Wikipedia

Mîndîc, Drochia

sat din raionul Drochia, Republica Moldova
Mîndîc
Mândâc
—  Sat  —
Conacul familiei Ohanowicz
Conacul familiei Ohanowicz
Drapel
Drapel		Stemă
Stemă
Mîndîc se află în Moldova
Mîndîc
Mîndîc
Mîndîc (Moldova)
Poziția geografică
Coordonate: 48°09′12″N 27°47′35″E ({{PAGENAME}}) / 48.1533333333°N 27.7930555556°E48.1533333333; 27.7930555556
Țară Republica Moldova
RaionDrochia
Prima atestare11 martie 1631[1][2]
Guvernare
 - PrimarIon Recean (PAS[3], 2023)
Suprafață
 - Total46,96 km²
Altitudine[5]159 m.d.m.
Populație (2014)[4]
 - Total2.882 locuitori
Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștalMD-5126
Prefix telefonic252
Prezență online
https://mindic.primarie.md/
GeoNames Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mîndîc (Livădeni între anii 1965-1992) este un sat din raionul Drochia, Republica Moldova.

La nord de sat, pe malul stâng al râului Cubolta, este amplasat izvorul din satul Mîndîc, o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip hidrologic.[6] La 6 km de sat, este amplasată o altă arie protejată, din categoria monumentelor de arhitectură peisagistică, și anume parcul din satul Mîndîc, în care se găsește monumentul de arhitectură conacul familiei Ohanowicz.[7]

Istorie

modificare

Atestare

modificare

Satul Mândâc, din ținutul Sorocii, este atestat documentar pentru prima dată într-un hrisov data cu 11 martie 1631, moșia aparținând boierului Gheorghe Moțoc, în timpul domniei lui Moise Movilă:[8]

„Suretul ispisocului de la Moise Movilă voievod din leat 7139 <1631>, martie 11.
Precum au venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri sluga noastră, Gheorghe Moțoc, și fratele său Vasile, și surorile lor Anghelina și Magda, și Artimia, și nepoții lor, Irina, și Cârstâna, și Nastea, feciorii Sestrii, și a Măricăi, și cu mare jalobă, și cu multe mărturii, slugi domnești, și oameni buni bătrâni și tineri, și megieși de primprejur, întracest chip au mărturisit, cu dresă și întărituri, ce au avut pe a lor drepte ocină și moșii, pe sat Mândâc, ce este în ținutul Sorocii, pe pârâul Coboltii, cu heleșteie și mori, și pe satul Șura, iar pe acel pârâu, pe din jos de Mândâc, iarăși cu heleșteie și mori, și pe satul Voloșca, din sus de Mândac, tot pe Cobolta, cu heleșteie și cu mori, și cu apărături, cu loc de pădure, ….”

În componența Țării Moldovei

modificare
Istoria apartenenței statale  
  Republica Moldova 1991–
  URSS 1944–1991
  România 1941–1944
  URSS 1940–1941
  România 1918–1940
  Republica Democratică Moldovenească 1917–1918
  Republica Rusă 1917
  Imperiul Rus 1812–1917
  Moldova 1631–1812

La 14 mai 1638, domnul Moldovei Vasile Lupu reconfirmă boierilor Gheorghi Moțoc vornic și fratelui său Vasile, moșia satului Mândâc, cu heleșteie și mori, din ispisocul primit de la Moise Movilă.[9]

Apoi satul apare apare într-un document din 25 martie 1671 prin care Vasile Moțoc, din Mândic, vinde lui Ilie Moțoc, pitar partea lui din satul Șolcani, ținutul Soroca, cu 15 lei bătuți. Martori ai tranzacției au fost Prodan, Dămian vătaful și alții din Horodiște, Mândic și Tilișăuca.[10]

La 20 octombrie 1742, medelnicereasa Catrina, soția lui Neculai Pârvu, primește carte de stăpânire pentru moșiile satelor Mândâc și Cobolta, din ținutul Soroca.[11] Din anul 1766 proprietar ale celor două moșii devine târgovețul Costea Avram.[12]

La recensământul fiscal realizat la ordinul administrației militare ruse în 1772, satul Mândâcul Vechi făcea parte din ocolul Câmpului de Sus, ținutul Soroca, moșia era deținută de negustorul Costea Avram. În total în fost indicate 37 gospodării, inclusiv: birnici - 2 familii de romi, eliberați de bir - 2 familii de preoți, 30 familii de țărani moldoveni; 1 familie de sârbi. Locuitorii Mândâcului Vechi întrețineau cu cai și căruțe punctul poștal din Căinari, transportau militari și muniții, fiind scutiți de bir.[13]

