Wikipedia

Napoleon al III-lea al Franței

conducător
(Redirecționat de la Louis-Napoléon Bonaparte)
Napoleon al III-lea
Alexandre Cabanel 002.jpg
Date personale
Nume la naștereCharles Louis Napoléon Bonaparte Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Paris, Primul Imperiu Francez[5][6][7][8] Modificați la Wikidata
Decedat (64 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Greater London, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei[7] Modificați la Wikidata
Înmormântat Sarcophagus of Emperor Napoleon III[*][[Sarcophagus of Emperor Napoleon III (tomb in Farnborough, Rushmoor, England, UK)|​]] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (septicemie) Modificați la Wikidata
PărințiLouis Bonaparte
Hortense de Beauharnais Modificați la Wikidata
Frați și suroriNapoleon Louis Bonaparte
Napoleon Charles Bonaparte
Charles de Morny[*]​ Modificați la Wikidata
Căsătorit cuEugenia a Franței (–) Modificați la Wikidata
CopiiLudovic Napoléon, Prinț Imperial
Eugène Bure[*][[Eugène Bure (diplomat francez)|​]]
Alexandre Bure[*][[Alexandre Bure ((1845-1882))|​]] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France (1794–1815, 1830–1974, 2020–present).svg Franța[9] Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
scriitor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriîmpărat al Franței[*]​
Familie nobiliară famille Bonaparte[*][[famille Bonaparte (imperial and royal European dynasty)|​]]
Primul Președinte al Franței
Domnie20 decembrie 1848–
2 decembrie 1852
PredecesorLouis-Eugène Cavaignac
ca șef de stat și al guvernului
SuccesorA Doua Republică Franceză
El însuși ca Împărat al Franței
Împărat al Franței
Domnie2 decembrie 1852–
4 septembrie 1870
PredecesorA Doua Republică Franceză
El însuși ca președinte al Franței
Ludovic Filip, Duce de Orléans a fost monarhul anterior ca Rege al Franței Monarhie abolită
A Treia Republică Franceză
Louis Jules Trochu ca președinte al Guvernului Apărării Naționale
Semnătură
Autograph of Louis-Bonaparte the third.png
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. 9 ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.

Viața timpurieModificare

 
"Cei patru Napoleon". Sus: Napoléon I și fiul său, Napoleon al II-lea, rege al Romei. Jos: Napoleon al III-lea și fiul său, Louis Napoléon, zis și Napoleon al IV-lea.

Napoleon al III-lea, cunoscut ca "Louis-Napoléon" înainte să devină împărat, a fost nepotul de frate al împăratului Napoleon I, fiul fratelui său, Louis Bonaparte, care s-a căsătorit cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoleon, Joséphine de Beauharnais. Paternitatea lui Louis-Napoléon a fost adusă în discuție. Louis-Napoléon însuși avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, deși mulți istorici au ajuns la concluzia că a fost conceput de Louis Bonaparte și Hortense.[10]

În timpul domniei lui Napoleon, părinții lui Louis-Napoléon au fost numiți rege și regină a statului marionetă al Franței, Regatul Olandei. După înfrângerea militară a lui Napoleon I, deportarea sa în 1815 și restaurarea monarhiei Bourbonilor în Franța, toți membrii dinastiei Bonaparte au fost forțați să plece în exil. Louis-Napoléon a ajuns în Elveția, unde a locuit cu mama sa la Castelul Arenenberg din cantonul Thurgau și în Germania, unde a frecventat gimnaziul de la Augsburg, Bavaria. Mai târziu s-a stabilit în Italia, unde, împreună cu fratele său mai mare, Napoléon Louis, au îmbrățișat politicile liberale și s-au implicat alături de Carbonari, o organizație care lupta împotriva dominației austriece în nordul Italiei.

La 17 martie 1831, în timp ce părăsea Italia, fugind din cauza unei represiuni privind activitatea revoluționară, fratele lui Louis-Napoléon, care suferea de rujeolă, a murit în brațele sale.[11] Mai târziu, experiențele sale din Italia, au avut un efect profund asupra politicii sale externe. Louis-Napoléon a călătorit în Franța, unde a fost rapid arestat și trimis în Anglia.

În acest timp, Franța a devenit din nou monarhie. Conform legii de succesiune stabilită de Napoleon când era împărat, Coroana trecea fiului său. Cunoscut de bonapartiști ca Napoleon al II-lea, acesta a trăit într-o închisoare virtuală la Viena sub numele de Ducele de Reichstadt. Următorul în linie era fratele mai mare a lui Napoleon, Joseph Bonaparte, urmat de Louis Bonaparte și de fiii lui. Deoarece Joseph nu avea moștenitori masculini și fratele mai mare a lui Louis-Napoléon a murit în 1831, moartea Ducelui de Reichstadt în 1832 l-a făcut pe Louis-Napoléon moștenitor al lui Napoleon. Unchiul său și tatăl său, relativ în vârstă atunci, l-au lăsat pe el lider activ al cauzei bonapartiste.

Louis-Napoléon s-a întors în Franța în octombrie 1836, și a încercat să inițieze la Strasbourg o lovitură de stat prin care să reinstaureze imperiul. A fost însă arestat și s-a întors în exil în Elveția. Când regele Franței, Ludovic-Filip, a cerut extrădarea sa, Elveția a refuzat să predea un om care a fost cetățean și membru al forțelor lor armate. Pentru a evita un război, Louis-Napoléon a părăsit Elveția pentru America Centrală. Între 1838 și 1839 Louis-Napoléon a stat la Londra. Astăzi, clădirea este numită "Casa Napoleon".

