Degetele zânelor

specie de ciupercă

Clavaria fragilis (Johan Theodor Holmskjold, 1790), sin. Clavaria vermicularis (Olof Swartz, 1811), din încrengătura Basidiomycota în familia Clavariaceae și de genul Clavaria,[1][2] denumită în popor degetele zânelor,[3] este o ciupercă comestibilă (dar fără nicio valoare culinară), saprofită, descompunând frunzele căzute sau iarba bătrâna, care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri de mai multe exemplare, dar nu în mănuchiuri, numai foarte rar solitară, prin pajiști, pășuni, poienele pădurilor, în special celor mixte, deseori și pe sol aproape gol, în zone cu iarbă neatinsă sau terenuri necultivate. Timpul apariției este din august până în noiembrie (decembrie).[4][5]

Clavaria fragilis sin.

Clavaria vermicularis

Clavaria fragilis.jpg
Degetele zânelor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Clavariaceae
Gen: Clavaria
Specie: C. fragilis
Nume binomial
Clavaria fragilis
Holmsk. (1790)
Sinonime
  • Clavaria cylindrica Bull. (1790)
  • Clavaria glabra J.F. Gmel. (1792)
  • Clavaria eburnea Pers. (1801)
  • Clavaria eburnea var. fragilis (Holmsk.) Pers. (1801)
  • Clavaria vermicularis Sw. (1811)
  • Clavaria alba Pers. (1818)
  • Clavaria solida Gray (1821)
  • Clavaria pistilliforma Pers. (1822)
  • Clavaria gracilior Britzelm. (1887)
  • Clavaria corynoides Peck (1879)
  • Clavaria simplex P. Karst. (1882)
  • Clavaria muelleri (Berk.) Cooke (1891)
  • Clavaria nivea Quél. (1901)
  • Multiclavula corynoides (Peck) R.H.Petersen (1967)
  • Clavulinopsis corynoides (Peck) Corner (1970)

TaxonomieModificare

 
Th. Holmskjold

În 1790, specia a fost determinată de micologii Pierre Bulliard (ca Clavaria cylindrica) în volumul 10 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume[6] și Johan Theodor Holmskjold (1731-1793) drept Clavaria fragilis în volumul 1 al lucrării sale Beata Ruris Otia Fungis Danicis impensa[7]. Denumirea lui Holmskjold a fost confirmată de renumitul Elias Magnus Fries în 1821.[8] În urmare s-a hotărât, că numele binomial, valabil până în prezent (2020), are să fie această denumire.

Specia a fost redeschisă de către botanistul suedez Olof Swartz (1760-1818), folosind denumirea Clavaria vermicularis, de verificat în volumul 32 al Kungliga Svenska vetenskapsakademiens handlingar din 1811.[9] Deși un sinonim ulterior - și, astfel, învechit în conformitate cu principiul priorității - acest ultim nume este încă folosit în cărți actuale, astfel la Bruno Cetto (1979),[10] Ewald Gerhard (2018)[11] sau chiar și în articolul din renumitul Mushroomexpert al lui Michael Kuo (2020).[12]

Diferitele încercări de redenumire create de a lungul deceniilor sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite, sunt neglijabile.

Numele generic se trage din substantivul latin (latină clava=băț înnodat, ciomag, măciucă, spadă),[13] iar epitetetele folosite sunt derivate din cuvintele latine (latină fragilis=fragil, friabil, sfărâmicios)[14] respectiv (latină vermicularis=în formă de vierme, tăiat în cubulețe (la un mosaic), bălțat)[15]

DescriereModificare

 
Bres.: Clavaria fragilis
  • Corpul fructifer: foarte fragil are o lungime de 5-10 (15) cm și o grosime de 0,3-0,8 (1,1) cm, constă din ramuri netede de formă tubulară asemănător viermilor, cu vârfuri conice turtit ascuțite sau rotunjite, care stau dens împreună în grupuri mici, nefiind ramificate. Este gol pe dinăuntru. Coloritul alb ca zăpadă și aproape translucid, tinde către gălbui, chiar și brun-gălbui, odată cu vârsta. Culoarea gălbuie apare din vârf și coboară spre bază care rămâne mereu albicioasă.
  • Carnea: fragilă și aproape translucidă este de culoare albă, cu un miros aproape imperceptibil, pentru unii slab de iod și fără gustă specific.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: Sporii neamilozi (nu intră în reacție cu iod) și hialini (translucizi), sunt mici, netezi, lat elipsoidali până ovoidali precum apiculați la bază, având o mărime de 4-6 x 3-4 microni. Pulberea lor este albă.

Basidiile fără catarame bazale cu 4 sterigme fiecare sunt clavate și măsoară 30-40 x 5-7 microni. Cistidele sunt asemănătoare, dar mai scurte cu vârfuri rotunjite.

La hifele septate de 12 µm lipsesc cataramele de asemenea.[16][12]

  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[17]

ConfuziiModificare

Bureții pot fi confundați cu ciuperci asemănătoare, cu toate inofensive, dar mai multe din ele fără valoare culinară, cum sunt de exemplu Clavaria falcata,[18] Clavaria fumosa,[19] Clavaria krieglsteineri[20] Clavulina cinerea tânără,[21] Clavulina rugosa ,[22] Clavulina coralloides tânără [23][24] sau Ramariopsis kunzei tânără.[25]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Degetele zânelor sunt de fapt comestibile, chiar și în stare crudă,[26] dar din cauza fragilității, și din motivul ăsta, problemelor ce se ivesc la transport, de nici un interes culinar, deși biologii și micologii americani Robert T. Orr (1908-1994) cu soția lui Dorothy B. Orr (1911-1993) au constatat că „carnea lor este siropoasă și atât de delicată, încât pare să se dizolve în gură”.[27]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 522, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 308-309, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 460-461, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume”, vol. 10, Editura Didot, Debure, Belin-Paris 1790, tab. 463-1
  7. ^ Theodor Holmskjold: „Beata Ruris Otia Fungis Danicis impensa”, Editura Typis Nicolai Mölleri, Copenhaga 1790, p. 7, tab 2-3
  8. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1821, p. 484
  9. ^ Olof Swartz: „Clavaria vermicularis”, în: „Kungliga Svenska vetenskapsakademiens handlingar”, vol. 32, Editura Johan Georg Lange, Stockholm 1811, p. 159, tab. 6 – 2
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 638, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 578, ISBN 978-3-8354-1839-4
  12. ^ a b Mushroomexpert
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 203, ISBN 3-468-07202-3
  14. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 492, ISBN 3-468-07202-3
  15. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1255, ISBN 3-468-07202-3
  16. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1100
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 592, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ 123 Pilze - 1
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 560-561 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ 123 Pilze - 2
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 542-543, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 560-561 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 616-617, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 594-595, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 562-563, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Pilzbestimmer
  27. ^ D. B. Orr, R. T. Orr: (1979). „Mushrooms of Western North America”, Editura University of California Press. Berkeley 1979, p. 60, ISBN 0-520-03656-5

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Walter Jülich: „Die Nichtblätterpilze, Gallertpilze und Bauchpilze”, în: „Kleine Kryptogamenflora” II vol. II b / 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1984
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare