Wikipedia

Pisică cu picioare negre

pisică sălbatică mică originară din Africa Sudică
(Redirecționat de la Felis nigripes)

Pisica cu picioare negre[3] (Felis nigripes) este cea mai mică pisică sălbatică din Africa, având o lungime a capului plus cea a trunchiului de 35–52 cm. În ciuda numelui său, numai tălpile labelor îi sunt negre sau brune-închis. Cu punctele și dungile sale mici și pronunțate de pe blana sa lignicoloră, este bine camuflată, mai ales în nopțile luminate de lună. Prezintă linii negre ce pornesc din colțurile ochilor și străbat obrajii, iar coada sa prezintă benzi și are vârful negru.

Pisică cu picioare negre
Stare de conservare

Vulnerabil  (IUCN 3.1)[1]
CITES Appendix I (CITES)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Subordin: Feliformia
Familie: Felidae
Subfamilie: Felinae
Gen: Felis
Specie: F. nigripes
Nume binomial
Felis nigripes
(Burchell, 1824)[2]
Răspândirea pisicii cu picioare negre în 2016[1]
Modifică text Consultați documentația formatului

Prima pisică cu picioare negre cunoscută științei a fost descoperită în nordul regiunii Karoo⁠(en)[traduceți] din Africa de Sud și descrisă în 1824. Este endemică în stepele aride⁠(en)[traduceți] și savanele cu pajiști din Africa Sudică. A fost înregistrată în sudul Botswanei, dar există numai puține înregistrări autentice în Namibia, în sudul Angolei și sudul Zimbabwelui. Din cauza răspândirii sale restrânse, este listată drept specie vulnerabilă⁠(en)[traduceți] pe Lista roșie a IUCN din 2002 încoace. Se suspectează că populația este în scădere din cauza braconării speciilor prăzi pentru consum uman drept vânat, uciderii sistematice, accidentelor pe șosele și vânării sale de către câini ciobănești.

Pisica cu picioare negre a fost studiată cu ajutorul telemetriei radio începând din 1993. Această cercetare a permis observarea directă a comportamentului său în habitatul său natural. Se odihnește de obicei ziua, vânând noaptea. Parcurge în medie 5 până la 16 km în căutare de păsări și rozătoare mici. Se hrănește cu 40 de specii diferite de vertebrate și ucide până la 14 animale mici în fiecare noapte. Poate prinde păsări în zbor, sărind până la 1,4 m în înălțime, și de asemenea atacă mamifere și păsări mult mai grele decât ea. O femelă dă în general naștere la doi pui în timpul verii din emisfera sudică în perioada octombrie-martie. Sunt înțărcați⁠(en)[traduceți] la vârsta de două luni și devin independenți cel târziu când au patru luni.

Taxonomie și filogenie modificare

Denumirea științifică Felis nigripes a fost folosită de exploratorul britanic William John Burchell⁠(en)[traduceți] în 1824 când a descris specia pe baza pieilor unor pisici mici, pestrițe, pe care le-a găsit în apropierea locului Litákun⁠(en)[traduceți] (acum cunoscut ca Dithakong), în Africa de Sud.[2]Felis (Microfelis) nigripes thomasi a fost propusă ca subspecie de către mamalogul sud-african Guy C. Shortridge⁠(en)[traduceți] în 1931, care a descris piei de pisici cu picioare negre colectate în Griqualand West⁠(en)[traduceți] care erau mai închise la culoare decât cele ale subspeciei nominate.[4] Atunci când zoologul britanic Reginald Innes Pocock⁠(en)[traduceți] a revizuit pieile de pisici din colecția Muzeului de Istorie Naturală din Londra, a coroborat că pisica cu picioare negre este o specie din genul Felis.[5]

Validitatea⁠(en)[traduceți] unei subspecii a fost pusă la îndoială, căci nu există nicio barieră geografică care să se potrivească cu diferențele observate între populații.[6] În 2017, Cat Specialist Group („Grupul Specialist în Felide”) de la IUCN a revizuit taxonomia felidelor și a remarcat că pisica cu picioare negre este cel mai probabil o specie monotipică.[7]

Filogenie și evoluție modificare

Analizarea filogenetică a ADN-ului nuclear⁠(en)[traduceți] de la toate speciile din familia Felidae a dezvăluit faptul că radiația evolutivă⁠(en)[traduceți] a început în Asia în Miocen în urmă cu aproximativ 14,45 până la 8,38 milioane de ani.[8][9] Analizarea ADN-ului mitocondrial de la toate speciile din familia Felidae indică că acestea au radiat în urmă cu aproximativ 16,76 până la 6,46 milioane de ani.[10]

