Eilika de Saxonia
| Eilika de Saxonia | |
| Contesă de Ballenstedt | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1081  |
| Decedată | (61 de ani) Ballenstedt, Saxonia-Anhalt, Germania[1] |
| Părinți | Magnus de Saxonia[1] Sofia de Ungaria[*][1] |
| Frați și surori | Wulfhilda de Saxonia Poppo al II-lea de Carniola Ulric al II-lea de Carniola |
| Căsătorită cu | Otto de Ballenstedt (din )[1] |
| Copii | Albert Ursul[1] Adelaide of Ballenstedt[*] |
| Ocupație | consoartă[*] |
| Limbi vorbite | limba germană |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Billungi[1] |
Modifică date / text  | |
Eilika de Saxonia (n.c. 1081 – d. 16. ianuarie 1142 ), aparținând dinastiei Billungilor, a fost contesă de Ballenstedt prin căsătoria cu contele Otto cel Bogat.
Biografie modificare
Eilika a fost fiica cea mică a ducelui Magnus de Saxonia și a soției sale, Sofia, fiica regelui Béla I al Ungariei. Sora ei mai mare, Wulfhilda, s-a căsătorit cu Welful Henric al IX-lea de Bavaria, supranumit „cel Negru”. Deoarece Magnus a murit fără a avea vreun fiu, titlul de Duce al Saxoniei a revenit lui Lothar de Süpplingenburg. Alodiile familiei au ajuns prin cele două fiice la soții acestora deci în mâinile Welfilor și ale Ascanienilor (prin contele Ballenstedt).[2]
În jurul anului 1094 Eilika s-a căsătorit cu contele Otto de Ballenstedt din familia Ascanienilor, care a devenit pentru scurt timp Duce de Saxonia în 1112. Fiul lor rezultat din această căsătorie, Albert Ursul, a devenit în timpul împăratului Conrad al III-lea, Duce de Saxonia și a achiziționat regiunea Havelland de pe malul drept al Elbei, din care s-a dezvoltat Margrafiatul Brandenburg începând din 1157. Albert a fost învins de vărul său, Henric cel Mândru, în bătălia pentru Ducatul de Saxonia, al cărui fiu Henric Leul a primit ulterior titlul de Duce de Saxonia de la împăratul Frederic I Barbarossa.
După moartea împăratului Lothar al III-lea a izbucnit din nou disputa pentru moștenirea titlului de Duce de Saxonia, iar Eilika l-a susținut activ pe fiul ei, Albert, aflându-se la reședința care îi fusese atribuită ca văduvă, Bernburg, care a fost distrusă de susținătorii lui Henric cel Mândru.
Note modificare
Bibliografie modificare
- Helmut Assing: Die frühen Askanier und ihre Frauen., Editura Kulturstiftung Bernburg, Bernburg, 2002, ISBN 3-9805532-9-9, p. 11.
- Lutz Partenheimer: Albrecht der Bär. Gründer der Mark Brandenburg und des Fürstentums Anhalt., Editura Böhlau, Viena, 2001, ISBN 3-412-06301-0, pp. 43–45.