Mareșal al Palatului Regal
Funcția de Mareșal al Palatului Regal, numit uneori „Mareșal al Curții Regale”, este o funcție în cadrul Casei Majestății Sale Regelui României. Ea provine din tradiția franceză, fiind inspirată după funcția de Mare Mareșal al Palatului Imperial din vremea Primului Imperiu Francez.
Funcția de Mareșal al Palatului, o funcție civilă, nu trebuie confundată cu gradul militar de mareșal. În vremurile vechi, „Mareșalul Palatului” era persoana care se ocupa de caii și de trăsurile Regelui, un fel de administrator al grajdurilor sau al „garajului” regal. În perioada modernă, Mareșalul Palatului este administratorul reședințelor regale (Palatul Regal din Calea Victoriei și alte reședințe). Atribuțiile sale țin de ordonarea cheltuielilor Palatului (hrană, iluminare, încălzire, cheltuielile generate de servitori, administrarea vehiculelor folosite de Suveran), cât și de asigurarea securității și supravegherea reședințelor regale.
În funcție de perioada istorică, Mareșalul Palatului Regal este sau nu una și aceeași persoană cu administratorul Domeniilor Coroanei (Coroana României este o instituție, distinctă de persoana Regelui).
Lista Mareșalilor Palatului Regal din RomâniaModificare
- Constantin Hiott
- Theodor C. Văcărescu
- Constantin de Flondor (1937-1939)
- Ernest Urdărianu (1937(?)-1940)
- Col. Mihail Rîmniceanu (24.9.1940[1] — 17.1.1941)
- Col. Socrate Mardare (25.1.1941 — 28.2.1942)
- Teodor G. Rosetti-Solescu (1.3.1942[2] — 10.8.1942, demisie)
- Ioan de Mocsonyi-Styrcea (11.8.1942[3] — )
- Gen. Ion Codreanu (6.5.1942 — 1.3.1943)
- Gen. Constantin Sănătescu (1.4.1944[4] — 23.8.1944)
- Ioan de Mocsonyi-Styrcea (23.8.1944[5] — 3.11.1944, demisie)
- Dimitrie Negel (4.11.1944[6] — 30.12.1947, desființare post)
- Ion Tucă (post-1997)
Ioan de Mocsonyi–Styrcea, având funcția de consilier pe probleme de politică externă al Regelui (fiind detașat în acest scop de la Ministerul Regal al Afacerilor Externe), a servit, neoficial, drept Mareșal al Palatului între 25.1.1941 și 23.8.1944 (când a fost „confirmat” pe post). În același timp, militarii au îndeplinit simultan și funcția de Șef al Casei Militare a regelui, între aceleași perioade.[7]
Vezi șiModificare
Legături externeModificare
- Reședințe regale, pe situl oficial al Familiei Regale a României
- Reședințe regale, pe situl Asociației pentru Promovarea Culturii și Responsabilizare Civică (APCRC)
ReferințeModificare
- Mircea Ionnițiu - Amintiri și reflecțiuni, Editura Enciclopedică, 1993, ISBN 973-45-0039-2, pag. 52
- Mircea Ciobanu - Convorbiri cu Mihai I al României, Editura Humanitas, 2008, ISBN 978-973-50-2122-1, pag. 116 ș.a.
- ^ Decret nr. 3231, publicat în Monitorul oficial nr. 224 din 25.9.1940.
- ^ Înalta Decizie Regală nr. 2, publicată în Monitorul oficial nr. 55 din 5.3.1942.
- ^ Deciziunea Regală nr. 7, publicată în Monitorul oficial nr. 186 din 12.8.1942.
- ^ Monitorul oficial nr. 78 din 1.4.1944.
- ^ Deciziunea Regală nr. 2 din 23 august 1944 pentru numire de Mareșal al Curții Regale, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 199 din 30 august 1944, partea I-a, p. 6.209.
- ^ Deciziunea Regală nr. 4, publicată în Monitorul oficial nr. 257 din 5.11.1944.
- ^ Cf. declarației col. Anton Dumitrescu atașată Dosarului P010933 intitulat „Problema 23 August”.
Vezi și Deletant: British Clandestine Activities in Romania during the Second World War (2016), în particular Appendix 1: Note of an interview between King Michael and a British intelligence officer made by Henry Spitzmuller, a French diplomat who remained in Romania after the fall of France.