Wikipedia

Lepiota castanea

specie de ciupercă

Lepiota castanea (Lucien Quélet, 1881) din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Lepiota[1][2] este o specie saprofită de ciuperci letale. O denumire populară nu este cunoscută. Soiul trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, nu prea răspândit, de la câmpie la munte, pe sol preferat bogat în nutrienți, numai rar solitar, preponderent în grupuri, în păduri de conifere, foioase și mixte, sub fagi și molizi, la marginea lor și a drumurilor, dar, de asemenea, prin parcuri și grădini, adesea pe lângă tufe de mure și urzici, chiar și pe un așternut de frunze sau ace. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Lepiota castanea
Genul Lepiota, specia L. castanea
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Lepiota
Specie: L. castanea
Nume binomial
Lepiota castanea
Quél. (1881)
Sinonime
  • Mastocephalus castaneus (Quél.) O.Kuntze (1891)
  • Lepiota ignicolor Bres. (1892) [?, vezi sub taxonomie]
  • Lepiota rufidula Bres. (1902)
  • Lepiota ignicolor f. gracilis Locq. (1945)
  • Lepiota ignipes Locq. (1952)
  • Lepiota ignipes (Locq.) Bon (1978)
Modifică text Consultați documentația formatului


Taxonomie

modificare
 
Lucien Quelet

Numele binomial a fost determinat drept Lepiota castanea de renumitul micolog francez Lucien Quélet în volumul 9 al jurnalului științific Comptes Rendus de l´Association Française pour l´Avancement des Sciences din 1881,[5] fiind și numele curent valabil (2020).

Taxonul pentru specia Lepiota ignicolor, descris de cunoscutul micolog italian Giacomo Bresadola în volumul 2 al operei sale Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati (scrisă în limba latină) din 1892,[6] este văzut de Index Fungorum sinonim al speciei aici descrise,[1] dar majoritatea autorilor precum comitetul de nomenclatură Mycobank[7] o desemnează drept soi independent.

Toate celelalte denumiri sunt acceptate sinonim, dar, nefiind folosite, sunt neglijabile.

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină castaneus=castaniu).[8]

Descriere

modificare
 
Lange: Lepiota castanea
  • Pălăria: cu marginea slab franjurată are un diametru de 3-5 (7)cm, este destul de subțire, inițial conică, apoi convex cocoșată cu rupturi, iar în sfârșit aplatizată precum clar deprimată în centru și ondulată la periferie. Cuticula slab gălbuie este învelită inițial într-un strat vălurat și aspru brun-portocaliu, care se rupe repede, formând o mulțime de solzi fibroși roșu-maronii, castanii până aproape brun-negricioși, orânduiți în zone concentrice, coloritul fiind în centru mai închis.
  • Lamelele: sunt ceva spațiate, nu prea groase și bulboase spre tijă, cu lameluțe intercalate și muchii albicioase slab dințate, seamănă să fie libere, dar, într-adevăr, strâmt aderate la picior. Coloritul pentru lung timp alb până crem-albicios devine la bătrânețe slab maroniu, nu rar cu pete de aceiași culoare. După apăsare se decolorează brun.
  • Piciorul: dezvoltă o lungime de 3-5 (6)cm, având un diametru de 0,4-0,6cm, este fibros, fragil, cilindric, central gol pe dinăuntru, cu o bază numai puțin bulboasă. Prezintă o zonă inelară trecătoare albicioasă. Coaja foarte subțire este în partea de sus netedă crem-albicioasă până bej, iar în cea de jos, spre bază, palid maronie și fibros solzoasă. În vârstă sau la apăsare capătă pete brune.
  • Carnea: este destul de subțire și moale, în pălărie și la bază albă, în picior ușor ocru până brun-portocalie, străbătută de fibrile brun-albicioase, având un miros ierbos, puțin dulcișor, plăcut fructuos, asemănător unui măr verde, care devine la bătrânețe respingător, asemănător Lepiota aspera, însă mai slab, gustul fiind blând de ciuperci. Nu gustați niciodată buretele pentru că este foarte toxic.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii au o formă alungită în formă de glonț, fiind pintenați lateral, hialini, (translucizi) granulați în interior, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), dextrinoizi cu reactivul lui Melzer, având o mărime de 10-13 x 3,4-4,5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate și pediculate poartă câte 4 sterigme fiecare și măsoară 30-35 x 7-8 microni. Cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) de 28-32 x 5-8 microni cu fibule sunt utriforme, cilindrice până pântecos-cilindrice, mai deloc clavate și înghesuite dens. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu hife septate, pigmentate brun, și ele cu fibule, sunt cilindrice cu un aspect de furtun și măsoară aproximativ 150-200 x 10-20 microni.[9][10][11][12]
  • Reacții chimice: carnea buretelui se decolorează cu tinctură de Guaiacum albastru.[13]
  •  
    L. castanea, pălărie
  •  
    L. castanea mai tânără
  •  
    L. castanea bătrână

