Dragoș I

primul voievod al Moldovei
(Redirecționat de la Dragoș de Bedeu)
Pentru alte sensuri, vedeți Dragoș Vodă.

Dragoș (de asemenea cunoscut ca Dragoș I sau Dragoș Vodă; n.  ? – d. 1354) este cunoscut din cronicile moldovenești ca descălecător în Moldova și primul ei voievod. Cronicile spun că voievodul român Dragoș, fiind la vânătoare și urmărind un zimbru, a trecut din Maramureș la apa Moldovei, și plăcându-i locul, s-a așezat acolo și a populat țara cu români din Maramureș.

Dragoș I

Domn al Moldovei
Voievod al Maramureșului

Dragoș I
Date personale
Născutdata necunoscuta
Decedat1354 Modificați la Wikidata
ÎnmormântatVolovăț Modificați la Wikidata
Frați și suroriN. of Máramaros[*][[N. of Máramaros (sister of Dragoș, Voivode of Moldavia and the wife of Szaniszló, Voivode of Ung)|​]][1][2] Modificați la Wikidata
CopiiSas al Moldovei Modificați la Wikidata
Ocupațieconducător[*]
monarh
politician Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
TitluriDomn
Cneaz
Familie nobiliarăFamilia Drăgoșeștilor
MoștenitorSas
Domn al Moldovei
Domnie13471354
Predecesorîntâiul
SuccesorSas
Dragoș Vodă la vânătoarea zimbrului
Blazonul (Herb) Drag - Sas

Biografie

modificare

În unele copii ale cronicii lui Grigore Ureche cu părți interpolate, precum și la Miron Costin, se spune că Dragoș a ieșit cu oamenii săi din Maramureș și a descălecat în Moldova „în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i peste Nistru”. Tătarii, care erau așezați din 1241 în Moldova, de unde obișnuiau să facă incursiuni peste Carpați, au fost înfrânți în Moldova de oștile regelui Ungariei, Ludovic I (1342 - 1382), în primii ani de domnie ai acestuia, sub conducerea voievodului Transilvaniei Andrei Lackfi. Dupa Pavel Parasca [3] bătălia cu tătarii și întemeierea Moldovei a avut loc în 1285 în timpul lui Laslău. Astfel, tătarii au fost siliți să se retragă din țară peste Nistru, spre nordul Mării Negre și Crimeea. Pentru ca aceștia să nu se mai întoarcă și să prade iar Transilvania, regele ungar l-a pus pe Dragoș, ca marchiz (germ. Markgraf, fr. marquis), la conducerea noii mărci de apărare a Ungariei, marcă numită Moldova, cu reședința la Baia, având obiectivul de a apăra trecătorile prin care tătarii obișnuiau să treacă peste munți.

Data când a avut loc descălecatul Moldovei nu este certă. Letopisețul de la Bistrița menționează anul 1359. Grigore Ureche menționează anul 6807 (1299). Miron Costin amintește în poema polonă de anul 1304, iar cronica putneană face referire la anul 6850 1342.

Deși Dragoș este descălecător în Moldova, totuși Bogdan I, este numit în Pomelnicul Mănăstirii Bistrița ca fiind cel dintâi domn al țării. Ca descălecător al țării în dependență de Ungaria, Dragoș este începătorul, iar Bogdan I trebuie considerat adevăratul întemeietor al Principatului Moldova, ca stat de sine stătător.

Dragoș a avut doi fii: Sas și Gyula de Giulești. Dragoș a decedat în 1354, în vârstă de peste șaptezeci de ani[4], fiind înmormântat la Volovăț, după cum este menționat în letopisețul lui Nicolae Costin[5]

Tradiția istorică privitoare la întemeierea Moldovei

modificare
  • Ca și în cazul Țării Românești, și despre fondarea Moldovei există o tradiție istorică. Informațiile despre formațiunile politice prestatale mai vechi sunt însă puține. În 1322 sunt pomeniți niște „puternici ai locului”, probabil cneji sau voievozi.
  • Tradiția istorică vorbește de un prim descălecat sub conducerea voievodului maramureșean Dragoș. Acesta plecase cu oaste împotriva tătarilor, din porunca regelui maghiar, dar a rămas în nordul Moldovei întemeind o „marcă” pentru a apăra regiunea de tătari. Dragoș a preluat conducerea grupărilor politice din regiune, stabilindu-și reședința în zona târgului Baia. Micul stat se afla sub suzeranitatea regelui Ungariei.
  • Urmașii lui Dragoș, Sas și Balc, vor impune cutumele favorabile coroanei ungare, ce obliga familiile înstărite să-și părăsească moșiile, fiind revoltați, de altfel, de persecuțiile întreprinse de regele maghiar Ludovic I al Ungariei.