Pisica cu picioare negre face parte dintr-o descendență⁠(en)[traduceți] evolutivă despre care se estimează că s-a despărțit genetic⁠(en)[traduceți] de strămoșul comun⁠(en)[traduceți] al speciilor din genul Felis acum vreo 4,44 până la 2,16 milioane de ani, pe baza analizării ADN-ului său nuclear.[8][9] Analizarea ADN-ului său mitocondrial indică o despărțire genetică a speciilor din genul Felis de acum vreo 6,52 până la 1,03 milioane de ani.[10] Ambele modele se pun de acord asupra faptului că pisica de junglă (Felis chaus) a fost prima specie din genul Felis care s-a despărțit, urmată de pisica cu picioare negre.[8][10]

Nu au fost găsite rămășițe fosile de pisici cu picioare negre.[9] Este posibil să fi migrat în Africa în timpul Pleistocenului.[8] Această migrație a fost posibil facilitată de perioade extinse de niveluri scăzute ale mării între Asia și Africa.[10]

Următoarea cladogramă prezintă relațiile filogenetice ale pisicii cu picioare negre după cum rezultă din analiza ADN-ului nuclear:[8][9]

Felidae 
Felinae 


Felis 






Pisică domestică (F. catus)



Pisică sălbatică europeană (F. silvestris)





Pisică sălbatică africană⁠(en)[traduceți] (F. lybica)



F. bieti





Pisică de deșert (F. margarita)




Pisică cu picioare negre




Pisică de junglă (F. chaus)





alte descendențe⁠(en)[traduceți] din subfamilia Felinae






Pantherinae



Caracteristici modificare

 
O pisică cu picioare negre la Grădina Zoologică din Cincinnati⁠(en)[traduceți]
 
Corpul îi este acoperit cu puncte și dungi închise la culoare

Pisica cu picioare negre are blană lignicoloră ce este acoperită complet de puncte negre. Capul îi este mai închis la culoare decât restul corpului, dar mai palid deasupra ochilor. Mustățile îi sunt albe, iar urechile au fire de păr brune închis cu nuanțe grizonate. Pe gât și spate, unele puncte se alungesc devenind dungi. Punctele formează dungi transversale pe umeri. Picioarele din față și cele din spate prezintă dungi neregulate. Coada este vag-punctată. Părțile inferioare ale labelor sunt negre sau brune închis.[2][11] Inelele de pe partea din față a gâtului formează semicercuri negre a căror culoare variază de la brun prăfos până la rufescent pal și au conturul marginilor rufescent. Unii indivizi au burta de culoare albă-pură cu o tentă lignicoloră acolo unde se contopește cu culoarea lignicoloră a părților laterale.[12] Urechile, ochii și gura sunt înconjurate de un alb impur.[13] Două linii negre pornesc din colțurile ochilor și parcurg obrajii. Culoarea de fundal a indivizilor variază de la ocru nisipiu și pal până la ocru închis.[14] În partea nordică a arealului său este mai deschisă la culoare decât în cea sudică, unde petele și dungile sale sunt definite mai clar. Cele trei inele de pe partea din față a gâtului variază de la brun roșcat până la negru, iar cel de-al treilea este întrerupt la unii indivizi.[5][11] Benzile negre sunt late pe membrele superioare și devin mai înguste înspre labe. Firele părului de contur, ce au lungimea de 25–30 mm, sunt cenușii la bază și au vârfurile fie albe, fie de culoare închisă. Părul lânos este des, cu fire scurte și ondulate.[11] Blana devine mai groasă și lungă pe durata iernii.[13] Pupila ochiului se contractă până devine o fantă verticală, la fel ca la toate speciile genului Felis.[5] Culoarea ochilor variază de la verde deschis până la galben închis.[13]

Pisica cu picioare negre este cea mai mică specie de pisică din Africa.[14][11][15][16] La femele, lungimea capului plus cea a trunchiului este de 33,7–36,8 cm, iar cea a cozii este de 15,7–17 cm. La masculi, lungimea capului plus cea a trunchiului este de 42,5–50 cm, iar cea a cozii este de 15–20 cm. Coada, care se îngustează dinspre bază, are lungimea de aproximativ jumătate din cea a capului plus cea a trunchiului.[14]Craniul său este scurt și rotund cu o lungime bazală de 77–87 mm și o lățime de 38–40 mm. Canalul auditiv și deschizăturile urechilor sunt mai largi decât la majoritatea speciilor din genul Felis. Lungimea măselelor este de 22–23 mm, iar cea a carnasierilor⁠(en)[traduceți] superiori de 10 mm.[5] Urechile îi sunt mici și ascuțite, iar lungimea lor variază de la 45 până la 50 mm la femele și de la 46 până la 57 mm la masculi. Talpa la femele măsoară maxim 95 mm, iar la masculi maxim 105 mm.[12][11] Înălțimea până la greabăn este mai mică de 25 cm.[17] Femelele cântăresc 1,1 până la 1,65 kg, iar masculii 1,6 până la 2,45 kg.[18][13]