În anul 1774 recensământul este repetat și sunt notate 42 case, inclusiv: 1 gospodărie de preot, 1 gospodărie de dascăl, 1 gospodărie de vătav, 1 gospodărie de văduvă și 38 de gospodării de țărani servitori ai poștei din Căinari. Asemenea recensământului precedent, moșia este stăpânită de către negustorul Costea Avram.[14]

Conform Condicii liuzilor (oamenilor) din 1803 satul Mândâcul Vechiu era în posesia lui Petrache Petrovici, 63 de gospodării plăteau birul anual în valoare de 1612 lei. În Mândâcul Nou erau 21 de gospodării care plăteau 512 lei anual. [15]

Perioadă țaristă

modificare
Articol principal: Gubernia Basarabia

La recensământul din anul 1817, în satul Mândâcul Vechi, au fost înregistrați 2 preoți, 1 văduvă de preot, 2 dascăli, 1 pălămar. Existau 87 de gospodării, 7 văduve, 47 burlaci, în total birnici: 139 bărbați (capi de familie) și 8 femei. Moșia satului aparținea lui Petrache Petrovici și cuprindea 600 fălci de fânaț, 600 fălci de pășune, 600 fălci de pământ arabil, 80 fălci – vatra satului, 2 heleșteie și 2 mori de apă pe râul Cubolta. În cătunul de lângă Mândâcul Vechi erau 36 de gospodării birnice și 16 burlaci, moșia satului era alcătuită din 800 fălci de fânaț, 700 fălci de pășuni, 60 fălci pământ arabil și 50 fălci de tufiș.[16]

În satul Mândâcul Nou au fost înscriși 1 preot, 1 dascăl și 1 pălămar. Birnicii numărau 48 de gospodării, 2 gospodării văduve și 14 burlaci. Jumătate de moșie aparținea comisului Alexandru Panainte[17] și cealaltă jumătate – lui Petrache Petrovici. Vatra satului avea o suprafață de 35 de fălci, fânaț - 300 fălci, pășuni – 600 fălci, pământ arabil 600 fălci, erau 2 heleșteie și mori pe râul Cubolta.[16]

În anul 1859 în sat erau 158 de curți, 497 bărbați, 433 femei, 1 biserică ortodoxă și o fabrică de spirt. În Noul Mândâc (numit și Slonina) erau 20 curți, 46 bărbați și 41 femei.[18]

În 1879 moșier al pământurilor satului este atestat Kaetan Oganovici (Ohanowicz) care a construit un conac înconjurat de un parc impresionant de 16 hectare.

Zamfir Arbore, în Dicționarul geografic al Basarabiei apărut în 1902, descrie localitatea în felul următor: Mândâc, sat în județul Soroca, volostea Târnova, așezat în valea Cuboltei, pe țărmul stâng al râulețului Cubolta. Un drum vecin merge de la Maramonouca spre Ghizdita, de pe linia căii ferate Ocnița-Bălți. Satul mai poartă și numele de Vechiul-Mândâc. Lângă sat este un heleșteu. Dealul dinspre nord-est are o înălțime de 100 stânji deasupra nivelului mării. Are 192 case, cu o populație de 1274 suflete, biserică, școală elementare rusă, 497 vite mari.[19]

În cadrul României Mari

modificare
Articol principal: Basarabia în cadrul României Mari

Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului editat în anul 1922 consemnează în satul Mendâc biserica Sfântul Arhanghel Mihail, zidită din piatră la 1888, și 600 de gospodării de naționalitate română. De parohia locală aparținea și satul Slănina, amplasat la 1 km distanță. În calitate de preot la biserică slujea preotul paroh Petre Taban, pe atunci de 54 ani, absolvent al seminarului teologic, în serviciu sacru din 1890, pe loc din 1917. Cântăreț era Ioan Grigoriță, de 42 ani, fiind în serviciu sacru la aceeași biserică începând cu anul din 1908.[20]

Dicționarul statistic al Basarabiei din 1923 oferă următoarele repere geografice: Valea lui Stoian, hârtopul Ciuntului, lacul Satului, pârâul Cubolta. Au fost numărate 618 clădiri locuite și 18 clădiri părăsite. Populația a fost estimată la 3040 locuitori, inclusiv 1514 bărbați și 1526 femei. În Mândâc activau 1 cooperativă agricolă, 3 cârciumi, 6 grădini de zarzavat, 2 mori de apă, gospodărie boierească (3 case locuite și 1 casă părăsită). De asemenea, funcționau 1 școală primară mixtă, biserică ortodoxă, post de poliție, primărie și agenție fiscală.[21]



