Deschide meniul principal

Ioan Emanoil Florescu

general român
Ioan Emanoil Florescu
Emanoil Ion Florescu 01.jpg
Date personale
Născut1819[1] Modificați la Wikidata
Râmnicu Vâlcea, Țara Românească Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Frați și suroriAlexandru Emanoil Florescu Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic
personal militar[*] Modificați la Wikidata
Șef al Statului Major General al Armatei Române Modificați la Wikidata
În funcție
 – 
În funcție
 – 
Precedat deIstratie Sămășescu
Prim-ministru al României Modificați la Wikidata
Președinte al Senatului României Modificați la Wikidata
Membru al Camerei Deputaților a României Modificați la Wikidata

Partid politicPNL
Alma materȘcoala Specială Militară de la Saint-Cyr
Generalul Ioan Emanoil Florescu

Ioan Emanoil Florescu (n. 7 august 1819, Râmnicu Vâlcea — d. 10 mai 1893, Paris) a fost un general și om politic român (între altele, prim-ministru al României în două guverne provizorii, pentru perioade scurte, între 17 aprilie și 6 mai 1876 și între 2 martie și 29 decembrie 1891).

BiografieModificare

Anii timpurii, educațieModificare

După terminarea liceului la București, Florescu a studiat la școala militară Saint-Cyr de la Paris. În războiul din Crimeea din 1854, a servit în armata rusă cu gradul de colonel. În cariera sa politică, Florescu a fost unul din conducătorii Partidului Conservator. A fost consilier militar atât al Domnului Alexandru Ioan Cuza, cât și a succesorului acestuia, Regele Carol I al României, Florescu fiind în același timp militarul care a construit Armata Română timp de optsprezece ani înainte de Războiul de independență.[2]

Activitate militarăModificare

După absolvirea Colegiului „Sf. Sava” din București (1833), a intrat în oastea Țării Românești ca iuncăr. A obținut gradul de sublocotenent în 1836, an în care a fost trimis la studii militare în Paris. Reîntors în țară, a fost încadrat în funcția de aghiotant al domnitorului Gheorghe Bibescu (1842–1848). După Unirea Principatelor Române, domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a încredințat funcțiile de ministru de război (28 noiembrie 1859 – 27 mai 1860, 30 septembrie 1862 – 11 octombrie 1863) și de șef al Statului Major General. La 1 ianuarie 1860, a fost avansat la gradul de general de brigadă.

Anii alături de Alexandru Ioan CuzaModificare

În calitate de șef al Statului Major General și de ministru de război, a avut, alături de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, un rol decisiv în opera de unificare și de modernizare a oștirii române. Astfel, sub mandatul său s-au realizat:

  • contopirea școlilor militare de la Iași și București (1861)
  • înființarea Arsenalului Armatei (1861); unificarea regulamentelor de recrutare, a Codului penal militar și a reglementărilor serviciului de garnizoană
  • elaborarea și aplicarea Legii puterii armate (1864)
  • elaborarea reglementărilor cu privire la funcționarea Statului Major General al Armatei României
  • unificarea ministerelor de război și a administrației militare din Moldova și Muntenia
  • înființarea celor trei comandamente (București, Craiova și Iași)
  • elaborarea regulamentelor cavaleriei și de manevră
  • întrunirea „taberei de la Florești” și efectuarea primelor manevre de anvergură ale Armatei române.

De asemenea, a contribuit la inițierea contactelor politico-militare secrete care aveau scopul să pregătească eliberarea, pe calea luptei armate, a Transilvaniei de sub ocupația habsburgică.

Contribuții militare teoretice și organizatoriceModificare

În 1866, principele Carol I i-a încredințat lui Florescu funcția de ministru de război (1871–1876). La 8 aprilie 1873, acesta a fost avansat la gradul de general de divizie. Grație contribuției sale au fost efectuate modificările din Legea de organizare a puterii armate (1874), s-au cristalizat noile structuri de stat major, artileria de câmp a fost dotată cu tunuri Krupp din oțel, numărul unităților de geniu a crescut, s-a înființat herghelia de la Nucet, a fost redactat și promulgat Codul justiției militare.

Un merit semnificativ are și opera teoretică redactată de Florescu. Printre lucrările sale se numără „Teoria dării la semn“, „Studii și pregătiri militare“, „Fortificațiunile“. Cu doi ani înainte de a muri (1891), a prezidat câteva luni guvernul României. Numele său este menționat printre cele ale fondatorilor Societății Literare și ai Ateneului Român.

NoteModificare

  1. ^ „Ioan Emanoil Florescu”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ pp. 96-97 (Chapter II, Section: "The Russo- Turkish War of 1877- 78: Diplomatic and Military Preparations." Radu R. Florescu) în "War and Society in East Central Europe", Vol. XVII: "Insurrections, Wars, and the Eastern Crisis in the 1870s." Columbia University Press 1985. ISBN 0880330902.

BibliografieModificare

Lectură suplimentarăModificare

  • Un uitat generalul Ion Em. Florescu, Radu Rosetti, Editura Monitorul Oficial si Imprimeriile Statului, 1937
  • Generalul Ioan Emanoil Florescu: organizator al armatei române moderne, Radu Florescu, Editura Militară, 2004

Legături externeModificare