Pisica sălbatică africană⁠(en)[traduceți] (Felis lybica) este de aproape trei ori mai mare decât pisica cu picioare negre, are picioarele și coada mai lungi și blana în principal de culoare cenușie, simplă, cu semne mai puțin clare. Servalul (Leptailurus serval) se aseamănă pisicii cu picioare negre în modelul semnelor de pe blană și coloritul blănii, dar are urechi proporțional mai mari, picioare mai lungi și o coadă mai lungă.[19]

Răspândire și habitat modificare

Pisica cu picioare negre este endemică în Africa Sudică; răspândirea sa fiind mult mai restrânsă decât cea a altor pisici mici din această regiune.[20] Arealul său se extinde din Africa de Sud înspre nord în sudul Botswanei, unde a fost înregistrată pe la sfârșitul anilor 1960.[12] A fost înregistrată și în Namibia, extremul sudic al Angolei și sudul Zimbabwelui. Este improbabil să se găsească în Lesotho și Eswatini.[1] Populează savane aride și deschise și zone arbustive⁠(en)[traduceți] semiaride din Karoo⁠(en)[traduceți] și sud-vestul Deșertului Kalahari cu graminee scurte, covor vegetal alcătuit din tufișuri scunde, și pâlcuri răsfirate de tufișuri scunde și graminee mai înalte.[12] Precipitațiile anuale medii din această regiune variază de la 100 până la 500 m.[11][13] În zona Drakensberg a fost înregistrată la o altitudine de 2.000 m.[11]

Comportament și ecologie modificare

 
Pisică cu picioare negre adultă odihnindu-se
 
Pisică cu picioare negre sub acoperământ

Pisica cu picioare negre este nocturnă și de obicei solitară, exceptând femelele care au grijă de pui dependenți.[12][18] Își petrece ziua odihnindu-se în movile goale de termite și în covor vegetal des în vizuini neocupate de iepuri săritori africani⁠(en)[traduceți], porci furnicari⁠(en)[traduceți] (Orycteropus afer) și porci spinoși⁠(en)[traduceți] din specia Hystrix africaeaustralis⁠(en)[traduceți]. Pentru a avea adăpost, sapă cu vigurozitate pentru a extinde sau modifica aceste vizuini. După apusul soarelui iese afară pentru a vâna.[6] La cea mai mică perturbare caută un loc unde să se adăpostească și adesea folosește movile de termite drept acoperământ sau pentru a își aduce puii. Atunci când este încolțită se apără cu ferocitate. Datorită acestui obicei și a curajului său, este numită miershooptier în unele părți sud-africane ale regiunii Karoo, denumirea însemnând „tigru de mușuroi de furnici”. O legendă a poporului San spune că o pisică cu picioare negre poate ucide o girafă prin străpungerea jugularei sale. Această exagerare intenționează să îi sublinieze vitejia și tenacitatea.[21]

Spre deosebire de majoritatea pisicilor, este un cățărător slab, căci corpul său îndesat și coada scurtă sunt presupuse a fi nepropice pentru cățăratul în copaci.[22] Cu toate acestea, a fost observată și fotografiată o pisică cu picioare negre odihnindu-se pe ramurile joase ale unui Vachellia erioloba⁠(en)[traduceți].[23]

Într-un an, o femelă se deplasează într-un domeniu vital cu o suprafață medie de 6,23–15,53 km², iar un mascul stabilit într-o suprafață de 19,44–23,61 km². Domeniul unui mascul adult se suprapune cu domeniile a una până la patru femele. Se folosește de marcaje de miros de-a lungul domeniului său.[18] Au fost observate femele receptive împroșcând cu urină de maxim 41 de ori pe o întindere de 685 m. Au împroșcat mai puțin frecvent pe durata gestației.[24] Printre alte forme de marcare cu miros se numără frecatul de obiecte, scrijeliturile făcute cu ghearele și plasarea fecalelor în locuri vizibile. Emite vocalizări mai puternice decât alte pisici de mărimea sa, probabil pentru a permite vocalizărilor să fie auzite de la distanțe relativ mari. Totuși, atunci când sunt mai apropiate una de cealaltă, pisicile cu picioare negre recurg la torsuri și gâlgâituri mai silențioase; când sunt amenințate sâsâie și mârâie.[18] În căutare de pradă, un adult străbate în medie 8,42 ± 2,09 km în fiecare noapte.[25] Natura sa foarte discretă o face dificil de studiat; și în plus, tinde să se deplaseze repede fără a se folosi de șosele sau poteci precum alte pisici. În Africa de Sud a fost estimată o densitate de 0,17/km² în Benfontein în apropiere de Kimberley începând din 1998 până în 1999, care a scăzut la 0,08/km² în perioada anilor 2005–2014. Mai departe în sud, în zona Nuwejaarsfontein, numărul estimat de indivizi din 2009 până în 2014 a fost de 0,06/km². Acestea erau probabil densități excepțional de mari, căci ambele zone prezintă vreme și condiții de administrare bune, pe când numărul indivizilor din habitate mai puțin favorabile poate fi mai apropiat de 0,03/km².[1]

