Ottokar I al Boemiei

Rege al Boemiei
Ottokar I al Boemiei
OttocarusPrimus.jpg
Reprezentarea lui Ottokar I din Basilica Sf. Gheorghe din Praga
Date personale
Născutc. 1155/1167
Boemia
Decedat15 decembrie 1230 (c. 75 ani)
Praga
ÎnmormântatCatedrala Sf. Vitus, Praga
PărințiVladislav al II-lea, duce de Boemia
Iudita de Turingia
Frați și surori Richza von Boehmen[*][[Richza von Boehmen (Czech princess)|​]]
Agnes of Bohemia[*][[Agnes of Bohemia |​]]
Vojtěch of Bohemia[*][[Vojtěch of Bohemia (Archbishop of Salzburg)|​]]
Vladislaus III, Duke of Bohemia[*][[Vladislaus III, Duke of Bohemia (Duke of Bohemia (1160-1222))|​]]
Frederick, Duke of Bohemia[*][[Frederick, Duke of Bohemia (Duke of Bohemia, 1172-1173 and 1178-1189)|​]]
Svatopluk Vladislavovich[*][[Svatopluk Vladislavovich (Czech prince)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAdelheid de Meissen, Constanta a Ungariei
CopiiDagmar a Boemiei
Anna de Boemia[*]
Venceslau I al Boemiei[1]
Agnes de Boemia[*]
Judith de Boemia[*]
Vladislav, Margraf de Moravia[*]
Přemyslid, Margrave of Moravia[*][[Přemyslid, Margrave of Moravia (Czech prince)|​]]
Božislava[*][2]
Hedwika a Boemiei[*]
Guglielma de Bohême[*][[Guglielma de Bohême (Italian theologian)|​]]
Vratislav[*][[Vratislav (Czech prince)|​]][2] Modificați la Wikidata
Religiecatolic
Ocupațiesuveran
Apartenență nobiliară
TitluriRege al Boemiei, Duce de Boemia
Familie nobiliarăDinastia Přemyslid
Domnie
Domnie15 august 1198 - 15 decembrie 1230
Încoronare15 august 1198, Mainz

Ottokar I Přemysl (cehă: Přemysl Otakar I) (c.1155/1167[3] - d. 15 decembrie 1230[3]), fiul lui Vladislav al II-lea și al Iuditei de Turingia[4], a fost rege al Boemiei din dinastia Přemyslid.

Bula Siciliană de Aur care confirmă titlul regal ereditar
Sarcofagul lui Ottokar I în Catedrala Sf. Vitus din Praga

Începând din 1192 el a fost periodic duce de Boemia, apoi a dobândit titlul de rege al Boemiei în 1198 de la Filip de Suabia, în 1203, de la Otto al IV-lea de Brunswick și în 1212 de la Frederic al II-lea de Habsburg.

BiografieModificare

Într-o țară în care predomina anarhia, Ottokar I a luptat mult timp împotriva altor pretendenți, pentru a obține titlul de rege ereditar. În 1179 a primit de la Frederic, fratele său mai mare, Moravia și titlul de margraf al Moraviei. În 1192 și 1193 a fost, de asemenea, conte de Boemia. În 1194, când Ottokar a schimbat aliatul de partea căruia lupta în timpul conflictului dintre familiile Hohenstaufen și Welf, împăratul Henric al VI-lea l-a înlocuit cu fostul său aliat Henric Břetislav al III-lea, episcop de Praga, care a devenit astfel duce de Boemia.

Pe 22 iunie 1197 Vladislav Henric, fratele lui Ottokar a fost ridicat la rang prinț. La scurt timp după aceea, cei doi frați au încheiat un acord de compensare, prin care Vladislav a primit Moravia ca feudă, iar Ottokar a primit Boemia. Prin urmare cele două principate au fost din nou separate, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp. În septembrie 1198, Ottokar a dobândit titlul de rege de la Filip de Suabia ca recompensă pentru loialitatea sa. A fost încoronat câteva zile mai târziu, pe 15 septembrie la Mainz. Pentru prima dată în istoria Boemiei, titlul de rege devenise ereditar și nu unul acordat unei anumite persoane.

În 1199, Ottokar a divorțat de soția sa Adelheid de Meissen[5], membră a dinastiei Wettin, pentru a se căsători cu Constanța a Ungariei, fiica cea mică a regelui maghiar Béla al III-lea.[6]

Aliindu-se cu Otto al IV-lea, în 1200 Ottokar a abandonat pactul încheiat cu Filip de Suabia și s-a declarat de partea Welfilor. Otto al IV-lea, iar mai târziu papa Inocențiu al III-lea[7], l-au acceptat pe Ottokar drept rege ereditar al Boemiei.

Filip i-a retras în 1203 lui Ottokar titlul deoarece nu-și mai dovedea loialitatea și, de asemenea, datorită îndepărtării de la curte a primei lui soții, Adelheid de Meißen. În 1204 Ottokar s-a împăcat cu Filip, una dintre condiții fiind să permită fostei sale soții să se întoarcă în Boemia. În 1212, s-a îndepărtat din nou de Otto al IV-lea, care îi recunoscuse inițial titlul, și s-a aliat cu Frederic al II-lea, deoarece acesta recunoscuse ereditatea titlului regal al Boemiei prin Bula Siciliană de Aur (1212), în care îl numea pe Ottokar „cel mai distins prinț imperial”. Acest document îi recunoaștea pe Ottokar și pe moștenitorii săi ca regi ai Boemiei[8], regele nu mai era supus numirii de către împărat și i se cerea să participe doar la dietele care aveau loc în apropiere de granița Boemiei. Regele boem urma să fie principalul prinț elector al Sfântului Imperiu Roman și să ofere tuturor împăraților următori o gardă de corp de 300 de cavaleri atunci când aceștia călătoreau la Roma pentru a fi încoronați.

