Discuție:Bătălia de la Hidaspes

Ultimul comentariu: acum 11 ani de Sîmbotin în subiectul Hidaspes sau Hydaspes?

Hidaspes sau Hydaspes?

modificare

Articolul a fost redenumit din Bătălia de la Hydaspes în Bătălia de la Hidaspes. Majoritatea surselor românești la care am avut acces folosesc denumirea Hydaspes. Există surse pentru transliterarea Hidaspes? --Bătrânul (discuție) 30 aprilie 2013 08:05 (EEST)Răspunde


Următorul fragment de discuție a fost adus aici de pe pagina Discuție Utilizator:Pafsanias#Transliterări:

Tolea93 a făcut mai multe redenumiri de articole transliterând numele străine. Printre acestea, mi-au atras atenția în mod deosebit redenumirea paginii Bătălia de la Hydaspes în Bătălia de la Hidaspes și a paginii Bătălia de la Raphia în Bătălia de la Rafia. M-am uitat pe lista dvs. (Utilizator:Pafsanias/Listă de nume greco-latine în adaptare tradițională) dar nu le-am găsit (probabil și pentru că Alexandru cel Mare în loc să stea și el mai pe aproape de casă a umblat până la capătul pământului... ;) ...). Conform Wikipedia:Transliterare parcă nu ar trebui transliterate în acest mod (Hidaspes și Rafia). M-am adresat dvs. fiindcă știu că aveți cunoștințe în domeniu și am încredere în spiritul dvs. de observație. Aștept o opinie. Mulțumesc, --Bătrânul (discuție) 8 februarie 2013 16:56 (EET)Răspunde

După cum ați ghicit deja (cred), eu am învățat cu „Hydaspes” și „Raphia” (chestiune de Școală, ce să-i fac?)... Dar:
Bătălia de la Hidaspes se pare că apare ca „Bătălia de la Hidaspe” în Dicționarul de civilizație greacă al lui Guy Rachet de la Larousse, publicat în traducere românească la Universul Enciclopedic, București, 1998 și pe câteva site-uri de istorie pentru elevi și profesori
Bătălia de la Rafia se pare că apare cu această grafie în traducerea din 1985 a Elenei Lazăr la lucrarea lui François Chamoux, Civilizația elenistică, vol. II, apărută la Meridiane (lucrare pe care o cunosc și apreciez) și în Mihai Gramatopol, Civilizația elenistică, Editura Enciclopedică Română, 1974 (care, în schimb , scrie „Hydaspes”)
Nu știu ce se predă actualmente la Chișinău și ce bibliografie e în circulație în Republica Moldova.
Ceea ce mă deranjează, însă - dincolo de aspectele legate de corectitudinea sau necesitatea efectuării unor astfel de denumiri – este nonșalanța cu care sunt efectuate, fără nicio justificare și fără inițierea unei discuții prealabile bazate pe surse de încredere.
Pe Tolea93 l-am contactat odată pe această temă Discuție Utilizator:Tolea93#Redenumiri (2), dar fără nici un răspuns. Problema lui cu redenumirile arbitrare cred că este mai generală... :) --Pafsanias (discuție) 8 februarie 2013 20:43 (EET)Răspunde
Prilejul e potrivit ca să mă bag și eu, nepoftit. Redenumirile la plesneală, fără a căuta consensul, sau fără a aștepta până se formează, sunt vechi și revin frecvent. Doar atât, aici și acum. -- Victor Blacus (discuție) 8 februarie 2013 20:51 (EET)Răspunde

Mulțumesc pentru răspuns. Între timp m-am uitat și eu prin cele câteva cărți de istorie antică pe care le am prin casă și am constatat același lucru: stimații traducători folosesc atât Hydaspes cât și Hidaspes (uneori chiar în aceeași carte). Renunț la ideea de a-i mai atrage atenția lui Tolea93 - nu cred că aș avea mai mult succes decât dvs. De fapt începe să mă obosească această muncă de Sisif de a apăra limba română: cât timp eu fac două-trei corecturi, de-alde Black Agent toarnă cu găleata zeci de fraze traduse automat sau scrise într-o limbă care seamănă vag cu româna. În ultimele zile am mai corectat doar titluri de secțiuni, cu comentariul măcar titlurile secțiunilor să fie scrise corect, comentariu ce s-a vrut a fi ironic, dar care nu prea are niciun efect. Scuze că mi-am descărcat „ofurile” aici. Numai bine, --Bătrânul (discuție) 9 februarie 2013 08:19 (EET)Răspunde

Înapoi la pagina „Bătălia de la Hidaspes”.