Vânarea prăzii și dietă modificare

 
Pisică cu picioare negre captivă cu un șoarece

Pisica cu picioare negre vânează noaptea indiferent de vreme, la temperaturi de −10 până de 35 °C. Își atacă prada din spate, punând-și labele din față pe coastele prăzii și țintuind-o cu ajutorul ghearelor rudimentare⁠(en)[traduceți]. Se folosește de trei metode de vânătoare: „vânare rapidă”, „vânare lentă” și vânare „șezi și așteaptă”. În cadrul unei vânări rapide se deplasează cu o viteză de 2 până la 3 km/h și își aleargă prada în afara covorului vegetal. În timpul unei vânări lente își pândește prada deplasându-se cu o viteză de 0,5 până la 0,8 km/h, șerpuind precaut prin iarbă și verificând vigilent împrejurimile în timp ce își mută capul dintr-o parte în alta.[6] Parcurge în medie 5 până la 16 km în căutare de păsări și rozătoare mici, în principal mișcându-se în cercuri mici și în zigzag printre tufișuri și movile de termite.[26] În cadrul unei vânări „stai și așteaptă” așteaptă nemișcată după pradă în fața unei vizuini de rozătoare, uneori cu ochii închiși. Urechile sale se mișcă constant și își deschide ochii imediat ce aude un sunet.[6]

Datorită dimensiunii sale mici, pisica cu picioare negre vânează în principal prăzi mici precum rozătoare și păsări mici, dar vânează și iepuri ai Capului (Lepus capensis), care sunt mai masivi decât ea. Necesitățile sale energetice sunt foarte mari, cu în jur de 250–300 g de pradă consumată în fiecare noapte, ceea ce este cam o șesime din greutatea medie a corpului său.[27] În 1993, două pisici cu picioare negre, una mascul și alta femelă, au fost urmărite timp de 622 de ore și observate vânând. Au prins vertebrate o dată la 50 de minute și au ucis până la 14 animale mici într-o noapte. Au ucis chițcani și rozătoare cu o mușcătură de gât sau cap și ie-au consumat în întregime. Au pândit păsări în liniște, după care au alergat scurt și au efectuat un salt cu înălțimea de până la 1,4 m și pe o distanță de 2 m, capturând inclusiv câteva din aer. Le-au aruncat la pământ și au consumat păsările mici precum Mirafra apiata⁠(en)[traduceți] și Chersomanes albofasciata⁠(en)[traduceți] fără a le jumuli. Au jumulit păsările mari precum Afrotis afraoides⁠(en)[traduceți], mâncându-le pe parcursul a mai multor ore, au depozitat rămășițele în scobituri și le-au acoperit cu nisip.[26] Puii nou-născuți de antilope tsipi (Antidorcas marsupialis) rămân ascunși în liniște într-o scobitură sau sub un tufiș pe durata primelor câteva zile de viață.[28] Un mascul a sărit pe un pui ce se odihnea în iarbă, dar a abandonat vânătoarea după ce puiul s-a ridicat în picioare. Mai târziu s-a hrănit din carcasa unui pui decedat de curând ce cântărea aproape 3 kg. A consumat în jur de câte 120 g de carne în fiecare din cele câteva reprize de hrănire, pornind de la coaste, croindu-și cale din partea inferioară a spatelui prin flancuri până la gât; iar mai târziu a desfăcut pieptul șa s-a hrănit cu organele interne. Insecte precum termite din familia Hodotermitidae⁠(en)[traduceți], insecte din grupul Acridomorpha și molii au alcătuit în jur de 2 % din masa de prăzi consumate.[26]

În total au fost identificate 54 de specii-prăzi ale pisicii cu picioare negre, cu Malacothrix typica⁠(en)[traduceți] fiind una dintre cele mai importante prăzi ale sale. Prada sa medie cântărește 24,1 g, cu mamifere mici ce alcătuiesc cea mai importantă clasă de prăzi, urmate de mamifere mai mari ce cântăresc mai mult de 100 g și de păsări mici.[29] Își poate satisface nevoia zilnică de apă cu prada consumată, însă bea apă atunci când aceasta este disponibilă.[13]

Reproducere și ciclu de viață modificare

În captivitate, pisicile cu picioare negre masculi devin maturi sexual⁠(en)[traduceți] la vârsta de nouă luni, iar femelele la vârsta de șapte luni.[6] Estrul lor durează în jur de 36 de ore, iar perioada de gestație este de 63 până la 68 de zile.[30] Femela dă naștere la până la două rânduri de pui⁠(en)[traduceți] pe an în timpul verii din emisfera sudică în perioada octombrie-martie. Rândul de pui constă de obicei în unul sau doi pui, dar în cazuri rare chiar și patru.[6]