 

Structura etnică a populației în 1930

     Români (91,5%)

     Ruși (5,7%)

     Evrei (1,1%)

     Polonezi (0,6%)

     Alte etnii (1,1%)

În anul 1924 primarul satului Mândâc era Sârbu Chirică, notar – Receanu Vladimir. În domeniul educației, învățător a fost Dominte T., învățătoare – Gherbanovschi Elena, Grigoriță Alexandra. Servicii de comerț erau oferite de 3 cârciumari: Cojocaru Teodor, Șfaiter Leibu și Țurcanu Procopie. În sat a fost înregistrat 1 tâmplar: Palu Simion. Pe teritoriul satului funcționa fabrica de spirt „Mândâc”, una dintre cele mai mari din Basarabia. Proprietari mari de terenuri au fost Coh Iorcos (91 desetine), Ogonovici Cailon (186 desetine) și Ogonovici Pavel (94 desetine).[22]

În 1925 a fost realizată unificarea administrativă a întregului teritoriu României și satul Mândâc devine reședința comunei cu același nume care cuprindea localitățile Dragoș-Vodă, Drochia-Sat, Mihnea-Vodă, Moara-Nouă, Șalvirii-Vechi și Slănina.[23] Comuna Mândâc este inclus în plasa Târnova, județul Soroca.[24] La mijlocul anilor 1920 satul avea 2886 locuitori.[25]

În 1929, odată cu venirea la putere a național-țărăneștilor, delimitarea administrativă a țării suferă noi modificări. În componența comunei Mândâc rămân satele Mândâc, Dragoș-Vodă, Drochia-Sat și Slănina, și este inclusă în plasa Climăuți, județul Soroca.[26]

La recensământul din anul 1930, în satul Mândâc au fost înregistrați 3093 locuitori, inclusiv români - 2831 persoane; germani - 5 persoane; ruși - 177 persoane; ruteni - 10 persoane; polonezi - 20 persoane; evrei - 35 persoane și 15 romi.[27]

În perioada interbelică, în Mândâc activau 6 băcănii (Besciastnâi Macarie, Besciastnâi Spiridon, Gondelman Ihil, Grâu Teodor, Maslov Iulian, Maslov Vasile, Sișcov Petre, Vasiliev Teodor); 4 cârciumi (Cojocariu Teodor, Conisescu Procopie, Serapnic Nichifor, Șvaițer Lelba); 2 cizmari (Grosu T., Mișcovschi Petre), 1 croitor (Gabia Șmil), 1 dogar (Molodoi Filip); 5 fierari (Ciobotaru Gh. Ion, Cuțulschi Victor, Cușciuc Ștefan, Cviatcovschi Grigore, Grișca Trofan), 5 grădinari (Cernețchi Iulius, Chistruga D., Conișescu Procope, Grosu Dumitru, Țurcanu Procope); 1 rotar (Baranețchi Petre); 2 sobari (Lesnic Ion Petre, Prudnic Artiom), 2 mori (Iosif Gottlieb, Munt Ludvig); Fabrica de spirt „Mândâc”, societate în nume colectiv; 3 agriculturi (Koch Stanislav, Ohanovici Caetan, Ohanovici Pavel, Receanu Ioan, Rotaru Timofte).[28] În satul Slănina (în cadrul comunei Mândâc) activa 1 școală primară.[29]

Următoarea reorganizare administrativă se produce în august 1938, după instaurarea dictaturii regelui Carol al II-lea. Plasa Târnova este restabilită în cadrul județul Soroca, în care a fost inclusă comuna Mândâc. Tot atunci, sunt înființate ținuturile care grupează mai multe județe, Soroca fiind inclusă în ținutul Prut cu reședința la Iași.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial

modificare

La recensământul din anul 1941 au fost înregistrați 3366 de locuitori și 806 clădiri (inclusiv Patrașcani).[30]

În 1942 satul Mândâc era centrul administrativ al comunei omonime.[31]

Perioada sovietică

modificare
Articole principale: Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de Nord și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

La 23 ianuarie 1965, satul Mândâc a fost redenumit în Livădeni și satul Slănina - în Lozeni.

La 29 septembrie 1970, satul Lozeni din raionul Drochia este comasat cu Livădeni, raionul Dondușeni.[32]

În anul 1979, colhozul „Biruința” din Livădeni a livrat produse agricole în valoare de 3,4 mln. ruble sovietice, realizate - 4,2 mln ruble, inclusiv, culturi tehnice - 1945 mln ruble; zootehnia - 1090 mln ruble; fructe - 538 mn ruble; culturi legumicole - 71 mln ruble. Venitul net al gospodării a constituit 890 mii ruble. În cadrul colhozului activa asociația piscicolă „Cubolta” și deținea 26 de autocamioane.

