Wikipedia

Lentinellus cochleatus

specie de ciupercă

Lentinellus cochleatus (Christian Hendrik Persoon, 1793 ex P.Karst., 1879), sin. Lentinus cochleatus (Christian Hendrik Persoon, 1793 ex Elias Magnus Fries, 1825), este o ciupercă comestibilă saprofită din încrengătura Basidiomycota, în familia Auriscalpiaceae și de genul Lentinellus,[1] cunoscută în popor sub numele nicoreață, nicorețe,[2] nișcoreți sau urechiuși de lemn.[3] Acest soi destul de răspândit se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând de la câmpie până în regiuni submontane, numai pe sol bogat și bazic, în tufe mari, adesea de zeci de exemplare, formând grupuri și șiruri, în păduri de foioase și mixte pe trunchiurile bătrâne, mai ales de fag, dar și de stejar, foarte rar chiar și în cele de conifere pe cioturi de molid. Începând în iulie, sezonul apariției se trage până în octombrie (noiembrie).[4][5]

Lentinellus cochleatus sin.

Lentinus cochleatus

Urechiuși de lemn, nicorețe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: incertae sedis
Ordin: Russulales
Familie: Auriscalpiaceae
Gen: Lentinellus
Specie: L. cochleatus
Nume binomial
Lentinellus cochleatus
(Pers.) P.Karst. (1879)
Sinonime
  • Agaricus cochleatus Pers. (1793)
  • Agaricus cornucopioides Bolton (1796)
  • Merulius cornucopioides With. (1796)
  • Omphalia cochleata (Pers.) Gray (1821)
  • Lentinus cochleatus (Pers.) Fr. (1825)
  • Lentinus dentatus Quél. (1886)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere modificare

 
Bres.: Lentinus cochleatus

Descrierea unei ciuperci solitare:

  • Pălăria: are un diametru de 3-8 (10) cm, este destul de subțire, elastică, în formă de pâlnie, trompetă, lingură sau de scoică, adesea jumătățită, niciodată aplatizată, cu marginea pentru timp lung răsfrântă în jos, ondulată, lobată, câteodată fâlfâită și fisurată. Cuticula este netedă, fiind de colorit brun ocru, brun-portocaliu până brun-roșiatic, decolorându-se prin uscare gri-ocru deschis. Pălăriile sunt ocazional concrescute.
  • Lamelele: sunt dese, subțiri, ușor bombate, înalte și inegale precum lung decurente la picior, la bătrânețe adesea ceva ondulate, cu muchii denticulate și cu rupturi. Coloritul este inițial albui, devenind cu vârsta rozaliu.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-7 cm și o lățime de 0,5-1 cm, fiind elastic și fibros, plin, brăzdat longitudinal, aproape mereu nu alipit central de pălărie ci lateral, adesea excentric și sucit. Coloritul este în partea superioară de culoarea pălăriei, spre baza subțiată gri-brun sau brun-roșiatic închis. Se dezvoltă dintr-un trunchiul principal comun. Pătrunde adânc în substrat.
  • Carnea: devine cu avansarea în vârstă din ce în ce mai elastică, cartilaginoasă și apoasă. Culoarea tinde între albicios, palid maroniu și roșiatic, fiind spre bază mai închisă. Nu se decolorează după tăiere, Are un miros și gust plăcut de anason.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori mici cu o mărime de numai 4-5 x 3,2-4 microni, rotunjori, cu membrane netede până fin verucoase, cu o picătură uleioasă în interior și hialini (translucizi). Pulberea lor este crem-albicioasă. Basidiile măsoară 20-25 x 5-5,5 microni.[6]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[7]
  •  
    L. cochleatus, lamele și picior
  •  
    L. cochleatus, lamele și prelugirile piciorului
  •  
    L. cochleatus tinere
  •  
    L. cochleatus mai bătrâne și uscate

Confuzii modificare

De fapt, buretele este numai greu de confundat, dar dacă nu se dă seama de cele două criterii care sunt dezvoltarea dintr-un trunchi comun și mirosul de anason, următoarele specii ar putea intra în discuție: Clitocybe odora ( comestibil, dar crud toxic, creste solitar, are și el miros de anason),[8] Grifola frondosa (comestibil, are tuburi și pori, fără miros de anason),[9] Neolentinus lepideus sin.Lentinus lepideus (de valoare foarte scăzută, carne repede tare fibroasă, miros între anason, balsam de Peru=ca de vanilină și fructe în stadiu de fermentare, nu se dezvoltă dintr-un trunchi comun),[10] Panellus serotinus (comestibil, colorit adesea mai brun, devine amar cu vârsta, fără miros de anason),[11] Panus conchatus (necomestibil, carne tare și pieloasă, fără miros de anason),[12] Pleurotus cornucopiae (comestibil, foarte gustos, fără miros de anason),[13] Pleurotus djamor (comestibil, colorit spre rozaliu, fără miros de anason),[14] Pleurotus dryinus (necomestibil, colorit albicios, carne tare și fibroasă, fără miros de anason)[15] sau Polyporus umbellatus (comestibil, are tuburi și pori, fără miros de anason).[16]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Clitocybe odora
  •  
    Grifola frondosa
  •  
    Neolentinus lepideus sin. Lentinus lepideus
  •  
    Panellus serotinus
  •  
    !Panus conchatus!
  •  
    Pleurotus cornucopiae
  •  
    Pleurotus djamor
  •  
    !Pleurotus dryinus!
  •  
    Polyporus umbellatus

Valorificare modificare

Nicorețele se prepară numai în stadiu tânăr. După ce au fost tăiate fin, se adaugă la o mâncare cu alte ciuperci. Atunci mirosul anasonul nu este intruziv, ci se transformă într-o componentă plăcută, dezvoltând caracteristicile unei ciuperci de condiment.[17] Luce Höllthaler recomandă în cartea ei Pilzdelikatessen, între altele, adăugarea urechiușelor de lemn împreună cu, de exemplu, soiuri ale genului Ramaria la o piftie de ciuperci care ar trebui să conțină apă, usturoi, Mixed Pickles (un fel de murături), sare, piper, un pic oțet și zahăr precum gelatină.[18]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ [https://dexonline.ro/definitie/nicorete Denumire RO 1, 2
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 514, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 3, 4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467/1, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 151, 153, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 513
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 565, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 322-323, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 314-315, ISBN 978-3-440-13447-4
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 466-467/2, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 454-455, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 468-469, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 476-477, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Pier Andrea Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum, vol. 5, Editura Sumptibus auctoris typis Seminarii, Padova 1887, p. 359 pp.
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-469, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 544-545, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ Pilzforum
  18. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 121-122, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie modificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1-4, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, ISBN 3-8068-0215-7
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lentinellus_cochleatus&oldid=13729142