Lepiota subincarnata

specie de ciupercă

Lepiota subincarnata (Jakob Emanuel Lange, 1940), sin. Lepiota josserandii (Marcel Bon și Jacques Boiffard, 1975), din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Lepiota[1][2] este o specie saprofită de ciuperci letale. O denumire populară nu este cunoscută. Specia răspândită, dar nu prea frecventă, trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, de la câmpie la deal, pe sol călduros și umed ierbos, cu drag între urzici, izolată sau în grupuri mai mici, în păduri de foioase și mixte, la marginea lor precum prin pajiști, parcuri și grădini, deseori în apropierea de arini și salcii. Timpul apariției este din (mai) iunie până în noiembrie.[3][4]

Lepiota subincarnata sin.

Lepiota josserandii

Lepiota subincarnata J.E. Lange 179582.jpg
Genul Lepiota, specia L. subincarnata
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Lepiota
Specie: L. subincarnata
Nume binomial
Lepiota subincarnata
J.E.Lange (1940)
Sinonime
  • Lepiota josserandii Bon & Boiffard (1975)
  • Lepiota josserandii var. rosabrunnea Raithelh. (1988)
  • Leucoagaricus josserandii (Bon & Boiffard) Raithelh. (1989)
  • Leucoagaricus rosabrunneus (Raithelh.) Raithelh. (1989)
  • Lepiota subincarnata var. josserandii (Bon & Boiffard) Andreas Gminder
Toxic.png

TaxonomieModificare

Numele binomial, care este și taxonul valabil în prezent (2020), a fost determinat drept Lepiota subincarnata de micologul danez Jakob Emanuel Lange în volumul 5 al operei sale Flora Agaricina Danica din 1940.[5] De asemenea, specia este descrisă în multe cărți micologice sub denumirea Lepiota josserandii, creată de micologii francezi Marcel Bon și Jacques Boiffard în 1975, ce se poate verifica în volumul 90 al jurnalului micologic Bulletin de la Société Mycologique de France.[6] Celelalte sinonime (vezi infocaseta) nu sunt folosite.

Epitetul este derivat din cuvintele latine (latină sub=cam, destul de, (în) jos, sub, printre, mai dedesubt etc.),[7] și (latină incarnatus=încarnat, devenit ca carnea),[8] adică slab carneu, datorită aspectului buretelui.

DescriereModificare

 
Lange: Lepiota subincarnata
  • Pălăria: inițial conică cu marginea franjurată și albă, apoi convexă și slab cocoșată, mai târziu aplatizată și la bătrânețe nu rar puțin adâncită, are un diametru de 3-5 (7)cm, este, pentru mărimea ei, destul de groasă, îndeosebi în centru. Cu avansarea în vârstă are însușirea de a rupe, începând la margine. Suprafața albicioasă este presărată de mulți solzi mici dispuși în zone concentrice, fiind de un colorit roz, carneu până brun-rozaliu, în mijloc adesea mai închis, aproape brun.
  • Lamelele: libere, subțiri și îndesate, de acea la început deseori ondulate, sunt bulboase, cu lameluțe intercalate și de un colorit alb până alb-gălbui cu nuanțe de roz. Muchiile netede, albe au și ele nu rar o tentă rozalie. În stadiul timpuriu al evoluției, lamelele sunt acoperite de un văl parțial alb și fin. Nu se decolorează după o leziune.
  • Piciorul: dezvoltă o lungime de 3-8cm, având un diametru de 0,5-0,8cm, este cilindric, uneori slab îndoit, cu o bază numai puțin bulboasă, plin, dar la bătrânețe tubular gol pe dinăuntru. Prezintă o zonă inelară fibroasă repede trecătoare. Coaja este de acolo în sus netedă, iar în jos, spre bază, poartă solzi largi și șerpuiți de culoare mai închisă rozalie până brun-rozalie care sunt resturi ale vălului parțial.
  • Carnea: albicioasă și la bază roz-maronie, ce nu se decolorează după o tăiere, este destul de fermă și groasă pentru mărimea ei, având un miros inițial imperceptibil, apoi dulcișor aromatic și fructuos, devenind la bătrânețe neplăcut (slab ca gaz de iluminat) precum un gust blând, ceva de ciuperci. Nu gustați niciodată buretele pentru că este foarte toxic![3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii netezi, cu pereți subțiri, ovoidali până elipsoidali sunt hialini, (translucizi), granulați în interior, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), puternic dextrinoizi cu reactivul lui Melzer, iar incolori până palid gălbui într-o soluție de hidroxid de potasiu cu 5%, având dimensiunea de 6-7,5 × 3,5-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cilindrice până sub-clavate cu un conținut uleios poartă câte 2-4 sterigme fiecare și măsoară 19,5-28,5 × 7-8,5 microni.

Cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) de 15-25 (30) x 5,8-9 (12) microni în formă de măciucă sunt rotunjite în vârf. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) translucide până deschis brune, cu hife terminale translucide sau pigmentate deschis maroniu, orânduite vertical sau ascendente, sunt alungit cilindrice în formă de sabie și măsoară 134-318 × 8 (10,5)-12 (13) microni, neavând elemente clavate la bază. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului), alungit clavate sau în formă de furtun, măsoară 50-190 x 8-15 microni. Toate cistidele poartă fibule.[9][10]

  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]

ConfuziiModificare

Lepiota subincarnata poate fi confundată cu alte specii preponderent letale sau otrăvitoare ale genului, cum sunt de exemplu: Lepiota boudieri,[11] Lepiota brunneoincarnata (letală).[12] Lepiota castanea (letală),[13] Lepiota clypeolaria,[14] Lepiota cristata,[15] Lepiota eriophora (miros aromatic, de ciuperci),[16] Lepiota felina,[17] Lepiota helveola (otrăvitoare,[18] Lepiota hystrix (necomestibilă),[19] Lepiota kühneri (letal)[20] + imagini, Lepiota lilacea,[21] Lepiota magnispora,[22] Lepiota ochraceofulva (suspectă, probabil otrăvitoare),[23] Lepiota perplexa,[24][25] Lepiota pseudolilacea sin. Lepiota pseudohelveola (letală),[26] sau cu Cystodermella cinnabarina (comestibilă).[27]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

În Anglia, ciuperca nu poartă degeaba porecla "Fatal Dapperling" (un tip mic spilcuit și fatal).[28] Ea conține nu numai α-amanitina, ci, de asemenea, β- și γ-amanitina în doze mari, fiind astfel tot astfel de toxică și mortală ca Amanita phalloides.[29][30][31]

Cele mai multe specii ale genului Lepiota sunt otrăvitoare sau letale și numai greu de deosebit. De aceea: nu culegeți aceste ciuperci, nu le ingerați și nici măcar nu le gustați!

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ a b c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 286-287, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  5. ^ Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 5, Editura Recato AS, Copenhaga 1940, p. V (supliment), tab. 13
  6. ^ Marcel Bon & Jacques Boiffard: „Lepiota josserandii”, în: „Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. 90, nr. 4, Paris 1975, p. 289
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1138, ISBN 3-468-07202-3
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 583, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ M. Enderle, G. J. Krieglsteiner: „Die Gattung Lepiota (Pers.) S. F. Gray emend Pat. in der Bundesrepublik Deutschland (Mitteleurops)”, în jurnalul micologic „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 5, nr. 1, 1989, p. 95-96
  10. ^ A. Razaq, E. C. Vellinga, S. Ilyas & A. N. Khalid: „Lepiota brunneoincarnata and L. subincarnata: distribution and phylogeny”, în: „Mycotaxon”, vol. 126, octombrie-noiembrie 2013, p. 137, ISSN 0093-4666
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 150-151, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 28-29 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 38-39, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 148-149 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Charles Horton Peck: „Lepiota eriophora”, în: „Bulletin of the Torrey Botanical Club”, nr. 30, 1903, p. 95
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 42-43, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 142-143, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 32-33, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 46-47 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 280-281, ISBN 978-3-440-13447-4
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 28-29 - 1, ISBN 88-85013-46-5
  24. ^ Henning Knudsen: „A Revision of Lepiota sectio Echinatae and Amiloideae in Europe”, în: „Botanisk Tidsskrift nr. 75, 1981, p. 137
  25. ^ Mycobank 2
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 44-45, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 50-51 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  28. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
  29. ^ DGfM
  30. ^ Mycopedia CH
  31. ^ https://www.123pilzsuche.de/daten/details/FleischrosaSchirmling.htm Pilzsuche]

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas”, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 99, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare