Wikipedia

Isaac Sirul

episcop sirian
Isaac Sirul
Date personale
Născut640 d.Hr.[1] Modificați la Wikidata
Beth Qatraye⁠(d), Imperiul Sasanid[1] Modificați la Wikidata
Decedat700 d.Hr. (60 de ani)[2][3] Modificați la Wikidata
Shushtar⁠(d), Califatul Omeiad[1][4][5] Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot
călugăr ortodox[*]​
mistic[*]​
scriitor religios[*]​ Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiancient Syria[*][[ancient Syria |​]][6]
Neynewa[*][[Neynewa (governorate of Iraq)|​]][6]
Ninive[7] Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteLimba siriacă[8] Modificați la Wikidata
Venerație
Sărbătoare28 ianuarie  Modificați la Wikidata
Sfinți
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Isaac Sirul, menționat, de asemenea, ca Sfântul Isaac Sirul,[9][10] Abba Isaac, Isaac din Ninive și Isaac al Qatarului,[11] (în siriacă ܡܪܝ ܐܝܣܚܩ ܕܢܝܢܘܐ; în arabă إسحاق النينوي, transliterat Ishaq an-Naynuwī; în greacă veche Ἰσαὰκ Σύρος; c. 613 - c. 700) a fost cel de-al șaptelea episcop al Bisericii Răsăritului și teolog creștin sirian cunoscut în special pentru scrierile sale referitoare la ascetismul creștin. El este considerat sfânt de Biserica Asiriană a Răsăritului (ruptă din Biserica Ortodoxă după Sinodul de la Efes). În tradiția ortodoxă prăznuirea sa are loc concomitent cu prăznuirea Sfântului Efrem Sirul, teolog și imnograf din secolul al IV-lea, pe 28 ianuarie.

Biografie

modificare

S-a născut în regiunea Beth Qatraye din Arabia de Est, o regiune mixtă în care se vorbeau limbile siriacă și arabă, care cuprinde sud-estul Mesopotamiei și nord-estul peninsulei Arabice.[12][13][14] Când era încă tânăr, a intrat într-o mănăstire unde s-a dedicat practicării ascetismului. După mulți ani de studiere a textelor religioase de la biblioteca atașată mănăstirii, a început să fie considerat o autoritate în domeniul teologiei. La scurt timp după aceea, și-a dedicat viața monahismului și s-a implicat în educarea religioasă a populației din regiunea Beth Qatraye. Catolicosul Georges (680-659), care a vizitat regiunea Beth Qatraye la mijlocul secolului al VII-lea pentru a participa la un sinod, l-a hirotonit pe Isaac ca episcop de Ninive, localitate aflată mai la nord, în Asiria.[15]

Sarcinile administrative nu se potriveau înclinațiilor sale studioase și ascetice: el a renunțat la funcția de episcop după doar cinci luni și s-a retras către sud în pustia Muntelui Matout, un refugiu căutat de anahoreți. Acolo a trăit în singurătate timp de mulți ani, mâncând doar trei pâini pe săptămână, cu câteva legume crude, detaliu care a reușit întotdeauna să-i uimească pe hagiografi. În cele din urmă, orbirea și bătrânețea l-au forțat să se retragă la mănăstirea asiriană Shabar din Mesopotamia, unde a murit și a fost îngropat. În momentul morții sale era aproape orb, fapt atribuit de istorici devotamentului său pentru studiul teologiei.

Moștenire spirituală

modificare

Isaac este amintit pentru omiliile (predicile) sale referitoare la viața interioară, cu o profunzime teologică și umană care depășesc spiritualitatea bisericii particulare căreia îi aparținea. Ele s-au păstrat în manuscrisele siriece și în traducerile ulterioare în limbile greacă, arabă și georgiană.[16] Unele dintre ele au fost traduse din greacă în limba rusă.[17]

Isaac a evitat în mod conștient să scrie despre subiecte care erau dezbătute sau contestate de teologii contemporani. Acest aspect îi dă lui Isaac un anumit caracter ecumenic și este, probabil, motivul pentru care a ajuns să fie venerat și apreciat în mai multe biserici creștine diferite.

Isaac se află în tradiția sfinților mistici creștini orientali și a pus accentul în scrierile sale pe lucrarea Duhului Sfânt.

