte din căpeteniile pecenegilor, uzilor și cumanilor care au dorit să se așeze printre localnici în special dintre cumani se vor fi integrat și ei, sau au fost asimilați în această clasă de stăpânitori de pământuri și de cete războinice, nobilimea sau boierimea română în devenire" astfel încât chiar onomastica primei dinastii domnitoare a Valahiei, cea a Basarabeștilor întemeietori, pare a fi în ultimă instanță indubitabil de spiță cumană.[15]

Basarab era considerat de contemporanii săi ca fiind român / vlah. Regele ungar Carol l-a denumit in mod expres “Basarab infidelis Olacus noster “[16]

Prezența acestor populații turcice în Țara Făgărașului e importantă pentru că doar aici (și în zona de curbură a Carpaților a Milcovului) ele au constituit o considerabilă prezență numerică care a determinat în ultimă instanță înființarea de structuri ecleziastice proprii care le-au permis practicarea religiei creștine catolice de care a fost condiționată acceptarea lor în regiunile controlate de regii unguri.

Cumanii din Făgăraș au constituit doar un segment, o verigă relativ minoră într-o salbă de "Cumani" si "Valahi" ce se întindeau de la vest din Ungaria de azi până la est în sudul Basarabiei, teritoriu unde valahul domn al cumano-valahilor Basarab s-a războit cu ceilalti cumani. Unii istorici merg atât de departe încât să sugereze mai recent ca însuși clanul din care s-a tras Basarab Întemeietorul își avea originile în sudul Basarabiei de azi pe țărmurile de nord-est ale Mării Negre.[17]. Alți cumani, posibil din același spațiu geo-politic și același deceniu al secolului al XIII-lea, probabil, cum s-a văzut mai sus, înrudiți cu Basarab, și localizați la est de Bugeacul Basarabiei la nordul Mării Negre, au ajuns, covertiți fiind la religia musulmană, începând din al treilea deceniu al secolui al XIII-lea în Siria și Egipt ca gărzi personale ale mamelucilor ca mai apoi să devina componenta principală a acestei caste de conducători militari carea avea să domine politic Egiptul, cu intdermitențe, până la debarcarea în această țară al corpului expediționar al lui Napoleon Bonaparte la începutul secolului al XIX-lea.[18]

Coabitare medievală româno-cumană în Terra fagarasiensis modificare

Cumanii și pecenegii par a fi conviețuit în simbioză pașnică cu populatia româna[19], mulți din ei liberi și posesori de diplome nobiliare în Țara Făgărașului. În timp, au fost asimilați de populația ungară și română din zonă. Ducatul Făgărasului a fost sub Basarab I, un fief al românilor cu aprobarea regilor Ungariei. La începutul sec. XIII Țara Făgărașului nu era încă inclusă în jurisdicția ungară și numele pe care românii l-au dat acesteia este de origine română.[20] Pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1355-1418), Țara Făgărașului era feudă a Țării Românești.

Concomitent, românii au folosit și denumiri de localități, râuri și forme de relief de origine cumană și/sau pecenegă.[21] Un model etnic asemănător de conviețuire și asimilare reciprocă a existat tot în Evul mediu, între meglenoromânii vlahi și cumano-pecenegii bizantini din zona Moglen (azi în nordul Greciei nu departe de hotarul cu Bulgaria) [22] Rămâne de stabilit dacă originile cumanilor și pecenegilor din Făgărăș au fost aceleași cu cele ale celor din Meglen. Numele Berivoi apare atât ca denumire actuală a unui sat străvechi din Tara Făgărașului cât și ca nume al căpetăniei valahe din secolul al XI-lea din Grecia de azi, "Verivoi". [23]

În fapt, pecenegii stabiliți in zonă sunt supraviețuitorii refugiați după pierderea bătăliilor de la Levounion 1091 și Beroia 1122 (acum Bulgaria) când practic au fost decimați de forțele Imperiului Bizantin. La fel, cumanii refugiați sunt supraviețuitorii luptelor din 1223, când Subutai, cel mai cunoscut general al lui Genghis Khan, i-a învins la Kalka (acum Ucraina).[24] Au fost acceptați de regii Ungariei cu condiția convertirii la catolicism.[25]

Pajura valahă și heraldica cumană modificare

Emblema casei domnitoare a Basarabenilor, clan care prin tradiție își trasa originea potrivit istoricilor de la Radu Negru. Unii cercetători au început să-i atribuie o probabilă origine cumană (sau după alți istorici pecenegă [26]) este discutată mai sus, a fost "pajura cu crucea în clonț", emblema unei familii, după toate indiciile, din Făgăraș. Ea a devenit ulterior stemă a Valahiei respectiv a Țării Românești fiind ștanțată pe monezile valahe[27] de la care provine expresia "cap sau pajură?"

