Wikipedia

Gărzile lui Decebal

Gărzile lui Decebal a fost o organizație de rezistență anticomunistă din Bucovina și nordul Moldovei.[1] Numele este inspirat regele dac, Decebal, care în urma înfrângerii în cel de-al Doilea Război Daco-Roman (105 - 106) a preferat moartea, unei robii umilitoare.[2]

Gărzile lui Decebal, Vatra Dornei, September 1949

Înființată la sfârșitul anului 1948[3] din inițiativa dr. Gheorghe Vasilache din Dorna Candrenilor,[1] organizația a ajuns la aproximativ 500 de membri combatanți acoperind fostul județ Câmpulung, Suceava, Bacău și Neamț.[2] Ea s-a desfășurat pe trei ramuri:[3]

Scopul prevăzut în primul articol din statutul organizației era acela de pregătire în vederea participării la lupta armată împotriva regimului comunist.[4]

Conform statutului, membrii dintr-o comună formau o centurie, cei dintr-o plasă o cohortă, în vreme ce un județ constituia o legiune. Toate legiunile formau marea unitate intitulatã Gărzile lui Decebal.[4]

Membri

modificare

Gheorghe Gh. Vasilache (n. 23 noiembrie 1902,comuna Fântâna Mare, județul Suceava) inițiatorul organizației.

A studiat la Gimnaziul „Nicu Gane“ din Fălticeni, apoi la Liceul Militar Iași. Absolvent al Facultății de Medicină din Iași (anul 1930), a fost numit medic în Vatra Dornei[2] și Dorna-Candrenilor. Pentru meritele sale în domeniul medical a fost decorat la 9 mai 1943 cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. A fost ales și primar al comunei Dorna Candrenilor. În 24 noiembrie 1949 a fost arestat și condamnat la moarte de Tribunalul Militar Iași, pedeapsa fiind comutată la 25 de ani de muncă silnică. A trecut prin șapte închisori politice și a fost eliberat după 15 ani de temniță, în 1964[5]

Grigore Chelsoi a fost prima persoană implicată în organizație și a avut misiunea de a organiza județul Câmpulung. El a fost cel care a stabilit legătura cu Grigore Sandu, care avea deja un grup în organizare, cu inginerul Constantin Străchescu. Fratele său Nicanor Chelsoi a fost propus pentru organizarea județelor Suceava, Rădăuți și Botoșani.[4]

Constantin Străchescu l-a recrutat pe Filaret Gămălău, cãruia i-a încredințat organizarea județului Neamț și pe maiorul Dumitru Popescu căruia i-a încredințat județul Baia.

Grupul Filaret Gămălău

modificare

Filaret Gămălău (n. 4 mai 1919 Crucea, jud. Suceava[6][7]) starețul Schitului Rarău a fost conducătorul ramurei Vatra Dornei-Piatra Neamț.

Dintre clericii arestați în anul 1949 ca făcând parte din grup sunt: Hrisostom Asavei, exarh, acuzat că a favorizat comunicarea între membrii mișcării; Ioasaf Marcoci, Martinian Conuț și Varahil Moraru, monahi în Mănăstirea Durău, acuzați că ar fi asigurat centrul mișcării armate anticomuniste; Mihai Mitocaru, paroh la Crucea, reținut împreună cu soția pentru că a oferit găzduire; Chesarie Ursu, monah în Mănăstirea Neamț, care ar fi ajutat cu alimente și alte bunuri; Petru Jilovu, paroh la Holda și Vlad Gavril.[8] Aceștia au fost condamnați prin Sentința nr. 778 din 4 octombrie 1950 a Tribunalului Militar Iași pentru „uneltire contra securității RPR” astfel: ieromonahul Filaret Gămălău, 25 de ani "muncă silnică"; Petru Jilovu, Chesarie Ursu și Ioasaf Marcoci, 5 ani "muncă silnică". Pentru "omisiune de denunț" preotul Mihai Mitocaru a primit 5 ani "temniță grea", iar soția lui, un an "închisoare corecțională"; preotul Vlad Gavril a primit 2 ani "închisoare corecțională", iar ieromonahii Varahil Moraru, Martinian Conuț și exarhul Hrisostom Asavei câte un an "închisoare corecțională".[9]

Grigore Caraza a fost arestat la 31 august 1949 ca organizator al Frăției de Arme din districtul Ceahlău. A primit trei condamnări, însumând 47 de ani, din care a executat 21. După eliberare, în anul 1980 a emigrat în S.U.A. Revenit în țară după 2000 împreună cu Ioan Roșca (din Piatra Neamț, cetățean canadian), cu Liviu Tudoraș, Gheorghe Jijie și Răzvan Pârâianu, au depus o plângere penală înmânând generalului Dan Voinea documente înregistrate sub nr. 35/P/2006 prin care solicitau deschiderea penală a Procesului Comunismului pentru recunoașterea genocidului săvârșit.[10]

Grupul Jenică Arnăutu

modificare

Sublocotenentul Jenică Arnăutu (d. 2 noiembrie 1959 Râmnicul Sărat) a condus ramura Vatra Dornei-Fălticeni ce își desfășura activitatea de la Șarul Dornei și Crucea, până la frontiera sovietică. A fost membru al Partidului Național Țărănesc. A fost arestat în noaptea de 2 spre 3 martie 1949 în satul ungureni de pe Jijia, a reușit să evadeze și a format centre de acțiune în Munții Suhardului, Bistriței și Mestecăniș. Din grup mai făceau parte Radu Cacina, Strătescu, Aurel Botnariuc, Gheorghe Petrescu, Nicolae Chelsoiu. Capturat printr-o trădare a fost condamnat la muncă silnică pe viață de Tribunalul Militar Iași. A trecut prin închisorile de la Suceava, Gherla, Aiud, Râmnicul Sărat [3]

Grupul Grigore Sandu

modificare

Grigore Sandu (n. 30 noiembrie 1907, satul Podu Coșnei, comuna Coșna – d. 2 septembrie 1989).