Stilul său melancolic, precum și empatia sa față de bolnavi și morți, au exercitat o influență considerabilă asupra Ortodoxiei Răsăritene. Scrierile sale au fost studiate în mod continuu de către teologii monahi din celelalte biserici ortodoxe în secolele al VIII-lea și al IX-lea. Mai mult decât atât, convingerea lui Isaac că pedepsirea fără sfârșit a oamenilor de către Dumnezeu prin intermediul Gheenei (iazul de foc sau iadul) nu este compatibilă cu dragostea lui atotcuprinzătoare poate fi văzută ca un conflict tematic central în cel de-al doilea tratat al învățăturilor sale mistice.[18]

Scrierile lui Isaac reprezintă exemplul rar al unui corpus mare de texte ascetice scrise de un pustnic experimentat și contribuie substanțial la înțelegerea ascetismului creștin timpuriu.[19]

Scrieri

modificare

Învățăturile Sfântului Isaac Sirul sunt cuprinse în mai multe cărți. Prima carte are 82 de capitole, iar cea de-a doua carte conține 41 de capitole. Există, de asemenea, o a treia carte care a fost tradusă în limbile italiană și engleză, dar nu a fost încă publicată în limba engleză.[20]

Reconcilierea universală

modificare

Wacław Hryniewicz (2007) susține că traducerea lui Brocks (1995) a celei de-a doua părți a scrierilor lui Isaac Sirul cu privire la Gheena (descoperită în 1983) confirmă opiniile istoricilor universaliști anteriori, precum John Wesley Hanson (1899), că Isaac era un avocat al reconcilierii universale.[21]

Note

modificare
  1. ^ a b c Исаак Сирин, Marea Enciclopedie Rusă 
  2. ^ Isaac Syrus, Catalogue of the Library of the Pontifical University of Saint Thomas Aquinas 
  3. ^ Isaac of Nineveh, SNAC, accesat în  
  4. ^ https://azbyka.ru/otechnik/Isaak_Sirin/kniga-o-voshozhdenii-inoka/1_12  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ^ Jullien F. (), Rabban Šāpur, Encyclopædia Iranica, accesat în  
  6. ^ a b Czech National Authority Database, accesat în  
  7. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  8. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  9. ^ Great Synaxaristes: el Ὁ Ὅσιος Ἰσαὰκ ὁ Σύρος Ἐπίσκοπος Νινευΐ. 28 Ιανουαρίου. ΜΕΓΑΣ ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ.
  10. ^ St Isaac the Syrian the Bishop of Nineveh. OCA - Lives of the Saints.
  11. ^ Fromherz, Allen (). Qatar: A Modern History. I. B. Tauris. p. 43. ISBN 978-1-58901-910-2. 
  12. ^ Markose, Biji (). Prayers and Fasts According to Bar Ebroyo (AD 1225/6-1286): A Study on the Prayers and Fasts of the Oriental Churches. LIT Verlag. p. 32. ISBN 9783825867959. 
  13. ^ Kurian, George (). The Encyclopedia of Christian Literature, Volume 2. Scarecrow Press. p. 385. ISBN 081086987X. 
  14. ^ Johnston, William M. (). Encyclopedia of Monasticism: A-L. Taylor & Francis. p. 665. ISBN 1579580904. 
  15. ^ Kozah, Mario; Abu-Husayn, Abdulrahim; Al-Murikhi, Saif Shaheen; Al-Thani, Haya (). The Syriac Writers of Qatar in the Seventh Century (ed. print). Gorgias Press LLC. p. 263. ISBN 978-1463203559. 
  16. ^ Brock, Sebastian (). „Syriac into Greek at Mar Saba: The Translation of St. Isaac the Syrian”. În Patrich, Joseph. The Sabaite Heritage in the Orthodox Church from the Fifth Century to the Present. Louvain: Peeters. pp. 201–208. ISBN 9042909765. 
  17. ^ „Commentary on Song of Songs; Letter on the Soul; Letter on Ascesis and the Monastic Life”. World Digital Library. Accesat în . 
  18. ^ Brock, S., trans. (1997). The Wisdom of Saint Isaac the Syrian. pp. 5-9. Fairacres Oxford, England: SLG Press, Convent of the Incarnation. ISSN 0307-1405.
  19. ^ Hagman, Patrik: The Asceticism of Isaac of Nineveh (Oxford University Press 2010)
  20. ^ Brock, Sebastian P. (). The Wisdom of St. Isaac of Nineveh. Piscataway, NJ: Gorgias Press. pp. vii–xix. ISBN 1-59333-335-8. 
  21. ^ Wacław Hryniewicz The challenge of our hope: Christian faith in dialogue 2007 The 7th-century mystic, Isaac the Syrian, known also as Isaac of Nineveh is, in the history of the Church, one of the most courageous supporters of the eschatological hope of universal salvation.

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Isaac Sirul
Wikisursă are text original legat de acest articol:
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Isaac_Sirul&oldid=15779918