S-a întors în secret în Franța și a încercat o nouă lovitură de stat în august 1840, de această dată în Boulogne. În urma acestei tentative el a fost condamnat la închisoare pe viață. În timpul anilor de închisoare, a scris eseuri și pamflete. În 1844, unchiul său Joseph a murit. În cele din urmă, la 25 mai 1846 a evadat din fortăreață și s-a stabilit la Southport, Anglia. O lună mai târziu a murit tatăl său, Louis.

Louis-Napoléon a trăit în interiorul granițelor Regatului Unit până la revoluția din februarie 1848 din Franța. Ludovic-Filip a fost detronat și s-a proclamat republică. Acum se putea întoarce în Franța, ceea ce a și făcut imediat. Totuși, guvernul provizoriu, l-a considerat că distrage inutil atenția și a cerut plecarea lui[12] În aprilie a câștigat un loc în Adunarea Constituantă franceză pentru o nouă constituție. Nu a avut mari contribuții și ca orator public mediocru nu a reușit să impresioneze membrii săi. Unii chiar au crezut că, după ce a trăit în afara Franței aproape toată viața, vorbea franceza cu un ușor accent german.[13] Exilul său temporar din 1848 s-a dovedit a fi de bun augur pentru alegerile prezidențiale din decembrie când a fost capabil să-și îmbunătățească imaginea și l-a învins pe principalul său adversar, Louis-Eugène Cavaignac, care a condus represiunea împotriva clasei muncitoare din Paris.[14]

BiografiaModificare

 
Bustul lui Napoléon al III-lea amplasat în piața bucureșteană care îi poartă numele

După Revoluția din 1848 i-a fost permisă întoarcerea la Paris, unde a devenit deputat în Assemblée Nationale. În 20 decembrie 1848 Ch-L-Napoleon a fost ales președinte al Republicii Franceze, prin lovitura de stat din 2 decembrie 1851 el a primit titlul de "principe-președinte" și puteri dictatoriale. Exact după un an de la lovitura sa de stat și la 48 de ani de la încoronarea unchiului său, Ch-L-Napoleon a fost numit Napoleon al III-lea ca împărat al francezilor, pe data de 2 decembrie 1852. Investirea fusese validată de un plebiscit. Împăratul s-a căsătorit în 30 ianuarie 1853 cu contesa spaniolă Eugenie de Montijo, cu care a avut un fiu, pe Louis Napoleon.

Epoca celui de-al doilea Imperiu Francez este caracterizată de o industrializare rapidă și de modernizarea instituțiilor economice și administrative ale statului. După războiul din Crimeea (1854-1856) și implicarea în unificarea Italiei Franța a redevenit o mare putere europeană. După eșecul expediției militare din Mexic (1862-1867) și neputința sa de a evita conflictul cu Prusia renumele politic al lui Napoleon III a apus și nu a mai putut fi restabilit nici prin reformele liberale din 1869. În urma înfrângerii de la Sedan împăratul a căzut, pe data de 1 septembrie 1870, în captivitate germană și a fost închis în castelul Wilhelmshöhe din Kassel.

După eliberarea din detenție la data de 19 martie 1871, Napoleon III s-a stabilit la Chislehurst, unde a decedat la data de 9 ianuarie 1873.

Opera istoricăModificare

  • »Œuvres« (5 vol., 1854-69)
  • »Œuvres militaires« (1856)
  • »Histoire de Jules César« (2 vol., 1865-6)

NoteModificare

  1. ^ a b „Napoleon al III-lea al Franței”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Charles, Louis Bonaparte (în franceză), base Sycomore 
  3. ^ a b Napoleon III, SNAC, accesat în  
  4. ^ a b Charles Louis Napoleon Bonaparte, The Peerage, accesat în  
  5. ^ „Napoleon al III-lea al Franței”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ Наполеон III, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]​ 
  7. ^ a b Archivio Storico Ricordi, accesat în  
  8. ^ Archivio Storico Ricordi 
  9. ^ LIBRIS, , accesat în  
  10. ^ Bresler 1999, p. 37
  11. ^ Bresler 1999, p. 94–95
  12. ^ Randell, 1991, p. 73-74.
  13. ^ Encyclopædia Britannica, 1912
  14. ^ Randell, 1991, p.74

BibliografieModificare

  • Napoleon III, articol în Brockhaus'Kleines Konversations-Lexikon, vol. II, Mannheim 1911, p. 242.
  • „Napoleon III cel neiubit”, Lucian Boia, Editura Humanitas, 2008
  • Anceau, Eric, Napoléon III, un Saint-Simon à cheval, Paris, Tallandier, 2008.
  • Choisel, Francis, La Deuxième République et le Second Empire au jour le jour, chronologie érudite détaillée, Paris, CNRS Editions, 2015.
  • Girard, Louis Napoléon III, Paris, Fayard,1986.
  • Tulard, Jean (dir.), Dictionnaire du Second Empire, Paris, Fayard, 1995, 1348 p.

Legături externeModificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Napoleon_al_III-lea_al_Franței&oldid=15695879