Silabarul Katakana este unul din cele două sisteme de scriere fonetică din limba japoneză, celălalt fiind hiragana.[1]

Comparaţie între caracterele hiragana (coloana din dreapta: "hi-ra-ga-na") şi caracterele katakana (coloana din stînga: "ka-ta-ka-na").

Caracterele katakana se folosesc pentru scrierea cuvintelor de origine străină, intrate deja în limba curentă sau nu, pentru notarea onomatopeelor, sau stilistic în loc de kanji sau hiragana pentru atragerea atenției cititorului, similar cu folosirea caracterelor cursive sau aldine în limba română.

Exemple:

  • テレビ terebi televizor (din engl. television)
  • オギャー! ogyaa! oaaa! (primul țipăt al unui nou-născut)
  • スゴい女 sugoi onna o tipă buna (aici numai primele două caractere sînt katakana)

Sistemul de scriere katakana

modificare

Tabelul de mai jos cuprinde caracterele katakana și combinațiile lor cele mai uzuale, în transcrierea Hepburn. Cu roșu sunt marcate caracterele care au ieșit din uz.

În tabelul de katakana întins, fondul portocaliu indică o digramă folosită doar pentru cuvinte împrumutate, nume geografice sau pentru nume de persoane; fondul albastru indică o digramă folosită doar pentru transliterarea mai acurată a unor sunete străine; fondul bej indică o digramă propusă de American National Standards Institute și de British Standards Institution; fondul purpuriu indică o digramă doar în Hyōjun-shiki în versiunea din 1974.

(1) Acești katakana nu se mai folosesc în texte japoneze contemporane.
(2) Acest katakana este învechit și aproape nu se mai folosește în texte japoneze contemporane. Sunetul wi este reprezentat de ウィ.
(3) Acest katakana este învechit și aproape nu se mai folosește în texte japoneze contemporane. Sunetul we este reprezentat deウェ.
(4) Sunetul "wo" este reprezentat deseori de combinația ウォ, iar katakana ヲ este pronunțat ca o.
(5) Nu se pot folosi la începutul unui cuvânt. Acești katakana sunt foarte rari folosiți.

 

Katakana a fost dezvoltată în secolul al IX-lea (în perioada timpurie Heian) de călugării budiști, luând părți din caracterele „man'yōgana” ca formă de stenografie, de aceea această kana este numită „kata” (片, "parțială, fragmentată").

De exemplu, ka (カ) vine din partea stângă a caracterului „ka” (加, literal "creștere", dar sensul original nu mai este valabil pentru kana). Tabelul adiacent prezintă originile fiecărui caracter katakana: marcajele roșii ale caracterului original chinezesc (folosit ca „man'yōgana”) au devenit în cele din urmă fiecare simbol corespunzător.[2]

La început, katakana a fost folosit aproape exclusiv de către bărbați pentru texte oficiale și pentru texte importate din China.[3]

Constatările recente ale lui Yoshinori Kobayashi, profesor de japoneză la Universatea Tokushima Bunri, sugerează posibilitatea ca adnotările de tip katakana folosite în citirea indicativelor de ghidare (乎古止点 / ヲコト点 „okototen”) să provină din Coreea secolului al VIII-lea, introduse apoi în Japonia prin intermediul textelor budiste.[4][5]

Ordinea și direcția de scriere

modificare

Tabelul următor indică ordinea de scriere a fiecărui caracter Katakana.

 

Vezi și

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ Roy Andrew Miller, A Japanese Reader: Graded Lessons in the Modern Language, Rutland, Vermont: Charles E. Tuttle Company, Tokyo, Japan (1966), p. 28, Lesson 7 : Katakana : a—no. "Side by side with hiragana, modern Japanese writing makes use of another complete set of similar symbols called the katakana."
  2. ^ Japanese katakana. Omniglot.com
  3. ^ Taku Sugimoto; James A. Levin (). „Global Literacies and the World-Wide Web”. London: Routledge. p. 137. 
  4. ^ Japan Times, "Katakana system may be Korean, professor says"
  5. ^ Yoshinori Kobayashi, 日本のヲコト点の起源と古代韓国語の点吐との関係 ("Relationship between tento in Ancient Korean and the origin of Japan's okoto point)

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Katakana