Gabriel Chaborschi
Date personale
Născut30 august 1924(1924-08-30)
Târgu Cărbunești, județul Gorj
Decedat (65 de ani)
Râmnicu Vâlcea
CetățenieRomânia română
Etniepolonez
Ocupațiecompozitor Modificați la Wikidata

Gabriel Chaborschi (n. 30 august 1924, Târgu Cărbunești, județul Gorj – d. 24 mai 1990, Râmnicu Vâlcea) a fost un muzician român de origine poloneză, dirijor, compozitor, folclorist și profesor.[1][2]

Educație

modificare

A urmat școala primară și liceul în Craiova. În această perioadă (1938-1944) a făcut parte din societatea corală și orchestra simfonică „Cântarea Olteniei”, dirijată de George Petrescu, George Pascu și Constantin Nina.

Activitatea muzicală

modificare

O scurtă perioadă de timp a părăsit Craiova. În anul 1946, a înființat fanfara și orchestra de teatru a Fabricii de postav Buhuși și corul tineretului din Piatra Neamț.

A revenit în Craiova în anul 1948, ca profesor de muzică la Liceul „Frații Buzești” și apoi la Școala Normală, azi Universitatea din Craiova (Facultatea de mecanică). În anul 1954 a trecut la Școala de Arte din Craiova, implicându-se ca îndrumător muzical în Craiova, Bechet și Novaci. Între anii 1955 – 1958 a fost directorul "Casei Creației Populare" din Craiova.

Când a fost numit instructor metodist la Casa de Cultură din Râmnicu Vâlcea, a înființat orchestra simfonică și a condus corul Căminului Cultural din comuna Păușești-Măglași.

În 1971 a înființat fanfara Clubului Elevilor din Râmnicu Vâlcea (în prezent Palatul Copiilor).[3] A înființat fanfara elevilor de la Liceul pedagogic (1973), cu sprijinul Fanfarei Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, împreună cu Constantin Nechez, profesorul Constantin Andrei și profesorul Gheorghe Șoană.

A lucrat la Centrul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare Vâlcea ca dirijor. A fost un pasionat culegător de folclor muzical, ocupându-se de cântecul popular. A fost profesor de muzică la Colegiul „Alexandru Lahovari” (1960-1969)[4] și la Școala nr.5.

Pe lângă faptul că a creat mai multe coruri și fanfare, Gabriel Chaborschi a fost și compozitor, realizând lucrări corale mixte, prelucrări folclorice, coruri bărbătești și orchestrații.

Titluri și medalii

modificare

Recunoaștere

modificare

În anul 1995 a fost înființată, la Râmnicu Vâlcea, Fanfara elevilor „Gabriel Chaborschi” de la Palatul Copiilor.[5]

A fost membru în Asociația folcloriștilor vâlceni.[6]

  1. ^ 27 de ani de la trecerea în neființă a muzicianului Gabriel Chaborschi Arhivat în , la Wayback Machine., Anamaria Constantinescu în Curierul de Vâlcea, 24 mai 2017
  2. ^ 93 de ani de la nașterea muzicianului Gabriel Chaborschi Arhivat în , la Wayback Machine., Anamaria Constantinescu în Curierul de Vâlcea, 29 august 2017
  3. ^ Rubrica lu’ Nea Nae - Să nu-l uităm pe prof. Gabriel Chaborschi, Nicolae Dinescu în Univers Vâlcean, 9 octombrie 2016
  4. ^ Oameni de artă vâlceni Arhivat în , la Wayback Machine., VLBiblioteca în istoria locală la biblioteca ta publică, 27 august 2012
  5. ^ Fanfara elevilor „Gabriel Chaborschi” de la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea - Facebook
  6. ^ Înființarea Asociației Folcloriștilor Vâlceni (Râmnicu-Vâlcea, 9 februarie 1969) Arhivat în , la Wayback Machine., VLBiblioteca în istoria locală la biblioteca ta publică, 19 iulie 2013

Legături externe

modificare