Pajura, sau Acvila de munte (ordinul Falconiformes, familia Accipitridae = Aquilidae, numită științific Aquila chrysaetos) este o pasăre cândva comună în sudul Țării Făgărașului (dar care supraviețuiește până azi în rezervația Arpășel din Făgăraș[28]) și a cărei teritoriu era parte din zona montană locuită de valahii (românii) acelor vremuri[29]. În această zonă cu crestele abrupte ale munților Făgăraș, unele din cele mai înalte din întregul lanț carpatin, își face cuibul acvila, de obicei la mari înălțimi [30]. Pajura e mai mică ca dimensiuni decât vulturul, asemuindu-se mai degrabă cu șoimul în abilitatea sa de a fi utilizată la șoimărit.[31] Acvila (vulturul / șoimul) a fost stindardul legiunilor romane [32][33] iar acvila cu două capete era simbol al imperiului bizantin[33] Faptul că și monedele de aur dace koson din Transilvania, reprezintă pe o față un vultur, poate arăta o credință vernaculară.

E cunoscut faptul că popoarele turcice au fost foarte atașate de aceste viețuitoare cu care vânau în stepele mărginite de lanțurile muntoase ale Asiei Centrale și estului Anatoliei. Chiar până azi, kirghizii, kazahii sau turcii qashgai precum și cei așa numiți kipcak, Qipcaqs sau "kîpceac" (ramura vestică a acestora din urmă unanim recunoscuți de antropologi ca fiind rămășițe sau "supraviețuitori" contemporani ai cumanilor medievali [34]) vânează folosindu-se de diferite specii de șoimi pe care în prealabil îi domesticesc.[35]. Istoricul maghiar Vásáry István consideră că în Evul Mediu, pajura, endemică în Muntii Făgăraș, era un animal totemic a cărui simbolistică a fost mai apoi încorporată în heraldica unor familii cumane de frunte[36], care mai apoi au dat casei întemeietoare a principatului român al Valahiei primii domnitori și nucleul viitoarei aristocrații denumită, "boierime". Florin Curta (Brătianu și alți istorici) resping această supoziție a lui Vásáry privind un presupus blazon heraldic valah de inspirație cumană

Se spune că familiile Basarabilor și Văcăreștilor își trag prin tradiție rădăcinile din arealul Făgărașului.

Numele dinastic Basarab (cu o probabilă origine tracă conform lui O. Densușianu și S. Paliga sau cumană conform lui Djuvara) a fost întâlnit înainte de Basarab I (vezi Familia Basarabilor și Xenopol despre Bazaram-bam [37]) și a supraviețuit în numele lui Neagoe Basarab, domn al Țării Românești în secolul al XVI-lea.

Familia aristocratică valahă, Văcărescu (Lat. vaccarius) este și ea contestată. Unii o consideră de origine spaniolă. Alții îi atribuie o origine cumano-pecenego Ugrin, vir nobilis in Fagaras la 1200[38]

De la asimilare la extincție: cumanii în imaginația romantică și post-modernă modificare

Aidoma normanzilor (al căror "caz" sau "model" de asimilare etnică li se poate aplica și cumanilor din Făgărăș [39]), cumanii și pecegenii au dispărut ca etnie distinctă și de pe teritoriul României și de pe cel al Bulgariei și al Ungariei, tot ceea ce a rămas în urma lor fiind probabil câteva nume de familii.

Se folosesc în mod arbitrar exemple de nume Coman, Comănescu, Comăneci, Comșa și nume de localități.

Etimologia acestora este mai degrabă latină [40](Latin coma = coama / creastă)

Unele nume pot fi însă datorate cumanilor (totuși cumanii se numeau pe ei inșiși kipceac și deci denominarea Coman de la cuman pare a fi dată de populația în mijlocul căreia au existat).

