Elena Lupescu
| Elena Lupescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Poreclă | Duduia  |
| Născută | [2] Iași, România |
| Decedată | (77 de ani)[3][2] Estoril, Districtul Lisabona, Portugalia |
| Înmormântată | Igreja de São Vicente de Fora[*] (–) Mănăstirea Curtea de Argeș |
| Părinți | Nicolas Lupescu[*][4] |
| Căsătorită cu | Ion Tampeanu[*] (–) Carol al II-lea al României (–) |
| Cetățenie |  România |
| Religie | catolicism |
| Ocupație | metresă[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Porecle | Duduia[1] |
Modifică date / text  | |
[5]Elena „Magda” Lupescu, Principesă de Hohenzollern (n. 3/15 septembrie 1899, Iași, România – d. , Estoril, Districtul Lisabona, Portugalia) a fost amanta și apoi soția regelui Carol al II-lea al României.
Biografie
modificareElena Lupescu a fost fiica lui Nicolae (Nahum) Grünberg (născut evreu, ulterior botezat creștin ortodox cu numele de Nicholas Wolff, devine apoi Nicolae Lupescu) și a Elizei Falk, născută evreică, botezată în religia catolică, fostă dansatoare la Viena[6]. În februarie 1919, Elena Lupescu s-a căsătorit cu un căpitan de artilerie din Regimentul 28 Obuziere[7], Ion Tâmpeanu, de care a divorțat după un scurt timp. Nașii de cununie au fost Elena și Eremia Grigorescu, generalul erou[8]. În 1925 a devenit amanta prințului Carol[9]. Prințul Carol a fost încoronat în 1930 ca Regele Carol al II-lea al României. După abdicarea Regelui Carol al II-lea în septembrie 1940, Elena Lupescu l-a urmat în exil. Pe 8 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu au ajuns cu propriul tren la Lugano, în Elveția.[10]. În octombrie 1940, guvernul legionar al României a cerut Spaniei extrădarea Elenei Lupescu, precum și cea a lui Ernest Urdăreanu, mareșalul Palatului, care, după părerea legionarilor, s-ar fi aflat alaturi de Regele Carol al II-lea, în spatele asasinării, la 30 noiembrie 1938, a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul organizației Garda de Fier.[11] Elena Lupescu a petrecut majoritatea perioadei de exil în Mexic, Brazilia și Portugalia. După căsătoria lor (1947) din Brazilia, Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au mutat la Estoril, Portugalia, unde Carol cumpărase Villa del Sol.
După moartea lui Carol al II-lea, în 1953, Elena Lupescu a continuat să trăiască la Estoril, în Portugalia, până când s-a stins din viață.[12] Sicriul ei a fost depus la Capela Regilor Portugaliei din mănăstirea São Vicente de Fora din Lisabona, alături de sicriul Regelui Carol al II-lea. În anul 2003 sicriele celor doi au fost aduse la mănăstirea Curtea de Argeș.
Note
modificare- ^ Elena Lupescu, marea dragoste a Regelui Carol al II-lea și mărul discordiei din Casa Regală
- ^ a b Elena Lupescu, The Peerage, accesat în
- ^ Magda Lupescu, Find a Grave, accesat în
- ^ The Peerage
- ^ Descopera (). „7 femei remarcabile in istoria Romaniei”. Descopera. Accesat în .
- ^ "Happy as a milkman", TIME 13 aprilie 1953
- ^ Petre Țurlea: Carol al IIlea și camarilla regală, 2010
- ^ Col.prof.univ.dr. Adrian Stroea și Col. (r) Marin Ghinoiu: Din elita artileriei, 2012
- ^ „7 femei remarcabile in istoria Romaniei”. https://www.descopera.ro. Accesat în 29 febriarie 2024. Verificați datele pentru:
|access-date=(ajutor); Legătură externa în|publisher=(ajutor) - ^ "Carol finds haven in a Swiss resort", NYT, 9 septembrie 1940, p.1
- ^ "Return of Lupescu asked by Rumania", NYT 29 octombrie 1940, p.4
- ^ "Magda Lupescu, the woman behind Rumania's throne, is dead at 81" NYT, 30 iunie 1977, p.73
Legături externe
modificare
- Ea este cea care l-a avut pe omul-rege[nefuncțională], 8 martie 2011, Roxana Roseti, Jurnalul Național
- Lupeasca, hiena în taior albastru, 22 septembrie 2009, Roxana Roseti și Vlad Teodorescu, Jurnalul Național
- Carol al II-lea, despartit dupa moarte de Duduie, 16 februarie 2004, Jurnalul Național
- Iubita pana la moarte, 6 septembrie 2004, Jurnalul Național
- Elena Lupescu - Curtezana la moartea regelui ei: „ADIEU, AMOUR DE MA VIE!“ Arhivat în , la Wayback Machine., 24 ianuarie 2012, Adela Parvu, Revista Tango
- A fost Elena Lupescu o femeie frumoasă? Arhivat în , la Wayback Machine., george-damian.ro