Confuzii

modificare

Lepiota castanea poate fi confundată cu alte specii ale genului preponderent otrăvitoare sau chiar letale, cum sunt de exemplu: Lepiota boudieri,[14] Lepiota brunneoincarnata (letală),[15] Lepiota clypeolaria,[16] Lepiota cristata,[17] Lepiota eriophora (miros aromatic, de ciuperci),[18] Lepiota felina,[19] Lepiota helveola[20], Lepiota hystrix (necomestibilă),[21] Lepiota ignivolvata (comestibilă),[22] Lepiota kühneri (letal)[23] + imagini, Lepiota lilacea,[24] Lepiota magnispora,[25] Lepiota ochraceofulva (suspectă, probabil otrăvitoare),[26] Lepiota perplexa,[27][28] Lepiota pseudolilacea sin. Lepiota pseudohelveola (letală),[29] Lepiota subincarnata (letală)[30] sau cu Cystoderma amianthinum (comestibil),[31] Cystoderma carcharias (necomestibil),[32] și Cystodermella cinnabarina (comestibilă).[33]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Cystoderma amianthinum
  •  
    !Cystoderma carcharias!
  •  
    Cystodermella cinnabarina
  •  
    !!Lepiota boudieri!!
  •  
    !!!Lepiota brunneoincarnata!!!
  •  
    !!Lepiota clypeolaria!!
  •  
    !!Lepiota cristata!!
  •  
    !!Lepiota eriophora!!
  •  
    !!Lepiota felina!!
  •  
    !!!Lepiota helveola!!!
  •  
    !Lepiota hystrix!
  •  
    Lepiota ignivolvata
  •  
    !!Lepiota lilacea!!
  •  
    !!Lepiota magnispora!!
  •  
    !!Lepiota ochraceofulva!!
  •  
    !!Lepiota perplexa!!
  •  
    !!!Lepiota pseudolilacea sin. Lepiota pseudohelveola!!!
  •  
    !!!Lepiota subincarnata!!!

Valorificare

modificare

Deși nu de mărime semnificativă, ciuperca apare destul de atractivă datorită mirosului și gustului plăcut, fiind însă letală, pentru că conține α-amanitină în doze mari care cauzează așa numitul sindrom faloidian, provocând astfel, chiar ingerată doar în cantități mici, intoxicații grave și daune organice, în special ale ficatului. α-Amanitina diferă în structura ei numai în azotul amidic a reziduurilor de asparagină de β-amanitină, iar de γ-amanitina doar într-o grupare hidroxilă. Aceștia sunt, de asemenea, compuși solvabil în apă, rezistenți la căldură, care nu pot fi distruși în tractul gastrointestinal uman și blochează formarea de proteine noi în celule de aceeași eficacitate. Aceasta înseamnă că α-amanitinele, împreună cu cele β- și γ precum altelor, contează cu drept ca ingredientele active cele mai periculoase care apar în mod natural.[34] Doza letală de amanitină la om este de 0,1 miligrame pe kilogram de greutate corporală, pentru o persoană de 70 kilograme adică aproximativ 7 miligrame. Această cantitate este conținută în mai puțin de 35 de grame de ciuperci proaspete.[35][36]