Coman înseamnă și drac / diavol[41] Ipoteza că acest nume ar proveni de la cumani este puțin probabilă lingvistic[42] Interesant este că acoperământul capului caracteristic călugărilor ortodocși se numește Comănac /Comănace [43] iar cumanii au fost convertiți la catolicism și nu la ortodoxism.

De fapt, nu numai etnogeneza diferitelor uniuni tribale de Pecenegi, Oguzi Vestici (Tork în cronicile Rus) și Cuman-Qipcaqs nu este clarificată dar nici numele lor tribale nu este clar. Vestul (Grecii și Latinii) și uneori sursele Rus îi numeau Comani, Cumani, Kumani. Ungurii Evului Mediu, care au avut relații strânse cu ei și în ale căror teritorii au fugit elementele Cumane în sec. 13 căutând refugiu din fața Mongolilor îi știau după numele “Kun”[44]

Un caz izolat îl reprezintă cel al satului hunedorean Basarabasa, care în enciclopediile austro-maghiare de la începutul secolului XX era descrisă ca fiind o localitate care găzduise o colonie de pecenegi.[45].

Unul din cele câteva cuvinte posibil cumane păstrat în limba română este béci (-uri), cu înțelesul de subsol, pivniță.[46][47],[48]

În secolul al XIX-lea interesul romantic pentru "barbarii" cumani este resuscitat. O bizară dar implauzibilă[judecată de valoare] conexiune între mocani (cioban din regiunile muntoase a căror "patrii" originare se situează în imediata vecinătate vestică respectiv sud-estică a Țării Făgărașului) și cumani era vehiculată de Gheorghe Asachi care scria în 1843:[necesită citare]

Acești mocani, cari au împrumutat numele lor de la cumani, popor barbar și răzbelic ce în timpul migrațiunei universale se așezaseră în Moldova sub munții de la Comănești spre Neamțu, precum este știut, de atunce până astăzi se ocupă cu păstoria, și numeroasele lor turme le duc toamna spre iernatic pe malul drept al Dunării și la gura ei. Dânșii au aice cotunile lor nomade, cu staule și tării în contra hoților de mare, cu care deseori poartă lupte încruntate [49][nefuncțională]

Mai recent, interesul în cumani și pecenegi a fost reanimat de un grup al unor tineri istorici români auto-intitulat "Patzinakia" [50] dând naștere la numeroase controverse, polemici și dispute mai ales cu segmentul istoricilor prin tradiție protocroniști.

