Mitologia celtică

Mitologia celtică reprezintă setul de credințe religioase și de mituri specifice celților antici. Popoarele grupate sub numele de celți sunt originare din regiunile situate în Europa Centrală. Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., ei au început să se deplaseze și să ocupe alte ținuturi. Pe parcursul unor serii de invazii, ce au avut loc între secolele al VIII-lea și al III-lea î.Hr., celții vor ocupa un imens teritoriu ce se întindea din Europa Occidentală până în Balcani. Miturile celților evocă un univers misterios în care se vorbește despre limbajul secret al druizilor, despre luptele dintre animalele mitice sau despre fatalitatea iubirii. Valorile acestui univers sunt dreptatea și curajul, fără a fi uitat, însă, umorul. Dezvoltată în Epoca Fierului, religia celților este o politeistă, la fel ca celelalte religii europene din acea perioadă. Pentru celții aflați în sfera de influență a Romei, cum sunt galii și celtiberii, mitologia celtică nu a supraviețuit Imperiului Roman, apoi răspândirii creștinismului și decăderii limbilor celtice. În mod ironic, ceea ce știm despre credințele celților se datoreză în primul rând surselor romane și creștine. În contrast, celții care și-au păstrat identitatea politică și lingvistică (cei din Insulele Britanice, de exemplu) au transmis cel puțin rămășițe ale mitologiei înainașilor lor din Epoca Fierului, care au fost adesea menționate în scris în timpul Evului Mediu.

Surse istorice

Datorită lipsei de materiale scrise în limba galilor, se presupune că păgânii celți nu știau, în mare parte să scrie - deși o formă de scriere în galeză cu caractere din alfabetul grec, latin sau etrusc a fost folosită. Cea mai veche mărturie a culturii celtice antice a fost descoperită lângă Hallstatt, lângă Salzburg, Austria, datată în anul 700 î.Hr. Gaius Iulius Cezar atrestă știința de carte a galilor, dar scrie de asemenea că preoților lor, druizii, li se interzicea să dezvăluie secretele religiei lor (Cezar, De Bello Gallico 6.14). Cezar mai spune că elveții aveau un fel de recensămât în scris. Din pricina interzicerii rituale a scrierii, nu există nici un text despre religia celților continentali redactat de autohtoni. Singurele izvoare istorice legate de mitologia lor sunt niște scrieri ale unor autori greco-latini, dar și un mare număr de monumente figurate, majoritatea din epoca galo-romană.

Celții din Irlanda, Scoția și cei din Țara Galilor au folosit scrierea ogamică în câteva scurte inscripții (mai mult însă pentru nume personale). Screierea ogamică era folosită mai ales de druizi, ca un limbaj codat. Despre această scriere se credea că a fost inventată de însuși zeul Ogma. Acești celți din Insulele Britanice au produs o abundentă literatură epică, însă o mare parte, abia după convertirea la creștinism.

Mai târziu au apărut și câteva scrieri mitologice, întocmite de călugării creștini din Irlanda și Țara Galilor, începând din secolul al VIII-lea și până în secolul al XII-lea, al erei noastre. Acești călugări au încercat să reconstituie mitologia strămoșilor lor, mai ales că cele două regiuni (Irlanda și Țara Galilor) și-au conservat mai bine credințele religioase decât celelalte zone ocupate odată de celți și puternic influențate de Imperiul Roman. Unele scrieri de acest gen au supraviețuit până astăzi, dar majoritatea sunt incomplete și greu de interpretat. Viziunea creștină a autorilor a deformat simbolurile religioase, dar, cu toate acestea, scrierile călugărilor reprezintă o sursă importantă despre lumea celtică și religia ei.

O altă sursă foarte importantă este bogatul folclor irlandez, care păstrează multe elemente specifice mitologiei celtice.

