Istoria Serbiei Medievale

Istoria medievală a Serbiei începe în secolul V d.Hr. odată cu așezarea slavilor în Balcani și se termină cu ocupația Serbiei de către Imperiul Otoman în 1540 odată cu prăbușirea Despotatului Serbiei.

Istoria Serbiei
Stema Serbiei
Acest articol este parte a unei serii
Serbia Preistorică
Cultura Starčevo
Cultura Vinča
Moesia
Originile sârbilor
Serbia Medievală
Rascia
Doclea
Zeta
Zahumlia
Travunia
Țaratul Sârb
Serbia moravă
Bătălia de la Kosovo
Despotatul Serbiei
Serbia otomano-habsburgică
Prima Serbie Habsburgică
A doua Serbie Habsburgică
Serbia Revoluționară
Serbia Modernă
Principatul Serbiei
Regatul Serbiei
Campania din Serbia
Regatul Iugoslaviei
Serbia (1941–1944)
Republica de la Užice
RS Serbia
RF Iugoslavia
Serbia și Muntenegru
Serbia

Portal Serbia
 v  d  m 

Origini și migrația

modificare
 
Sârbii în secolul al IX-lea

Conform datelor lui împăratului bizantin Constantin Porfirogenet, care a domnit în perioada secolului X, slavii au migrat din Serbia Albă(actuala Polonie și estul Germaniei) și s-au stabilit inițial în regiunea grecească Salonic. Datorită condițiilor nefavorabile, s-au stabilit într-o zonă mai nordică,[1] într-o regiune care se numea Provincia romană Illyricum. Pe coasta adriatică, sârbii au înființat patru cnezate costale cunoscute ca fiind Neretva, Zahumnlje, Konavle, Travunia și Doclea. Teritoriul se întindea din estul Alpilor Dinarici către nord spre Râul Sava, și cuprindea regiunea Bosniei. A păstrat vechiul nume Serbia numită adesea de către bizantini Serbia Botezată, datorită creștinării acesteia (spre deosebire de păgânii slavi din nordul Europei).[2]

Lucrarea De Administrando Imperio lui Constantin, a atras intense dezbateri academice. Pe de-o parte, unii cercetători consideră a fi adevărată afirmația conform căreia Neretvanii, Zahumnljenii, Konavlenii, Travunienii și bosniacii din sud-est sunt descendenți ai sârbilor care și-au luat numele noului trib și din cauza factorilor geografici și politice au creat o istorie independentă din Rașka, regiunea din Serbia proprie care a devenit sinonimă cu numele Serbia începând din secolul XII.[3] Alții susțin că explicația lui Constantin ar fi fost doar o reflectare a situației politice din timpul domniei lui (de exemplu secolul X - prin care vasalul său Ceaslav Klonimirovici deținea stăpânea diversele teritorii slave la sud de râurile Cetina și Vrbas.[4] În plus, deși este posibil, există puține dovezi arheologice care susțin migrația distantă a slavilor din Serbia Albă,[5] și într-adevăr, puține dovezi susțin că o entitate politică cunoscută sub numele de Serbia Albă, ar fi existat.[6]

  1. ^ en Cirković, Sima M. (). The Serbs. Wiley–Blackwell. ISBN 0-631-20471-7. 
  2. ^ en Fine, John Van Antwerp (). The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century. The University of Michigan Press. p. 52. ISBN 0-472-08149-7. Great Croatia called White was still unbaptized in his (Constantine's) day as were the Serbs who are neighbouring it. 
  3. ^ en Vlahović, Petar. „The Serbian Origin of the Montenegrins”. Accesat în . 
  4. ^ Fine
  5. ^ en Curta, Florin (). The Making of the Slavs: History and Archaeology of the Lower Danube Region, c. 500-700 A.D. Florida: Cambridge University Press. ISBN 973-7925-61-0. 
  6. ^ en Curta, Florin. „Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250”. University of Florida. ISBN 0521815398.