Note modificare

  1. ^ Alexandru MADGEARU - ROMÂNI ȘI PECENEGI ÎN SUDUL TRANSILVANIEI. Există și alte opinii ale istoricilor privitoare la locația geografică a „pădurii vlahilor și pecenegilor”, care s-ar fi aflat în „zona Munților Cindrel înspre trecătoarea Oltului” în ultima instanță corespunzând pădurii de la Rășinari până la Tălmaciu. Muntele Bessenyö (Beșineu/Peceneg) toponim din Rășinari, precum și numele de Talmács și Boycza fiind argumente relevante în sprijinul acestei din urmă ipoteze.
  2. ^ Funariu, Ioan: Românii de pe Valea Izinelor (Les Roumains de la Vallée Izine). Făgăraș, Ed. Negru Vodă, 1999, 103 p.
  3. ^ a b Dictionarul etimologic al limbii romane, Bucuresti : Editura Saeculum I.O., 2002, Alexandre Cioranescu Tudora Șandru Mehedinti Magdalena Popescu-Marin, ISBN 973939986X 9789739399869
  4. ^ Spinei, Victor. The Cuman Bishopric - Genesis and Evolution. in The Other Europe: Avars, Bulgars, Khazars and Cumans. Edited by Florin Curta and Roman Kovalev. Brill Publishing. 2008. p. 64
  5. ^ Vezi articol Pecenegi Pallas Grand Lexikon și documentul Rivulum qui dicitur Arpas emis un an mai târziu în 1223 în "Repertoriul arheologic al județului Sibiu, Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian Georgescu ISBN 973-590-856-5, Editura Economică, Sibiu 2003"],
  6. ^ În anii 1920
  7. ^ vezi nomenclator statistic al Transilvaniei
  8. ^ Vezi text
  9. ^ O companie de sași sibieni, valahi, secui și pecenegi ('associatus sibi Saxonibus, Vlachis, Siculis, Bisensis') sub comanda comitelui sas Graf Joachim, au pornit din Sibiu înspre miazăzi ca să se războiască cu Împaratul Assanid Borilă Asen (dinastia valaha a Asenilor). Ioan Marian Țiplic opina de curând: "Considerăm că această populație (n.n. pecenegii), mai ales după 1068, este folosită de regalitatea arpadiană ca și populație de graniță, avându-i atestați în armata comitelui de Sibiu, Joachim și fiind așezați în zona Țării Făgărașului, care la acea dată se afla la limita de sud-est a regatului maghiar; DRH, D, I, p.28-29; Ukb., I, p.35; A. LUKACS, Țara Făgărașului în evul mediu (sec. XIII-XVI), București, 1999, p.156. D. N. Busuioc von Hasselbach consideră că pătrunderea elementelor pecenege în Țara Făgărașului, ținut aflat în apropierea zonelor pericarpatice, controlate de pecenegi din secolul al X-lea, s-a putut face încă în secolul al X-lea, fiind continuată și în veacul următor, admițând și el transformarea acestora în populație de grăniceri după anul 1068 (D. N. BUSUIOC von HASSELBACH, Țara Făgărașului în secolul al XIII-lea. Mănăstirea cisterciană Cârța, vol. II, Cluj- Napoca, 2001, p.27-28)
  10. ^ Teutonic Knight, By David Nicolle, Graham Turner 2007
  11. ^ Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941
  12. ^ Neagu Djuvara - "Iarăși despre Negru Voda și "Descălecătoare". Teutonii i-au supus pe cumanii de peste Carpați din zona Milcov-Vrancea, pe care ulterior i-au folosit ca mercenari. Există o relatare consemnată de cronicari, care descrie momentul în care cumanii (femei, copii, bătrâni, bărbați) se "închină" teutonilor la cetatea Kreuzfeld. De altfel, acești cumani sunt pomeniți în secolul al XIII-lea ca străjeri ai cetăților din Țara Bârsei (unde cavalerii teutoni și sașii fuseseră colonizați pentru acest rol la începutul secolului al XIII-lea) și apar pomeniți și câțiva nobili cumani.
  13. ^ conform „Neamul întemeietor al lui Băsărabă”, Nicolae N. Tomoniu, Carpathia Press, 2008 ISBN 978-973-7609-32-8
  14. ^ D.R.H., C, Transilvania; „Documente Făgărășene”, vol.I, editat de Antal Lukacs, ed. Scriptorium, 2004; precum și „Arhiva istorică a României”, vol.I, nr.1-2
  15. ^ Ibidem, Vásáry, István, Cumans and Tatars: Oriental Military In The Pre-Ottoman Balkans, 1185-1365, Cambridge University Press, 2005, pp. 149-155, vezi si notele adăugate de contemporani ca si comentarii la versiunea engleză a cărtii lui Matila Ghyka Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941 în care se precizează: The Roumanian historians now agree in admitting that Bassarab is a Cuman name; the dynasty was therefore possibly Cuman, as also were possibly the families of certain other minor voivodes and Roumanian chiefs of that epoch, both in Transylvania and in the future Roumanian principalities. Madgearu, mai recent, (vezi nota 1) susține teza originii pecenege a Basarabeștilor
