Wikipedia

Lycoperdon utriforme

specie de ciupercă

Lycoperdon utriforme Pierre Bulliard, 1790), sin. Calvatia utriformis (Pierre Bulliard, 1790 ex Otto Jaap, 1918), din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Lycoperdon,[1][2] este o specie saprofită de ciuperci și, atât timp cât este tânără, comestibilă, denumită în popor mingea de puf,[3] buretele iepurilor[4] sau bășina calului. Soiul se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri argiloase sau nisipoase prin iarbă, locurile preferate fiind nu numai câmpiile semi-aride, ci, de asemenea, dar mai rar, pădurile sau marginile lor, crescând solitar sau în grupuri mai mici. Acolo, unde pășunile sunt gestionate intensiv, buretele este exterminat. Timpul apariției este din iunie până în octombrie (noiembrie).[5][6]

Lycoperdon utriforme sin.

Calvatia utriformis

Mingea de puf, buretele iepurilor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Lycoperdon
Specie: L. utriforme
Nume binomial
Lycoperdon utriforme
Bull. (1790)
Sinonime
  • Lycoperdon gemmatum Schaeff. (1774)
  • Lycoperdon caelatum Bull. (1789)
  • Lycoperdon bovista Pers. (1796)
  • Bovista utriformis (Bull.) Fr. (1829)
  • Utraria utriformis (Bull.) Quél. (1873)
  • Calvatia caelata (Bull.) Morgan (1890)
  • Calvatia utriformis (Bull.) Jaap (1918)
  • Handkea utriformis (Bull.) Kreisel (1989)
  • Bovistella utriformis (Bull.) Demoulin & Rebriev (2017)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Pierre Bulliard

Specia a fost pomenită de marele om de știință german Jacob Christian Schäffer chiar sub 3 denumiri (Lycoperdon areolatum, Lycoperdon echinatum, Lycoperdon gemmatum) în 1774,[7] indicele însă au fost prea nespecifice. De aceea, numele binomial acceptat este cel determinat de cunoscutul savant francez Pierre Bulliard publicat ca Lycoperdon utriforme în volumul 10 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume avec leurs propriétés, et leurs usages en medecine din 1790[8] (care descrise specia deja cu un an mai în urmă ca Lycoperdon caelatum).[9] Acest taxon este văzut cel valabil în prezent (2020) pe scară largă.

Dar, din păcate, se ceartă cea de privește numele generic și la această specie. Astfel comitetul de nomenclatură Mycobank o transferă la genul Calvatia conform publicației botanistului german Otto Jaap (1864-1922) din 1918 (!),[10] iar cel Index Fungorum îl declară drept Bovistella utriformis, referindu-se la articolul al micologilor Vincent Demoulin și Yuri A. Rebriev, de verificat în jurnalul botanic Lejeunia din 2017.[11]

Denumirea micologului german Hanns Kreisel (1937-2017) din 1989, anume Handkea utriformis[12] este găsită în special în articole anglo-americane, însă nu este acceptată de mulțimea micologilor.[13][14][15] Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar nefolosite.

Epitetul este derivat din cuvintele latine (latină uter=furtun pielos umflat) și (latină forma=figură, formă, personaj),[16] datorită aspectului.

Descriere

modificare
 
Bres.: Lycoperdon caelatum
  • Corpul fructifer: are o grosime 6-15 cm cu o înălțime maximă de 15 cm, având un aspect rotunjor sau ovoidal. Peridia exterioară (înveliș gros al corpului de fructificație la unele ciuperci[17] este de culoare albă, apoi gri, groasă (1 mm), cu suprafața de la aproape neted până la brăzdat în formă de mozaic care se sparge ușor ca o coajă de ou, la presiune și maturitate. Dedesubt se află o altă peridie, mai subțire, denumită Endoperidium sau diafragmă, de culoare gri-plumburie care se dizolvă mai târziu începând de la vârf, făcând astfel posibil eliberarea masei sporilor. Interiorul este la început de asemenea alb, apoi galben-verzui și în sfârșit brun-măsliniu, gleba uscând cu timpul, devenind praf (= sporii). În cele din urmă, în partea centrală se deschide un orificiu (opercul) neregulat prin care sunt eliberați sporii, având astfel posibilitatea de a fi răspândiți de vânt.
  • Piciorul: nu are picior veritabil, dar peridia se îngustează spre bază, rămânând în această zonă neted, dându-i astfel un aspect asemănător.
  • Carnea (gleba): este la exemplarele tinere fermă, compactă și albă. Gleba se decolorează însă repede, începând în centru, devenind din ce în ce mai brun-măslinie, mai întâi pufoasă și la sfârșit pulverulentă. Mirosul amintește ușor de fenol, fiind însă fugitiv, gustul exemplarelor tinere este plăcut.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori, netezi și destul de mici cu apicol, având o mărime de 4-5 microni. Pulberea lor este brun-măslinie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 15-22 x 8-9 microni. Prezintă hife sub-bazidiale hialine (translucide), variabile și septe legate precum pileocistide (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) tenace galben-aurii cu o lățime de până la 12µm.[18]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[5][6]
  •  
    L. utriforme suprafață
  •  
    L. utriforme, secțiune longitudinală
  •  
    L. utriforme tineri
  •  
    L. utriforme bătrână
  •  
    L. utriforme după fructificare

