Nicolas-Louis de Lacaille

Date personale
Nicolas-Louis de Lacaille

Născut	15 martie 1713 Rumigny, Franța
Decedat	21 martie 1762 Paris, Franța
Naționalitate	francez
Religie	romano-catolic
Ocupație	astronom matematician scriitor profesor
Limbi vorbite	limba franceză^[1]^[2]
Activitate
Domeniu	astronomie, matematici
Instituție	Collège de Navarre Collège de Lisieux
Alma Mater	collège de Lisieux[][[collège de Lisieux \|]] collège de Navarre[]
Cunoscut pentru	Microscopul Reticulul NGC 4755 Telescopium Velele... Messier 55
Societăți	Academia Regală de Științe din Franța Academia Regală Suedeză de Științe Academia Prusacă de Științe
Modifică date / text

Nicolas-Louis de Lacaille (n. 15 martie 1713, Rumigny, Ardennes — d. 21 martie 1762, Paris) a fost un preot, astronom, matematician și fizician francez.

A propus denumirea folosită în prezent pentru Cometa Halley.

Biografie

Rumigny: bust al lui Lacaille.

A făcut studii umaniste la colegiul iezuit de la Mantes apoi, începând din 1729, retorica la colegiul Lisieux, la Paris. După trei ani de studii teologice la colegiul din Navarra, a devenit maestru în arte și bacalaureat în teologie.

În 1736 a devenit elev al astronomului Cassini; a efectuat primele observații astronomice în mai 1737. În mai 1738, împreună cu Giovanni Domenico Maraldi, a efectuat o lungă campanie de releveuri ale coastei Atlanticului, între Nantes și Bayonne. În iulie 1739 a participat cu Cassini de Thury la măsurarea meridianului în Pirinei, pornind de la Perpignan.

Profesor de matematici la Colegiul Mazarin în noiembrie 1739, a intrat la Academia de Științe la 8 mai 1741 ca adjunct și a devenit asociat în 1745.

A efectuat o lungă misiune în Emisfera australă, din octombrie 1750 până în iunie 1754, unde a fost trimis să măsoare arcul meridianului. A făcut puține observații în domeniul istoriei naturale, dar s-a întors cu o colecție considerabilă, îndeosebi de păsări, folosită îndeosebi Mathurin Jacques Brisson (1723-1806).

După ce a construit un observator astronomic în Africa de Sud la Cape Town, a efectuat un număr impresionant de observații astronomice. Și-a încheiat șederea australă la Île-de-France, apoi la Insula Bourbon, astăzi respectiv Insulele Mauritius și La Réunion, din ianuarie 1753 până în februarie 1754, perioadă în care a efectuat un releveu geodezic al Île-de-France.

A fost membru al Academiilor din Berlin, Stockholm, Bologna și Göttingen; a devenit membru al Royal Society la 17 ianuarie 1760.

Lucrări

A denumit 14 din cele 88 de constelații moderne și a redenumit o alta: Musca (în latină: Musca, cu abrevierea: Mus). Se află în apropiere de constelația Crucea Sudului (Crux, Cru).

Raționalismul său științific l-a condus să denumească cele 14 constelații astfel:

Mașina Pneumatică, Antlia, Ant
Dalta, Caelum, Cae
Compasul, Circinus, Cir
Cuptorul, Fornax, For
Orologiul, Horologium, Hor
Platoul, Mensa, Men (de la numele unui munte situat în apropiere de Cap Town)
Microscopul, Microscopium, Mic
Echerul, Norma, Nor
Octantul, Octans, Oct
Pictorul, Pictor, Pic
Busola, Pyxis, Pyx
Reticulul, Reticulum, Ret
Sculptorul, Sculptor, Scl
Telescopul, Telescopium, Tel

A decupat foarte întinsa constelație Nava Argo pentru a crea trei alte constelații, Carena, Pupa și Velele.

A suprimat și o constelație mică, Stejarul lui Carol (în latină: Robur Carolinum), inventată de Edmund Halley în 1677, și situată în apropierea Navei Argo.

La revenirea în Franța, a participat la verificarea bazei stabilite de Jean Picard, cu aproape un secol înainte, pentru măsura lungimii meridianului terestru în 1756.