  16. ^ Cumans and Tatars: Oriental military in the pre-Ottoman Balkans, 1185-1365 István Vásáry
  17. ^ „Emilia Corbu - "A fost cuman Basarab I?" (în "Un popor asimilat: cumanii")”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ vezi I.I. Vasiliev - Istoria Imperiului Bizantin în care se precizează că un detașament de cumani, începând din a treia decadă a secoluilui al XIII-lea, a constituit garda căpetaniilor mameluce din Egipt
  19. ^ vezi David Nicole
  20. ^ Ghyka Matila, A Documented Chronology of Roumanian History, Oxford: B. H. Blackwell Ltd. 1941
  21. ^ Vezi din nou Madgearu care scrie: Doar o conviețuire a românilor cu pecenegii a condus la moștenirea acestor toponime, care s-au născut datorită pătrunderii unor foști nomazi într-o zonă montană
  22. ^ Vezi din nou Madgearu care scrie: Doar prin preluarea de la pecenegii instalați în Peninsula Balcanică începând de la mijlocul secolului al XI-lea poate fi explicată pătrunderea numelui Basarabă la sud de Dunăre.
  23. ^ Despre "Verivoi valahul" descris de Kekaumenos vezi Prof. univ Theodor Capidan - Aromânii.Dialectul aromân - Bucuresti 1932 pag.8
    Vezi și "Südost-forschungen" Südost-Institut München, Deutsches Auslandswissenschaftliches Institut Berlin, S. Hirzel 1940
  24. ^ Cumans (1054-1394 AD) by Keith Venables
  25. ^ NORA BEREND AT THE GATE OF CHRISTENDOM: JEWS, MUSLIMS AND 'PAGANS' IN MEDIEVAL HUNGARY CAMBRIDGE UNIVERSITY PRESS, 2001 ISBN 0521651859 vezi ți 1271 'The Realm of St. Stephen: a history of medieval Hungary, 895 - 1526' Pál Engel; Andrew Ayton ISBN 185043977X 9781850439776
  26. ^ vezi ipoteza istoricului Stelian Brezeanu
  27. ^ Despre stema Țării Românești, heraldistul Dan Cernovodeanu scrie: „în ceea ce ne privește, afirmăm că în primele amprente sigilare, tipul arhaic de pasăre cu aripile strânse [...] are toate aparențele unui vultur din specia Aegypius monachus (vultur pleșuv brun, vultur negru, hoală etc.) [...]. Ulterior, în pecețile domnilor ce s-au perindat pe tronul Țării Românești de la Vlad I și până la Vlad al IV-lea exclusiv, vulturul heraldic se va transforma treptat într-o acvilă [...], pasăre aparținând - după părerea noastră - speciei numită Aquila chrysaetos (pajură de munte, iepurar, acvilă de piatră, acvilă regală, acvilă aurie etc.)” (Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București 1977, p. 43-44)
  28. ^ „Sit Rezervatia Arpasel, Fagaraș”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  29. ^ "Une énigme historique. Les Roumains au moyen âge", Paris, 1885, A.D. Xenopol
  30. ^ Vezi text Arhivat în , la Wayback Machine.
  31. ^ Vezi text. Șoimăritul în România a avut tradiție mare, dar a încetat brusc odată cu dispariția dominației turcesti, nemaiexistând, după care a urmat un "gol" de circa 200 de ani despre care nu mai sunt date. Singurele din perioada modernă sunt cele din jurul anilor 1930 despre șoimăritul practicat de comunitatea turco-tătară din Dobrogea. Aceștia vânau în special în timpul marilor migrații de primăvară și toamnă ale păsărilor care tranzitau Dobrogea în acea perioadă. Pasărea lor favorită se pare că era uliul păsărar și victimele, prepelițe, sturzi, mierle. Frederic von Hohenstaufen însuși găsește de cuviință să amintească de răpitoarele de pe teritoriul de azi al României, iar cronicile turcești nu pridideau în a lăuda calitatea șoimilor din țările române, aduși ca "peșcheș" la Înalta Poartă. Colonii de șoimi semi-domesticiți folosiți ocazional la șoimărit de localnici se găseau tradițional în împrejurimile așezării Tismana, la Sohodol, un alt prezumtiv loc de origine al Basarabeștilor. Prof. N.N. Tomoniu, citând lucrările lui Ion Conea cât și Ctin-Popescu-Tismana, menționează un anume "Băsărabă, alungat din satul Sohodol, pentru că furase șoimii sohodolenilor în vremea turcilor!". De altfel, locul numit Steiul Coziei din Sohodol era odinioară vatră de sat iar șoimii erau sedentarizați acolo dintotdeauna, și se pare că au fost semnalați chiar în prezent