La recensământul din anul 1989, au fost numărați 4109 de locuitori, inclusiv 4041 moldoveni, 44 ucraineni, 18 ruși și 6 persoane de alte etnii.[33]

După declararea independenței Republicii Moldova

modificare

În data de 14 ianuarie 1995, a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea nr. 306 din 07.12.1994 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, în care satul Mîndîc reprezint unitate administrativ-teritorială în cadrul raionul Dondușeni.[34]

În anul 1998, în Republica Moldova se desfășoară o reformă administrativ-teritorială, prin care raioanele sunt desființate, fiind înlocuite cu județe. Satul Mîndîc este inclus în județul Soroca.[35]

În 2003, se revine la împărțirea în raioane a teritoriului Republicii Moldova, satul Mîndîc fiind inclus în raionul Drochia.[36]

Administrație și politică

modificare

Componența Consiliului local Mîndîc (11 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023,[37] este următoarea:

  Partid Consilieri Componență
  Partidul Acțiune și Solidaritate 8                
  Partidul Social Democrat European 1                
  Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 1                
  Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei 1                

Simboluri

modificare

Descrierea stemei: Scut fasciat, de hermină și roșu, de șase piese, cu o spadă răsturnată de aur broșând, flancată la dextra de o ancoră și la senestra de doi crapi de Mândâc în fascie, unul sub altul, cel de jos conturnat, și prinși de capetele aceleiași sfori, toate de asemenea de aur și broșând. Scutul timbrat de o coroană sătească de aur.[38]

Drapelul satului Mândâc reprezintă o pânză pătrată fasciată, alb și roșu, în șase brâie, purtând în mijloc o spadă răsturnată galbenă broșând.[38]

Demografie

modificare

Structura etnică

modificare

Structura etnică a satului:[39]

Grup etnic Recensământ 2004 Recensământ 2014
Persoane, loc. Ponderea, % Persoane, loc. Ponderea, %
Moldoveni / Români 3.346 98,35 2.824 98,00
Ucraineni 22 0,65 28 0,97
Ruși 18 0,53 19 0,66
Romi 8 0,24 6 0,21
Găgăuzi 1 0,03 0 -
Alții 7 0,21 5 0,16
Total 3.402 100% 2.882 100