Pisicile cu picioare negre sălbatice femele observate în sălbăticie erau receptive la împerechere⁠(en)[traduceți] timp de numai cinci până la zece ore, ceea ce constrângea masculii să le localizeze repede. Masculii luptă pentru accesul la femele. Copulația are loc la aproape fiecare douăzeci până la cincizeci de minute.[18]

Puii cântăresc 60–93 g la naștere; se nasc orbi și relativ neajutorați, deși sunt capabili să se târâie după numai câteva ore. Ochii li se deschid la vârsta de trei până la zece zile, iar dinții de lapte⁠(en)[traduceți] li se ivesc la vârsta de două până la trei săptămâni. În decurs de o lună încep să mănânce hrană solidă și sunt înțărcați⁠(en)[traduceți] la vârsta de două luni. Dinții permanenți le apar la vârsta de 148 până la 158 de zile.[6]

Au fost observate femele captive încercând să își mute puii într-un nou ascunziș o dată la fiecare șase până la zece zile după o săptămână de la nașterea acestora, mult mai frecvent decât alte pisici mici. Aceștia devin capabili să umble în decurs de două săptămâni și încep să se cațăre în copaci la trei săptămâni.[30] În sălbăticie, puii se nasc în vizuini de iepuri săritori africani sau în movile goale de termite. De la vârsta de patru zile încolo, mama își lasă puii singuri timp de până la 10 ore pe durata nopților. La vârsta de șase săptămâni se pot deplasa repede și părăsesc frecvent vizuina. Subadulții independenți și puii sunt în pericol de a cădea drept pradă altor carnivore precum șacalului cu spatele negru (Canis mesomelas), caracalului (Caracal caracal) și păsărilor răpitoare nocturne.[31] Devin independenți după trei până la patru luni și tind să rămână în aria domeniului vital al mamei lor. S-au înregistrat pisici cu picioare negre captive care au trăit până la 15 ani și trei luni.[13]

Boli modificare

Pisicile cu picioare negre, atât cele captive, cât și cele ce umblă libere, prezintă o prevalență crescută la amiloidoza de tip AA⁠(en)[traduceți], care provoacă procese inflamatorii cronice și de obicei culminează cu insuficiența renală și moartea.[6][32] Pisicile cu picioare negre sălbatice sunt predispuse la transmiterea de boli infecțioase de la pisici domestice și câini domestici.[33]

Amenințări modificare

Printre amenințările cunoscute se numără metode nediscriminatorii de controlare a prădătorilor, precum otrăvirea de momeli și amplasarea de capcane cu fălci de fier, distrugerea habitatelor cauzată de suprapășunare, declinul populațiilor de iepuri săritori africani, uciderea⁠(en)[traduceți] de către prădători din alte specii din motive legate de competiția pentru hrană, boli și obiceiuri agricole inadecvate. Câteva pisici cu picioare negre au fost ucise de câini ciobănești. Se poate ca majoritatea ariilor protejate să fie prea mici pentru a proteja în mod corespunzător subpopulații viabile.[1]

Conservare modificare

Pisica cu picioare negre este listată în Anexa I a CITES și este protejată de-a lungul majorității arealului său incluzând în Botswana și Africa de Sud, unde vânarea sa este ilegală. Din cauza răspândirii sale restrânse, este listată drept specie vulnerabilă⁠(en)[traduceți] pe Lista roșie a IUCN din 2002 încoace. Se suspectează că populația este în scădere din cauza braconării speciilor prăzi pentru consum uman ca vânat, uciderii sistematice, accidentelor pe șosele și vânării sale de către câini ciobănești.[1]

Cercetare de teren modificare

Black-footed Cat Working Group („Grupul de Muncă pentru Pisica cu Picioare Negre”) desfășoară un proiect de cercetare la Rezervația Naturală Benfontein și Ferma Nuwejaarsfontein în apropierea orașului Kimberley, Northern Cape.[34] În noiembrie 2012 acest proiect s-a extins la Ferma Biesiesfontein situată în zona orașului Victoria West.[35] Din 1992 până în 2018 unor 65 pisici cu picioare negre li s-au pus zgărzi radio și au fost urmărite pe perioade îndelungate pentru a îmbunătăți nivelul de înțelegere asupra organizării lor sociale, dimensiunilor și modului de folosire a propriilor domenii vitale, comportamentului de vânătoare și compoziției dietei lor.[36] Se folosesc aparate fotografice capcană⁠(en)[traduceți] pentru a monitoriza comportamentul pisicilor cu picioare negre cu zgărzi radio și interacțiunile lor cu lupii de pământ (Proteles cristatus).[37]

