Dan Deșliu

Date personale
Dan Deșliu

Nume la naștere	Dan Beșleagă
Născut	31 august 1927 București, România^[2]
Decedat	4 septembrie 1992 (65 de ani) Neptun, Constanța, România
Cauza decesului	moarte accidentală[*] (înec)
Părinți	Stefan Deșliu și Elena (Săndulescu)
Copii	Manole Deșliu
Cetățenie	România
Ocupație	actor, poet, politician comunist
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Educație	Conservatorul de Arte Dramatice din București la clasa Mariei Filotti
Alma mater	Colegiul Național Matei Basarab Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	1945–1991
Organizație	Flacăra Scînteia Luceafărul
Lucrări remarcabile	„Goarnele inimii”, „Cetatea de pe aer”, „Un haiduc pe bicicletă”
Stil	proletcultism
Partid politic	Partidul Comunist Român, Consiliul Frontului Salvării Naționale
Premii	Premiul Uniunii Scriitorilor Premiul de Stat (1949, 1950, 1951)^[1]
Modifică date / text

Dan Deșliu, născut Dan Beșleagă,^[1] (n. 31 august 1927, București, România – d. 4 septembrie 1992, Neptun, Constanța, România) a fost un politician comunist, actor și poet român adept al proletcultismului. Dan Deșliu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 - 1957, ales în regiunea Pitești, circumscripția electorală Micești.^[3]

Biografie

A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.

A activat ca actor la Petroșani și București (1946-1948).

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”.^[4]

Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă^[5]^[6]. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.^[7]

Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.^[8]

În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.

A murit înecat, în timp ce înota în mare în stațiunea Olimp.^[9]

A avut un fiu, Manole Deșliu care la rândul său a avut un fiu pe care l-a numit Dan Deșliu și o fată pe care a numit-o Rebeca Deșliu.^[9]

Funcții

membru al Biroului Uniunii Scriitorilor
redactor la Flacăra
redactor la Scânteia
redactor-șef adjunct la Luceafărul

Scrieri (selecție)

Goarnele inimii, 1949
Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
Lazăr de la Rusca, 1949 ^[4]
Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
Numele vieții (poeme), 1950
Minerii din Maramureș (poem), 1951
Versuri alese, 1953
Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
Cântec de ruină (poem), 1957
Ceva mai greu (versuri), 1958
Poeme, 1961
Cercuri de copac (versuri), 1962
Poezii, București. 1962
Minunile de fiecare zi. versuri, București, 1964
În poartă, Voinescu!, 1968
Drumul spre Dikson, 1969
Luminile arenei, 1969
Regele X, 1969
Din țara lui Nu-mă-uita, 1970
În bătălia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
Visul și veghea, 1972
Sângele-voinicului, 1973
Cetatea de pe aer, 1974
Premiera se amână. București, 1977
Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978
Visul și veghea, 1980
Pavăza putredă (versuri), 1981
Roman imaginar (versuri), 1991
Un glonț pierdut (versuri), 1991

Premii și distincții

Premiul Uniunii Scriitorilor: 1974, 1978
Laureat al Premiului de stat: 1949, 1950, 1951
Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”^[10]

Note

^ ^a ^b Cristian Sandache, Literatură și propagandă în România lui Gheorghiu-Dej, București: Ed. Mica Valahie, 2006, ISBN 973-7858-24-7, p. 86
^ Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în 10 iunie 2020
^ http://digitool.bibmet.ro:1801/view/action/singleViewer.do?dvs=1544214363795~721&locale=en_US&VIEWER_URL=/view/action/singleViewer.do?&DELIVERY_RULE_ID=10&application=DIGITOOL-3&forebear_coll=1574&frameId=1&usePid1=true&usePid2=true^{[nefuncțională]}
^ ^a ^b Un fals epocal: Lazar de la Rusca Arhivat în 23 februarie 2014, la Wayback Machine., 8 august 2008, Adrian Bucurescu, România liberă, accesat la 15 februarie 2014
^ Centrul Cultural Pitesti - Posteritatea lui Dan Desliu
^ „Suplimente Jurnalul | Scanteia | Dan Deșliu considera că Nicolae Ceaușescu devenise proprietarul României”. Arhivat din original la 17 aprilie 2009. Accesat în 16 aprilie 2009.
^ Ceva despre disidență și disidenți Arhivat în 24 septembrie 2015, la Wayback Machine., Gabriel Dimisianu, România literară - anul 2007, numărul 42, accesat la 15 februarie 2014
^ Antikommunistischer Widerstand
^ ^a ^b Marturii literare, Observator cultural - numărul 78, august 2001, accesat la 15 februarie 2014
^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 11.

Bibliografie

De la proletcultism la disidență^{[nefuncțională]}, 5 octombrie 2009, Eliza Dumitrescu, Jurnalul Național
Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai și suflet-Cultura națională, București, 1994, p. 310

Legături externe

Văduva poetului Dan Deșliu vinde vechituri în talcioc | VIDEO, 3 iulie 2011, Vlad Teodorescu, Evenimentul zilei
De la proletcultism la disidență^{[nefuncțională]}, 5 octombrie 2009, Eliza Dumitrescu, Jurnalul Național
România – Arest și domiciliu forțat pentru cei care critică Guvernul^{[nefuncțională]}, 30 septembrie 2009, Jurnalul Național

[CS-1] Cristian Sandache, Literatură și propagandă în România lui Gheorghiu-Dej, București: Ed. Mica Valahie, 2006, ISBN 973-7858-24-7, p. 86

[530788ceef1ea04a1923d7d32daa2362-2] Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în 10 iunie 2020

[3] ttp://digitool.bibmet.ro:1801/view/action/singleViewer.do?dvs=1544214363795~721&locale=en_US&VIEWER_URL=/view/action/singleViewer.do?&DELIVERY_RULE_ID=10&application=DIGITOOL-3&forebear_coll=1574&frameId=1&usePid1=true&usePid2=true^{[nefuncțională]}

[romlib2014-02-15-4] Un fals epocal: Lazar de la Rusca Arhivat în 23 februarie 2014, la Wayback Machine., 8 august 2008, Adrian Bucurescu, România liberă, accesat la 15 februarie 2014

[5] Centrul Cultural Pitesti - Posteritatea lui Dan Desliu

[6] „Suplimente Jurnalul | Scanteia | Dan Deșliu considera că Nicolae Ceaușescu devenise proprietarul României”. Arhivat din original la 17 aprilie 2009. Accesat în 16 aprilie 2009.

[ro_2014-02-15-7] Ceva despre disidență și disidenți Arhivat în 24 septembrie 2015, la Wayback Machine., Gabriel Dimisianu, România literară - anul 2007, numărul 42, accesat la 15 februarie 2014

[8] Antikommunistischer Widerstand

[observatorcultural.ro_2014-02-15-9] Marturii literare, Observator cultural - numărul 78, august 2001, accesat la 15 februarie 2014

[10] Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 11.

[2]

[1]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]