Confuzii

modificare

Cașul ciorii poate fi confundat cu alte soiuri ale genului sau celor strâns înrudite, cu toate comestibile, cum sunt Bovista aestivalis sin. Lycoperdon ericetorum,[19] Bovista plumbea,[20] Lycoperdon candidum sin. pedicellatum,[21] Lycoperdon echinatum,[22] Lycoperdon ericaeum,[23] Lycoperdon excipuliforme,[24] Lycoperdon marginatum (se spune că ar conține substanțe psiho-active),[25] Lycoperdon molle,[26] Lycoperdon nigrescens sin. foetidum,[27] Lycoperdon pedicellatum,[28] Lycoperdon perlatum,[29] Lycoperdon pratense sin. Vascellum pratense,[30] Lycoperdon pyriforme,[31] Lycoperdon umbrinum[32] sau Calvatia cretacea,[33] + imagini, dar, de asemenea, cu forme deschise ale otrăvitorului Scleroderma citrinum sin. vulgare.[34]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Bovista aestivalis
  •  
    Bovista plumbea
  •  
    Lycoperdon candidum
  •  
    Lycoperdon echinatum
  •  
    Lycoperdon excipuliforme
  •  
    Lycoperdon marginatum
  •  
    Lycoperdon molle
  •  
    Lycoperdon nigrescens sin. foetidum
  •  
    Lycoperdon perlatum
  •  
    L. pratense
  •  
    Lycoperdon pyriforme
  •  
    Lycoperdon umbrinum
  •  
    !!Scleroderma citrinum!!

Valorificare

modificare

Pe vremuri, praful buretelui sau carnea, uscată în stadiu tânăr și apoi frământată, a fost aplicată (dar și cel ale altor soiuri comestibile din acest gen) ca antihemoragic[35][36] și, de asemenea, ca antiseptic (până astăzi la țară).[37][38]

Mingea de puf este comestibilă și delicată cât culoarea glebei este complet albă, dar nu se potrivește cu fierberea ei, devenind vâscoasă. Înainte de preparare, la fel ca la cașul ciorii, cuticula trebuie să fie îndepărtată (merge cu ușurință) deoarece are o textură tare, ca de piele. Mai departe, ciuperca nu se spală niciodată, deoarece interiorul ei se comportă ca un burete, va absorbii apa, astfel compromițând prelucrarea ulterioară a ciupercii.[39]

Un studiu al concentrațiilor de cupru și zinc la 28 de specii diferite de ciuperci comestibile a arătat că Lycoperdon utriforme a bioacumulat selectiv atât cupru (251,9mg Cu/kg, cât și zinc (282,1mg Zn/kg de ciupercă) la niveluri mai ridicate decât toate celelalte ciuperci testate. Autorii notează că, deși aceste oligoelemente sunt necesități nutriționale importante pentru om și că specia poate fi considerată o sursă bună pentru asimilarea acestor elemente, cu toate că se știe, că absorbția elementelor (biodisponibilitatea) din ciuperci este scăzută datorită absorbției limitate în intestinul subțire.[40]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ „Denumire RO 2”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 584-585, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b c Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 80-81, ISBN 978-3-440-13447-4
  7. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1774 vol. 4, p. 128-130, tab. 190, 186, 189 vol. 3-4
  8. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc.”, vol. 10, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1790, tab. 450, nr. 1
  9. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc..”, vol. 9, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1789, tab. 430
  10. ^ Otto Jaap: „Calvatia utriformis”, în: „Verhandlungen des Botanischen Vereins der Provinz Brandenburg”, Berlin 1918, vol. 59, p. 37
  11. ^ V. Demoulin & Y. A. Rebriev: „Bovistella utriformis”, în: „Lejeunia : revue de botanique”, nr. 197, Liège 2017, p. 6
  12. ^ H. Kreisel: „Handkea utriformis”, în: „Nova Hedwigia”, vol. 48, 1989, p. 288
  13. ^ NBN
  14. ^ NCBI
  15. ^ GBIF
  16. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1235 respectiv p. 487
  17. ^ Mic atlas micologic
  18. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1137
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 592-593 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 592-593 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 478-479, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 588-589 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 472-473 – 2, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 590-591 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 524-525, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 472-473 – 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 522-523, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 478-479, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  29. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 221-222. 224, ISBN 3-426-00312-0
  30. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 572-573 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 586-587 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 588-589 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 468-469, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 594-595 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  35. ^ Karl Sigismund Kunth: „Handbuch der Botanik”, Editura Duncker und Humblot, Berlin 1831, p. 195
  36. ^ [haemo.schattauer.de/de/inhalt/archiv/issue/281/.../5193/download.html M. Sachs]
  37. ^ Aerztliche Polytechnik (Illustrierte Monatsbeilage), vol. 5, Editura Fischer's Medicinische Buchhandlung H. Kornfeld, Berlin 1883, p. 87
  38. ^ „Deutsche medizinische Wochenschrift”, vol. 38, Editura Georg Thieme, Stuttgart 1912, p. 714
  39. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 135 ISDN 3-453-40334-7
  40. ^ J. Alonso, M. A. García et al.: „The concentrations and bioconcentration factors of copper and zinc in edible mushrooms”, în: „Archives of Environmental Contamination and Toxicology”, vol. 44, nr. 2, 2003, p. 180-88

Bibiliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, volumele1-7 (inclus speciile asemănătoare)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lycoperdon_utriforme&oldid=15169822