În captivitate modificare

Grădina Zoologică Wuppertal⁠(en)[traduceți] a dobândit pisici cu picioare negre în 1957 și a reușit să le împerecheze și înmulțească în 1963. În 1993 a fost înființat European Endangered Species Programme⁠(en)[traduceți] („Programul Speciilor Europene pe Cale de Dispariție”) pentru a coordona care animale sunt cel mai potrivite pentru împerechere pentru a menține diversitatea genetica și a evita împerecherea între indivizi mult prea înrudiți. International Studbook for the Black-footed Cat (Registrul Genealogic Internațional pentru Pisica cu Picioare Negre) a fost păstrat în Grădina Zoologică Wuppertal, Germania.[38] La data de iulie 2011 existau înregistrări detaliate începând din 1964 pentru un număr total de 726 de pisici captive; la nivel mondial, 74 de indivizi au fost ținuți în 23 de instituții în Germania, Emiratele Arabe Unite, SUA, Regatul Unit și Africa de Sud.[39]

Câteva grădini zoologice au raportat reușite la împerechere și înmulțire, incluzând Cleveland Metroparks Zoo⁠(en)[traduceți],[40] Fresno Chaffee Zoo⁠(en)[traduceți],[41] Brookfield Zoo⁠(en)[traduceți][42] și Philadelphia Zoo⁠(en)[traduceți].[43]

Center for Research of Endangered Species („Centrul de Cercetare a Speciilor pe Cale de Dispariție”) de la Audubon Nature Institute⁠(en)[traduceți] se ocupă cu genetică avansată ce implică pisici.[44] În februarie 2011 o femelă ținută acolo a născut doi pui masculi – prima pisică cu picioare negre născută în urma unei fertilizări in vitro folosind spermă înghețată și dezghețată și embrioni înghețați și dezghețați. În 2003 sperma a fost colectată de la un mascul și apoi înghețată. A fost folosită pentru a fertiliza cu un ou în 2005, creând embrioni care au fost dezghețați și transferați unei femele-surogat în decembrie 2010. Femela a purtat embrionii la termen și a născut doi pui.[45] Același centru a raportat că în 6 februarie 2012 un pui femelă de pisică cu picioare negre, Crystal, a fost născut de o mamă-surogat în urma unui transfer de embrioni⁠(en)[traduceți].[46]