Om de munte, harnic și cu înițiativă Grigore Sandu avea o moară, o mică făbricuță de lactate și un gater, motiv pentru care regimul comunist l-a considerat chiabur și explotator. I s-au impus cote zdrobitoare, a fost chemat în instanță de Statul Român, a câștigat procesul dar la recurs nu s-a mai prezentat fiind convins că va fi arestat. Și-a părăsit familia și gospodăria retrăgându-se în munți. Unt timp a stat împreună cu alți partizani, undeva în munții Bancului într-un adăpost semi îngropat care funcționa ca o cazemată, aveau arme automate germane, grenade, pistoale și chiar un aparat de emisie recepție⁠(d). În 16 decembrie 1949 au fost înconjurați și atacați. Iacob Gălan a fost ucis. Crăciun Dumitru, Arnăutu Ion, Chirculescu Gheorghe zis Gigel, Rusu Vasile, Bârgovanu Dumitru, Candrea Constantin[11] și Grigore Sandu (în lipsă) au fost condamnați prin sentința din 19 septembrie 1951 a Tribunalului Militar Iași. Singurul din grup care nu a fost prins, deși rănit, Grigore Sandu s-a retras în Sărișorul Mare, comuna Șaru Dornei unde a stat doi ani în grija unui paznic de vânătoare din familia Lostun. Cu riscul de a se desconspira, a salvat viața unui om, oprind calul speriat de pe șeaua căruia acesta căzuse și era târât fiind cu piciorul agățat. A fost o întâlnire providențială, acest om, Toader Doroftiesei fiind cel care i-a purtat de grijă de acum înainte. Timp de 11 ani l-a adăpostit în văcăria pe care o avea în Sărișorul Mare apoi, cu toate riscurile, l-a luat acasă, în gopsodăria sa din Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor. În anul 1974 Toader Doroftiesei a murit și legământul făcut între ei a încetat. A fost momentul în care, după mai bine de 15 ani de conspirativitate, Grigore Sandu a decis să se predea.[2]

A fost supranumit Tarzan din Carpati în ediția din luna ianuarie în 1990 a ziarului londonez Românul Liber (Free romanian), vocea Uniunii Mon­diale a Românilor Liberi (The.Worldwide Union of Free Romanians). Articolul publicat sunt dezvăluirile fostul agentul de securitate Adrian Crutarciuc care l-a anchetat pe Grigore Sandu și a povestit lumii libere despre perioada petrecută de acesta în munți.[12]

Note

modificare
  1. ^ a b Ichim, Oana (). „Revista Memoria - "Garzile lui Decebal"”. Revista Memoria. Accesat în . 
  2. ^ a b c d Aurelian Cocoreanu (). „Un erou din munții dornelor Grigorie Sandu (1907–1989)” (PDF). Analele Bucovinei: 539-549. 
  3. ^ a b c IONIȚOIU CICERONE (). Rezistența anticomunistă din munții României, 1946 - 1958, Partea VII-a: Bucovinenii încep lupta (PDF) (ed. a II-a, revizuită și completată). Gîndirea Românească. 
  4. ^ a b c Dorin Dobrincu. „Rezistența armată anticomunistă din Bucovina” (PDF). Memoria. 
  5. ^ „Condamnarea la moarte a unui medic-scriitor - Viața Medicală”. www.viata-medicala.ro. Accesat în . 
  6. ^ „Pr. Filaret Gămălău”. Fericiți cei Prigoniți. Accesat în . 
  7. ^ „Părintele Filaret Florea Gămălău – Mărturisitor în temnițele comuniste | Doxologia”. doxologia.ro. . Accesat în . 
  8. ^ „Clericii anticomuniști din „Gărzile lui Decebal" (II) | Ziarul Lumina”. web.archive.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Clericii anticomuniști din „Gărzile lui Decebal" (III) | Ziarul Lumina”. web.archive.org. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Cicerone Ionițoiu (). Figuri de legendă. București: Fundația Academia Civică. p. 142-149. 
  11. ^ Adrian Brișcă, Radu Ciuceanu, Rezistența armată din Bucovina (1944–1950), vol I, București, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, 1998, p. 361–363
  12. ^ „„Tarzan din Carpați", luptător anticomunist timp de 33 de ani”. România Liberă. . Accesat în . 

Bibliografie

modificare

Lectură suplimentară

modificare
  • Rusan, Romulus. Instaurarea Comunismului - Între Rezistență Și Represiune : Comunicări Prezentate La Simpozionul de La Sighetu Marmației : 9-11 Iunie 1995. Fundația Academia Civică, 1995.
  • Lupu, Marius, et al. Cu unanimitate de voturi. România, Fundația Academia Civică, 1997.
  • Iloaie, Ștefan, et al. Mărturisitori de după gratii : Slujitori ai bisericii în temnițele comuniste. Arhidiecezana Cluj, 1995.
  • Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (Romania). Totalitarism și Rezistență, Teroare și Represiune în România Comunistă. Consilul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, 2001. http://www.cnsas.ro/documente/publicatii/Totalitarism%20si%20rezistenta.pdf
  • Aurelian Cocoreanu, „Bandiți sau eroi? Rezistența anticomunistă din Munții Dornelor”, în Simpozionul Național „Bucovina-tradiție și modernitate”, coordonator științific prof. dr. Virgiliu Țărău, Vatra Dornei, Editura Studis, 2017, p. 142 și următoarele.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gărzile_lui_Decebal&oldid=16489096