Cosmologie și eshatologie

Puține lucruri se știu despre credințele religioase ale celților și galilor. Ei credeau într-o viață de după moarte și de aceea îngropau mâncare, arme și ornamente împreună cu trupul celui mort. Druizii preoții celților i-au învățat doctrina transmigrării sufletului și le-au relvat puterea naturii și a zeilor.

Irlandezii credeau într-o altă lume aflată în subteran sau sub forma unor insule îndepărtate din ocean. Cealaltă lume a fost numită ori "Lumea celor Vii", ori "Câmpia Fermecătoare" sau Tir na nOg (Lumea celor tineri sau Lumea celor veșnic tineri). Această lume era de fapt o țară unde nu exista boală, bătrânețe sau moarte, unde fericirea dăinuia pentru totdeauna și unde o sută de ani erau doar o singură zi. Se observă o asemănare cu tărâmul din mitologia greacă numit Câmpiile Elizee. Atât Câmpiile Elizee cât și Tir na nOg își au probabil originea în religia proto-indo-europeană. În unele mituri irlandeze, o tânără fermecătoare se apropie de erou și îi cântă despre această lume a fericirii. El o urmează și pornește cu ea pe mare într-o corabie de sticlă. După aceasta, eroul ori nu mai este văzut ori se întoarce peste un scurt timp și își dă seama că toți contemporanii lui sunt morți și că a lipsit sute de ani.

Divinități

Cezar este primul care prezintă panteonul celtic, însă îl descrie sub masca unei interpretatio romana în opera sa, Commentarii de bello gallico. Deși prezintă pe cei mai importanți cinci zei venerați de gali el le dă nume de zei romani. El spune despre celți că "zeul pe care îl cinstesc cel mai mult este Mercur. Statuile sale sunt cele mai numeroase. Ei văd în el pe inventatorul tuturor artelor; ei îl consideră drept călăuzitorul călătorilor pe drum, cel care poate cel mai mult să-i ajute să câștige banul și să facă comerț." Pentru această descriere se crede că Cezar se referea de fapt la zeul celtic Lug. După Mercur, conform consulului roman, galii îi venerau pe Apollo, Marte, Jupiter și Minerva. Cezar mai oferă o informație despre acești zei dezvăluind totodată de ce i-a asociat cu divinitățile romane: Apollo al galilor alungă bolile, la fel ca cel al romanilor, Minerva este protectoarea științelor, este zeița dibăciei, Jupiter guvernează cerurile, iar Marte influențează luptele.

Autenticitatea și valoarea acestei interpretatio romana a fost de multe ori pusă la îndoială, cu toate că, Cezar, pe atunci proconsul al Galiei Cisalpine, era bun cunoscător al credințelor celtice. Surprinzător este faptul că Jupiter nu este considerat zeul suprem, probabil pentru că el își pierduse autoritatea pentru locuitorii orașelor expzuse influenței meditraneene. Cu toate acestea, coloanele aflate mai ales între Rin, Mosela și Saône, numite "Jupiter cu uriașul", ridicate de niște triburi germanice prelungesc simbolismul arhaic al zeului celest suprem.

Interpretatio romana	Galeză/Britanică	Irlandeză	Velșă
			Arianrhod
Apollo	Belenus Borvo Grannus
Victoria	Bodua		Badb
			Bran
	Cernunnos
	Epona	Macha	Rhiannon
	Esus
Vulcan	Gobannos	Goibniu	Gofannon
			Gwydion
Mercur	Lugus	Lug	Lleu
		Manannan	Manawydan
Apollo	Maponos	Mac ind Oc	Mabon
	Matronae		Modron
		Morrigan
Marte	Nodens	Nuada	Lludd/Nudd
Hercules	Ogmios	Ogma
			Pryderi
			Pwyll
Maia	Rosmerta
Hygeia	Sirona
Silvanus	Sucellus	Dagda
Minerva	Sulis Coventina Icovellauna Sequana	Bóand Sinand
Iuno	Suleviae
Jupiter	Taranis	Turenn	Taran
Marte	Toutatis/Tentatis
	Veteris