Discuție:Matrice

Ultimul comentariu: acum 6 ani de Lucian GAVRILA în subiectul Plural
Articolul Matrice este un subiect de care se ocupă Proiectul Matematică, o inițiativă de a construi o listă cuprinzătoare și detaliată cu informații despre matematică Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
ÎnceputAcest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa Început pe scala de calitate.
TopAcest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa top pe scala de importanță.


Plural modificare

Pluralul de la matrice este matrici, chiar dacă DEX și DOOM spun altfel. Asupra terminologiei științifice decid experții în domeniu, deci consultați un curs universitar de algebră liniară – nu un manual de liceu, care va spune ca DEX, că altfel nu-l aprobă ministerul. Lingviștii pare-se că au încurcat matrice/matrici cu matriță/matrițe, care este/sunt altceva. -- Victor Blacus (discuție) 7 mai 2015 09:08 (EEST)Răspunde

Cursurile universitare nu trebuie aprobate de minister? Ce legatură explicită e intre Ministerul Educatiei si DEX?--82.137.15.112 (discuție) 15 aprilie 2017 15:14 (EEST)Răspunde
Corect. În dicționare cuvântul „matrice” are mai multe sensuri. Cel utilizat în matematică (matrice) are pluralul „matrici”. --Bătrânul (discuție) 7 mai 2015 09:36 (EEST)Răspunde
P.S. (pt. descrețirea frunților): pluralul „matrici” poate fi întâlnit nu numai în literatura de specialitate (cursuri universitare, monografii etc.), ci și în folclorul studențesc: „Hai copii și mari și mici/Ca să înmulțim matrici”... --Bătrânul (discuție) 7 mai 2015 09:40 (EEST)Răspunde
Este interzisa cumva forma invariabila de plural matrice? Daca da, ar trebui citata o sursa care sa zica explicit acest fapt! In absenta unei astfel de surse ambele forme sunt valabile cum se intampla si la alte neologisme acumulatori/acumulatoare! Trebuie un exemplu specific de citare a unui tratat de algebra liniara pentru cei care sustin unica forma matrici.--82.137.15.112 (discuție) 15 aprilie 2017 15:21 (EEST)Răspunde
În asemenea cazuri, surse de încredere sunt experții în domeniul respectiv. Pentru a vă pune la curent cu părerea experților, consultați un text academic de algebră liniară (curs universitar sau monografie – nu însă un manual de liceu, căci în majoritatea cazurilor manualele de liceu nu sunt scrise de experți). -- Victor Blacus (discuție) 15 aprilie 2017 16:06 (EEST)Răspunde

Iată rezultatul unei investigații făcute de colegul Sîmbotin, căruia îi mulțumesc:

Situația e destul de încâlcită. Se pare că este încă un caz de evoluare/modificare a unei forme gramaticale: pluralul „matrici” a devenit, în timp, „matrice”. Concret:
  • în Cursul de matematici superioare a lui Caius Iacob (Editura Tehnică, București, 1957) un capitol întreg („Matrici. Grupuri. Spații lineare”, pp. 808-851) folosește exclusiv pluralul „matrici”;
  • Gheorghe Galbură în Algebra sa (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972), utilizează pluralul „matrice”;
  • Ion Gh. Șabac, în Matematici speciale vol. I ((Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981), folosește atât pluralul „matrice”, cât și „matrici” (de ex. la pag. 151 „produse de matrici”);
  • în cursurile universitare editate după anul 2000, pe care le-am putut accesa online, am întâlnit numai pluralul „matrice”.

Tragă fiecare concluzia proprie. Concluzia mea e că experții au rămas pasivi și au acceptat diktatul lingviștilor. Voi insista asupra pluralului matrici în articolele unde contribuția mea e dominantă, dar nu mă voi mai amesteca în alte articole. -- Victor Blacus (discuție) 17 aprilie 2017 21:54 (EEST)Răspunde

DOOM2, care este un dicționar normativ în domeniul limbii române, așa cum standardele sunt obligatorii în domeniul tehnic, oferă ca unică opțiune forma de plural matrice. Lucian GAVRILA (discuție) 18 aprilie 2017 12:09 (EEST)Răspunde

Nu zic, ca Luther, „Hier stehe ich, ich kann nicht anders”, ca să fiu excomunicat (exwikipediat?) drept eretic. Zic că pluralul corect este matrici și rămân doar schismatic. -- Victor Blacus (discuție) 18 aprilie 2017 16:39 (EEST)Răspunde
Nimeni nu s-ar putea gândi la o asemena opțiune. Suntem aici să construim Wikipedia în română, nu să ne „exwikipediem” pentru lucruri mărunte... Lucian GAVRILA (discuție) 18 aprilie 2017 17:14 (EEST)Răspunde
Glumeam. :) -- Victor Blacus (discuție) 18 aprilie 2017 18:13 (EEST)Răspunde
Normal! :-) Lucian GAVRILA (discuție) 18 aprilie 2017 19:49 (EEST)Răspunde

