Wikipedia

Lepiota lilacea

specie de ciupercă

Lepiota lilacea (Giacomo Bresadola, 1892) din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Lepiota[1][2] este o specie de ciuperci saprofite, ce descompune resturi vegetale, fiind suspectă și probabil otrăvitoare. O denumire populară nu este cunoscută. Specia trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, preponderent de la câmpie la deal, pe sol preferat bogat în nutrienți prin iarbă, în grupuri mai mari, de obicei în afara pădurilor de foioase și mixte, mai mult la marginea lor și a drumurilor precum în grădini, ogoare, pajiști și parcuri. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Lepiota lilacea
Genul Lepiota, specia L. lilacea
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Lepiota
Specie: L. lilacea
Nume binomial
Lepiota lilacea
Bres. (1892)
Sinonime
  • Lepiotula lilacea (Bres.) Wasser (1976)
  • Lepiota lilacea var. pallida Bon, Migl. & Cherubini (1989)
  • Lepiota lilacea f. zondercystiden Bon, Migl. & Cherubini (2000) Kelderman (1994)
  • Lepiota lilacea f. pallida Bon, Migl. & Cherubini (2000)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Numele binomial a fost determinat de renumitul micolog italian Giacomo Bresadola drept Lepiota lilacea, publicat în volumul 2 al operei sale Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati din 1892.[5] Acest taxon reprezintă și numele curent valabil (2020). Toate celelalte denumiri sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite sunt neglijabile.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină lilaceus=slab violet, de culoarea liliacului).[6]

Descriere

modificare

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[7]

 
Bres.: Lepiota lilacea
  • Pălăria: are un diametru de 3-5 (7)cm, este uscată, destul de subțire, inițial emisferică, repede conică, apoi luând forma de clopot și devenind în sfârșit ondulat aplatizată cu rupturi la margine, uneori cu un gurgui mic central. Cuticula albicioasă, foarte slab violetă, este presărată cu o mulțime de solzi mai mari și mai mici, aranjați concentric și înmulțiți spre mijloc, de un colorit variabil, în centru de obicei mai închis, care poate fi gri-brun, brun-roșcat, castaniu, negricios, nu rar cu nuanțe liliaceu-purpurii.
  • Lamelele: sunt libere, spațiate, bulboase și destul de groase, cu lameluțe intercalate, muchiile albicioase fiind alb-flocoase. Coloritul, pentru lung timp albui, devine la bătrânețe palid crem până crem-gălbui.
  • Piciorul: are o lungime de 4-5cm, având un diametru de 0,3-0,6cm, este cilindric, adesea îndoit, numai foarte puțin îngroșat la bază, inițial plin, apoi gol pe dinăuntru. Suprafața inițial fibros-cleioasă, în vârstă golașă, este în tinerețe albicioasă, mai târziu de un roz-liliaceu nu prea puternic, spre bază vinaceu. Prezintă un inel pielos, crescător, destul de pronunțat care este pe partea de sus alb, iar pe dedesubt violet închis cu marginea gri-rozalie.
  • Carnea: este destul de subțire și moale, albă, spre bază roșiatică având un miros inițial imperceptibil, apoi slab fructuos, precum un gust plăcut.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii foarte mici, netezi, elipsoidali și ascuțiți într-un vârf, sunt hialini, (translucizi) granulați în interior, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), având o mărime de 4-5 x 2-2,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile pediculate în formă de măciucă poartă câte 4 sterigme fiecare și măsoară 20-25 x 6-8 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) clavate, rotunjite la capăt și pediculate sunt asemănător de mari.[8]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]
  •  
    L. lilacea, pălărie, lamele și picior
  •  
    L. lilacea tinere, mature și bătrâne

Confuzii

modificare

Lepiota lilacea poate fi confundată cu specii ale genului preponderent otrăvitoare sau chiar letale, cum sunt de exemplu: Lepiota boudieri,[9] Lepiota brunneoincarnata (letală),[10] Lepiota castanea (letală),[11] Lepiota clypeolaria,[12] Lepiota cristata,[13] Lepiota eriophora (miros aromatic, de ciuperci),[14] Lepiota erminea (necomestibilă),[15] Lepiota felina,[16] Lepiota helveola,[17], Lepiota hystrix (necomestibilă),[18] Lepiota kühneri (letal)[19] + imagini, Lepiota magnispora,[20] Lepiota ochraceofulva (suspectă, probabil otrăvitoare),[21] Lepiota perplexa,[22][23] Lepiota pseudolilacea sin. Lepiota pseudohelveola (letală)[24] sau Lepiota subincarnata (letală).[25]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !!Lepiota boudieri!!
  •  
    !!!Lepiota brunneoincarnata!!!
  •  
    !!!Lepiota castanea!!!
  •  
    !!Lepiota clypeolaria!!
  •  
    !!Lepiota cristata!!
  •  
    !!Lepiota eriophora!!
  •  
    !Lepiota erminea!
  •  
    !!Lepiota felina!!
  •  
    !!!Lepiota helveola!!!
  •  
    !Lepiota hystrix!
  •  
    !!Lepiota magnispora!!
  •  
    !!Lepiota ochraceofulva!!
  •  
    !!Lepiota perplexa!!
  •  
    !!!Lepiota pseudolilacea sin. Lepiota pseudohelveola!!!
  •  
    !!!Lepiota subincarnata!!!

Valorificare

modificare

Specia destul de mică nu este atractivă, singur în cea ce privește calitatea cărnii. Nu există detalii suplimentare despre otrăviri cu Lepiota lilacea, dar nu este în niciun caz mai puțin periculoasă, deși are un miros și gust plăcut. Trebuie stat departe de ciupercile acestui gen cu pălării mai mici, pentru că între ele există unele mortale care conțin toxinele ale Amanita phalloides.[26]

Cele mai multe specii ale genului Lepiota sunt otrăvitoare sau letale și numai greu de deosebit. De aceea: nu culegeți aceste ciuperci, nu le ingerați și nici măcar nu le gustați!

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 286-287, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2, seria 8-10, Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 3
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 692, ISBN 3-468-07202-3
  7. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 39 - 1
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 150-151, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 28-29 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Charles Horton Peck: „Lepiota eriophora”, în: „Bulletin of the Torrey Botanical Club”, nr. 30, 1903, p. 95
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 44-45 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 32-33, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  20. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 280-281, ISBN 978-3-440-13447-4
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 28-29 - 1, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ Henning Knudsen: „A Revision of Lepiota sectio Echinatae and Amiloideae in Europe”, în: „Botanisk Tidsskrift nr. 75, 1981, p. 137
  23. ^ Mycobank 2
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 44-45, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ 123 Pilzsuche

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Hans Kothe, Erika Kothe: „Pilzgeschichten: Wissenswertes aus der Mykologie”, Editura Berlin-Heidelberg 1996, ISBN 978-3-540-61107-3
  • German Josef Krieglsteiner, Siegfried Künkele: „Verbreitungsatlas der Grosspilze Deutschlands (West)”, , Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 1991, p. 471, ISBN 978-3-8001-3318-5
  • M. E. Noordeloos, Thomas W. Kuyper, E. C. Vellinga (ed.): „Flora Agaricina Neerlandica - Lepiota”, vol. 5, Editura Swets & Zeitlinger B. V., Lisse 2001, p. 140, ISBN 90-5410-495-3

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lepiota_lilacea&oldid=14659132