Grigore Maior
| Grigore Maior | |
 Grigore Maior | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1715[1]  Sărăuad, Tășnad, România |
| Decedat | februarie 1785 (70 de ani) Blaj, Imperiul Habsburgic |
| Cetățenie |  Imperiul Habsburgic Regatul Ungariei |
| Religie | Biserica Română Unită cu Roma |
| Ocupație | preot catolic[*] |
| Locul desfășurării activității | Viena[2] Făgăraș[2] |
| Funcția episcopală | |
| Sediul | Blaj |
| Titlul | Episcop de Făgăraș și Alba Iulia |
| Perioada | 1773-1782 |
| Predecesor | Atanasie Rednic |
| Succesor | Ioan Bob |
| Cariera religioasă | |
| Hirotonire episcopală | 23 aprilie 1773, Viena |
| Episcop consacrator | Vasile Bojiscovici, episcop sârb unit |
Modifică date / text  | |
Grigore Maior, născut Gavrilă Maior, (n. 1715, Sărăuad, comitatul Sătmar - d. februarie 1785, Alba Iulia) a fost cel de-al șaselea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, episcop al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia între 1773-1782.
A fost și profesor la Gimnaziul din Blaj, înființat în 1754.[3]
BiografieModificare
Grigore Maior s-a născut în 1715 la Sărăuad, în comitatul Sătmar. Dascălul Daniil Graur îl considera în 1932 de origine nobilă. Tot dascălul Graur l-a evocat pe episcopul Maior drept ctitor al bisericii din Sărăuad, ridicată în 1773.
A absolvit studiile gimnaziale la Cluj, după care a studiat teologia la Colegiul de Propaganda Fide din Roma între 1740-1747, de unde a revenit la Blaj „doctor în Filosofie și Blagoslovie”.[4] În anul 1745 fusese hirotonit preot. A făcut parte din ordinul călugăresc al bazilienilor.
La 30 iunie 1764, în urma morții episcopului Petru Pavel Aron, survenită la 9 martie 1764, la sinodul electoral care a avut loc la Blaj, candidații la episcopat au primit, în ordine, următoarele voturi:
- Grigore Maior – 90 de voturi,
- Inocențiu Micu-Klein (care era în exil, la Roma) – 72 de voturi,
- Silvestru Caliani – 16 voturi,
- Atanasie Rednic – 9 voturi.
Împărăteasa Maria Terezia l-a numit în scaunul episcopal de la Blaj pe Atanasie Rednic, deși acesta primise cel mai mic număr de voturi în sinodul electoral.
Întrucât a cârtit împotriva numirii lui Atanasie Rednic ca episcop al românilor uniți cu Roma, Grigore Maior, nemulțumit că nu fusese el numit episcop având cele mai multe voturi, a fost întemnițat la Sibiu pentru trei luni și jumătate, iar apoi a fost trimis la pocăință pe viață la mănăstirea ruteană de la Muncaciu. Amicii săi, și într-o oarecare măsură complici ai lui Grigore Maior, n-au scăpat nici ei fără pedeapsă: Gherontie Cotorea a fost trimis la mănăstirea Strâmba din Fizeșu Gherlii, iar pe Silvestru Caliani l-a trimis la mănăstirea Măgina–Aiud.
În 1771 Grigore Maior a fost eliberat de la mănăstirea ruteană Muncaciu de către împăratul Iosif al II-lea, după care a lucrat pentru puțin timp corector la tipografia slavă și română de la Viena.
Episcopul Grigore MaiorModificare
A fost ales episcop al Blajului, în sinodul electoral din 15 august 1772, după decesul rivalului său, Atanasie Rednic, cu 100 de voturi.
La 23 aprilie 1773 a fost hirotonit episcop la Viena de către episcopul unit sârb din Croația, Vasile Bojiscovici, în prezența împărătesei Maria Terezia. Împărăteasa a fost foarte impresionată de frumusețea ritualului Bisericii Române Unite cu Roma, precum și de cuvântarea lui Grigore Maior. Împărăteasa i-a dăruit, cu această fericită ocazie, o cruce de aur, precum și un inel de preț.
Împărăteasa Maria Terezia a întemeiat Institutul Teologic „Sfânta Barbara” de la Viena, unde clerul unit să primească o educație aleasă. Institutul a primit numele Sfânta Barbara, întrucât clădirea se afla lângă biserica închinată acestei sfinte.
Între ctitoriile episcopului Grigore Maior se numără Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, dintre Brazi din Sibiu.
BibliografieModificare
- Augustin Bunea, Episcopii Petru Pavel Aron și Dionisiu Novacoviciu, Blaj, 1902, p. 325;
- Ioan Georgescu, Istoria Bisericii Universale, Blaj, ediția a II-a, 1931, p. 152;
- Ion Dumitriu-Snagov, Românii în arhivele Romei, București, 1979, p. 209;
- Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, Casa de Editură «Viața Creștină», Cluj-Napoca, 1994, pp. 190-193.
- Arhieraticonul lui Grigorie Maior, Blaj, 1777, Studiu introductiv: Călin-Daniel Pațulea și Florica-Elisabeta Nuțiu; Studiu filologico-lingvistic: Florica - Elisabeta Nuțiu, Prefață de P. S. Dr. Virgil Bercea, Editura University Press, Târgu-Mureș, 2007, 215 p.
- Florica-Elisabeta Nuțiu, Episcopul Grigore Maior - personalitate de seamă a iluminismului românesc din Transilvania (300 de ani de la naștere), Biblioteca, nr. 2/2016, București, p. 49-54.
- Florica Nuțiu, Arhieraticoane din secolul al XVIII-lea, în ,,Marisia”, vol. XXVII, Studii și materiale. Arheologie. Istorie, Târgu Mureș, 2003, p. 425-435.
NoteModificare
- ^ Grigore Maior, opac.vatlib.it
- ^ a b „Grigore Maior”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Dicționar enciclopedic al matematicienilor, pag. 312
- ^ Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, p. 190.
Legături externeModificare
- Daniel Dumitran: „O vizitație canonică a episcopului Grigore Maior din anul 1774” Apulum XXXVII/2, 2000