Deschide meniul principal
Nicușor Predescu
Nicușor Predescu.jpg
Date personale
NăscutRomânia 2 iulie 1919, Drobeta Turnu Severin
DecedatRomânia 12 aprilie 1986, București
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieviolonist, dirijor, compozitor
Activitate
Gen muzicalclasică, café-concert, populară
Instrument(e)vioară

Nicușor Predescu (n. 2 iulie 1919, Drobeta Turnu Severin - d. 12 aprilie 1986, București) a fost un cunoscut dirijor și violonist român de café-concert și muzică populară. Este fratele mai mic al violonistului Victor Predescu.

BiografieModificare

S-a născut la data de 12 aprilie 1919 într-o familie de lăutari vestiți în zonă, tatăl său Nicolae Predescu fiind violonist și șef de orchestră.[1] Primește de timpuriu îndrumarea în studiul viorii din partea tatălui, fiind apoi preluat și de fratele mai mare, Victor Predescu.

Studiile muzicale le face la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București sub îndrumarea violonistului George Enacovici.[2]

În 1935, fiind atras de compoziție, debutează cu două piese de muzică ușoară: „Dragoste, ce ai cu mine?” și „Ai distrus inima mea”.[3]

În perioada 1935-1945, după cântă în diverse restaurante din București, precum „Neptun”, își alătură o serie de cântăreți în cunoscuți, între care Gică Petrescu și Rodica Bujor, și lansează câteva șlagăre de mare succes ca tangoul „Ne despărțim” și cântecul în stil popular „Niculae, iar te-ai îmbătat”.[3]

După cel de-Al Doilea Război Mondial revine la muzica clasică, ocupând postul de concert-maestru al Orchestrei de Studio Radio. Urmează în perioada interbelică o etapă de peregrinări prin nenumărate localități, cum ar fi: Corabia, Craiova sau Ploiești, precum și prin diferite restaurante din București („Athénée Palace”, „Lido”, „Boulevard” și „Cercul Militar”) sau din Craiova („Minerva”).[3]

La 18 aprilie 1947 cântă la debutul a noii Filarmonici „Oltenia” din Craiova.[4] Urmează api să cânte în orchestrei noului Ansamblu de Cântece și Dansuri al Sindicatelor (CCS) ce a luat ființă în București. După doar două stagiuni (1948-1950) trece la formațiile Radiodifuziunii Române, profitând de prezența fratelui său, la conducerea Orchestrei de Muzică Populară Radio.[5]

În anii '50-'60 colaborează și înregistrează des cu artistele Maria Tănase și Ioana Radu.

Fără a renunța la pasiunea pentru muzica ușoară, Predescu îndeplinește mai multe angajamente pasagere la marile restaurante între care „Cina”. Agenția Română de Impresariat Artistic (ARIA) îl trimite la Berlin (1961-1964) și apoi la Stuttgart (1969-1970). Datorită solicitărilor la turnee peste hotare cu „Ciocârlia” și „Rapsodia română”, ia decizia de întrerupere, la cerere, a colaborării cu Radiodifuziunea Română.[5]

În 1967 participă la spectacolul de revistă din Israel cu N. Stroe și un grup de soliști de frunte din România, între care: Marica Munteanu, Angela Moldovan, Vasile Tomazian, Bimbo Mărculescu, Gică Petrescu sau Dan Spătaru.[6] În cadrul revistei „Allo, aici e Stroe”, încheie prima parte a spectacolului cu momentul „Pe strune de vioară”, interpretând „Koll Nidrei”, „Mein Steitola Beltz” și „Ciocârlia”.[7]

DecesulModificare

Moare în București la data de 12 aprilie 1986, fiind înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou”.[8]

DistincțiiModificare

În 1962, pentru importantele rezultate dobândite mai ales în cadrul muzicii simfonice românești, este distins cu medalia „Ordinul Muncii”, cls. a III-a.[5]

DiscografieModificare

BibliografieModificare

  • Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, ediția a II-a, Editura "Du Style", București, 1996, pp. 334-345, ISBN 973-9246-05-2
  • Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, pp. 343-347, ISBN 978-973-88609-7-1

NoteModificare

  1. ^ Cosma, p. 334
  2. ^ Cosma, p. 334-336
  3. ^ a b c Cosma, p. 336
  4. ^ Cosma, p. 336-337
  5. ^ a b c Cosma, p. 337
  6. ^ Cosma, p. 337-340
  7. ^ Cosma, p. 340
  8. ^ Cosma, p. 345