Leonida Neamțu

scriitor român
(Redirecționat de la Leonida Neamtu)
Leonida Neamțu
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Soroca, județul Soroca, România[2] Modificați la Wikidata
Decedat (57 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Cluj-Napoca, România[3] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Leonida Neamțu (n. , Soroca, județul Soroca, România – d. , Cluj-Napoca, România) a fost un poet și prozator român.[4][5]

Biografie

modificare

Fiul protopopului Vladimir Neamțu și al Ecaterinei (n. Panov), prof. Clasele primare la Vișeu (1941-1945) și gimnaziul la Sighet (1945-1949). Între 1951 și 1953 urmează secția rusă a Facultății de Filologie a Universității din Cluj. În același an este angajat la „Steaua“, de către A. E. Baconsky (mentorul spiritual al scriitorului). Debutează cu poezie în „Almanahul literar“ (1952), iar editorial cu volumul de versuri „Cântecul constelației“ (1960), căruia îi urmează placheta „Ochii“ (1962).

Scriitorul se consacră apoi romanelor polițiste și de aventuri, multe apărute în colecții de profil („Aventura”, „Sfinx”, „Cutezătorii”,„Fantastic club”, „Scorpionul”), devenind, prin cele peste treizeci de cărți, unul dintre cei mai prolifici autori ai generației sale: „Celălalt prezent“ (1965); „Toporul de argint“ (1964; ed. II, 1967); „Frumusețea pietrei nevăzute“ (1965); „Aventură și contraaventură“ (1966); „Acolo unde vântul rostogolește norii“ (vol. I-II, 1966); „Febră de origine necunoscută“ (1967); „Chirie pentru speranță“ (1968); „Înotătorul rănit“ (1969); „Terra-Orr“ (1969); „Știi, Lavinia, caracatițele...“ (1970); „Moartea e ca o floare de «Nu-mă-uita»“ (1970); „Teroare pentru colonel“ (1971); „Jurnalul oficial al misiunii Scorbowsky, cele patru caiete și contrajurnalul“ (1971); „Acoperiș cu demoni“ (1973); „Casa Isolda sau cutremurul“ (1973); „Blondul împotriva umbrei sale“ (1973); „Norii de diamant“ (1974); „Speranță pentru Marele Vis“ (1975); „Comoara locotenentului Balica“ (1975); „O meserie de premiant“ (1977); „Când moare inamicul cel mai bun“ (1977); „Narațiuni detective într-un tempo clasic, monoton“ (1978); „La Goulue dansează cu Chocolat“ (1979); „Speranță pentru speranță“ (1980); „Strania poveste a Marelui Joc“ (1982); „Legenda cavalerilor absenți“ (1984); „Balada Căpitanului Haag“ (1984); „Orhidee pentru Marifelis“ (1986); „Curbura dublă a infinitului“ (1988); „Sferele infinitului“ (1990); „Deodată, inevitabilul…“ (1990).

Câteva titluri sunt dedicate copiilor: „Întoarcerea focului“ (1964); „Frumusețea pietrei nevăzute“ (1965); „Acolo unde vântul rostogolește norii“ (1966); „Comoara locotenentului Balica“ (1975; Premiul „Pana de aur”, acordat de revista „Cutezătorii“, în 1976).

Un roman cvasimemorialistic este „Legenda cavalerilor absenți“ (1984).

A colaborat la „Tânărul scriitor“, „Almanahul literar“, „Steaua“, „Tribuna“, „Luceafărul“ etc.

Opera literară

modificare

Lista lucrărilor lui Leonida Neamțu ordonate cronologic:

  1. ^ a b Leonida Neamțu, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  2. ^ Leonida NEAMTU - Uniunea Scriitorilor din România 
  3. ^ Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Cluj 
  4. ^ Leonida Neamțu, goodreads.com. Accesat la 15 noiembrie 2019
  5. ^ Leonida Neamțu, isfdb.org. Accesat la 15 noiembrie 2019
  6. ^ Aventură și contraaventură, printrecarti.ro. Accesat la 15 noiembrie 2019
  7. ^ Febră de origine necunoscută, isfdb.org. Accesat la 15 noiembrie 2019
  8. ^ Blondul împotriva umbrei sale, isfdb.org. Accesat la 15 noiembrie 2019
  9. ^ Blondul împotriva umbrei sale, isfdb.org. Accesat la 15 noiembrie 2019
  10. ^ Sferele infinitului, isfdb.org. Accesat la 15 noiembrie 2019

Legături externe

modificare