@Lucian GAVRILA: Lăsând la o parte problema pluralului matrice/matrici, cum se explică faptul că ați introdus recent, în mai multe articole, ca bibliografie, două lucrări ale căror titluri conțin o diferență flagrantă a pluralului cuvântului graf? E vorba despre Tiberiu Ionescu (1973), Grafuri, aplicații și Alexandru Al. Roșu (1974), Teoria grafelor, algoritmi, aplicații. DOOM2 (2005) impune (expresia dvs.) la pagina 341 pluralul „gráfuri” pentru graf (model matematic). Oare nu e și asta o dovadă că în domenii speciale (matematica în cazul de față) specialiștii pot utiliza o terminologie specifică, uneori „nesupusă” regulilor ortografice și ortoepice ale Academiei? Revenind, dacă se acceptă pluralul grafe, de ce nu s-ar accepta și matrici? --Bătrânul (discuție) 18 aprilie 2017 21:35 (EEST)Răspunde

P.S. În urmă cu câțiva ani și eu eram adeptul convins al eliminării din Wikipedia a cuvintelor care nu există în dicționarele limbii române (a se vedea, de exemplu, discuția destul de aprinsă despre Tunelare, dar m-am convins că este o luptă cu morile de vânt. Limba evoluează (în bine sau în rău, dar asta e o altă discuție). Am dus „lupte” pe paginile Wikipediei împotriva folosirii locuțiunii „ca și” în locul conjuncției „ca”, precum și împotriva utilizării neologismului „locație” în loc de „amplasament” sau „loc”, iar lista poate continua, dar e o cauză pierdută din start... --Bătrânul (discuție) 18 aprilie 2017 21:53 (EEST)Răspunde

Într-adevăr, doar unul dintre formele de plural ale substantivului graf este corect: grafuri. Desigur, când am introdus acele intrări la bibliografie, am remarcat faptul pe care îl subliniați. Bineînțeles că nu puteam să modific forma greșită, iar acum mă bucur să pot scoate în evidență, împreună cu dumneavoastră și alți utilizatori terminologia instabilă. Însă noi (asta e convingerea mea de filolog) trebuie să scriem corect. Nu trebuie să se creadă că autorii DOOM ar fi chiar „afoni” în domeniile științei și tehnicii. Cu stimă, Lucian GAVRILA (discuție) 18 aprilie 2017 23:08 (EEST)Răspunde
Nu vreau să devin polemic, dar lingviștii pot fi chiar „afoni” – și nu numai în materie de știință și tehnică. Ceva lingvistică comparată prinde bine uneori. În italiană substantivul matrice are pluralul matrici; asta ar trebui să dea de gândit. Iar substantivul pisică derivă din armenescul pisic (lucru pe care l-am aflat când fetița mea, care pe atunci avea trei ani, se împrietenise, bălăcindu-se în piscină, cu un puști armean de doi ani) și nu, cum cred lingviștii, din Pis + suf. -ică! -- Victor Blacus (discuție) 19 aprilie 2017 00:00 (EEST)Răspunde
Sunt convins că pluralul greșit matrice își are originea, cum ziceam mai sus, în confuzia matrice (singular) / matriță (din germană). -- Victor Blacus (discuție) 19 aprilie 2017 00:20 (EEST)Răspunde
Substantivul pisică nu este un împrumut din armeană ci este format pe teritoriul limbii române, din onomatopea Pis! cu care sunt chemate pisicile, + sufixul -ică. Probabil cuvântul folosit de copilașul armean de doi ani era / este folosit, ca împrumut lingvistic, în comunitatea armenilor de pe teritoriul limbii române. Dacă scena respectivă a avut loc într-o altă zonă, de exemplu în Armenia, este posibil ca acel cuvânt armenesc să se fi format după reguli similare, știind că limba armeană este o limbă indoeuropeană, ca și româna, de altfel. Lucian GAVRILA (discuție) 19 aprilie 2017 08:59 (EEST)Răspunde
Pe de altă parte, traducătorul automat de la Google îmi oferă pentru noțiunea pisică forma armeană կատու, pronunțată [katu], care are rădăcină indoeuropeană comună cu cuvintele corespondente din latină (cattus), engleză (cat), germană (Katze), franceză (chat), italiană gatta / gatto, spaniolă gato, rusă кот, pronunțat [kot]... Lucian GAVRILA (discuție) 19 aprilie 2017 11:07 (EEST)Răspunde
Anecdota (povestită incomplet) despre pisică, deși nu complet off-topic, a avut efecte contrare intenției mele inițiale. Intenția era de a-mi prezenta îndoielile cu privire la justețea unor prescripții impuse de lingvistica oficială, din diverse motive. Îmi mențin poziția, inclusiv în cazurile matrice și pisică, dar pun capăt acestei discuții, care a deviat. Dacă și când voi găsi răgaz să-mi adun gândurile, voi aduce lămuriri pe pagina de discuții a lui Lucian GAVRILA, căruia deocamdată îi mulțumesc, hic et nunc, pentru contribuția adusă. -- Victor Blacus (discuție) 19 aprilie 2017 23:18 (EEST)Răspunde
O seară agreabilă! Lucian GAVRILA (discuție) 19 aprilie 2017 23:32 (EEST)Răspunde
Înapoi la pagina „Matrice”.