Note modificare

  1. ^ a b c d e f g Sliwa, A., Wilson, B., Küsters, M. & Tordiffe, A. „Felis nigripes”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Accessed on 21 December 2022.
  2. ^ a b c Burchell, W. J. (). „Felis nigripes”. Travels in the Interior of Southern Africa. II. London: Longman, Hurst, Rees, Orme, Brown, and Green. p. 592. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Dumitru Murariu (). Din lumea mamiferelor. Volumul II - Mamifere terestre. București: Editura Academiei Române. p. 93. ISBN 973-27-0210-9. 
  4. ^ Shortridge, G. C. (). „Felis (Microfelis) nigripes thomasi subsp. nov”. Records of the Albany Museum. 4 (1): 119–120. 
  5. ^ a b c d Pocock, R. I. (). „Felis nigripes Burchell”. Catalogue of the genus Felis. London: British Museum (Natural History). pp. 145–150. 
  6. ^ a b c d e f g h Olbricht, G.; Sliwa, A. (). „In situ and ex situ observations and management of black-footed cats Felis nigripes”. International Zoo Yearbook. 35 (35): 81–89. doi:10.1111/j.1748-1090.1997.tb01194.x. 
  7. ^ Kitchener, A. C.; Breitenmoser-Würsten, C.; Eizirik, E.; Gentry, A.; Werdelin, L.; Wilting, A.; Yamaguchi, N.; Abramov, A. V.; Christiansen, P.; Driscoll, C.; Duckworth, J. W.; Johnson, W.; Luo, S.-J.; Meijaard, E.; O’Donoghue, P.; Sanderson, J.; Seymour, K.; Bruford, M.; Groves, C.; Hoffmann, M.; Nowell, K.; Timmons, Z.; Tobe, S. (). „A revised taxonomy of the Felidae: The final report of the Cat Classification Task Force of the IUCN Cat Specialist Group” (PDF). Cat News (Special Issue 11): 13. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  8. ^ a b c d e Johnson, W. E.; Eizirik, E.; Pecon-Slattery, J.; Murphy, W. J.; Antunes, A.; Teeling, E.; O'Brien, S. J. (). „The late miocene radiation of modern Felidae: A genetic assessment”. Science. 311 (5757): 73–77. Bibcode:2006Sci...311...73J. doi:10.1126/science.1122277. PMID 16400146. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ a b c d Werdelin, L.; Yamaguchi, N.; Johnson, W. E.; O'Brien, S. J. (). „Phylogeny and evolution of cats (Felidae)”. În Macdonald, D. W.; Loveridge, A. J. Biology and Conservation of Wild Felids. Oxford, UK: Oxford University Press. pp. 59–82. ISBN 978-0-19-923445-5. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ a b c d Li, G.; Davis, B. W.; Eizirik, E.; Murphy, W. J. (). „Phylogenomic evidence for ancient hybridization in the genomes of living cats (Felidae)”. Genome Research. 26 (1): 1–11. doi:10.1101/gr.186668.114. PMC 4691742  . PMID 26518481. 
  11. ^ a b c d e f g Mills, M. G. L. (). „Felis nigripes Burchell, 1824 (Black-footed cat)”. În Skinner, J. D.; Chimimba, C. T. The Mammals of the Southern African Subregion (ed. 3rd). Cape Town: Cambridge University Press. pp. 405–408. ISBN 978-0521844185. 
  12. ^ a b c d e Smithers, R. N. H. (). „Felis nigripes Blackfooted Cat”. The Mammals of Botswana. Pretoria: University of Pretoria. pp. 128–130. 
  13. ^ a b c d e f g Sliwa, A. (). „Felis nigripes Black-footed cat”. În Kingdon, J.; Happold, D.; Hoffmann, M.; Butynski, T.; Happold, M.; Kalina, J. Mammals of Africa. V. Carnivores, Pangolins, Equids and Rhinoceroses. London, New Delhi, New York, Sydney: Bloomsbury. pp. 203–206. ISBN 978-1-4081-8994-8. 
  14. ^ a b c Guggisberg, C. A. W. (). „Black-footed Cat Felis nigripes (Burchell, 1842)”. Wild Cats of the World. New York: Taplinger Publishing. pp. 40–42. ISBN 978-0-8008-8324-9. 
  15. ^ Sunquist, M.; Sunquist, F. (). „Black-footed cat Felis nigripes (Burchell, 1824)”. Wild Cats of the World. Chicago: University of Chicago Press. pp. 75–82. ISBN 0-226-77999-8. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ Renard, A.; Lavoie, M.; Pitt, J. A.; Larivière, S. (). „Felis nigripes (Carnivora: Felidae)”. Mammalian Species. 47 (925): 78–83. doi:10.1093/mspecies/sev008  . 
  17. ^ Pringle, J.A. (). „The distribution of mammals in Natal. Part 2. Carnivora” (PDF). Annals of the Natal Museum. 23 (1): 93–115. 
  18. ^ a b c d e Sliwa, A. (). „Home range size and social organization of black-footed cats (Felis nigripes)”. Mammalian Biology. 69 (2): 96–107. doi:10.1078/1616-5047-00124. 
  19. ^ Hunter, L. (). „Black-footed Cat”. Wild Cats of the World. London: Bloomsbury Publishing. pp. 30–33. ISBN 978-1-4729-2285-4. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ Nowell, K.; Jackson, P. (). „Black-footed cat, Felis nigripes Burchell, 1824”. Wild Cats Status Survey and Conservation Action Plan. Gland, Switzerland: IUCN Cat specialist Group. pp. 8–10. 
  21. ^ Sliwa, A. (noiembrie 2006). „Atomic Kitten: the secrets of Africa's black-footed cat”. BBC Wildlife. Vol. 24 nr. 12. pp. 36–40. 
  22. ^ Armstrong, J. (). „The development and hand-rearing of black-footed cats”. În Eaton, R. L. The World's Cats: The Proceedings of an International Symposium. 3. Oregon: Winston Wildlife Safari. pp. 71–80. 
  23. ^ Sliwa, A. (). „Black-footed Lightning”. Africa Geographic. Nr. June. pp. 27–31. 