Personalități

modificare

Referințe

modificare

  Materiale media legate de Mîndîc la Wikimedia Commons

  1. ^ Ozimkowska, Lidia; Wojtatowicz, Jerzy. „Zespół dworsko-parkowy „Willa Mindic" jako szczególny element w krajobrazie i przemiany jego struktury jako znaków czasu” (URL) (în poloneză). doi:10.21858 Verificați valoarea |doi= (ajutor). Accesat în . 
  2. ^ Nicu, Vladimir. Localitățile Moldovei în documente și cărți vechi: îndreptar bibliografic. Volumul 1: A-L. Chișinău: Universitas, 1991, p. 508. ISBN 5-362-00841-2
  3. ^ „Alegerea Primarului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală sătească Mîndîc”. Comisia Electorală Centrală. . Accesat în . [nefuncțională – arhivă]
  4. ^ Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor din 2014: „Caracteristici - Populație (populația pe comune, religie, cetățenie)” (XLS). Biroul Național de Statistică. . Accesat în . 
  5. ^ Google Earth (în mai multe limbi) 
  6. ^ „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Tarhon, Petru (). Parcurile vechi boierești din Republica Moldova. Academia de științe a Moldovei, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Chișinău: Pontos. pp. 257–266. ISBN 978-9975-51-487-3. 
  8. ^ Moldova în epoca feudalismului Vol.3: Documente slavo-moldovenești 1601-1640. Chișinău: Știința, 1982, p. 265-266.
  9. ^ Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul XXIV (1637-1638). București: Editura Academiei Române, 1998, p. 346-347.
  10. ^ Catalogul documentelor moldovenești din Arhiva Istorica Centrală a Statului. Vol. III (1653-1675). București: Direcția Generală a Arhivelor Statului, 1968, p. 429.
  11. ^ Documente privind relațiile agrare în veacul al XVIII-lea. Vol. II: Moldova. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966, p. 233.
  12. ^ Codrescu, Theodor. Uricariul. Tomul al VI-lea. Iași: Tipografia Buciumului Românu, 1875, p. 240.
  13. ^ Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 162.
  14. ^ Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 355.
  15. ^ Codrescu, Th. Uricariul sau Colecțiunea de diferite acte care pot servi la istoria românilor. Volumenul VIII. Iași: Tipo-Litografia Buciumul Român, 1886, p. 292.
  16. ^ a b И. Н. Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года// Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. — Кишинёв: Типо-литография Э. Шлиомовича, 1907. — Т. 3. 79 с.
  17. ^ Bezviconi, Gheorghe, G. Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. Vol. II. București: Institutul de Istorie Națională, 1943, p. 27.
  18. ^ Бессарабская область. Список населённых мест по сведениям 1859 года. Центральный статистический комитет Министерства внутренних дел Российской империи. Санкт-Петербург: Типография Карла Вульфа, 1861. стр. 45
  19. ^ Zamfir C. Arbore, Dicționarele geografice ale provinciilor române în afară de regat. Vol. 1 Dicționarul geografic al Basarabiei. București, Atelierele grafice I.V. Socecu, 1904.
  20. ^ Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (Basarabia). Chișinău: Tipografie Eparhială, 1922, pp. 191.
  21. ^ Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău: Tipografia societății anonime „Glasul Poporului”, 1923, pp. 510-511.
  22. ^ Anuarul „Socec” al României-Mari = "Socec" Annuary of the Great-Roumania. Volume II, (Provincia). București: Editura „Socec & Co.” Soc. Anon, pp. 212.
  23. ^ Monitorul Oficial al României nr. 220 din 7 octombrie 1925, p. 175 (11095).
  24. ^ Monitorul Oficial al României nr. 223 din 10 octombrie 1925, p. 73 (11337)
  25. ^ Adamescu, Gh. Dicționarul enciclopedic ilustrat. Partea II: Dicționarul istoric și geografic universal. București: Editura „Cartea Româneasca„, p. 1760.
  26. ^ Tablou de regruparea comunelor rurale. Întocmit conform legii pentru modificarea unor dispozițiuni din legea pentru Organizarea administrațiunii locale (publicata in monitorul oficial nr. 161 din 15 iulie 1931). Cu un supliment de tablou de municipiile, comunele urbane reședință, nereședință și suburbane din întreaga țară. București: Imprimeria Centrală (Monitorul oficial și imprimeriile statului), 1931, p. 282.
  27. ^ Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930. Vol. II: Neam, Limbă Maternă, Religie. Partea 1: Neam, limbă maternă. București 1938.
  28. ^ Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură. București: Rudolf Mosse S.A. 1928, pp. 770
  29. ^ Anuarul României pentru comerț, industrie, meserii și agricultură. București: Rudolf Mosse S.A. 1928, pp. 815
  30. ^ Indicatorul localităților din România. Datele recensământului general din 6 aprilie 1941. București: Imprimeria Institutului Statistic, 1943, pp. 581.
  31. ^ „Ordonanța nr. 19”. Buletinul provinciei Basarabia. Chișinău: Cartea Românească (2): 24–45. . 
  32. ^ РССМ Молдовеняскэ. Орындуире административ-териториалэ ла дата де 1 априлие 1988. Кишинэу: Картя Молдовеняскэ. 1988. p. 152. ISBN 5-362-00294-5.
  33. ^ Итоги Всесоюзной переписи населения 1989 г. Государственный Комитет СССР по Статистике. Численность наличного и постоянного населения по каждому сельскому населенному пункту по Молдавской ССР. Таблица 2с. Москва: 1989, С. 55-60.
  34. ^ Legea nr. 306 din 07-12-1994 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. In: Monitorul Oficial Nr. 3-4 art. 40, 14.01.1995.
  35. ^ Legea nr. 191 din 12.11.1998 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. In. Monitorul Oficial, Nr. 116-118 art. 705, din 30.12.1998.
  36. ^ Legea nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Monitorul Oficial, Nr. 16 art. 53, din 29.01.2002.
  37. ^ „Alegerea Consiliului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală sătească Mîndîc”. Comisia Electorală Centrală. . Accesat în . [nefuncțională – arhivă]
  38. ^ a b Decretul Președintelui Republicii Moldova, nr. 2123 din 13.06.2016. In: Monitorul Oficial Nr. 169-183 art. 369, din 24.06.2016.
  39. ^ Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md

Lectură suplimentară

modificare
  • Coca, Mihail. Parcul din satul Mîndîc - un mărgăritar împrăștiat pe cîmpia Sorocii. Arii protejate în pericol (Educația ecologică).
  • Coca, Mihail; Drucioc, S. Parcul din satul Mîndîc. Mediul ambiant, nr. 2, iunie 2002, pp. 31-33.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mîndîc,_Drochia&oldid=17015686