Deschide meniul principal

Bureți iepurești

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Polyporus umbellatus)

Polyporus umbellatus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1821), [1] denumit în popor bureți iepurești,[2] iepurași sau prepelecuț,[3] este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Polyporus. Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, dezvoltându-se în grupuri de multe exemplare, pornite dintr-un trunchi comun, mai ales pe cioturi de stejar și fag (mai rar) precum în apropierea pomilor, nu prea des, dar revenind anual acolo unde se dezvoltă. Apare din (iunie) iulie până în noiembrie.[4][5]

Polyporus umbellatus
Polyporus umbellatus Pers. ex Fr 614640 2016-05-02.jpg
Bureți iepurești
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Polyporales
Familie: Polyporaceae
Gen: Polyporus
Specie: P. umbellatus
Nume binomial
Polyporus umbellatus
(Pers.) Fr. 1821
Sinonime
  • Boletus ramosissimus Pers. (1772)
  • Boletus umbellatus Pers. (1801)
  • Fungus ramosissimus (Scop.) Paulet (1793)
  • Merisma umbellatum (Pers.) Gillet (1878)
  • Polypilus umbellatus (Pers.) P. Karst. (1882)
  • Cerioporus umbellatus (Pers.) Quél. (1888)
  • Pocillaria umbellata (Pers.) O. Kuntze (1891)
  • Grifola umbellata (Pers.) Pilát (1934)

DescriereModificare

 
Bres.: P. umbellatus

Specia se dezvoltă dintr-un sclerot subteran, asemănător unei trufe, cu scoarță neagră și tramă albă de 10-15 cm lungime într-un singur trunchi, din care se formează o multitudine de ciupercuțe rotunjoare cu aspect general umbeliform ramificat. Corpul fructifer poate atinge până la 20-40 (50) cm în diametru cu o greutate de 2-10 kilograme.

Descrierea unei ciuperci solitare:

  • Pălăria: are un diametru de (1) 2-4 (5) cm, este inițial cărnoasă, fragilă, cu suprafața convexă și rotunjoară, la maturitate plată, subțire, ombilicală în mijloc, căpătând la bătrânețe formă de pâlnie precum o margine ondulată și fisurată. Cuticula este la început fin scămoasă, dar foarte repede în plus striată radial, fiind de colorit variabil, de la palid galben peste galben-maroniu până la gri-brun.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt foarte scurte și decurente pe picior, nu rar până la baza aceluia, fiind de culoare albă. Porii, de asemenea albi, sunt inițial mici și rotunjori, devenind la bătrânețe unghiulari.
  • Sporii: sunt elipsoidali, netezi și hialini (translucizi), cu o mărime de 8-11 x 3-4 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: este foarte scurt, cu o înălțime de 3-5 cm și o lățime de 0,5-0,8 cm, fiind alb până crem, fragil până fibros, plin, aproape mereu alipit central de pălărie și îngroșat spre trunchiul principal.
  • Carnea: este albă și nu se decolorează după tăiere, fiind la început fragilă, devenind la maturitate din ce în ce mai fibroasă. Are un miros făinos, cu gust savuros ca de nuci în tinerețe, dar neplăcut și amar la bătrânețe. Ciuperca se strică destul de repede și emite atunci un miros dezgustător.[4][5]

ConfuziiModificare

Datorită aspectului său buretele poate fi confundat numai cu puține alte specii neotrăvitoare cum sunt: Bjerkandera adusta (necomestibil),[6] Grifola frondosa (comestibil),[7] Grifola intybacea sin. Polyporus intybaceus (comestibil)[8] sau Meripilus giganteus (comestibil).[9]

Specii asemănătoare în imaginiModificare


ValorificareModificare

Bureții iepurești sunt de consumat numai în stadiu tânăr, pentru că cu bătrânețea devin fibroși cu gust neplăcut și amar. Ei pot fi preparați ca Pleurotus ostreatus (păstrăvul de fag), fiind însă mai aromatici, de asemenea în combinare cu șuncă afumată și cognac, asemănător foalelor vacii (Grifola frondosa).[10]

În tradiția chineză (numite: Zhu ling, Hei zhu ling sau Zhu ling jun) și japoneză (numite: Chorei), sclerotul acestui soi este considerat folositor sănătății. Dar majoritatea comercianților vând preparate făcute din ciuperca nonsubterană, având astfel nici un fel de folos.[11]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 520, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2, 3
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 554-555, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 544-545, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 562-563, ISBN 3-405-12081-0
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 552-553, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 550-551, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 123-124, ISBN 3-453-40334-7
  11. ^ Jurnalul der Tintling

BibiliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto vol. 1-3 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externeModificare