Grigore V. Ignat
Date personale
Născut20 mai 1895
comuna Pufești, județul Vrancea
Decedat9 iunie 1973
Cluj-Napoca, județul Cluj
Naționalitate România
OcupațieOfițer Militar

Grigore V. Ignat (n. 20 mai 1895, d. 9 iunie 1973) a fost ofițer al armatei române, luptător în Primul Război Mondial. In calitate de comandant al companiei a IX-a din regimentul 10 infanterie Putna, a fost rănit în Bătălia de la Oituz (Pralea) în 31 iulie 1917. A luat parte la campania din Transilvania din 1918, batalionul său fiind primul care a intrat în Turda, Cluj, Huedin și Oradea. In 1919, a luat parte la Campania din Ungaria, fiind rănit la Tetelhem. Pentru faptele sale de vitejie, a fost avansat la gradul de locotenent în 1 octombrie 1919 și decorat cu ordinele “Coroana României” și “Steaua României”, ambele cu gradul de cavaler cu panglica “Virtutea Militară” și medaliile ”Crucea comemorativă 1916-1918” și ”Interaliata” [1] (sau “medalia Victoriei”). La data de 1 noiembrie 1919, i se aprobă transferul în cadrul regimentului 83 infanterie din Corpul VI Armată, cu sediul în Cluj. In 28 septembrie 1926 este avansat la gradul de căpitan. Datorită recidivării celor trei răni din război prin împușcare (piciorul stâng, piciorul drept și piept), în 31 mai 1927 este trecut în retragere, fiind declarat invalid de război. In 27 iulie 1945 este avansat la gradul de maior. In 1968, la aniversarea a 50 de ani de la terminarea războiului, a fost decorat cu ”Virtutea ostășească” [2] Arhivat în , la Wayback Machine. clasa I-a. Viața postmilitară și-a petrecut-o în Cluj, cu excepția refugiului din anii 1940-1948.

Vezi și modificare

Eroul cu același nume Grigore Ignat, mort cu mitraliera în mână la Răzoare (Mărășești), a fost vărul maiorului Grigore V. Ignat, deci sunt doi ofițeri cu același nume și prenume, ambii luptători în Primul Război Mondial.

Decorații modificare

Note modificare

  1. ^ prin Inalt Decret 2769 din 3.07.1919, Monitorul oficial 133 din 18.09.1920, “pentru bravura și destoinicia cu care a luptat cu maghiarii la Tetelhem, în ziua de 26 aprilie 1919. Comandantul companiei căzând grav rănit, a luat comanda și a executat o urmărire energică, împiedicând pe inamic de a mai ocupa o poziție favorabilă” (citat din brevetul original)
  2. ^ prin Inalt Decret 2443 din 7.06.1920, “pentru bravura și destoinicia cu care a condus unitatea în luptele cu maghiarii de la Recaș în 1919. A înaintat prin focul violent de baraj al armatelor inamice, contribuind la respingerea inamicului și la ocuparea satului” (citat din brevetul original)