Documente din secolul al XIV-lea referitoare la descălecat

modificare

Guillaume Durand, în lucrarea sa Histoire et posterité de Dragoș-Vodă. De son descălecat à la vision des chroniqueurs sur le fondateur de la Principauté de Moldavie [6] menționează existența a două acte ale regelui Ungariei referitoare la Dragoș și descălecat. Primul document este un act al regelui Ungariei Ludovic I (1342-1382) , datat 20 martie 1360. Acesta relatează existența unor revolte anti-maghiare în Moldova: „plures Olachos rebellantes” pe care „Dragu [Dragoș] filli Gyulae , fidelis Olahi nostri de Maramarusio” i-a înfrânt. Al doilea document important a fost emis de regele Ungariei la 2 februarie 1365, în care se menționează că pământurile lui Bogdan I (voievod de Maramureș cu reședința la Cuhea), șapte sate din Maramureș sunt oferite lui Balc, ridicat la rangul de nou voievod de Maramureș („voyvodam nostrum Maramorosiensem”) și fraților săi Drag, Dragomir și Ștefan, toți patru fiind fiii lui Sas. Aceștia își aveau reședința în Moldova, de unde au fost alungați de Bogdan.

Problema identității lui Dragoș

modificare

Sursele istorice menționează existența a trei Dragoș.[6] Primii doi sunt Dragoș de Giulești, respectiv bunic și nepot. Acesta din urmă a fost cel care a restabilit autoritatea angevină în Moldova, puțin mai devreme de diploma regală din 1360. Al treilea este Dragoș de Bedeu (azi: Bedevlia în Ucraina Subcarpatică), tatăl lui Sas și bunicul lui Balc, Drag, Dragomir și Ștefan. Ei sunt beneficiarii proprietăților confiscate în 1365 de rege de la Bogdan. Mai mulți istorici estimează că viitorul descălecător a fost Dragoș de Bedeu.[7] [8]

„După răsipa țării dintăi (...) când au răsipit tătarii dintr-aceaste locuri de au rămas locul pustiu, mai apoi, după multă vreame, (...) cându păstorii din munții ungurești (din Transilvania) pogorându după vânat au nemerit pe apa Moldovei, locuri desfătate cu câmpi deșchiși, cu ape curătoare, cu păduri dease, și îndrăgind locul au tras pre ai săi de la Maramoroș și pre alții au îndemnat de au descălicat întâi supt munte, mai apoi adăogându-se și crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sireatiul nu i-au hotărât (nu i-a oprit, nu le-a pus hotar), ce s-au întinsu până la Nistru și până la mare.”
Grigore Ureche - Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara [9]
  1. ^ Patronime maramureșene : genealogia familiei de Dolha și Petrova[*][[Patronime maramureșene : genealogia familiei de Dolha și Petrova (Nobility, genealogy book of the House of Dolha and Petrova)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ A DOLHAI ÉS PETROVAI PETROVAYAK TÖRTÉNETE 1450-TŐL NAPJAINKIG 
  3. ^ „Genealogii medievale din Maramureș: cazul familiei Gorzo (Gurzău) de Ieud. - In: Revista transilvăneană, an 2010, vol. 19, nr. supliment 1, p. 127-141” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  4. ^ Tiberiu Ciobanu, Dragoș-Vodă, domn al mărcii Moldova (1347-1353) [[1]]
  5. ^ Nicolae Costin, Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 (ed. de Ioan Șt. Petre, București, 1942
  6. ^ a b Histoire et posterité de Dragoș-Vodă. De son descălecat à la vision des chroniqueurs sur le fondateur de la Principauté de Moldavie. În: Historical Yearbook, Publication de l'Academie Roumaine, vol. 5, 2008, pp. 159-178
  7. ^ Șt. Gorovei, Statul român la est de Carpați: succesiunea și cronologia principilor Moldovei în sec. al XIV-lea. În: Revue Roumaine d'Histoire, XVIII, 1979, p. 492
  8. ^ V. Spinei, Moldavia in the 11th-14th Centuries, București, 1986, p. 199
  9. ^ „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara - Wikisource”. ro.wikisource.org. 

Bibliografie

modificare
  • 1940 -- Enciclopedia Cugetarea, coordonator Lucian Predescu;
  • Drágfi de Béltek family
  • Joódy Pál - Cercetarea calității de nobil în comitatul Maramureș. Anii 1749-1769, Editura societății culturale ProMaramures "Dragoș Vodă", Cluj-Napoca, 2003
  • Joan cavaler de Puscariu - Date istorice privitoare la familiile nobile române.Editura societății culturale ProMaramureș "Dragoș Vodă", Cluj-Napoca, 2003
  • Prof. Alexandru Filipascu de Dolha si Petrova - Istoria Maramureșului, Editura "Gutinul" Baia Mare, 1997.
  • Wyrostek, Ludwik - Rod Dragow-Sasow na Wegrzech i Rusi Halickiej. RTH t. XI/1931-1932

Lectură suplimentară

modificare
  • 1973 - Dragoș și Bogdan întemeietorii Moldovei: Probleme ale formării statului feudal Moldova. [Coperta: Stihi Bogdan]., Ștefan S. Gorovei, Editura militară;
  • (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
  • Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
  • (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
  • Rezachevici, Constantin: Cronologia a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001 [2]
  • Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 [3]
  • Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 [4]

Legături externe

modificare
 
Wikisursă
Dragoș I
Titluri nobiliare
Titlu nou Cneaz al Maramureșului
1345 - 1347
Succesor:
Gyula
Titlu nou Voievod al Moldovei
(sub suzeranitate maghiară)

6 septembrie 134030 decembrie 1347
Succesor:
Sas al Moldovei