În 1216 Ottokar și-a stabilit succesorul aranjând alegerea fiului său Venceslau ca rege. (În jurul anului 1200 ramura moraviană a familiei Přemyslid se stinsese, astfel încât Boemia și Moravia se uniseră din nou. Toți următorii regi ai Boemiei au purtat de atunci și titlul de margraf de Moravia. Acest titlu îi era atribuit de obicei moștenitorului tronului.)

În timpul domniei lui Ottokar și a fiului său Venceslau, s-au produs în Boemia mari schimbări sociale. În zonele încă nepopulate a început să se accentueze fenomenul colonizării. Pe lângă locuitorii Boemiei, populația germană a început să emigreze tot mai mult punând bazele a noi așezări și orașe. Acest lucru a condus nu numai la o creștere a populației, ci și la dezvoltarea agriculturii prin introducerea unor noi metode de cultivare. Ordonanțele, legile și structura proprietății trebuiau redefinite sau modificate. Producția excedentară din agricultură, dar și din meșteșugurile înfloritoare, trebuiau vândute. Au apărut noi rute și relații comerciale, iar gestionarea banilor a trebuit ajustată. Cererea tot mai mare de metale prețioase, ca și de metale în general, a dus la creșterea importanței mineritului.

Structura așezărilor și orașelor s-a schimbat, s-a adăugat o nouă clasă de cetățeni. A apărut o nouă pătură socială, cea a administratorilor, care era organizată după modelul nobilimii. În afară de aceasta a crescut numărul meșterilor, comercianților și antreprenorilor. O importanță din ce în ce mai mare au căpătat-o proprietarii de domenii.

Pe lângă dobândirea dreptului de a lăsa moștenire urmașilor titlul de rege, Ottokar I a introdus regula primogeniturii, care a pus capăt destabilizării Boemiei ce durase multe secole datorată aplicării principiului senioratului. A fost recunoscută independența bisericilor și administrarea lor internă proprie, iar amestecul acestora în deciziile politice a trebuit deseori acceptat.

DescendențiiModificare

Ottokar a fost căsătorit de două ori, prima dată în 1178 cu Adelheid de Meißen și începând din 1198 cu Constanța a Ungarei.

1. Prima căsătorie (în 1178) cu Adelheid de Meißen (n. după 1160 - d. 2 februarie 1211)[9] din care au rezultat patru copii:

2. A doua căsătorie (în 1198) cu Constanța a Ungariei (n. 1181 - d. 6 decembrie 1240)[9] din care au rezultat opt copii:

  • Vratislav (c.1200 - data decesului necunoscută)[9]
  • Judith, Jutta sau Judita Přemyslovna (d.1230) căsătorită în1213 cu Bernard de Spanheim
  • Anna de Boemia sau Anna Lehnická, (n. 1204 – d. 1265) căsătorită cu Henric al II-lea, ducele de Silezia și principe al Poloniei
  • Venceslau I al Boemiei (n. 1205 – d. 1253)[9]
  • Vladislav al II-lea, margraf al Moraviei (n. 1207 – d. 1227)[9]
  • Přemysl, margraf al Moraviei (n. 1209 – d.1239)
  • Blașena sau Wilhelmina, Blažena, Vilemína Česká sau Guglielma (n. 1210 - d. 1281)
  • Agnes de Boemia (n. 1211 - d. 1282)

Numărul copiilor rezultați din fiecare căsătorie diferă de la o sursă la alta.

NoteModificare

  1. ^ Kindred Britain 
  2. ^ a b The Peerage 
  3. ^ a b „Bohemia 2”. genealogy.euweb.cz. Accesat în . 
  4. ^ Wihoda, Martin (). Vladislaus Henry: The formation of the Moravian Identity. BRILL. p. 298. ISBN 978-9004303836. 
  5. ^ Lyon, Jonathan R. (). Princely Brothers and Sisters: The Sibling Bond in German Politics, 1100-1250. Cornell University Press. p. 146. ISBN 9780801451300. 
  6. ^ Lyon, Jonathan R. (). Princely Brothers and Sisters: The Sibling Bond in German Politics, 1100-1250. Cornell University Press. p. 146-147. ISBN 9780801451300. 
  7. ^ Berend, Nora; Urbańczyk, Przemysław; Wiszewski, Przemysław (). Central Europe in the High Middle Ages: Bohemia, Hungary and Poland, c.900–c.1300. Cambridge University Press. p. 410. ISBN 9780521786959. 
  8. ^ Merinsky, Zdenek; Meznik, Jaroslav (). The making of the Czech state: Bohemia and Moravia from the tenth to the fourteenth centuries. Bohemia in History. Mikulas Teich. p. 51. 
  9. ^ a b c d e f g Wihoda, Martin (). Vladislaus Henry: The Formation of Moravian Identity. BRILL. p. 299. ISBN 978-9004303836. 

BibliografieModificare

  • Johann Loserth: Přemysl Otakar I., În: Allgemeine Deutsche Biographie, vol. 24, Duncker & Humblod, Leipzig 1887, ISBN 3-9005-8945-3, p. 764-768.
  • Robert Luft: Přemysl Otakar I., În: Neue Deutsche Biographie, vol. 20, Duncker & Humblot, Berlin 2001, ISBN 3-428-00201-6, p. 696-670.