Luceafărul (revistă fondată în 1958)

(Redirecționat de la Luceafărul (1958))
Pentru alte sensuri, vedeți Luceafărul (dezambiguizare).

Luceafărul a fost o revistă bilunară a Uniunii Scriitorilor din România, care a apărut în 15 iulie 1958, la București, ca o continuatoare a publicației „Tînărul scriitor”. În etapa de concept, acesteia i s-a spus „Miorița“, mai apoi fiind definitiv redenumită în „Luceafărul“.[1]

Revista „Tînărul scriitor”[2] fusese înființată în 1948 cu scopul declarat de formare instituționalizată a unei generații de tineri scriitori, necontaminați de ideologia burgheză[3], prin Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.

De la început, revista Luceafărul, care avea 12 pagini, și-a declarat scopul de a promova tinerii scriitori.

În anii 1970-1980 revista devenise „un organ de propagandă naționalist-comunistă”,[4] fiind văzută din exteriorul României ca fiind de extremă dreaptă.[5]

După 1989 revista Luceafărul a apărut într-o serie nouă, cu titlul „Luceafărul de dimineață”, inițiată de Laurențiu Ulici, devenit între timp și președinte al Uniunii Scriitorilor din România. După dispariția acestuia, publicația a fost condusă, până în noiembrie 2007, de prozatorul Marius Tupan.[6]

Redactori-șefi

modificare
  1. ^ Pe firul apei: Revista Tânărul scriitor
  2. ^ Răduț Bîlbîie Tânărul scriitor - o monografie, Editura Tritonic, 2005, ISBN: 973-733-023-4
  3. ^ Tanarul scriitor o monografie
  4. ^ MIRCEA DINESCU[nefuncțională], Alex. Ștefănescu, România Literară, anul 2000, numărul 48, accesat la 19 iunie 2013
  5. ^ David S. Wyman, Charles H. Rosenzveig, The World Reacts to the Holocaust, Johns Hopkins University Press, Baltimore and London, 1996, p. 245
  6. ^ Uniunea Scriitorilor – Reviste