  32. ^ Acest fapt este, printre alții, citat și în Indogermanisches etymologisches Wörterbuch (IEW, first published 1956 by Julius Pokorny), recognized by George Starostin (Moscow), and refurnished and corrected by A. Lubotsky
  33. ^ a b Complete Guide to Heraldry By Arthur Charles Fox-Davies, ISBN 1602390010 : 9781602390010
  34. ^ Vezi "Codex Cumanicus" editat de Peter B. Golden care folosește sintagma "Cuman- Qipcaqs". Despre qipcaqii cumani (sau "kumbasari") de azi din provincia Rize vezi text
  35. ^ vezi text
  36. ^ Vezi polemica Florin Curta vs. Vásáry István . Istoricul maghiar (vezi referința nr. 8) insistă în volumul său asupra originii "totemice" a blazonului heraldic valah de inspirație cumană al Basarabeștilor, în timp ce Florin Curta neagă această supoziție. Vezi text Vasary în care se enunță ipoteza "totemistă"
  37. ^ Une énigme historique; les Roumains au moyen-age, A D Xenopol Paris, E. Leroux, 1885. OCLC 214959255
  38. ^ Vezi articol Vacarescu - Encyclopaedia Britannica 1911 edition. Vezi și Biographisches Lexikon zur Geschichte Südosteuropas By Mathias Bernath, Gerda Bartl, Karl Nehring[nefuncțională]
  39. ^ vezi Istoria lumilor normande
  40. ^ Comana (Dicționar de sinonime, Mircea și Luiza Seche, Editura Litera Internațional, 2002) = coamă, creastă, culme confer Latina Coma De pildă Comană (Dicționar de arhaisme și regionalisme, Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, București, 2002) însemna coama casei din Latina Coma. Comănac, Comănaci (Dicționar de arhaisme și regionalisme, Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, București, 2002) = (Reg.) Creangă, ramură. Comănac (Comănace) (Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera Internațional, 2002) = 1. Acoperămînt al capului caracteristic călugărilor ortodocși. 2. Căciulă 3. acoperiș. 4. Creangă, (Variante cumănac, cămănac). Comănac (Comănace) (Noul dicționar explicativ al limbii române, Editura Litera Internațional, 2002) 1) Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică fără boruri, asemănător cu potcapul, pe care-l poartă călugării. 2) Acoperământ pentru cap de mătase sau de stofă scumpă, purtat, în trecut, de bărbații și de femeile din păturile nobile. /Origine necunoscută. De asemenea, COMĂNÁCI, comănace, s.n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. Vezi Expr. (Glumeț) A-și pune capul sub comănac = a se călugări. 2. Acoperământ al capului asemănător cu comănacul (1) purtat odinioară de bărbați. - Căciuliță de mătase sau de stofă scumpă, purtată altădată de femei. [Var.: comanác s.n.] – Et. nec.
  41. ^ Dicționar de arhaisme și regionalisme, Gh. Bulgăr și Gh. Constantinescu-Dobridor, Editura Saeculum Vizual, București, 2002
  42. ^ Dicționarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966
  43. ^ Noul dicționar explicativ al limbii române, Editura Litera Internațional, 2002
  44. ^ Codex Cumanicus by Peter B. Golden
  45. ^ Vezi articol Baszarabásza din "Grand Pallas Lexikon"
  46. ^ Probabil din cuman. beč „fortificat“ (DAR, Pușcariu, Lr., 315), cuvînt oriental care s-a păstrat și în numele vechi al Vienei, tc. beç › rom. Beci (cf. Șeineanu, II, 42). Der. becer, s.m. (șef peste bucătăriile domnești, dregător al curții care, începînd cu sec. XVIII, exercita efectiv funcția stolnicului); becerie, s.f. (bucătărie domnească). Numele de becer (cf. pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în mod tradițional pivnițelor drept cămară. Mai recent, Bogdan Burtea în studiul său "FARBSYMBOLIK ZWISCHEN LEGENDE UND MODERNER GESCHICHTSSCHREIBUNG" (Colour Symbolism between Legend and Modern History Publication: ARCHAEUS. Studies in History of Religions (VIII (1-4)/2004) susține că numele Hurez ar fi de origine cumană.
  47. ^ Noul dicționar explicativ al limbii române, Editura Litera Internațional, 2002 îl consideră de orgine necunoscută
  48. ^ DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu germ. Zucker-bäcker. Nu este sigur, pe de altă parte, că becer înseamnă, „plăcintar”, cum greșit afirmă DAR și Cândrea; cf. Odobescu: becerul, adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb. pečar „brutar”.
  49. ^ Gh. Asachi - Cetatea Albă
  50. ^ vezi Patzinakia
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cumani_și_pecenegi_în_Țara_Făgărașului&oldid=15400187