  24. ^ Molteno, A.; Sliwa, A.; Richardson, P. R. K. (). „The role of scent marking in a free-ranging, female black-footed cat (Felis nigripes)”. Journal of Zoology. 245 (1): 35–41. doi:10.1111/j.1469-7998.1998.tb00069.x  . 
  25. ^ Sliwa, A.; Herbst, M.; Mills, M. (). „Black-footed cats (Felis nigripes) and African wild cats (Felis silvestris): A comparison of two small felids from South African arid lands”. În Macdonald, D.; Loveridge, A. The Biology and Conservation of Wild Felids. Oxford University Press. pp. 537–558. ISBN 9780199592838. 
  26. ^ a b c Sliwa, A. (). „Diet and feeding behaviour of the Black-footed Cat (Felis nigripes Burchell, 1824) in the Kimberley Region, South Africa”. Der Zoologische Garten N.F. 64 (2): 83–96. 
  27. ^ Sliwa, A. (). „Black-footed cat studies in South Africa”. Cat News (20): 15–19. 
  28. ^ Bigalke, R.C. (). „Observations on the behaviour and feeding habits of the springbok, Antidorcas marsupialis”. African Zoology. 7 (1): 333–359. doi:10.1080/00445096.1972.11447448  . Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ Sliwa, A. (). „Seasonal and sex-specific prey composition of black-footed cats Felis nigripes”. Acta Theriologica. 51 (2): 195–204. doi:10.1007/BF03192671. 
  30. ^ a b Leyhausen, P.; Tonkin, B. (). „Breeding the black-footed cat (Felis nigripes) in captivity”. International Zoo Yearbook. 6 (6): 178–182. doi:10.1111/j.1748-1090.1966.tb01744.x. 
  31. ^ Sliwa, A. (). „Pleasures and Worries of a Black-Footed Cat Field Study in South Africa”. Cat Times. 23: 1–3. 
  32. ^ Terio, K.A.; O’Brien, T.; Lamberski, N.; Famula, T. R.; Munson, L. (). „Amyloidosis in black-footed cats (Felis nigripes)”. Veterinary Pathology Online. 45 (3): 393–400. doi:10.1354/vp.45-3-393  . PMID 18487501. 
  33. ^ Lamberski, N.; Sliwa, A.; Wilson, B.; Herrick, J.; Lawrenz, A. (). „Conservation of black-footed cats (Felis nigripes) and prevalence of infectious diseases in sympatric carnivores in the Northern Cape Province, South Africa”. În Wibbelt, G.; Kretzschmar, P.; Hofer, H.; Seet, S. Proceedings of the International Conference on Diseases of Zoo and Wild Animals 2009: May 20th – 24th, 2009, Beekse Bergen. Berlin: Leibniz-Institut für Zoo- und Wildtierforschung. pp. 243–245. 
  34. ^ Sliwa, A.; Wilson, B.; Lawrenz, A. (). Report on surveying and catching black-footed cats (Felis nigripes) on Nuwejaarsfontein Farm / Benfontein Nature Reserve, 4–20 July 2010 (PDF) (Raport). Black-footed Cat Working Group. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  35. ^ Sliwa, A.; Wilson, B.; Lamberski, N.; Lawrenz, A. (). Report on surveying, catching and monitoring black-footed cats (Felis nigripes) on Benfontein Nature Reserve, Nuwejaarsfontein Farm, and Biesiesfontein in 2012 (PDF) (Raport). Black-footed Cat Working Group. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  36. ^ Sliwa, A. (). „25 years of Black-footed Cat Felis nigripes field research and conservation”. În Appel, A.; Mukherjee, S.; Cheyne, S. M. Proceedings of the First International Small Wild Cat Conservation Summit, 11–14 September 2017, United Kingdom. Bad Marienberg, Germany; Coimbatore, India; Oxford, United Kingdom: Wild Cat Network, Sálim Ali Centre for Ornithology and Natural History, Borneo Nature Foundation. pp. 7–8. 
  37. ^ Sliwa, A.; Wilson, B.; Lawrenz, A.; Lamberski, N.; Herrick, J.; Küsters, M. (). „Camera trap use in the study of black‐footed cats (Felis nigripes)”. African Journal of Ecology. 56 (4): 895–897. Bibcode:2018AfJEc..56..895S. doi:10.1111/aje.12564. 
  38. ^ Olbricht, G.; Schürer, U. (). International Studbook for the Black-footed Cat 1994. Zoologischer Garten der Stadt Wuppertal. 
  39. ^ Stadler, A. (). International studbook for the black-footed cat (Felis nigripes). 15. Zoologischer Garten der Stadt Wuppertal. 
  40. ^ „Press Release: Animal News : Second Litter of Black Footed Cats”. Cleveland Metroparks Zoo. . Arhivat din original la . 
  41. ^ Condoian, L. (). „General Meeting of the Board of Directors” (PDF). FresnoChaffeeZoo.org. Fresno Chaffee Zoo Corporation. Arhivat din original (PDF) la . 
  42. ^ Katzen, S. (). „Black-footed cats born: A first at Brookfield Zoo”. Chicago Zoological Society. Arhivat din original la . 
  43. ^ Rearick, K. (). „Philadelphia Zoo visitors 'paws' to gush over black-footed cat kittens”. South Jersey Times. Arhivat din original la . Accesat în . 
  44. ^ Jeffries, A. (). „Where cats glow green: Weird feline science in New Orleans”. The Verge. Arhivat din original la . Accesat în . 
  45. ^ Burnette, S. (). „Rare cats born through amazing science at Audubon Center for Research of Endangered Species”. AudubonInstitute.org. Audubon Nature Institute. Arhivat din original la . 
  46. ^ Waller, M. (). „Audubon center in Algiers logs another breakthrough in genetic engineering of endangered cats”. NOLA.com. New Orleans Net. Arhivat din original la . 

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pisică_cu_picioare_negre&oldid=16115727