Primele simptome provocate de amanitină sunt de natură gastrointestinală care includ greață severă precum diaree și vărsături violente. Ele apar de obicei numai 8 până 12 ore după consum, uneori abia după 24 sau chiar 48 de ore. În toate cazurile este prea târziu de a mai interveni în mod eficient, de exemplu prin pomparea stomacului. Simptomele se pierd în timp de două-trei zile, pentru a dezvolta apoi aproape mereu, aproximativ cinci zile după ingerare, o insuficiență hepatică completă (coma hepaticum) dar și o insuficiență renală precum deteriorarea pancreasului și a inimii sunt posibile.[35] Astăzi se face o transfuzie cu antidotul Antanamid,[37] câștigat din Amanita phalloides care conține această substanță în cantități mici. Din 1977 substanța este produsă artificial.[38] De asemenea se tratează cu preparatul Sibilin, în lipsă de acesta cu penicilina G. Dacă tratamentul ar fi fost zadarnic, speranța unei persoane infectate rămâne doar în transplantația unui ficat.[39][40]

Cele mai multe specii ale genului Lepiota sunt otrăvitoare sau letale și numai greu de deosebit. De aceea: nu culegeți aceste ciuperci, nu le ingerați și nici măcar nu le gustați!

Note

modificare
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 99, ISBN 978-1-4454-8404-4
  5. ^ Lucien Quélet: „Lepiota castanea”, în: „Comptes rendus de l'Académie des Sciences (CRAS)”, vol. 9, 1881, p. 661
  6. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 2, Editura J. Zippel, Trento 1892, p. 3
  7. ^ Mycobank 2
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 172, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. I, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1927, p. + tab. 39 - 2
  10. ^ M. Enderle, G. J. Krieglsteiner: „Die Gattung Lepiota (Pers.) S. F. Gray emend Pat. in der Bundesrepublik Deutschland (Mitteleurops)”, în jurnalul micologic „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 5, nr. 1, 1989, p. 54
  11. ^ „Berichte der Bayerischen Botanischen Gesellschaft zur Erforschung der heimischen Flora”, Editura asociației, München 1976, p. 116
  12. ^ Mycopedia CH
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 183, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 150-151, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 28-29 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Charles Horton Peck: „Lepiota eriophora”, în: „Bulletin of the Torrey Botanical Club”, nr. 30, 1903, p. 95
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 36-37, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 32-33, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 280-281, ISBN 978-3-440-13447-4
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 28-29 - 1, ISBN 88-85013-46-5
  27. ^ Henning Knudsen: „A Revision of Lepiota sectio Echinatae and Amiloideae in Europe”, în: „Botanisk Tidsskrift nr. 75, 1981, p. 137
  28. ^ Mycobank 2
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 44-45, ISBN 88-85013-37-6
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  31. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 40-41, ISBN 88-85013 46-5
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 150-151 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 50-51 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Hans W. Kothe, Erika Kothe: „Pilze eine unterhaltsame Einführung in die Mykologie”, Editura LIT Verlag, Münster, 2010, p. 27, ISBN 978-3-643-10914-9
  35. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 58-78, ISBN 3-405-11774-7
  36. ^ Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, p. 14-18, ISBN 3-8068-0215-7
  37. ^ 4. Ciuperci otrăvitoare în Austria, p. 27[nefuncțională]
  38. ^ Ingrid Schneider: „ Das Europäische Patentsystem - Wandel von Governance durch Parlamente und Zivilgesellschaft”, Editura Campus Verlag GmbH, Frankfurt, New York 2010, p. 230-231, ISBN 978-3-593-39306-3
  39. ^ Matthias Brockstedt, Reinhard Bunjes, Ursula Oberdisse: „Vergiftungen im Kindesalter”, Editura Georg Thieme, Stuttgart 2003, p. 244-246, ISBN 3-13-129814-6
  40. ^ Pilzvergiftung

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas”, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lepiota_castanea&oldid=15691326