Publicații

Leçons d'astronomie (Paris 1746; reeditată de Jerôme de Lalande, Paris 1780)
Éphémérides des mouvements célestes depuis 1745–75 (Paris 1745–63, continuată de Lalande)
Astronomiae fundamenta (Paris 1757), care conține un catalog de 398 de stele, reeditat de F. Baily (Memoirs Roy. Astr. Society, v. 93
Observations faites au cap de Bonne-Espérance (Paris 1763)
Coelum australe stelliferum (editată de Jean-Dominique Maraldi, Paris 1763)
Observations sur 515 étoiles du zodiaque (editată de Jean Sylvain Bailly, în tomul VI al Ephémérides, Paris 1763)
Leçons élémentaires de Mathématiques (1741), fréquemment réimprimé
Leçons élémentaires de Mécanique (1743), &c.
Leçons élémentaires d'Astronomie (1746), 4^e édition augmentée par Lalande (1779)
Leçons élémentaires d'Optique (1750), &c.
Tables solaires (Paris 1758)
Tables de logarithmes (Paris 1760)
Calculele eclipselor făcute de Lacaille însuși, inserate în L'Art de vérifier les dates al istoricului benedictin Charles Clémencet (1750)
A comunicat Academiei, în 1755, un catalog de patruzeci și două de nebuloase din Sud, și a dat în tomul al II-lea al Éphémérides (1755) reguli practice pentru folosirea metodei lunare a longitudinilor, propusă în suplimentele la Éphémérides (1755) al lui Pierre Bouguer, modelul almanahului nautic.

Onoruri

Mai multe corpuri cerești au fost denumite în onoarea sa:

În afară de acestea, pentru contribuția sa la studierea cerului din Emisfera sudică, un telescop cu oglinda principală având diametrul de 60 de centimetri, construit pe insula La Réunion va primi numele de telescopul Lacaille.^[3]

O stradă din arondismentul al 17-lea din Paris a primit numele rue Lacaille, în anul 1883.

Galerie de imagini

Nicolas Louis de Lacaille
Leçons elementaires d'astronomie géométrique et physique, 1755
Messier 55 este roiul globular descoperit de Nicolas-Louis de Lacaille, la 16 iunie 1752.^[4]

Note

^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ „Le télescope Lacaille sur le site de l'IMCCE”. Arhivat din original la 12 decembrie 2011. Accesat în 6 aprilie 2016.
^ Thompson, Robert Bruce; Thompson, Barbara Fritchman (2007), Illustrated guide to astronomical wonders, DIY science, O'Reilly Media, Inc., p. 413, ISBN 0-596-52685-7

Surse

Jean-Baptiste-Joseph Boulliot, Biographie ardennaise ou Histoire des ardennais, Paris, Ledoyen, 1830, pp. –159 [1]
Jean-Baptiste Joseph Delambre, Histoire de l'astronomie au dix-huitième siècle, Paris, Bachelier, 1827.
Journal historique du voyage fait au Cap de Bonne-Espérance par feu M. l'abbé de La Caille..., Paris, Guillyn, 1763. Pour cet ouvrage, il reçut l'aide de l'abbé Carlier, qui écrivit également un Discours sur sa vie.

Bibliografie

G. Bigourdan, « Sur diverses mesures d'arcs de méridien, faites dans la première moitié du XVIII^e », dans Bulletin Astronomique, série I, vol. 18. En plusieurs sections : pages 320, 351, 389 et 444...
Boistel, Guy, 2006, « Le voyage de l'abbé Nicolas-Louis de Lacaille, apprenti naturaliste ethnographe, au cap de Bonne-Espérance, 1750-1754 », in Sophie Linon-Chipon et Daniela Vaj, Relations savantes. Voyages et discours scientifiques, Paris, Presses de l'Université Paris-Sorbonne, p. 121-141.
fr Ian S. Glass, traducere de J. Lequeux, Nicolas-Louis de La Caille, astronome et géodésien, EDP sciences & l'Observatoire de Paris, collection Sciences et Histoire, Paris 2013 ISBN 978-2-901057-68-0

[9cb4aa00ac6dc83a04c4ae9c3bb89227-1] Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[7b57188bc0d7f319161273f241f2c260-2] CONOR.SI[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

[3] „Le télescope Lacaille sur le site de l'IMCCE”. Arhivat din original la 12 decembrie 2011. Accesat în 6 aprilie 2016.

[thompson2007-4] Thompson, Robert Bruce; Thompson, Barbara Fritchman (2007), Illustrated guide to astronomical wonders, DIY science, O'Reilly Media, Inc., p. 413, ISBN 0-596-52685-7

[1]

[2]

[3]

[4]